Studenții Departamentului de Sănătate și Dezvoltare Umană al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, implicați în prevenirea și controlul diabetului zaharat

Publicat la: 15 Noiembrie 2019   Sursa: USV

În fiecare an, data de 14 noiembrie marchează ,,Ziua Mondială a Diabetului” și constituie un prilej de a atrage atenția asupra uneia dintre cele mai importante boli cronice,  una din cele mai mari probleme de sănătate cu care se confruntă omenirea în secolul XXI, o boală a întregului organism, care poate duce la complicații precum infarct, atac vascular cerebral, orbire, blocaj renal sau amputaţii ale membrelor inferioare. 

Diabetul zaharat este o problemă extrem de importantă de sănătate publică, atât pe plan mondial, cât şi în România, prin prevalenţa mare şi în creştere explozivă pe care o are, prin complicaţiile grave pe care ...

mai mult

Proiectul DIVON

Publicat la: 15 Noiembrie 2019   Sursa: USV

În mediul universitar sucevean, inclusiv la Facultatea de Drept și Științe Administrative (FDSA), există preocupări permanente pentru o mai bună pregătire a studenților pentru viață și piața muncii, prin dezvoltarea competențelor studenților, atât din categoria celor profesionale, cât și din a celor transversale.

În acest sens, studenții din cadrul Universității „Ștefan cel Mare“ din Suceava, reuniți în grupurile de inițiativă studențească Administrație Publică și Poliție Locală, aflați sub coordonarea unui colectiv de cadre didactice din cadrul Centrului de Formare și Cercetare din Administrația P...

mai mult

USV, în topul traducerilor literare și al cercetării traductologice

Publicat la: 12 Noiembrie 2019   Sursa: USV

     Aceasta este convingerea exprimată de domnul David  Royaux, delegat general Wallonie-Bruxelles la București, care a participat, în zilele de 7-8 noiembrie, la colocviul despre receptarea  și traducerea în limba română a literaturii belgiene, organizat de Centrul de Studii Belgiene de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca.
     Cu această ocazie, a avut loc și decernarea premiilor pentru concursul de traduceri „Mot a monde”, organizat de Institutul cultural  francez, pe un text din scriitorul belgian Jean-Marc Turine, laureat  al premiului francofon al celor 5 continente, cu romanul La Théo des fleuves.
     După cum a anunțat directoarea Institutului Francez  din Cluj, Ioana Costaș, la concurs au participat 160 de candidați din toate universitățile din...

mai mult

Noi activități la Biroul Francez

Publicat la: 11 Noiembrie 2019   Sursa: USV

 

Miercuri, 13.11.2019, ora 17:00, Biroul Francez și Centrul de Reușită Universitară (CRU) al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava continuă activitățile destinate învățării limbii franceze, sub genericul „Le français, c’est facile!”. Grupa de copii, îndrumată de dna lector univ. dr. Mariana Șovea, de la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, și de dra Sophie Bordas, lector de limba franceză, va recapitula noțiunile învățate, va descrie membrii familiei și va prezenta animalul preferat. Imaginea, culoarea, jocul și cântecul vor fi prezente; un spaț...

mai mult

Noi activități la Biroul Francez

Publicat la: 4 Noiembrie 2019   Sursa: USV

     Miercuri, 6.11.2019, ora 17:00, Biroul Francez și Centrul de Reușită Universitară (CRU) al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) continuă activitățile destinate învățării limbii franceze, sub genericul „Le français, c’est facile!”. Grupa de copii, îndrumată de dna lector univ. dr. Mariana Șovea (USV) și de dra Sophie Bordas, lector de limba franceză, va pătrunde în universul animalelor. Imaginea, culoarea, jocul și cântecul vor fi prezente din nou. Un spațiu generos, care se poate organiza după nevoie, va fi ambientul adecvat activităților de învățare propuse, la care  se adaugă metode moderne de achiziție ale lexi...

mai mult

Încep înscrierile la primul program postuniversitar de securitate cibernetică la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava

Publicat la: 28 Octombrie 2019   Sursa: USV

     Facultatea de Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) lansează în acest an primul Program postuniversitar de formare şi dezvoltare continuă în domeniul Securității Informatice, intitulat Fundamentele Securității Cibernetice, ce are în componență modulele Elemente introductive în securitatea cibernetică și Modalități de prevenție în spațiul virtual.  Înscrierile pentru admiterea la program se fac în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie 2019 iar cursurile se vor desfășura în perioda 8 – 30 noiembrie 2019.  Durata programului de studiu este de 60 ore şi se va desfăşura cumulat, după un orar care va fi trans...

mai mult

Împreună pentru un oraș curat!

Publicat la: 22 Octombrie 2019   Sursa: USV

Organizația studențească Clubul de Marketing organizează în data de 26 octombrie 2019, începând cu ora 9:30, o acțiune de salubrizare în zona parcului Șipote, intitulată: Împreună pentru un oraș curat! Prin aceasta, se dorește tragerea unui semnal de alarmă în ceea ce privește pericolele pe care le generează poluarea asupra sănătății noastre, mai ales atunci când frecventăm aceste zone intens poluate și asupra cărora nu își concentrează nimeni atenția.

Totodată reprezentanții Organizației studențești Clubul de Marketing doresc să dea un exemplu de urmat tinerilor din ora&#...

mai mult

Personalități de renume mondial la USV

Publicat la: 22 Octombrie 2019   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a găzduit, în perioada 17-19 octombrie 2019, două evenimente științifice internaționale interdisciplinare, de excepție pentru cei interesați de interacțiunile dintre tehnologie/inginerie și filosofie/etică:  cea de-a VIII-a ediție a conferinței PHEADE și cea de-a IV-a ediție a conferinței EPHES.

Invitații din străinătate prezenți la Suceava au fost  secondați de participanții online, într-o adevărată demonstrație de virtuozitate academică, în Aula din corpul E – prezentările principale,  precum și în Sala D101 (corpul D) și Sala Senatul...

mai mult

Noi activități la Biroul Francez

Publicat la: 21 Octombrie 2019   Sursa: USV

     Miercuri, 23.10.2019, ora 17:00, Biroul Francez și Centrul de Reușită Universitară (CRU) al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava continuă activitățile destinate învățării limbii franceze, sub genericul „Le français, c’est facile!”. Copiii, îndrumați de dna conf. univ. dr. Olga Gancevici, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, și de Sophie Bordas, noul lector de limba franceză pentru anul universitar 2019-2020, vor descoperi lexicul familiei, cu ajutorul unor activități variate și interesante. Imagine, culoare, joc, cântec, comunicare sunt câteva cuvinte-cheie care caracterizeaz...

mai mult

Cercetarea traductologică suceveană, în dialog internațional cu cea din Brazilia și Canada

Publicat la: 18 Octombrie 2019   Sursa: USV

Recent, la Editura „Rafael Copetti” din São Paulo – Florianópolis, Brazilia, a apărut un impresionant volum plurilingv, intitulat Estudos da tradução intercontinentais - Estudios de la traducción intercontinentales - Études de la traduction intercontinentales - Studi di traduzione intercontinentale - Intercontinental Translation Studies – (în portugheză, spaniolă, franceză, italiană, engleză), conceput și coordonat de către profesoara și cercetătoarea Marie-Helene Torres.

Volumul, cuprinzând „studii intercontinentale de traductologie”, este prefațat de Andreia Guerini, redactorul șef al revistei Cadernos de traduçao, care, cu ani...

mai mult

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, inclusă în Topul internațional al universităţilor din Europa de Est şi Asia Centrală

Publicat la: 17 Octombrie 2019   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) se situează pe locul 144 în Topul internațional al universităților din Europa Emergentă și Asia Centrală și pe locul 11 în Topul universităţilor din România, conform clasamentelor realizate de către QS University Rankings (EECA 2020).  Dintre universitățile analizate din această regiune, Ediția 2020 QS EECA a publicat clasamentul primelor 354. Față de Ediția 2018, când a intrat pentru prima dată în segmentul vizibil al topului, în zona 201-250, USV câștigă 57 de poziții, iar comparativ cu Ediția 2019, a pierdut un loc, în condițiile unui clasament ce s-a extins de la 301 la 354 de universități. 

mai mult

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va găzdui, simultan, două evenimente științifice internaționale interdisciplinare

Publicat la: 16 Octombrie 2019   Sursa: USV

În perioada 17-19 octombrie 2019, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va găzdui, simultan, două evenimente științifice internaționale interdisciplinare, de excepție și de tradiție pentru cei interesați de interacțiunile dintre tehnologie/inginerie și filosofie/etică:  cea de-a VIII-a ediție a conferințelor PHEADE și cea de-a IV-a ediție a conferințelor EPHES.

Ele au și rolul de a păstra amintirea a trei personalități care au contribuit la existența filosofiei tehnologiei și ingineriei la Suceava: acad. Teodor Dima, prof.univ.dr.ing. Dorel Cernomazu și prof. univ.dr. Emilia Guliciuc.


mai mult

Colocviul Internațional de Științe ale Limbajului „Eugeniu Coșeriu”, cu tema „Schimbarea lingvisticii și schimbări în lingvistică”

Publicat la: 16 Octombrie 2019   Sursa: USV

     Catedra de Filologie Română și Clasică din cadrul Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți a organizat Colocviul Internațional de Științe ale Limbajului „Eugeniu Coșeriu”, cu tema „Schimbarea lingvisticii și schimbări în lingvistică”, între 11-12 octombrie 2019, la Facultatea de Filologie. A fost a XV-a ediție a acestui colocviu, unic în lume prin specificul său tematic, dar și organizatoric, întâlnirile având loc o dată la doi ani la Suceava, Cernăuți și Chișinău. 
     Reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuți, consul Edmond Neagoe, a declarat la deschiderea oficială a colocviului: „Vreau să vă felicit astăzi pentru că puneți în lumină a...

mai mult

Ziua Mondială a Pâinii și Ziua Internațională a Alimentației sărbătorită la Facultatea de Inginerie Alimentară, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava

Publicat la: 15 Octombrie 2019   Sursa: USV

     În ziua de 16 octombrie 2019, Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității Ștefan cel Mare din Suceava şi compania S.C. MOPAN S.A. Suceava vor sărbători Ziua Mondială a Pâinii, Ziua Mondială a Alimentaţiei şi Ziua Naţională a Asociaţiei Specialiştilor de Industrie Alimentară din România, prin organizarea unei workshop aflat la cea de  a cincea ediție „Profilul inginerului de industrie alimentară – între percepție și cerințe“. Evenimentul va avea loc în Aula din corpul E, începând cu ora 11.00.
     Uniunea Internaţională a Brutarilor (UIB) a decis, începând cu anul 2001, ca data de 16 octombrie să devină Ziua Mondială a Pâinii, eveniment sărbătorit în...

mai mult

Activități Biroul Francez

Publicat la: 14 Octombrie 2019   Sursa: USV

Miercuri, 16 octombrie, ora 17.00, la Biroul Francez, grupa de copii cu vârste între 7 și 13 ani continuă aventura pe tărâmul limbii franceze, însoțiți de dna lector dr. Mariana Șovea de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul USV. La cursul de săptămâna aceasta, micii francofoni vor învăța culorile și rechizitele școlare, vor cânta și se vor juca  alături de ariciul Léo și de prietenii săi.

 

La această activitate va fi prezentă și noua lectoriță de franceză, Sophie Bordas, care va pro...

mai mult

Nouă sesiune de înscrieri la cursurile de limbi organizate de Centrul de Limbi și Culturi Străine SYNERGIA LINGUARUM din cadrul USV (2019-2020)

Publicat la: 14 Octombrie 2019   Sursa: USV

În cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) a fost înfiinţat, în anul 2013, Centrul de Limbi şi Culturi Străine SYNERGIA LINGUARUM (CLCSSL), afiliat Departamentului de Limbi şi Literaturi Străine al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării (FLSC).
Între 14.10 şi 20.12.2019, CLCSSL organizează o nouă sesiune de înscrieri pentru anul academic 2019-2020, în intervalul orar 16.00-18.00, de luni până vineri, în holul de la intrare din Corpul A, într-un spațiu amenajat lângă Decanatul FLSC, la următoarele cursuri:

a) cursuri de obţinere certific...

mai mult

Erasmus+ țări non-UE concurs selecție studenți

Publicat la: 11 Octombrie 2019   Sursa: USV

Stimati studenti,

La adresa web de mai jos

http://www.relint.usv.ro/erasmus-plus/outgoing-students-erasmus/erasmus-mobilitati-cu-tari-partenere/

Gasiti listele cu mobilitatile de studiu din cadrul programului Erasmus+ mobilitati cu tarile partenere, conform ctr. Erasmus+

nr. 2019-1-RO01-KA107-062234.

Toti cei interesati sunt rugati sa depuna dosarele de aplicatie la Serviciul de Relatii Internationale si Afaceri Europene(corp E, cam. E013), pana la data de 21 octombrie 2019.

Sel...

mai mult

Studenți și profesori suceveni, la Seminarul Eminescu

Publicat la: 10 Octombrie 2019   Sursa: USV

Pentru al cincilea an la rând, studenți și profesori ai Facultății de Litere și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava vor participa, în perioada 14-16 octombrie, la un laborator de descifrare și aprofundare a creației eminesciene, desfășurat la Memorialul Ipotești, sub egida Centrului de Studii „Mihai Eminescu”. 

