Etapa institutului de subingineri: 1984 -1989

Cea de-a treia etapă a evoluţiei învăţământului superior din Suceava a fost cea mai complexă şi contradictorie, conţinând atât elemente de continuitate, cât şi de discontinuitate. Din nefericire, ca urmare a politicilor de dezvoltare duse în anii ’80, Institutul şi-a pierdut independenţa administrativă, dar a continuat să funcţioneze didactic şi ştiinţific ca facultate subordonată Institutului Politehnic „Gh. Asachi” din Iaşi. Intrarea în lichidare a facultăţilor umaniste a reprezentat o grea pierdere pentru comunitatea suceveană. Foarte multe cadre de valoare au fost transferate în alte centre universitare sau la alte instituţii.
Cu toate acestea, prin acţiunea conjugată a autorităţilor locale şi centrale, a unor personalităţi din Institutul Politehnic din Iaşi, Alma Mater Sucevensis a continuat să se dezvolte. În 1985 au apărut cursurile serale pentru ingineri în Maşini unelte, Echipamente tehnologice, Energetică industrială, iar în 1986 cursurile serale pentru ingineri în Automatizări şi calculatoare. Din 1988, cu sprijinul IRE (Întreprinderea de Reţele Electrice) Suceava şi al Ministerului Energiei Electrice, a fost deschisă finanţarea pentru 2 noi clădiri, care să sprijine procesul de instruire didactică în specializările din domeniile electric, automatizări şi calculatoare. A continuat şi seria manifestărilor ştiinţifice de prestigiu, cum au fost ediţiile „Conferinţei de lubrificaţie EHD” sau ciclul de manifestări pe tema „Tehnologii şi produse noi în construcţia de maşini”.
În acestă perioadă conducerea Institutului a fost asigurată de prof. univ. dr. Emanuel Diaconescu în calitate de decan, care, alături de conf. univ. dr. Constantin Popescu, lector univ. dr. Mihai Iacobescu, şef de lucrări ing. Ioan Ciornei, şef de lucrări ing. Eugen Cefranov, Olga Huşanu, Aneta Todiruţ şi Rodica Iordache, a reuşit să păstreze spiritul universitar şi academic de la Suceava.