Seminarul Eminescu este o activitate devenită deja de tradiție, în acest an participând cadre didactice și studenți de la Universitatea „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți, „Alecu Russo” din Bălți, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Universitatea din Tir...

mai mult

Învață din practică! INDIP – SELECȚIE GRUP ȚINTĂ

Publicat la: 9 Octombrie 2019   Sursa: USV

     Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Suceava și SC Great People Inside SRL din Braşov, implementează proiectul „Învață din practică! INDIP” - Cod SMIS: 107439.
     Obiectivul general al proiectului Învață din practica! INDIP vizează dezvoltarea resurselor umane prin îmbunătățirea utilizării tehnologiilor informației și comunicațiilor, crearea de medii de practică în cadrul universității și creșterea accesului la activități de învățare la un potențial loc de muncă (stagii de practică), care să faciliteze inserția pe piața muncii a absolvenților de studii terțiare, pentru un număr de 250 studenți înmatriculați în sistemul na...

mai mult

Proiect de planuri de afaceri

Publicat la: 9 Octombrie 2019   Sursa: USV

      În data de 10 octombrie 2019, la ora 14.00, în sala E005, studenții USV sunt așteptați să susțină cele mai bune idei de afaceri.

 " />

...

mai mult

Colocviul Internațional de Științe ale Limbajului „Eugeniu Coșeriu”

Publicat la: 9 Octombrie 2019   Sursa: USV

 „Schimbarea lingvisticii și schimbări în lingvistică”

11-12 octombrie 2019

 

la Universitatea Națională „Yurii Fedkovici” din Cernăuți

Catedra de Filologie Română și Clasică din cadrul Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți organizează Colocviul Interna&...

mai mult

Conferirea titlului onorific de Doctor Honoris Causa al Universitatii Nationale Yurii Fedkovici din Cernăuți domnului prof.univ.dr. Stefan Purici

Publicat la: 7 Octombrie 2019   Sursa: USV

Profesorul univ. dr. Ștefan Purici, Prorector cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale „Yurii Fedkovici”, în cadrul unui eveniment prilejuit de celebrarea a 144 de ani de învățământ superior la Cernăuți. Manifestarea, care a avut loc în Sala de Marmură a universității cernăuțene, în data de 3 octombrie 2019, s-a bucurat de prezența unor delegații academice din Polonia, Norvegia, Elveția, Republica Moldova, Israel și România, alături de conducerea universității gazdă și reprezentanții autorităților locale, dar ...

mai mult

Activități Biroul Francez

Publicat la: 7 Octombrie 2019   Sursa: USV

 

Miercuri, 9.10.2019, ora 17:00, Biroul francez și Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava reîncep activitățile destinate învățării limbii franceze, sub genericul Le français, c’est facile!

 

O grupă de copii cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani vor pătrunde într-un univers nou și fascinant, îndrumați de dna lector univ. dr. Mariana Șovea, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, și ...

mai mult

Soluții inovatoare pentru Universități și Colegiul tehnic în vederea asigurării Competitivității procesului Educațional, corelat cu domeniile de Specializare inteligentă – SUCCES

Publicat la: 3 Octombrie 2019   Sursa: USV

PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN
Axa prioritară nr. 6 - Educație și competențe
Prioritatea de investiții –10.ii. Îmbunătățirea calității și eficienței și accesul la învățământul terțiar și a celui echivalent în vederea creșterii participării și a nivelului de educație, în special pentru grupurile defavorizate
Titlul proiectului: “Soluții inovatoare pentru Universități și Colegiul tehnic în vederea asigurării Competitivității procesului Educațional, corelat cu domeniile de Specializare inteligentă – SUCCES”
Nr. identificare proiect: POCU/320/6/21/122555

mai mult

1919-2019 Centenary. The Great National University and its Legal Traditions

Publicat la: 1 Octombrie 2019   Sursa: USV

 În perioada 27-28 septembriei 2019, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost gazda Conferinței Științifice Internaționale 1919-2019 Centenary. The Great National University  and its Legal Traditions, organizată de Facultatea de Drept si Științe Administrative, în parteneriat cu LUMEN Research Center in Social and Humanistic Sciences & LUMEN Conference Center, Iași, şi Universitatea Națională „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți, Ucraina.

Lucrările din prima zi a conferinţei s-au desfășurat la Cernăuţi, la Universitatea Națională „Yuriy Fedkovych”.

...

mai mult

Noaptea Cercetătorilor Europeni a reunit la Suceava peste 2500 de participanți

Publicat la: 1 Octombrie 2019   Sursa: USV

Peste 2500 de suceveni au explorat standurile experimentale pregătite de organizatori pentru Noaptea C ercet ă to rilor Europeni, eveniment ce a avut loc vineri, 27 septembrie, pe Esplanada Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Comparativ cu anul trecut, spațiul dedicat manifestării a fost dublat, realizându-se, prin intermediul a mai mult de 50 de activități, o legatură între Observatorul Astronomic și Punctul de Informare Turistică din Parcul Universității. Cei 114 cercetători, profesori și tineri pasionați de știință și tehnologie, care au coordonat și prezentat activitățile, și-au propus să promoveze universul științei și tehnologiei în rândul publi...

mai mult

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, în colaborare cu Biblioteca USV

Publicat la: 30 Septembrie 2019   Sursa: USV

WORKSHOPUL INTERNAȚIONAL

O ISTORIE A TRADUCERILOR ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Inivitaţi de onoare:

Prof. Yves CHEVREL – Universitatea Paris-Sorbona, Franţa

Prof. Isabelle NIERES-CHEVREL - Universitatea Rennes 2, Franţa

Obiectivul acestei manifestări ştiinţifice este acela de a  genera o amplă dezbatere in jurul  proiectului ...

mai mult

Activități Biroul Francez

Publicat la: 30 Septembrie 2019   Sursa: USV

 

Miercuri, 2 octombrie 2019, ora 18:00, Biroul francez își reia activitatea după vacanța de vară. În  cadrul proiectului „Francofonia în comunitate” se vor organiza diverse manifestări, incluse în seria „După-amiezilor francofone”. Programul este susținut de Agenția Universitară a Francofoniei, de Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, de Inspectoratul Școlar Județean, de Consiliul Județean, de  Asociația Profesorilor de Limbă franceză, filiala Suceava, de Asociația „Curcubeul Succesului” și de Asociația Seniorilor Bucovineni.

mai mult

PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN

Publicat la: 29 Septembrie 2019   Sursa: USV

PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN
Axa prioritară nr. 6 - Educație și competențe
Prioritatea de investiții –10.ii. Îmbunătățirea calității și eficienței și accesul la învățământul terțiar și a celui echivalent în vederea creșterii participării și a nivelului de educație, în special pentru grupurile defavorizate
Titlul proiectului: “Soluții inovatoare pentru Universități și Colegiul tehnic în vederea asigurării Competitivității procesului Educațional, corelat cu domeniile de Specializare inteligentă – SUCCES”
Nr. identificare proiect: POCU/320/6/21/122555

mai mult

Dechidere an universitar 2019-2020

Publicat la: 27 Septembrie 2019   Sursa: USV

...

mai mult

Proiect „Start la antreprenoriat, creștem ocuparea în zona urbană. ANTUR”

Publicat la: 27 Septembrie 2019   Sursa: USV

     Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a transferat suma de 4.559.098,38 lei în conturile celor 37 de firme înființate în cadrul proiectului „Start la antreprenoriat, creștem ocuparea în zona urbană. ANTUR”, număr de identificare contract: POCU/82/3/7/105924, proiect cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 3: Locuri de muncă pentru toți, Operațiunea 3.7 Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană, având o perioadă de implementare de 36 luni.
     Suma reprezintă prima tranșă (maxim 75%) din ajutorul de minimis cu care vor fi finanțate cele 37 de firme nou înființate. Tranșa finală, reprezentând diferența până la ...

mai mult

Deschidere An Universitar 2019-2020

Publicat la: 26 Septembrie 2019   Sursa: USV

...

mai mult

Activități Biroul Francez

Publicat la: 25 Septembrie 2019   Sursa: USV

Biroul francez, în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, organizează, începând cu data de 9 octombrie 2019, cursurile de limba franceză pe nivele de vârstă și pregătire lingvistică, în cadrul proiectului „Francofonia în comunitate”.

Proiectul este susținut de Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) și beneficiază de implicarea unei echipe performante de profesori de limbă franceză.

Vă invităm să vă înscrieț...

mai mult

Conferința Internațională IUFRO 2019 „Semnificația schimbărilor actuale de mediu asupra dăunătorilor și patogenilor din ecosistemul forestier”

Publicat la: 25 Septembrie 2019   Sursa: USV

În perioada 16 – 20 septembrie 2019, a avut loc, la Suceava, cea de-a XIII-a Conferință internațională a Grupului de lucru IUFRO (International Union of Forest Research Organizations) 7.03.10, Methodology of forest insect and disease survey in Central Europe, cu titlul Recent Changes in Forest Insects and Pathogens Significance.

Conferința este organizată, la fiecare 2 ani, de către universități sau institute de cercetare din domeniul forestier din Europa și, după 19 ani, conferința revine în România. Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a avut onoarea de a fi organizatoarea acestei manifestări științif...

mai mult

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” DIN SUCEAVA ADMITERE 2019

Publicat la: 24 Septembrie 2019   Sursa: USV

Peste 4000 de boboci la USV

La finalul concursului de admitere 2019, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a înregistrat cele mai bune rezultate din ultimii 8 ani, cu peste 4000 de noi studenți care s-au înmatriculat la ciclurile de studii de licenţă, masterat și doctorat. Gradul de atractivitate al programelor de studiu oferite de USV poate fi măsurat și prin procentele care indică creșterea numărului de studenți înmatriculați anul acesta pe fiecare ciclu de studii, comparativ cu anul 2018. Totodată, precizăm că, dintre cei cinci absolvenți de liceu cu media 10 la Bacalaureat din județul Suceava, doi au ales să studieze la USV, optând pentru Facultatea de Inginerie Electric...

mai mult

Lectoratul de limbă română al USV de la Cernăuți și-a deschis cel de-al șaselea an de activitate

Publicat la: 23 Septembrie 2019   Sursa: USV

Săptămâna aceasta a avut loc deschiderea cursurilor celui de-al șaselea an de activitate a Lectoratului de limbă română al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), găzduit din noiembrie 2014 de Universitatea Națională „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți. 

Numărul de cursanți înscriși pentru anul 2019-2020 este în prezent de peste 110 persoane, depășind efectivele înregistrate în 2018 în aceeași perioadă (91 de cursanți), care reprezentaseră un salt numeric semnificativ față de cifrele celor înscriși în anii anteriori. 

mai mult

Cursuri gratuite de limba Chineză

Publicat la: 17 Septembrie 2019   Sursa: USV

La Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava am început înscrierile pentru o nouă grupă de cursanți care vor să studieze GRATUIT limba chineză. Aceștia beneficiază de tabără de vară gratuită în China. Absolvenții obțin certificat internațional de competență lingvistică HSK.

Cursanții pot avea orice vârstă. Cursul se organizează o dată pe săptămână, 2 ore.

...

mai mult

Conferința intitulată "OMUL SPIRITUAL, ÎNTRE ȘTIINȚĂ ȘI RELIGIE"

Publicat la: 17 Septembrie 2019   Sursa: USV

Asociația de Cooperare Cultural-Educațională Suceava  organizează conferința intitulată "OMUL SPIRITUAL, ÎNTRE ȘTIINȚĂ ȘI RELIGIE", joi 19 septembrie, ora 18, la Univ. Ștefan cel Mare din Suceava, corp E, Aulă



...

mai mult

NOU ! Asistență medicală generală

Publicat la: 16 Septembrie 2019   Sursa: USV

...

NOU%20!%20Asistență%20medicală%20generală

/2473/7/261">mai mult

Implicare USV la CERN

Publicat la: 13 Septembrie 2019   Sursa: USV

     Lectorul univ. dr. fiz. Cristian Pîrghie se află într-o vizită de lucru la CERN, în perioada 11-18 septembrie, participând și la evenimentul CERN OpenDays (14-15 septembrie), unde va prezenta Detectorul Large Hadron Collider beauty (LHCb) și modul în care acesta este folosit pentru căutarea de antimaterie. LHCb-ul este unul dintre cele patru mari experimente de la CERN, alături de ALICE, ATLAS, și CMS, un loc unde se caută răspunsuri la întrebări despre universul foarte timpuriu, în primele secunde după Big-Bang.
     Oficialii de la CERN se așteaptă la peste 35.000 de vizitatori pe zi, dornici să vadă cel mai mare accelerator de particule din lume, un tunel de 27 km în circumferință, situat la o adâncime de 100 de metri sub pământ. România este s...

mai mult

Educația secolului XXI – problematică de interes global. Program de cooperare româno - indonezian

Publicat la: 12 Septembrie 2019   Sursa: USV

În perioada 2 – 10 septembrie, două cadre didactice de la Facultatea de Știinte ale Educației,  Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, au dezvoltat un program complex de cooperare în domeniul educației la nivelul a trei universități din Indonezia.

Programul a inclus vizite și susținerea de prelegeri în cadrul a trei universități din trei regiuni diferite ale Indoneziei, respectiv Universitatea Sebelas Maret din Surakarta, Yogyakarta State University din Yogyakarta și State Islamic University Jakarta, precum și participarea în calitate de keynote speaker a conf. univ. dr. Aurora Adina Colomeischi la cea de a treia ediție a International Conference on Learning, Innovation...

mai mult

Reprezentanți USV la cea de a XXIX-a ediție a Forumului Economic din Krynica-Zdrój, Polonia

Publicat la: 10 Septembrie 2019   Sursa: USV

     Pentru al treilea an consecutiv, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a fost reprezentată la Forumul Economic (supranumit și Davos-ul Estului) organizat în orașul Krynica-Zdrój din Polonia, eveniment care, ajuns la cea de-a XXIX-a ediție, adună elite din domeniul politic, economic și de la nivelul intelectualității europene în cadrul unor dezbateri privind viitorul Europei.
     În calitate de membru fondator al consorțiului universitar Collegium Carpathicum, din care fac parte 7 instituții de învățământ superior din Europa Centrală și de Est, USV, reprezentată în cadrul Conferinței Europa Carpaților de către prof. univ. dr. Ștefan Purici, Prorector cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europea...

mai mult

Concursul Național de Știință și Inginerie pentru Elevi RoSEF, la USV

Publicat la: 9 Septembrie 2019   Sursa: USV

     La Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a avut loc, în perioada 06 – 08 septembrie 2019, ediția a X-a a Concursului Național de Știință și Inginerie pentru Elevi RoSEF.
Concursul, care a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Societatea Științifică Cygnus pentru UNESCO, a reunit proiecte ale elevilor din 10 județe ale țării și un proiect al unei echipe de elevi din Belgia, grupate pe 4 categorii tematice (științe, științe aplicate, robotică și tehnologia informației) și două categorii de vârstă.
     Din juriul competiției au făcut parte jurnaliști de știință, cercetători, inventatori, președintele juriului fiind jurnalistul și scri...

mai mult

Studenți și profesori americani la studii de vară în USV

Publicat la: 6 Septembrie 2019   Sursa: USV

În perioada 2-6 septembrie, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a găzduit școala de vară itinerantă “The Borderlands between East and West: Romania, Moldova, and Ukraine”.

Organizată de Departament of Comparative History of Ideas, University of Washington din Seattle, SUA, această suită de explorări socio-culturale examinează conceptul de multiculturalism și idealul co-existenței multietnice, oferindu-le studenților americani șansa de a înțelege realitatea granițelor din Europa de Est. Granițe vechi, granițe mai noi, reale, imaginare, impuse, acceptate sau contestate, în...

mai mult

In memoriam Sabina Fînaru

Publicat la: 5 Septembrie 2019   Sursa: USV

Sabina Fînaru s-a născut la data de 7 octombrie 1959, la Suceava, urmând Facultatea de Filologie a Universităţii ”Al.I. Cuza” Iaşi, instituţie în cadrul căreia, în 1998, şi-a susţinut doctoratul cu lucrarea „Mircea Eliade. Mituri și motive mitice greco – latine”.

Activitatea profesională a început-o ca profesor la Şcoala Generală Nr. 10 Suceava (1982-1990), între 1990-1992 a activat la Şcoala Generală Nr. 3, din 1992 fiind încadrată la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, în cadrul Facultatății de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării,
A fost  membru ales în Senatul Universității  „Ştefan cel Mare” din Suceava și ...

mai mult

Donație primită de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava din partea familiei fostului prorector al instituției, Ion Siminiceanu

Publicat la: 4 Septembrie 2019   Sursa: USV

     Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava își diversifică activitățile culturale, grație donației din partea familiei fostului prorector al USV, profesor Ion Siminiceanu, care a oferit universității o pianină F. Weber. Pianina se află la dispoziția studenților talentați în cafeneaua universității (USV Book Cafe).
     Cu această ocazie, ne bucurăm să rememorăm personalitatea profesorului Ion Siminiceanu, care a contribuit decisiv la întemeierea învățământului superior la Suceava, atât în calitate de Director al Școlii Pedagogice din Suceava, unde a și funcționat pentru început Institutul Pedagogic, cât și ca profesor și prorector al instituției sucevene.
     USV dorește să mulțumească ...

mai mult

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” DIN SUCEAVA ADMITERE - SEPTEMBRIE 2019

Publicat la: 4 Septembrie 2019   Sursa: USV

Luni, 9 septembrie, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava demarează sesiunea de toamnă a concursului de admitere, perioada de înscriere derulându-se până în zilele de 13/16 septembrie, fără zilele de sâmbătă și duminică. Pentru această sesiune, oferta programelor de licenţă ale celor 10 facultăţi cuprinde, pentru candidații din România, 274 de locuri bugetate (dintre care 14 sunt destinate absolvenților de licee din mediul rural, iar 5 locuri candidaţilor de etnie rromă) şi 671 de locuri cu taxă. De asemenea, românii de pretutindeni pot concura pe 26 de locuri fără taxă. Forma de învăţământ la distanţă (ID) mai are disponibile un număr de 131 de locuri, r...

mai mult

Premii pentru membrii USV la International Invention & London Trade Expo

Publicat la: 4 Septembrie 2019   Sursa: USV

     În perioada 28 – 30 august, la Londra, a avut loc International Invention & London Trade Expo , manifestare organizată de World Invention Intellectual Property Associations, la care au participat 26 de țări din Europa și Asia. România a participat cu 6 invenții, trei dintre acestea fiind ale colectivului de doctoranzi, cadre didactice și cercetători de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din Suceava. S-au obținut următoarele premii:

  • Medalie de aur pentru Thermomechanical safety lock, autori: Ilie Nițan, Laurențiu Dan Milici, Mihaela Poienar, Gheirghe Pentiuc, Anna Sabadaș, Mariana Rodica Milici, Elena Crenguța Bobric, Daniela Irimia, Gabriela Rață, Elena Daniela Lupu

  • mai mult

USV grad de încredere ridicat

Publicat la: 30 August 2019   Sursa: USV

 În ședința Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), care s-a desfășurat ieri, 29 august, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a primit calificativul Grad de încredere ridicat, care reprezintă cea mai înaltă recunoaștere acordată unei universități din România, pentru o perioadă de cinci ani. Acest rezultat excepțional, care confirmă evoluția constantă a universității noastre, vine ca urmare a vizitei pe care comisia de evaluare a ARACIS, formată din 20 de evaluatori (incluzând 2 studenți și un evaluator extern, în persoana profesorului Milan Pol, de la Universitatea Masaryk, Cehia) a efectuat-o la Suceava în perioada 26 &nd...

mai mult

Vizita delegațiilor regiunilor Schwaben (Germania) şi Mayenne (Franţa)

Publicat la: 8 August 2019   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a primit marți, 6 august 2019, vizita delegațiilor regiunilor Schwaben (Germania) şi Mayenne (Franţa), conduse de domnul Martin Sailer, Președintele Consiliului Regional Schwaben, și de domnul Gerard Dujarrier, Vice-Președintele Consiliului Departamental Mayenne, și însoțite de domnul Gheorghe Flutur, Președintele Consiliului Județean Suceava.

De-a lungul celor 18 ani de parteneriat al județului Suceava cu cele două regiuni, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a beneficiat și, în egală măsură, a contribuit la dezvoltarea acestor legături, atât prin schimburile academice de profesori și studen5...

mai mult

Multidimensional and Multicultural Expertise of Human Resources Professionals

Publicat la: 6 August 2019   Sursa: USV

p style="text-indent:1em; margin-bottom:2px;">Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava va implementa proiectul MMEHR - Expertiza multidimensională și multiculturală a profesioniștilor în resurse umane, care a fost aprobat spre finanțare în Italia, în cadrul competiției Erasmus+ 2019, Parteneriate strategice în domeniul universitar (KA203). Proiectul va începe in noiembrie 2019 Și va dura 24 de luni. Consorțiul proiectului este coordonat de Universita degli Studi di Napoli Federico II și cuprinde organizații din Grecia, Germania, România, Turcia și Italia. Echipa locală de implementare este formată din reprezentanți ai Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor și ai Facultă...

mai mult

Valorisation of ancient farming techniques in resilient and sustainable agriculture

Publicat la: 6 August 2019   Sursa: USV

Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava va implementa proiectului VALOR - Valorificarea tehnicilor agricole tradiționale pentru o agricultură sănătoasă și durabilă, împreună cu organizații din Germania, Grecia, Turcia, Cipru si Spania, sub coordonarea ENTE PARCO NAZIONALE DEL GRAN SASSO E MONTI DELLA LAGA din Italia. Proiectul va începe in noiembrie 2019 și va dura 36 de luni. Echipa de implementare este formată din reprezentanți ai Facultății de Silvicultură și ai Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor.

VALOR este un proiect centralizat, ...

mai mult

INnovation Capacity building foR EnhAncing Sustainable growth and Employability

Publicat la: 6 August 2019   Sursa: USV

Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava va coordona proiectul INCREASE (Consolidarea capacității de inovare pentru îmbunătățirea creșterii durabile și a gradului de angajare) care a fost aprobat spre finanțare cu cel mai mare punctaj in cadrul competiției Erasmus+ 2019, Parteneriate strategice în domeniul educației adulților (KA204). INCREASE aparține categoriei proiectelor dedicate susținerii inovării prin crearea de produse intelectuale și își propune să dezvolte rezultate inovatoare. Echipa de implementare este formată din reprezentanți ai Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor și ai Facultății...

mai mult

Diaspora – Educaţie şi Formare. AmbasaDOR DE BUCOVINA - un proiect care a mobilizat dorul de țară

Publicat la: 1 August 2019   Sursa: USV

Problematica tinerei generații din diaspora, care îşi asumă în mod liber identitatea culturală românească, nevoia de reformă în sistemul educațional românesc, dar și dorința de a dărui din experiența și expertiza lor au fost principalele motivații care au adus la Suceava cercetători și formatori în domeniul educației din 14 țări.

În perioada 22-26 iulie 2019, 25 de profesori, cercetători și manageri care activează în sistemele educaționale din Anglia, Grecia, Italia, Spania, Germania, Belgia, Franța, Elveția, Ucraina, Norvegia, Luxemburg, Irlanda, Canada și Statele Unite ale Americii au răspuns cu entuzia...

mai mult

Peste 3000 de noi studenți la USV

Publicat la: 1 August 2019   Sursa: USV

În sesiunea de admitere iulie 2019, după încheierea perioadei de înmatriculare, 3011 candidați au devenit studenți ai USV, după cum urmează: 1809 de cetățeni români la programele de licență (învățământ cu frecvență, învățământ la distanță și conversie profesională) și 838 la masterat. Rezultatele finale ale acestei prime sesiuni de admitere dovedesc atractivitatea programelor de studii oferite de USV, atât prin numărul mare de candidați înscriși și înmatriculați, cât și prin raportul dintre numărul acestora și numărul locurilor bugetate alocate USV. Astfel, numărul de candidați înmatriculați la USV, ciclul de studii...

mai mult

Școala de vară ,,Les trois enjeux du développement durable: énergie, environnement et société”

Publicat la: 31 Iulie 2019   Sursa: USV

În perioada 14-21 iulie 2019, în cadrul Universității Politehnica din București, a avut loc Şcoala de vară pentru studenți cu tema ,,Les trois enjeux du développement durable: énergie, environnement et société” („Cele trei mize ale dezvoltării durabile : energie, mediu înconjurător şi societate”). Manifestarea a fost organizată prin colaborarea dintre Universitatea Politehnica și Agenţia Universitară a Francofoniei (Agence Universitaire de la Francophonie). Au participat 60 de studenți din 5 țări: România, Moldova, Ucraina, Bulgaria şi Turcia. Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a beneficiat de privilegiul de a trimite la acest eveniment şase studenţi din anii al II-lea şi al III-lea ai Facultăţii de Litere şi ...

mai mult

Asistență medicală generală, nou program de licență în oferta educațională a USV

Publicat la: 30 Iulie 2019   Sursa: USV

Începând cu sesiunea de admitere septembrie 2019, oferta educațională a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava va include, în premieră, programul de studiu Asistență medicală generală, forma de învățământ cu frecvență, pe durata a 4 ani, care a fost autorizat provizoriu de ARACIS. Completarea ofertei educaționale a USV cu încă un program de licență în domeniul Sănătate, alături de Nutriție și dietetică și Balneofiziokinetoterapie şi recuperare, conturează și mai clar premisele pentru înființarea unei facultăți de medicină.

Pentru acest program, ...

mai mult

Festivalul studentilor francofoni, organizat la Plovdiv

Publicat la: 30 Iulie 2019   Sursa: USV

Valentina Halip, studentă în anul al II-lea la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, a reprezentat în acest an Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava la Festivalul studenţilor francofoni din Europa centrală şi orientală. Organizat în perioada 30 iunie – 6 iulie 2019, de către Agenţia Universitară a Francofoniei, la Plovdiv – capitala culturală a Bulgariei –, acest festival a reunit în jur de 100 de studenţi, pasionaţi de limba franceză, reprezentanţi ai unor universităţi din mai multe ţări europene, dar şi din Asia şi Africa, respectiv Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Macedonia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Turcia, Tunisia, Ucraina şi Ungaria. Tinerilor li s-au propus diverse ...

mai mult

Colocviul Științific Internațional „STUDENȚII ÎN FAȚA PROVOCĂRILOR SECOLULUI XXI”

Publicat la: 26 Iulie 2019   Sursa: USV

În contextul multiculturalismului, al cercetării și al promovării actului cultural-științific, Universitatea ,,Stefan cel Mare’’ din Suceava a găzduit, în perioada 4-6 aprilie 2019, cel de-al  VII-lea Colocviu Internațional organizat de Biblioteca Universități ,,Ștefan cel Mare’’ din Suceava, în colaborare cu CODFREURCOR (Colegiul Doctoral Francofon Regional în Domeniul Științelor Umaniste) și Asociația Bibliotecarilor din Romania - Filiala Suceava. Manifestarea s-a intitulat PATRIMONIUL CANONIC - SUPORT AL VITALITĂȚII ȘI DIVERSITĂȚII CULTURALE, și a fost coordonată de prof. univ. DHC Sanda-Maria ARDELEANU, bucurându-se de un ecou puternic în rândul celor care și-au propus promovarea schimbului de bune practici 5...

mai mult

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Admitere, Înscrieri sesiunea iulie 2019

Publicat la: 24 Iulie 2019   Sursa: USV

     Înscrierile pentru programele de studiu oferite de cele 10 facultăți ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (licență – învățământ la zi și la distanță, masterat și conversie profesională), care au început pe 15 iulie 2019, s-au încheiat, ieri, 23 iulie, atât pentru candidații cetățeni români, cât și pentru românii de pretutindeni și cetățenii străini. În această sesiune de admitere, oferta educațională a universității a atras un total de .2524 de candidați cetățeni români pentru programele de licență și conversie profesională, respectiv 908 pentru programele de masterat. Totodată, au fost prelucrate 627 de dosare de înscriere depuse de români de pretutindeni și cetățen...

mai mult

Lansarea unui nou proiect european pentru dezvoltarea programelor de studii și a culturii antreprenoriale la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Publicat la: 22 Iulie 2019   Sursa: USV

     Vineri, 19 iulie 2019, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, a avut loc lansarea proiectului „Creșterea calității programelor de studii universitare prin formarea resursei umane și promovarea culturii antreprenoriale în rândul studenților” – ProForm, Cod 124981.
     Proiectul, a cărui valoare este de 6.845.959,60 lei, este cofinanțat prin FONDUL SOCIAL EUROPEAN și PROGRAMUL OPERAȚIONAL CAPITAL UMAN 2014 – 2020 și are ca lider de proiect și beneficiar Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, iar ca parteneri: Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa" din Iași, Universitatea din Craiova, Universitatea „Danubius" din Galați, Universitatea „Vasile Alecsandri" din Bacău, dar și o firmă, SIVECO Romania S.A. București.<...

mai mult

Școala de vară intitulată „Dezvoltare competențe antreprenoriale”

Publicat la: 22 Iulie 2019   Sursa: USV

     În perioada 22 - 28 iulie, la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), se va desfășura, ca în fiecare an, Școala de vară intitulată „Dezvoltare competențe antreprenoriale”.
     Obiectivul principal al școlii de vară în domeniul antreprenoriatului este cel de dezvoltare a competenţelor şi abilităţilor practice necesare studenților, masteranzilor și doctoranzilor, viitori specialişti în acest domeniu.
     Școala de vară este un program intensiv de pregătire practică, care vine în completarea programelor similare desfăşurate de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava în domeniul antreprenoriatului: Erasmus ...

mai mult

Școală de vară în domeniul proprietății intelectuale

Publicat la: 19 Iulie 2019   Sursa: USV

     În perioada 14 - 21 iulie 2019, la Vatra Dornei, se află în plină desfășurare evenimentul cu caracter științific International Summer Law School (ISLS) , ediția a XII-a, cu tema „Proprietatea intelectuală în România și Uniunea Europeană”, organizat deUniversitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Tîrgu Mureș, și Societatea Română de Cercetare pentru Afaceri Publice și Private din Tîrgu Mureș.  
     Această ediție a Școlii de vară se bucură de sprijinul partenerilor Universitatea Româno - Americană, Editura Universul Juridic, Editura CH Beck, Edi...

mai mult

Premiul al III-lea la Colocviul Naţional Studenţesc „Mihai Eminescu”, Iași, 23-24 mai 2019

Publicat la: 19 Iulie 2019   Sursa: USV

     Este o tradiție ca în fiecare an, studenţii de la Facultatea de Litere şi Știinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava să se remarce la cea mai prestigioasă manifestare ştiinţifică studenţească cu profil filologic din România, Colocviul Naţional Studenţesc „Mihai Eminescu”, ajuns la cea de-a XLV-a ediție, desfăşurat la Iaşi, în perioada 23-24 mai 2019.
     La secțiunea de traduceri din acest an, premiul al III-lea a fost obținut de masteranda Elena Șestac și studentele Mădălina Opincă și Cosmina-Georgiana Calancea, din anul al II-lea, de la specializarea Limba și literatura franceză - Limba și literatura spaniolă, pentru traducerea în limba spaniolă a poemului eminescian Luna iese dintre ...

mai mult

Înscriere grup țintă proiect POCU 122555

Publicat la: 19 Iulie 2019   Sursa: USV

     În perioada 10 – 25 iulie 2019 se fac înscrieri în Grupul țintă cadre didactice aferent proiectului POCU/320/6/21/122555 – „Soluții inovatoare pentru Universități și Colegiul tehnic în vederea asigurării Competitivității procesului Educațional, corelat cu domeniile de Specializare inteligentă – SUCCES”.

     Actele necesare înscrierii în GT și alte informații despre proiect pot fi găsite aici.

     Cadrele didactice selectate în GT-CD vor participa la un curs de perfecționare profesională specializată, de formare a competențelor necesare în vederea organizării și furnizării în med...

mai mult

„Diaspora – Educație și formare. AmbasaDOR de BUCOVINA” la Facultatea de Științe ale Educației

Publicat la: 18 Iulie 2019   Sursa: USV

     „AmbasaDOR DE BUCOVINA. Diaspora – Educaţie şi Formare” este o manifestare care reunește practicienii și cercetătorii români din domeniul educațional care activează în România și în cadrul sistemelor de învățământ din Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. Proiectul este inițiat și organizat de Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava,  se derulează în perioada 22-26 iulie 2019 și este finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Ministerul Educației și Consiliul Județean Suceava.
     În cadrul manifestării „AmbasaDOR DE BUCOVINA”  sunt propuse conferințe și activități de formar...

mai mult

Conferința de lansare a proiectului „Creșterea calității programelor de studii universitare prin formarea resursei umane și promovarea culturii antreprenoriale în rândul studenților” – ProForm

Publicat la: 17 Iulie 2019   Sursa: USV

     Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu SIVECO România SA București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa" Iașsi, Universitatea din Craiova, Universitatea „Danubius" din Galați, Universitatea „Vasile Alecsandri" din Bacăau, va organiza, în data de 19 iulie 2019, ora 13, în Amfiteatrul Dimitrie Leonida, Clădirea D, conferința de lansare a proiectului „Creșterea calității programelor de studii universitare prin formarea resursei umane și promovarea culturii antreprenoriale în rândul studenților” – ProForm, Cod SMIS 2014+: 124981 

     Invitație conferință

...

mai mult

Conferința DISCURS CRITIC ȘI VARIAȚIE LINGVISTICĂ. Restituiri. Analiza și interpretarea textelor „uitate”

Publicat la: 16 Iulie 2019   Sursa: USV

       La Universitatea „Ștefan cel Mare" din Suceava, a avut loc, în perioada 11-12 iulie 2019, ediția a noua a conferinței Discurs critic și variație lingvistică , în baza acordului instituțional cu Universitatea din Pisa și în colaborare cu Asociația pentru studii filologice Akademos.
       Intitulată Restituiri. Analiza și interpretarea textelor „uitate“ , conferința a atras, prin cele cinci axe tematice propuse ( Texte literare inedite, Studii și articole „obliterate": opinii nevalorificate, Limba documentelor din arhive: tipuri de texte arhivistice, Proiecte de antologii și Varia ), 60 de participanți din mai multe centre universitare, din ța...

mai mult

Conferința Discurs critic și variație lingvistică. Restituiri. Analiza și interpretarea textelor „uitate“ Ediția a noua, 11-12 iulie 2019

Publicat la: 11 Iulie 2019   Sursa: USV

     Conferința DCVL oferă masteranzilor și doctoranzilor, precum și specialiștilor în științele limbajului şi ale literaturii posibilitatea de a dialoga dintr-o perspectivă pluridisciplinară.
     Ediția din acest an, intitulată Restituiri. Analiza și interpretarea textelor „uitate“ , vizează cercetarea unui corpus variat de texte, neexplorate încă sau a căror validare culturală s-a realizat cu întîrziere ori superficial și nesistematic. Deschiderea spre o investigare (inter)națională ar putea astfel conduce la noi direcții de abordare pentru anii următori. În acest mod, doctoranzii din universitatea noastră, dar și din alte centre universitare vor putea susține și argumenta rezultatele propriilor cercetări, se vor înt&ici...

mai mult

Pregătirea loturilor de juniori și seniori care vor reprezenta România la Olimpiadele Internaționale de Astronomie

Publicat la: 10 Iulie 2019   Sursa: USV

În perioada 5 iulie – 15 iulie, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, are loc pregătirea loturilor de juniori și seniori care vor reprezenta România la Olimpiadele Internaționale de Astronomie, de la Piatra Neamț, în perioada 18 – 27 octombrie 2019, și Astronomie și Astrofizică, de la Balaton, Ungaria, în perioada 2 – 10 august 2019. Loturile României sunt formate din șase elevi, la juniori, respectiv 10 elevi, la seniori. Pentru pregătirea loturilor, au fost invitați profesori din țară și din Suceava. Pregătirea este făcută în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Societatea Științifică Cygnus. Cazarea și masa, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice, sunt asigur...

mai mult

Școala de vară în limba engleză English as A Jar of Knowledge iulie 2019, Ediția a IV-a

Publicat la: 5 Iulie 2019   Sursa: USV

     Școala de vară English as A Jar of Knowledge, ediția a IV-a, va avea loc în acest an între 15-19 iulie 2019. Școala de vară (EJK 4) se va desfășura în Corpul A al campusului universitar din Suceava, sub egida Universității „Ștefan cel Mare” și a Inspectoratului Școlar Județean Suceava. Publicul țintă este format din elevi cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, care vor fi încurajați să comunice în limba engleză zilnic, între orele 9-13. Pe lângă faptul că se vor familiariza cu noi metode de predare a limbii engleze, participanții vor avea și ocazia să se destindă grație parteneriatului cu Asociația Județeană „Sportul pentru Toți” Suceava, parteneriat care debutează odată cu această ediție a

mai mult

S-au desfășurat trei evenimente științifice la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management

Publicat la: 2 Iulie 2019   Sursa: USV

În data de 1 iulie 2019, la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management (FIM) din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV), s-au desfășurat trei evenimente științifice:

  • Simpozionului științific studențesc „ INGINERIE – PRACTICĂ – INDUSTRIE ”, ediția 2019;
  • Workshop-ul ARMONIZAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SUPERIOR MECANIC CU CERINŢELE ANGAJATORILOR”;
  • Sesiunea de comunicări ştiinţifice ale studenţilor în inginerie mecanică, mecatronică şi m...

    mai mult

Reprezentanți USV la aniversarea Declarației de la Bologna

Publicat la: 28 Iunie 2019   Sursa: USV

     În perioada 24-25 iunie 2019, orașul și Universitatea Bologna au celebrat cea de-a XX-a aniversare a Declarației de la Bologna, semnată în 1999, de Miniștrii Educației din 29 de țări europene. Acest lucru a marcat începutul așa-numitului proces Bologna, creând Spațiul European al Învățământului Superior (European Higher Education Area - EHEA), care, acum, include 48 de țări.
     Cu această ocazie, Universitatea din Bologna, în colaborare cu Observatorul Magna Carta, Asociația Universităților Europene și Uniunea Europeană a Studenților, a găzduit o conferință academică, pentru a identifica importantele provocări viitoare pentru universități și rolul lor în societate. Totodată, conferința a fost concepută ca o contribuț...

mai mult

Premiul I la faza națională a Concursului de Traduceri Mot à monde, Cluj-Napoca

Publicat la: 24 Iunie 2019   Sursa: USV

Domnișoara Iulia-Ioana BĂDĂLUȚĂ, masterandă în anul I la FLSC/Teoria și Practica Traducerii, a participat la faza națională a Concursul de Traduceri literare organizat, în perioada aprilie-iunie 2019, de Institutul Francez și Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Tânăra traducătoare a propus o versiune originală a unui fragment impus din romanul autorului belgian Jean-Marc Turine, La Théo des fleuves, coordonarea la nivelul USV fiind asigurată de conf. univ. dr. Raluca-Nicoleta Balaţchi și lector univ. dr. Corina Iftimia.

Juriul concursului, format din prestigioși traducători și critici literari și prezidat de doamna profesor Rodica Baconsky, a...

mai mult

USV, considerată actor principal în ecosistemul regional de către OCDE și Comisia Europeană

Publicat la: 24 Iunie 2019   Sursa: USV

În perioada 20-21 iunie 2019, la Universitatea Politehnica București, s-a desfășurat Conferința „HEInnnovate: Sprijinirea inovației și antreprenoriatului în și prin învățământul superior”. Conferința a fost organizată de Comisia Europeană, în colaborare cu Ministerul Educației Naționale, în cadrul Președinției Rotative a României la Consiliul Uniunii Europene. Evenimentul a reunit aproximativ 200 de participanți din întreaga Europă și a pus accentul pe reprezentați și factori de decizie din instituțiile de învățământ superior, organisme asociate, organisme publice și ministere.

Cel mai impo...

mai mult

72 de invenții prezentate la Târgul Internațional de Inventică și Educație Creativă pentru Tineret, desfășurat la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Publicat la: 24 Iunie 2019   Sursa: USV

     În perioada 18 – 20 iunie 2019, s-a desfășurat, în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, a III-a ediție a Târgului Internațional de Inventică și Educație Creativă pentru Tineret - ICE-USV (Innovation and Creative Education), care s-a bucurat de un interes deosebit din partea tinerilor cercetători, fiind prezentate un număr record de 72 de invenții din 6 țări.
     În cadrul salonului au participat tineri cercetători, doctoranzi și studenți reprezentând importante centre de cercetare și inventică din România, precum Universitatea Tehnica din Cluj Napoca, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, Academia Forțelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu” Sibiu, Institutul Național ...

mai mult

Masă rotunda internațională despre traducerea și receptarea lui Eminescu în lume, organizată la Cernăuți

Publicat la: 24 Iunie 2019   Sursa: USV

Lectoratul de limbă română al USV din cadrul Universității Naționale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți a organizat vineri, 21 iunie 2019, în colaborare cu Centrul de Studii Românești din aceeași universitate cernăuțeană, cea de-a patra ediție a mesei rotunde internaționale „Eminescu în limbile lumii. Traduceri, receptare critică și academică”.

Cum a reamintit Gina Puică, lectorul de română, în deschidere, evenimentul se dorește a fi o celebrare a limbii, literaturii și culturii române prin studiul aprofundat al operei lui Eminescu în context universal, prin analiza receptării acestuia în alte limbi și cul...

mai mult

Cursanți FDSA, cei mai buni responsabili cu protecția datelor

Publicat la: 24 Iunie 2019   Sursa: USV

În luna februarie, Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, anunța o nouă ofertă educațională  - cursul postuniversitar de formare pentru profesia de responsabil cu protecția datelor cu caracter personal. Dezvoltarea ocupațiilor și nevoia de specialiști a obligat structurile academice să propună celor interesați oportunitatea de a absolvi un program de studii adaptat și foarte solicitat de piața muncii. Calitatea cursanților a generat, pe toată perioada, workshopuri care au lămurit norme juridice complexe și modul de aplicare a acestora. Examenele finale s-au susținut cu lucrări utile viitorilor responsabili.


mai mult

Consorțiului universitar internațional Collegium Carpathicum

Publicat la: 21 Iunie 2019   Sursa: USV

În cadrul programului mobilităților academice organizate în cadrul Consorțiului universitar internațional Collegium Carpathicum, din care face parte și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, alături de alte 6 universități din Europa, Universitatea din Varșovia (Centrul pentru Studii Est-Europene, Polonia) Universitatea Națională Precarpatică „Vasyl Stefanyk” din Ivano-Frankivsk (Ucraina), Universitatea din Prešow (Slovacia), Universitatea Catolică Pázmány Péter (Ungaria), Universitatea de Stat Est-Europeană din Przemyśl (Polonia) și Universitatea din Ostrava (Republica Cehă), în perioada 17-19 iunie 2019, prof. univ. dr. Ștefan Purici, Prorector cu imaginea universității, relații internaționale 5...

mai mult

Prima Olimpiadă Națională de Creativitate Științifică se deschide sâmbătă la Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava

Publicat la: 18 Iunie 2019   Sursa: USV

Etapa națională a Olimpiadei de Creativitate Științifică, organizată de Ministerul Educației Naționale, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava și Societatea Științifică ,,Cygnus”- centru UNESCO, își va desemna câștigării în cadrul festivității de premiere programată miercuri, 19 iunie 2019, începând cu ora 15:00, în Auditorium-ul „Joseph Schmidt” al Universității.

Olimpiada de Creativitate Științifică, aflată la prima ediție și înființată la inițiativa comună a Universității ,,Ștefan c...

mai mult

Istorie a traducerilor în limba franceză - secolele XV – XX -ITLF

Publicat la: 18 Iunie 2019   Sursa: USV

Recent, la editura pariziană Verdier, a apărut ultimul volum, dedicat secolului XX,

din monumentala Istorie a traducerilor în limba franceză - secolele XV – XX -ITLF, inițiată și coordonată de profesorii Yves Chevrel și Jean-Yves-Masson, de la Universitatea Sorbona, Paris IV. Este vorba de o istorie inedită în Franța și unică prin anvergura ei în Europa și, poate, și în lume.

Doar ultimul volum are aproape 2000 de pagini, 200 de colaboratori, face referire la peste șaizeci de limbi, identifică peste 3500 de autori traduși și peste 4300 de traducători, din diverse limb...

mai mult

Galeria de Artă a Universității „Ștefan cel Mare”

Publicat la: 14 Iunie 2019   Sursa: USV

Luni, 17 iunie, ora 12:00, Galeria de Artă a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Corp A, etaj 1, va găzdui vernisajul expoziției de benzi desenate „Les mille planètes de Valerian et Laureline”/„Cele 1000 de planete ale lui Valerian și Laureline!”.

Această expoziție itinerantă este organizată în cadrul proiectului Institutului Francez din România – București intitulat „Printemps roumain de la BD francophone”/ „Primăvara românească a benzilor desenate francofone”, care se derulează pe perioada acțiunilor „Sezonului Franța-România 2019”.

Școala de vară...

mai mult

Prima Olimpiadă Națională de Creativitate Științifică se deschide sâmbătă la Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava

Publicat la: 14 Iunie 2019   Sursa: USV

Etapa națională a Olimpiadei de Creativitate Științifică este organizată de Ministerul Educației Naționale, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava și Societatea Științifică ,,Cygnus”- centru UNESCO, în perioada 15-20 iunie la Suceava și Gura Humorului.

Olimpiada de Creativitate Științifică se află la prima ediție și a fost înființată la inițiativa comună a Universității ,,Ștefan cel Mare” din Suceava, Inspectoratului Școlar Județean Suceava și Societății Științifice ,,Cygnus”- centru UNESCO, pentru a contribui la orien...

mai mult

O bursă unică în țară pentru studenții la franceză din USV

Publicat la: 12 Iunie 2019   Sursa: USV

Recent, la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a avut loc selecția studenților care vor beneficia de bursa SILC (Séjour d’immersion linguistique et culturelle), oferită de organizația ASAP (Association Sevriolaine d'Aide et Partage / Asociația Sevriolenă de Ajutor și Prietenie) din Sevrier, Franța.

Este vorba de o bursă unică în țară, concepută sub forma unui „stagiu de imersiune lingvistică și culturală” în Franța, în frumoasa regiune alpină Haute-Savoie, pe o durată de trei săptămâni. Bursierii români sunt găzduiți chiar de membrii ASAP, în fiecare ...

mai mult

Şcoală de vară francofonă, pentru elevi cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani

Publicat la: 12 Iunie 2019   Sursa: USV

Biroul Francez din Suceava, Asociația Profesorilor Francofoni – sucursala Suceava și Asociația „Curcubeul Succesului”, Suceava, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Agenția Universitară a Francofoniei, Centrul de Reușită Universitară, Delegația generală Wallonie – Bruxelles la București și Consiliul Județean Suceava deschid prima școală de vară francofonă pentru elevi cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani.

Școala de vară francofonă „Grandir en français”...

mai mult

Marșul Absolvenților USV 2019

Publicat la: 11 Iunie 2019   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează joi, 13 iunie, Marșul Absolvenților, o sărbătoare a tinereții, a bucuriei, un eveniment aflat la cea de-a treia ediție, dedicat celor care încheie în acest an studiile de licență și de masterat.

„La momentul festiv al absolvirii promoției 2019, am convingerea că universitatea suceveană și-a îndeplinit în mare măsură rolul de a forma viitorii specialiști, atât din perspectiva dezvoltării lor personale, cât și a adaptabilității mai facile la meseriile viitorului. Ne vom putea mândri cu această generație de absolvenți ai USV! ”a spus Rectorul Universități...

mai mult

Admitere 2019

Publicat la: 10 Iunie 2019   Sursa: USV

     Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava pregătește concursul de admitere pentru ciclurile de studii de licenţă şi masterat la cele 10 facultăţi ale sale. Absolvenţii învăţământului preuniversitar şi universitar din regiunea de Nord-Est au, și în acest an, oportunitatea de a se dezvolta academic şi profesional prin programe de studii universitare de licenţă,  masterat şi doctorat, structurate pe cinci arii europene de învăţământ superior - ştiinţe sociale, ştiinţe inginereşti, ştiinţe ale naturii, ştiinţe umaniste şi ştiinţe biomedicale, oferite de instituția suceveană.

     Ciclul studiilor universitare de licenţă promovează un număr de 43 de programe, având forma de învă&#...

mai mult

Școală de vară organizată de Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava

Publicat la: 10 Iunie 2019   Sursa: USV

     În cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) se va desfășura, în perioada 15-28 iulie 2019, Școala de vară „Unde Să Vii pentru a Fi Inginer Adevărat”, finanțată de Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare prin Proiectul privind Învățământul Secundar (ROSE), ce are ca scop reducerea gradului de abandon școlar și creșterea accesului la învățământul terțiar prin cursuri și activități destinate elevilor de liceu, cu precădere celor dezavantajați social.
     Școala de vară se va desfășura timp de două săptămâni în Campusul USV. Elevii participanți vor beneficia de cazare și masă pe toată durata programului și vor fi monitorizați &ici...

mai mult

„Fancy fiesta à la française” – ediţia a X-a

Publicat la: 10 Iunie 2019   Sursa: USV

     Sâmbătă, 8 iunie 2019, în Auditoriumul Joseph Schmidt, a avut loc cea de-a X-a ediţie a concursului de interpretare de cântece în limbi străine „Fancy fiesta à la française”, organizat de Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava. La ediţia din acest an au participat 12 grupuri de elevi, coordonate de 20 de cadre didactice, din 10 şcoli şi licee : Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu”, Colegiul Naţional „Nicu Gane” şi Colegiul „Vasile Lovinescu” din Fălticeni, Şcoala Gimnazială „Mihai Halunga”, Hănţeşti, Școala Gimnazială Vatra Moldoviței, Şcoala Gimnazială Vereşti, Colegiul Naţional „Mi...

mai mult

Salonul Internațional de Carte Românească la Cernăuți, ediția a VI-a

Publicat la: 10 Iunie 2019   Sursa: USV

     În ziua de 7 iunie 2019, în incinta  Bibliotecii Regionale „Mykhaylo Ivasiuk” din Cernăuți, Consulatul General al României la Cernăuți a organizat, în parteneriat cu Editura „Alexandru cel Bun” și Centrul Media BucPress – asociația jurnaliștilor români din Ucraina, cea de-a VI-a ediție a Salonului de Carte Românească. Deschis de Doamna Irina Loredana Stănculescu, Consul General al României la Cernăuți, evenimentul a reunit autori și reprezentanți ai unor edituri din România, Republica Moldova și Ucraina. Lansările și prezentările de carte și reviste, dezbaterea pe marginea stării actuale a circulației cărții românești în Ucraina au fost moderate de Doamna Alexandrina Cernov, directorul Editurii „Alexandru cel Bun”, membru de onoa...

mai mult

Suceava - și USV - are un nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România

Publicat la: 6 Iunie 2019   Sursa: USV

     Lansat de curând în cadrul Salonului Internațional de Carte „Alma Mater Librorum” desfășurat în cadrul universității sucevene, volumul Metacritice al profesorului sucevean Mircea A. Diaconu, prorector al USV, a fost nominalizat la premiile anuale acordate de Uniunea Scriitorilor din România, secțiunea critică, eseu, istorie literară, alături de cărți semnate de Horia Roman Patapievici, Ion Vianu, Mircea Tomuș, Ovidiu Pecican și Valeriu Gherghel.
     Volumul a apărut la editura Junimea în 2018 și conține studii de critică, istorie literară și eseuri pe teme diverse. Într-un stil adesea incisiv, profesorul Mircea A. Diaconu repune în discuție câteva dintre ideile consacrate pe terenul interpretării literaturii române, într-o viziune inovatoare, din c...

mai mult

14 cursanți ai Lectoratului de limbă română al USV de la Cernăuți, într-o aplicație practică de 4 zile în România

Publicat la: 3 Iunie 2019   Sursa: USV

     14 cursanți (cadre didactice și studenți) ai Lectoratului de limbă română al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) de la Universitatea Națională „Yurii Fedkovych” din Cernăuți (UNYF) au luat parte, în perioada 27-30 mai, alături de lectorul de română, Gina Puică, la o aplicație practică în România.
     Aplicația practică „România: oameni, natură, istorie”, creată special pentru cursanții Lectoratului de limbă română de la Cernăuți în februarie 2016 și ajunsă la a șasea ediție, a fost organizată și de această dată cu sprijinul logistic al USV și cel financiar al Ministerului Educației Naționale. Participanții au avut ocazia să străbată ma...

mai mult

Împreună universități și angajatori. Un sistem integrat de programe educaționale inovative

Publicat la: 3 Iunie 2019   Sursa: USV

Împreună universități și angajatori. Un sistem integrat de programe educaționale inovative – POCU/320/6/21/121030

 

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în calitate de partener, alături de Universitatea de Vest din Timișoara, lider de proiect, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița anunță lansarea proiectului Împreună universități și angajatori - un sistem integrat de programe educaționale inovative – POCU121030, proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Opera...

mai mult

Dezbateri academice în domeniul Comunicării și Relațiilor Publice din Sistemul Administrativ Public, Sectorul Antreprenorial și Mass-Media

Publicat la: 30 Mai 2019   Sursa: USV

  Secțiunea: Administrație Publică și Comunicare Instituțională

Invitat special

Domnul Florin Sinescu,
mai mult

Școală de vară francofonă la Suceava, organizată de Biroul Francez

Publicat la: 30 Mai 2019   Sursa: USV

     Biroul Francez din Suceava, Asociația Profesorilor Francofoni – sucursala Suceava și Asociația „Curcubeul Succesului”, Suceava, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Agenția Universitară a Francofoniei, Centrul de Reușită Universitară și Delegația generală Wallonie – Bruxelles la București deschid prima școală de vară francofonă pentru elevi cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani.
     Școala de vară francofonă de la Suceava se va organiza în 2 serii: 17-28 iunie 2019 și 1-12 iulie 2019, în spațiile Școlii Gimnaziale nr. 1, Suceava.
     Programul zilnic va fi între orele 8.30 – 14 și va cuprinde curs intensiv de limba francezăși activită5...

mai mult

Concurs de creativitate tehnică „Fun Mechanics” la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management

Publicat la: 30 Mai 2019   Sursa: USV

Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat, în data de 24.05.2019,  cea de-a cincea ediție a Concursului de Creativitate Tehnică „Fun Mechanics”, sub îndrumarea unui colectiv coordonat de șef lucrări dr. ing. Luminița Irimescu.

Specificul acestui concurs constă în asamblarea contra cronometru a unei construcții mecanice de tip lego și participarea unor echipe mixte, formate din studenți din anul I și din elevi de liceu. Au participat elevi de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul National „Petru Rareș” din Suceava și de la Colegiul „V...

mai mult

USV, reprezentată la cel mai prestigios eveniment internațional din domeniul învățământului superior

Publicat la: 29 Mai 2019   Sursa: USV

Un număr de 24 de universități românești, printre care și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, își prezintă oferta educațională, în perioada 26 - 31 mai, la Washington (SUA), în cadrul conferinței și expoziției anuale NAFSA, cel mai prestigios eveniment internațional din domeniul învățământului superior.

Deplasarea delegațiilor din România la această conferință, care reunește 3.500 de universități din peste 100 de țări și la care sunt așteptați peste 10.000 de participanți, este organizată de Consiliul Național al Rectorilor. Universitatea „Ștefan cel Mare” din S...

mai mult

Dezbatere cu tema „Maladiile Postcomuniste” la USV

Publicat la: 29 Mai 2019   Sursa: USV

     Departamentul de Științe Umane și Social-Politice în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară și Departamentul de Limbă și Literatură Română și Științele Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează miercuri, 5 iunie 2019, ora 12:00, în Aula din Corpul E, dezbaterea „Maladiile Postcomuniste”, susținută de specialiști de renume în domeniul științelor politice și filosofiei politice. Dezbaterea va fi moderată de Dl. conf. univ. dr. Florin Pintescu. Vor conferenția Domnul Aurelian Crăiuțu, profesor universitar la Indiana University din Statele Unite ale Americii, împreună cu universitarii ieșeni Daniel Șandru și George Bondor.

     Dl...

mai mult

Echipa de studenți USV, în finala națională a concursului Company of the Year 2019 Junior Achivement Romania

Publicat la: 29 Mai 2019   Sursa: USV

În perioada 22-23 mai, s-a desfășurat, la București, finala națională a celei mai importante competiții de antreprenoriat pentru studenți: Company of the year 2019, organizată de Junior Achievement România. Din cele 300 de echipe înscrise în competiție (secțiunile elevi și studenți), în urma parcurgerii mai multor etape, cea a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, intitulată Cookie Squad,  a devenit una dintre cele 10 echipe finaliste la secțiunea studenți. Proiectul propus de Cookie Squad constă în realizarea unei aplicații gastronomice universale, înglobată într-o rețea de socializare, o combinație unică între  Food Panda, Instagram și Tinder. Structura aplica&...

mai mult

„Le français, c’est facile !” la Biroul Francez din Suceava

Publicat la: 27 Mai 2019   Sursa: USV

     Biroul Francez anunță că miercuri, 29 mai 2019, la ora 17:00, are loc activitatea săptămânală dedicată francofonilor și francofililor suceveni, „Le français, c’est facile !”. La această ultimă întâlnire cu limba franceză înainte de vacanță, copiii vor recapitula ceea ce au învățat în perioada octombrie 2018 – mai 2019 , îndrumați, ca în fiecare săptămână, de dna lector univ. dr. Mariana Șovea și de lectorul de limbă franceză, Maxence Caron. Nu vor lipsi jocurile, cântecele, fișele de colorat, dar și alte activități-surpriză.
     Cursurile se desf...

mai mult

Activitate desfășurată în cadrul proiectului DIVON

Publicat la: 24 Mai 2019   Sursa: USV

Un grup de studenți cu un dezvoltat simț civic, de la programele de studii de licență Administrație Publică și Poliție Locală, precum și de la masterat, Management și Administrație Europeană din cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative, sub coordonarea unui colectiv de cadre didactice de la Centrul de Formare și Cercetare în Administrația Publică - CEFCAP, au organizat, în data de 22 mai 2019, ora 9:00, în campusul universitar sucevean, o acțiune cu caracter practic privind tehnicile de autoapărare și de acordare de prim-ajutor în situații de urgență.

În cadrul evenimentului au avut loc demonstrații realizate de personal specia...

mai mult

Hroby, o poveste de sub Chiciura

Publicat la: 23 Mai 2019   Sursa: USV

 

 

Povestea liniei de sânge Hroby, cea mai veche linie autohtonă de cai huțuli, începe la mai puțin de jumătate de secol de la înființarea Hergheliei Lucina, când aceasta se afla încă sub conducere austriacă. Ca urmare a cererilor formulate de regimentelor armatei austriece staționate pe granița din Bucovina, conducerea hergheliei decide achiziționarea unui nou armăsar, în vederea diversificării liniilor. Astfel, în anul 1898, armăsarul cumpărat de la un țăran din satul Ciocănești devine întemeietorul liniei Hroby. Acest armăsar a fost activ timp de doi ani, până în 1900, iar numele liniei a fost dat ...

mai mult

Dezbaterile academice în domeniul comunicării și relaților publice

Publicat la: 21 Mai 2019   Sursa: USV

 

 

Dezbaterile academice în domeniul comunicării și relaților publice

din Sistemul Administrativ Public, Sectorul Antreprenorial și Mass-Media

 

 

Secțiunea: Administrație Publică și Comunicare Instituțională

 

 

Invitat
Domnul  Dr. ing. Cezar Grozavu,
Directorul  Biroului  Regional de Cooperare Transfrontlieră Suceava <...

mai mult

Conferința țtiințifică internațională Dimensiuni etice și sociale în Administrație publică și Drept

Publicat la: 21 Mai 2019   Sursa: USV

     În perioada 16-18 mai 2019, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost gazda celei de-a patra ediții a Conferinței Științifice Internaționale Ethical and Social Dimensions in Public Administration & Law (Dimensiuni etice și sociale în Administrație publică și Drept), organizată de Facultatea de Drept si Științe Administrative. Acest eveniment este asociat Conferinței organizate de LUMEN Research Center in Social and Humanistic Sciences & LUMEN Conference Center, Iași, România, în parteneriat cu  Conferința organizată de Universitatea de Stat „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți, Ucraina și tradiționala susținere a  Municipiului şi  Consiliului Local Suceava.
     Astfel, pe data de 16 mai, s-au desfășurat lucrările ...

mai mult

La taifas cu cariera

Publicat la: 21 Mai 2019   Sursa: USV

     În preocuparea pe care studenții o au cu privire la viitorul lor, inevitabil trebuie să ia în calcul și modul de dezvoltare a carierei. În acest context, Grupurile de inițiativă studențească Administrație Publică și Poliția Locală, coordonate de Centrul de Formare și Cercetare în Administrație Publică – CEFCAP, din cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative, se reunesc la sediul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în Sala SENATULUI, la evenimentul cu tema „La taifas cu cariera”,  marți, 21 Mai 2019, ora 10. Tematica programului vizează: provocările de pe piața muncii în mileniul ,3 în lumea globalizării; planificarea și dezvoltarea carierei în funcția pub...

mai mult

Noi activități dedicate fracofonilor și francofililor la Biroul Francez

Publicat la: 20 Mai 2019   Sursa: USV

     Biroul Francez anunță că miercuri, 22 mai 2019, la ora 17:00, are loc activitatea săptămânală dedicată francofonilor și francofililor suceveni, „Le français, c’est facile !”. La această întâlnire cu limba franceză, copiii vor discuta despre activitățile lor cotidiene, îndrumați, ca în fiecare săptămână, de dna lector univ. dr. Mariana Șovea și de lectorul de limbă franceză, Maxence Caron. Jocurile, cântecele, fișele de colorat, dar și alte activități-surpriză vor îmbina plăcutul cu utilul. Cursurile se desfășoară în cadrul proiectului Francofonia în comunitate

mai mult

Rezultate excepționale obținute de echipele USV în cadrul EUROINVENT 2019

Publicat la: 20 Mai 2019   Sursa: USV

     În perioada 18-19 mai 2019, s-a desfășutat, la Iași, ediția a XI-a a European Exhibition of Creativity and Innovation EUROINVENT 2019, la care au participat peste 400 de invenții, cu inventatori din peste 30 de țări: Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cambodgia, Canada, China, Croația, Germania, Egipt, Hong Kong, India, Indonezia, Iran, Iraq, Italia, Japonia, Kazakhstan, Kârgâzstan, Coreea, Liban, Macao, Macedonia, Malaezia, Mexic, Maroc, Moldova, Filipine, Polonia, Portugalia, Rusia, Arabia Saudită, Singapore, Spania, Sudan, Taiwan, Thailanda, Turcia, Ukraina, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, Vietnam, Yemen.

     În acest an, Universitatea „Ștefan cel Mare“ din Suceava a obținut următoarele rezultate:

     Premiul special al European Exhibition of Creati...

mai mult

Concurs Internațional Studențesc de Calculatoare „HARD & SOFT” – ediția a XXVI-a

Publicat la: 17 Mai 2019   Sursa: USV

Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din  Suceava organizează,  în perioada 19  - 26 mai 2019, Concursul Internațional Studențesc de Calculatoare HARD & SOFT, aflat la a XXVI-a ediție.

 

Hard&Soft este un concurs adresat studenților seniori din domeniile calculatoarelor, electronicii și automaticii, care își propune să testeze competențele tehnice hardware și software și de relaționare socială ale viitorilor ingineri. Pe parcursul a 5 zile, echipe formate din câte 4 studenți vor &icir...

mai mult

Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a primit o importantă donație de publicații din partea Arhivei „Eugeniu Coșeriu”

Publicat la: 17 Mai 2019   Sursa: USV

Săptămâna trecută, Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a primit o importantă donație de publicații din partea Arhivei „Eugeniu Coșeriu”, de la Universitatea din Tübingen, Germania.

Este vorba de aproximativ 700 de titluri, cuprinzând peste 5000 de publicații periodice și seriale din biblioteca personală a lui Eugeniu Coșeriu, dar și un număr impresionant de extrase din articolele lingvistului. Acestea au fost selectate și împachetate în 89 de cutii, care, prin grija Rectorului USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, au ajuns la Biblioteca Universitară suceveană.

Inițiatorul importantei d...

mai mult

„Noaptea muzeelor” la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Publicat la: 17 Mai 2019   Sursa: USV

Sâmbătă, 18 mai 2019, în intervalul orar 17 – 24, Observatorul Astronomic și Planetariul USV vor organiza „Noaptea muzeelor”, în cadrul programului „Zile și nopți studențești”. Evenimentul va cuprinde programe de planetariu, observații astronomice (daca va fi senin), expoziții, dezbateri de tip masă rotundă în turnul de observații, precum și proiecții de filme documentare pe teme de astronomie. 

Intrarea este gratuită.

...

mai mult

Masă rotundă intitulată Amplificarea rolului Euroregiunii „Prutul de Sus” în fenomenul de convergență a teritoriilor frontaliere

Publicat la: 15 Mai 2019   Sursa: USV

     În perioada 17-19 aprilie 2019, la Cernăuți și Suceava, au avut loc întâlniri în cadrul mesei rotunde intitulată Amplificarea rolului Euroregiunii „Prutul de Sus”  în fenomenul de convergență a teritoriilor frontaliere, la care au participat reprezentanți ai Administrației de Stat a Regiunii Cernăuți (Ucraina), Consiliului Județean Suceava (România), Institutului de Comerț și Economie din Cernăuți al Universității Naționale de Comerț și Economie din Kiev (Ucraina), ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (România). Discuțiilor, atât la Suceava, cât și la Cernăuți, li s-au alăturat și cercetători, activiști civici sau practicieni.
     Scopul mesei rotunde a constat în dezbatere...

mai mult

Implementarea proiectului Dezvoltăm idei noi pentru voi și pentru noi - DIVON

Publicat la: 15 Mai 2019   Sursa: USV

     Miercuri, 15 mai 2019, începând cu ora 10.00, în sala FIM1 din corpul B al universității va avea loc un seminar cu tema Promovarea culturii spiritului de disciplină comportamentală, de autoapărare și prim-ajutor în situații de urgență, cu dezvoltarea simțului civic .  
     Proiectul este finanțat de către Casa de Cultură a Studenților Suceava și cofinanțat de către un colectiv de cadre didactice ale Facultății de Drept și Științe Administrative, precum și de Asociația LUMEN.

     Mai multe despre proiect

...

mai mult

Concurs de fotografie Visul european – 9 mai 2019

Publicat la: 14 Mai 2019   Sursa: USV

     În ziua de 9 mai 2019, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava au avut loc o serie de evenimente desfășurate sub auspiciile Zilei Europei, care au inclus și concurs de fotografie „Visul european”, la care s-au inscris 30 de participanți și pentru care s-a organizat o  expoziție  de fotografie in Corp E. Juriul a fost format din: Ovidiu LEȘAN,  fotograf, Ștefan SFICHI, coordonator Digital Media Center din cadrul USV, Gheorghe SOLOGIU, fotograf activist, și lector dr. Codruț ȘERBAN, coordonatorul Serviciului de Relații Publice, Comunicare și Imagine din cadrul USV. Marele Premiu a fost acordat de Ovidiu Lesan, un Workshop online de fotografie, în valoare de 497 Euro.

     Marele premiu - Mierlă Andreea, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţi...

mai mult

In memoriam Profesor Ioan Iosep

Publicat la: 14 Mai 2019   Sursa: USV

   

 
     S-a stins unul dintre cei mai respectați profesori ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, IOAN IOSEP, eminent exponent al școlii geografice sucevene, cercetător complet și model de conștiinciozitate și dăruire pentru generații de geografi și istorici.
     Născut la Vama, Județul Suceava, în iarna anului 1943, Ioan Iosep a urmat cursurile Liceului „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc și pe cele ale Facultății de Geografie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde a și susținut, în 1999, teza de doctorat Studiu geografico-econ...

mai mult

Sesiunea națională de comunicări științifice studențești „Economia europeană. Prezent și perspective – Ziua Europei”

Publicat la: 14 Mai 2019   Sursa: USV

     În perioada 9-10 mai 2019, Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat o sesiune națională de comunicări științifice studențești, cu tema „Economia europeană. Prezent și perspective”, sub auspiciile Zilei Europei.
     La eveniment au participat 40 de studenți și doctoranzi, atât din cadrul Facultății de Stiinţe Economice şi Administraţie Publică, cât și studenţi din alte centre universitare din țară, membre ale Asociaţiei Facultăților de Economie din România (AFER). Manifestarea, care se află la a doua ediție, este dedicată studenților de la programele de studiu de licență, master și doctorat de la facultățile...

mai mult

Primăvara inovației și a formării continue în domeniul didacticii limbii franceze la USV

Publicat la: 14 Mai 2019   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a găzduit, în perioada 10-11 mai 2019, a treia ediție a manifestării „Printemps de l’innovation du français”, sub genericul „Nouvelles pratiques de classe et enseignement du français”. Peste 100 de profesori din județele Suceava, Botoșani, Neamț, Vrancea, Craiova și Republica Moldova, alături de experți internaționali specializați în didactica limbii franceze, reprezentanți ai unor instituții culturale și inspectorate școlare, dar și de studenți ai Facultății de Litere și Științe ale Comunicării au participat la acest eveniment, care și-a propus să abordeze și să disemineze câteva strategii inovatoare de predare a limbii franceze ...

mai mult

Concursul „Student pentru 1 zi” s-a încheiat cu etapa dedicată elevilor de clasa a XI-a

Publicat la: 14 Mai 2019   Sursa: USV

Sâmbătă, 11 mai 2019, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, s-a desfășurat cea de-a treia etapă a ediției cu numărul doisprezece a concursului „Student pentru 1 zi”, dedicată elevilor de clasa a XI-a, organizați pe echipe, la disciplinele Geografie, Filosofie, Managementul energiei și energie regenerabilă, Electronică și automatizări, Ecologie și protecția mediului, Ingineria produselor alimentare și Gastronomie. Această etapă a încheiat ediția 2019 a concursului „Student pentru 1 zi”, care a reunit, la Suceava, peste 360 de elevi, din clasele a XI-a și a XII-a, de la colegii și licee din județele Suceava, Iași, Neamț, Vaslui și Botoșani.

mai mult

Zile și Nopți Studențești 2019

Publicat la: 13 Mai 2019   Sursa: USV

     Cea de a IX-a ediţie a Festivalului „Zile şi nopţi studenţeşti” (ZNSt) începe astăzi, 13 mai 2019, cu un concert de deschidere susținut de Ioana Ignat, iar in deschidere, trupa Artis Band. Acesta va avea loc pe Esplanda Universității Ștefan Cel Mare din Suceava, de la ora 20:00.
     Mai mult de 100 de evenimente se vor desfăşura pe parcursul celor 3 săptămâni, sub egida Festivalului ZNSt USV 2019, incluzând concursuri studenţeşti individuale şi pe echipe, evenimente educaţionale extra-curriculare, spectacole de muzică, teatru şi film, jocuri şi activităţi sportive, conferinţe şi ateliere de lucru, acţiuni civice şi seri sociale. Intrarea la aceste evenimente este liberă, în limita locurilor disponibile. Participarea la competi&...

mai mult

O nouă activitate săptămânală la Biroul Francez

Publicat la: 13 Mai 2019   Sursa: USV

     Biroul Francez anunță că miercuri, 15 mai 2019, la ora 17:00, are loc deja consacrata activitate săptămânală dedicată francofonilor și francofililor suceveni, „Le français, c’est facile !”. La această nouă întâlnire cu limba franceză, copiii vor aborda verbul „avoir”, asociat cu structurile și cuvintele deja învățate, îndrumați, ca în fiecare săptămână, de dna lector univ. dr. Mariana Șovea și de lectorul de limbă franceză, Maxence Caron. Printre activitățile propuse se vor număra jocurile, cântecele, fișele de colorat, dar și alte activități-surpriză pregătite de cei doi organizatori.
     Intrarea este liberă.

...

mai mult

Etapa finală a Campionatului Național Universitar de Handbal Masculin

Publicat la: 9 Mai 2019   Sursa: USV

     Ministerul Educației Naționale, prin Federația Sportului Școlar și Universitar, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, prin Facultatea de Educație Fizică și Sport, Federația Română de Handbal, Clubul Sportiv Universitatea din Suceava, Asociația Județeană de Handbal Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava și Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava,  organizează etapa finală a Campionatului Național Universitar de Handbal Masculin.

     Aceasta este a III-a ediție organizată la Suceava, primele două ediții fiind câștigate de  Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, care, în 2017, a reprezentat România la Campionatul European Universitar de Handbal Masculin, desfășurat în Malaga,...

mai mult

Dezbaterile academice în domeniul comunicării și relațiilor publice

Publicat la: 8 Mai 2019   Sursa: USV

 

INVITAT DOMNUL CMS. ȘEF DE POLIȚIE IONUȚ EPUREANU, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN SUCEAVA 15 mai 2019, ora 1600, Corp A, Etaj 2, Sala 206

 

Comunicarea publică în managementul situațiilor de criză

 

            După lansarea întâlnirilor organizate sub titulatura Dezbaterile academice în domeniul comunicării și relațiilor publice din sistemul public administrativ, sectorul antreprenorial și mass-media din data de 18 aprilie a.c....

mai mult

Participări la Salonul Alma Mater Librorul 2019

Publicat la: 7 Mai 2019   Sursa: USV

     În cadrul Salonului de Carte Alma Mater Librorum 2019, Editura AMO 2019 se prezintă cu noutăți editoriale, cărțile pentru copii: Dovlecel și Tărtăcuță, Mănușa - folclor ucrainean, si Mănușa ediție bilingvă româno - spaniolă.


   

...

mai mult

Rezultate foarte bune obținute de studenții suceveni la Concursul internațional Robotics Championship

Publicat la: 7 Mai 2019   Sursa: USV

     În perioada 3-5 mai 2019, Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică din Oradea a organizat Concursul internațional Robotics Championship.
     La această competiție, USV a fost reprezentată de 3 echipe de studenți ai Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, coordonate de șef lucrări dr.ing. Remus Prodan și șef lucrări dr.ing. Adrian Petrariu, care au obtținut o serie de premii la probele Line Follower Classic, Turbo, Drag Race, Enhanced, Turbo Special, Mini Sumo, Micro Mouse, Freestyle, după cum urmează:

1. Echipa InelX, formată din studenții Maciuc Alexandru-Ilie, Gherasim David, Burlă David, Copilu Denis, Duduman Alexandru, Pamparău Cristian, Onica Ștefan-Adrian, Cosovan Sorin, Vișan Andrei:
* ...

mai mult

Salonului Internaţional de Carte Alma Mater Librorum

Publicat la: 6 Mai 2019   Sursa: USV

     În perioada 9-10 mai 2019, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, va avea loc cea de a VI-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Alma Mater Librorum, încadrat Anului Cărţii în România şi proiectului naţional „România citeşte”.
     Motto-ul Salonului este: „Citeşte! Numai citind mereu, creierul tău va deveni un laborator nesfârşit de idei şi imagini ….” – Mihai Eminescu.
27 de Edituri şi Case editoriale de prestigiu, autori din Germania, România, Senegal, Serbia şi Ucraina şi-au anunţat participarea. Anul acesta, Salonul de Carte organizat de Biblioteca Universităţii sucevene înregistrează un record la nivelul interesului şi prestigiului de care se bucură.
     Câteva momente ...

mai mult

Activități Biroul Francez

Publicat la: 6 Mai 2019   Sursa: USV

Biroul Francez își reia activitatea și vă invită la o altă după-amiază dedicată francofonilor și francofililor. Miercuri, 8 mai 2019, ora 17:00, are loc cursul de limbă franceză „Le français, c’est facile!”, destinat copiilor care doresc să se inițieze în tainele limbii franceze. Săptămâna aceasta, lector univ. dr. Mariana Șovea și lectorul de franceză Maxence Caron își propun să recapituleze noțiunile învățate săptămânile precedente și să vorbească despre animalul domestic preferat. Copiii sunt invitați să cânte, să deseneze, să se joace și, în același timp, să învețe noile noți...

mai mult

Primăvara inovaţiei şi a formării continue în domeniul didacticii limbii franceze la USV

Publicat la: 24 Aprilie 2019   Sursa: USV

     Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va găzdui, în perioada 10-11 mai 2019, a treia ediţie a manifestării „Printemps de l’innovation du français”, sub titlul „Nouvelles pratiques de classe et enseignement du français”, cu scopul de a facilita interacţiunea între generaţii, între organizaţii, între spaţiile culturale, ca vector al creativităţii şi al progresului educaţional.
     Peste 100 de profesori din județele Suceava, Botoșani, Neamţ, Vrancea, Craiova şi Republica Moldova, alături de experţi internaţionali specializaţi în didactica limbii franceze, reprezentanţi ai unor instituţii culturale şi inspectorate şcolare, dar şi de studenţi ai Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunic...

mai mult

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, coorganizator al Olimpiadei Naționale de Informatică

Publicat la: 22 Aprilie 2019   Sursa: USV

     Olimpiada Națională de Informatică 2019, secțiunea liceu, se va desfășura la Suceava, în perioada 30 aprilie - 4 mai. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, sunt organizatorii acestui eveniment deosebit de important pentru tinerii IT-iști din toată țara. Președintele de onoare al ediției din acest an a Olimpiadei Naționale de Informatică este domnul prof.univ.dr.ing. Valentin Popa, Rectorul USV.
     Pe durata celor aproape cinci zile, elevii și profesorii însoțitori vor avea un program încărcat, probele de concurs alternând cu un program turistic și cultural, care va include o vizită la Cetatea de Scaun a Sucevei și la Muzeul de Istorie, alături de piesele de teatru „Cyrano de Bergerac”, care va ...

mai mult

Atelier de creație la FDSA

Publicat la: 22 Aprilie 2019   Sursa: USV

În pragul Sărbătorii Învierii, studenții Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, reuniți în Grupurile de inițiativă studențească Administrație Publică se Politie Locală, organizează evenimentul Tehnica de încondeiere a ouălor la atelierul de creație – USV între artă, tradiție se cultură ,care va avea loc luni, 22 aprilie 2019, începând cu ora 12:00, în campusul universitar, corp B, sala FIM1.

Evenimentul va include prezentarea meșteșugurilor ce țin de specificu...

mai mult

Dezbaterile academice în domeniul comunicării și relațiilor publice

Publicat la: 19 Aprilie 2019   Sursa: USV

 

Vă informăm că dezbaterea cu tema Importanța comunicării în managementul

instituțiilor publice, organizată de specializarea Comunicare și relații

publice din cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, a fost

reprogramată pentru luni, 22 aprilie, ora 10:00, în Aula din corpul E.


mai mult

Clubul de Marketing vă invită la evenimentul caritabil „Târgul de Paște”

Publicat la: 17 Aprilie 2019   Sursa: USV

Organizația studențească „Clubul de Marketing” , cu ocazia sărbătorilor de Paște te invită la evenimentul caritabil „Târgul de Paște”. Acesta va avea loc în Corpul E al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în perioada 15-19 aprilie, în intervalul orar 10:00- 16:00. În cadrul evenimentului vor fi vândute produse hand made (picturi, ornamente pentru Paști, bijuterii) la un preț simbolic, iar banii vor fi folosiți pentru sprijinirea unei femei diagnosticată cu cancer și fiicei acesteia diagnosticată cu Sindromul West. Persoanele dornice de a contribui la susținerea acestei cauze sunt a&...

mai mult

Lansare de carte la Biblioteca USV

Publicat la: 16 Aprilie 2019   Sursa: USV

     Luni, 22 aprilie 2019, ora 13:00, la Biblioteca Universităţii „Ştefan Cel Mare” din Suceava va avea loc lansarea cărţii Vorbirea din Moldova – Culegere de texte semispontane, apărută în 2018, la Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca, în prezenţa autoarelor Cristina Bleorţu şi Alina-Viorela Prelipcean.
     Cristina Bleorțu, originară din Suceava, fostă studentă a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, este asistent univ. dr. în cadrul Universității din Zürich, Elveţia. A publicat 11 volume în calitate de autor, editor şi coordonator, peste 30 de articole, peste 30 de recenzii. A tradus 2 cărţi şi 30 de articole de lingvistică. A participat în diferite proiecte de ...

mai mult

Concursul „Student pentru 1 zi” a continuat cu cea de-a doua etapă

Publicat la: 16 Aprilie 2019   Sursa: USV

     Sâmbătă, 13 aprilie 2019, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, s-a desfășurat cea de-a doua etapă a ediției cu numărul doisprezece a concursului „Student pentru 1 zi”, la disciplinele Istorie, Geografie, Filosofie, Limba Română, Limba Engleză, Limba Germană, Limba Franceză, Limba Spaniolă, Limba Italiană, Economie și Psihologie.
     Competiția, inclusă în calendarul activităților Ministerului Educației Naționale, a reunit, la Suceava, în cadrul acestei etape, peste 230 de elevi din clasele a XII-a de la colegii și licee din județele Suceava, Iași, Neamț și Botoșani.
     Toți elevii înscriși la concurs au simțit ce înseamnă a fi „Student pentru 1 zi” efectuând un tur co...

mai mult

Desfășurarea evenimentului Brevetul European - Masă rotundă și Atelier de lucru

Publicat la: 16 Aprilie 2019   Sursa: USV

 

Clasamentele publicate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) în luna martie 2019 reconfirmă statutul de lider național al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) în domeniul inventicii universitare, fapt ce ne aduce în fața unei noi provocări de dezvoltare și racordare la sistemul de brevetare internațional. În acest scop, USV inițiază o serie de acțiuni pentru susținerea brevetării europene a invențiilor sucevene, începând cu evenimentul de informare și formare intitulat Brevetul European ...

mai mult

Salonul internațional 2019 de Carte

Publicat la: 16 Aprilie 2019   Sursa: USV

Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava aduce la cunoștința publicului sucevean organizarea celei de a VI-a ediții a Salonului Internațional de Carte Alma Mater Librorum, în perioada 9-10 mai 2019.
Salonul Internațional de Carte al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava este singurul eveniment de acest gen organizat într-o universitate din România. Această ediție se înscrie în cadrul manifestărilor prilejuite de “Anul cărții în România”, fiind integrată proiectului România citește.
Evenimentul este susținut de Ministerul Educației Naționale, prin Proiectul nr. 15/2019 și, ca în fiecare an, va fi organizat în Holul cent...

mai mult

Rezultate excepționale pentru USV la douăa expoziții de inventică

Publicat la: 15 Aprilie 2019   Sursa: USV

     În perioada 10 - 14 aprilie 2019, a avut loc cea de-a 47-a ediție a International Exhibition of Inventions of Geneva 2019, unul din cele mai prestigioase saloane de inventică. Universitatea „Ștefan cel Mare" din Suceava a participat la acest eveniment cu o lucrare selectată printr-o competiție a Ministerului Cercetării și Inovării, intitulată Sistem de monitorizare a stărilor emoționale, avându-I ca autori pe Mihai Cenusa (doctorand în Inginerie electrică), L. Dan Milici (prof. dr. ing.), Sergiu Pața (doctorand în Inginerie electrică), Mihaela Poienar (cercetător în cadrul proiectului MANSID, dr. ing.), Radu Pentiuc (prof. dr. ing.), Cezar Popa (conf. dr. ing.) și Mihai Rață (conf. dr. ing.). Proiectul cercetătorilor de la Facultatea de Inginerie ELectrică și Știinta Calculatoarelor din Suceava ...

mai mult

Prelegere despre turism ținută de secretarul general al „Corps touristique Austria”

Publicat la: 15 Aprilie 2019   Sursa: USV

     Centrul de Resurse și Cercetare în Turism din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava invită specialiștii din domeniul turismului, precum și publicul larg, miercuri, 17 aprilie 2019, începând cu ora 16.00, la un eveniment de excepție pentru turismul din Bucovina: prelegerea CE FEL DE DESTINAȚIE VREM NOI SĂ FIM? Aceasta va fi susținută de domnul Simion Giurcă, secretar general al „Corps Touristique Austria”, medaliat în anul 2014 cu Medalia de Onoare a orașului Viena, Cavaler al Ordinului Național pentru Merit al României și decorat cu „Goldenen Verdienstzeichens der Republik Österreich” de către Președintele Austriei.
     Economist de profesie, cu o vastă experiență în domeniul turismului internațional, Simion Giurcă este ma...

mai mult

Două universitare sucevene implicate în jurizarea Olimpiadei naționale de limba franceză

Publicat la: 15 Aprilie 2019   Sursa: USV

     În perioada 18-23 aprilie 2019, la Bistrița, va avea loc Olimpiada națională de limbi romanice – limba franceză, etapa națională, organizată de Ministerul Educației Naționale prin Direcția generală învățământ secundar superior și educație permanentă și Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud.
     De la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava au fost desemnate să participe în Comisia centrală, care monitorirează complexul proces de evaluare și jurizare a performanțelor elevilor, prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc – Președinte și conf. univ. dr. Olga Gancevici – Vicepreședinte.
     Sprijinind în mod constant fenomenul amplu și divers al francofoniei, stimulând ...

mai mult

Spectacol dedicat francofonilor suceveni la Biroul Francez

Publicat la: 15 Aprilie 2019   Sursa: USV

     Miercuri, 17.04.2019, ora 17:00, Biroul Francez va găzdui un spectacol dedicat francofonilor suceveni sub genericul „Culture et communication : partageons nos richesses !”.
     Programul pregătit de elevii Școlii Gimnaziale Zvoriştea, Școlii Gimnaziale Serbăneşti-Zvoriştea, Școlii Gimnaziale „Miron Costin”, Școlii Gimnaziale „Dimitrie Păcurariu”- Șcheia, Școlii Gimnaziale Vereşti și Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” va îmbina armonios muzica, dansul, poezia şi teatrul. Activitatea are ca scop încurajarea elevilor de a se exprima şi de a comunica în limba franceză, de a socializa cu alţi elevi care împărtăşesc aceleaşi valori, de a lega prietenii şi de a descoperi împreună diversitatea spațiului francofon.

mai mult

Centrul de Resurse și Cercetare în Turism din cadrul Universității „Ștefan cel Mare”

Publicat la: 15 Aprilie 2019   Sursa: USV

Centrul de Resurse și Cercetare în Turism din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava invită specialiștii din domeniul turismului, precum și publicul larg, miercuri, 17 aprilie 2019, începând cu ora 16.00, la un eveniment de excepție pentru turismul din Bucovina: prelegerea CE FEL DE DESTINAȚIE VREM NOI SĂ FIM? Aceasta va fi susținută de domnul Simion Giurcă, secretar general al „Corps Touristique Austria”, medaliat în anul 2014 cu Medalia de Onoare a orașului Viena, Cavaler al Ordinului Național pentru Merit al României și decorat cu „Goldenen Verdienstzeichens der Republik Österreich” de către Președintele Austriei.

Economist de profesie, cu o vastă exp...

mai mult

Lansarea Dezbaterilor Academice în domeniul Comunicării și Relațiilor Public

Publicat la: 10 Aprilie 2019   Sursa: USV

     Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării (FLSC), în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, inițiază o serie de dezbateri academicededicate studenților de la specializarea Comunicare şi Relaţii Publice . Aceste întâlniri au ca obiectiv implicarea studenților în cadrul unui spațiu organizat, care să contribuie atât la aprofundarea noțiunilor și principiilor acumulate pe parcursul programului academic de studii, cât și la o cunoaștere practică a problematicilor actuale din sfera publică și socială.
     Lansarea Dezbaterilor Academice în domeniul Comunicării și Relațiilor Publi...

mai mult

Concurs pentru obținerea unui stagiu de formare în domeniul didacticii limbii franceze

Publicat la: 10 Aprilie 2019   Sursa: USV

     În intervalul 8-9 aprilie 2019, Centrul de Reușită Universitară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat, pentru al treilea an consecutiv, concursul pentru obținerea unui stagiu de formare în domeniul didacticii limbii franceze la Universitatea Louvain-la-Neuve din Belgia. Această bursă, oferită de Delegația Valonia-Bruxelles la București, în colaborare cu Universitatea „Ștefan cel Mare”, a devenit deja tradiție pentru studenții de la specializarea franceză, care pot astfel să-și aprofundeze cunoștințele didactice, dar și pe cele de limba franceză în cadrul unei școli de vară internaționale. Câștigătoarea stagiului din acest an este Luminița Erhan, studentă în anul III la specializarea franceză-germană, care...

mai mult

La USV a avut loc prima etapă a Concursului „Student pentru 1 zi”

Publicat la: 9 Aprilie 2019   Sursa: USV

     Sâmbătă, 6 aprilie 2019, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, a debutat concursul „Student pentru 1 zi”, competiție inclusă în calendarul activităților Ministerului Educației Naționale, aflată la cea de-a XII-a ediție.
     Această primă etapă a concursului a reunit elevi din clasele a XII-a de la Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Roman, Liceul Tehnologic „Vasile Slav” din Roman, Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” din Piatra Neamț, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, Colegiul „Andronic Motrescu” din Rădăuți, Liceul Tehnologic Bucecea, Colegiul Tehnic „Ion Creangă” din Tg. Neamț, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Botoșani, C...

mai mult

Dezvoltarea învățământului terțiar universitar în sprijinul creșterii economice

Publicat la: 8 Aprilie 2019   Sursa: USV

     La Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, începutul lunii aprilie coincide cu debutul proiectului „Dezvoltarea învățământului terțiar universitar în sprijinul creșterii economice”, acronim PROGRESSIO, proiect contractat prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, cu o durată de trei ani.
     Proiectul va fi implementat în parteneriat cu Universitatea „Valahia” din Târgoviște, coordonator proiect, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și Camera de Comerț și Industrie Suceava, parteneri, iar obiectivul general se referă la aplicarea unui sistem integrat de măsuri de educație și de formare profesională în vederea îmbunătățirii competentelor antreprenoriale pentru studenți doctoranzi și cercetători postdo...

mai mult

Programul de mobilitate academică interuniversitară a studenților din domeniul Administrarea Afacerilor

Publicat la: 8 Aprilie 2019   Sursa: USV

În aceasta săptămână, Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava continuă programul pilot de mobilitate academică interuniversitară a studenților de la domeniul Administrarea Afacerilor. Această mobilitate internă a demarat în 2018 și implică studenți de la programul de studii Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor (ECTS) din cadrul Universităților „Petru Maior” din Târgu Mureș, „Ștefan cel Mare” din Suceava și „Lucian Blaga” din Sibiu, membre ale Asociatei Facultăților de Economie din România.

Obiec...

mai mult

O nouă activitate a Biroului Francez

Publicat la: 8 Aprilie 2019   Sursa: USV

     Biroul francez vă invită la o altă după-amiază dedicată francofonilor și francofililor.
     Miercuri, 10 aprilie 2019, ora 17:00, are loc cursul de limbă franceză „Le français, c’est facile!”, destinat copiilor care doresc să se inițieze în tainele limbii franceze. Săptămâna aceasta, lector univ. dr. Mariana Șovea și lectorul de franceză Maxence Caron își propun să facă o incursiune în lumea animalelor domestice. Copiii sunt invitați să cânte, să deseneze, să se joace și, în același timp, să învețe noile noțiuni de limbă franceză, împreună cu ariciul Léo și prietenii lui.
     Începând cu ora 18:00, prof. dr. Loredana Mititiu...

mai mult

FIA Food Fest 2019

Publicat la: 4 Aprilie 2019   Sursa: USV

     Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava va organiza sâmbătă, 6 aprilie 2019, începând cu ora 8:00, în Atriumul și Aula din corpul E, prima ediţie a manifestării științifice studențești pentru crearea de produse alimentare inovative FIA FOOD FEST 2019 . Competiţia, care se desfăşoară sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale, se adresează tuturor studenţilor înscrişi la programele de studiu de licenţă și masterat.
     Concursul are drept scop încurajarea creativităţii studenţilor în dezvoltarea de produse alimentare inovative, destinate consumului uman. În competiţie s-au înscris 39 de echipe. Studenţii vor prezenta doar produse car...

mai mult

Colocviul Internațional „Patrimoniul canonic - suport al vitalității și diversității culturale”, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Publicat la: 1 Aprilie 2019   Sursa: USV

     Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Asociația Bibliotecarilor din România – Filiala Suceava, Colegiul Doctoral Francofon Regional în Domeniul Științelor Umaniste (CODFREURCOR) și Școala Doctorală Suceava – Domeniul Științe Umaniste, având ca parteneri Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, Asociația Italienilor din România (RO.AS.IT), Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău - Republica Moldova, Universitatea de Stat Ilia din Tbilisi – Georgia, Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava și Mănăstirea S...

mai mult

Activități Biroul Francez

Publicat la: 1 Aprilie 2019   Sursa: USV

Biroul francez vă invită la o nouă după-amiază dedicată francofonilor și francofililor. Miercuri, 3 aprilie 2019, ora 17:00, va avea loc cursul de limbă franceză „Le français, c’est facile!”, destinat copiilor care doresc să se inițieze în tainele limbii franceze. Săptămâna aceasta, lector univ. dr. Mariana Șovea și lectorul de franceză Maxence Caron își propun să recapituleze împreună cu micii francofoni o parte din noțiunile învățate la întâlnirile precedente și să discute despre zilele săptămânii. Copiii sunt invitați să cânte, să deseneze, să se joace și, în același timp, s...

mai mult

Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului la USV

Publicat la: 1 Aprilie 2019   Sursa: USV

Pentru a marca Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, studenții de la programul de studiu Asistență Socială din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava vor avea ca invitați specialiști ai Centrului Help Autism Suceava. Din echipa de specialiști fac parte și două absolvente ale USV, specializarea Asistență Socială, care vor prezenta abordările terapeutice pluridisciplinare promovate de echipa Help Autism în acest domeniu de activitate. La fel ca în anii trecuți, în funcție de feedback-ul absolvenților USV, se vor căuta modalități de perfecționare a practicii de specialitate, respectiv noi proiecte de voluntariat în care să se implice studenții de la Asistență Social&#...

mai mult

Concurs de editare fotografică

Publicat la: 26 Martie 2019   Sursa: USV

     Organizația studențească Clubul de Marketing  din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, împreuna cu Ignătescu Media, a organizat, în perioada 13-14 martie 2019, concursul de editare fotografică „Editare avansată în photoshop a fotografiei tip portrait”, cu o valoare a premiilor în valoare de 100 de euro.
     Cei 20 de concurenți s-au adaptat perfect la cerințele comunicate de către Iulian Ignătescu la începutul concursului, organizatorii fiind plăcut surprinși de ingeniozitatea participanților în editarea fotografiilor.
     Etapa finală a concursului s-a desfășurat în ziua de 14 martie, când a avut loc evaluarea materialelor finale realizate de către concurenți. Proba care a ajutat la departajarea câ...

mai mult

Concurs de Procese Simulate pe Drept Administrativ la USV

Publicat la: 26 Martie 2019   Sursa: USV

      În data de 20 martie 2019,  ELSA Suceava, prin intermediul departamentului Activități Academice și în colaborare cu Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității ,,Ștefan cel Mare” din Suceava, a organizat Concursul de Procese Simulate pe Drept Administrativ. Concursul care are drept scop aplicarea cunoștințelor teoretice ale studenților într-un proces fictiv, consolidându-le aptitudinile oratorice și cunoștințele juridice.
     În cadrul concursului din acest an au participat patru echipe a câte doi studenți ai FDSA. Echipele și-au prezentat spețele propuse spre soluționare de către juriu, respectând procedura reală cu care se operează într-o ședință de judecată. Criteriile de evaluare a prestațiilor participan&#...

mai mult

USV la PRO INVENT Cluj-Napoca

Publicat la: 25 Martie 2019   Sursa: USV

În primăvara anului 2002, la Complexul Expo-Transilvania din Cluj-Napoca, cu ocazia Târgului Internațional „Foresta”, au fost expuse aproximativ 30 de invenții din domeniile: materiale de construcții, telefonie mobilă, epurarea apei, criogenie. Evenimentul, o premieră pentru clujeni, cunoscut ulterior sub numele de Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii PRO INVENT, s-a bucurat de un real interes atât din partea vizitatorilor, cât și a presei. 

În perioada 20 – 22 martie 2019, a avut loc cea de a XVII-a ediție a Salonului Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii, care s-a bucurat de un intere...

mai mult

Activități Biroul Francez

Publicat la: 25 Martie 2019   Sursa: USV

 

Miercuri, 27 martie 2019, ora 17:00, la Biroul Francez, micii francofoni înaintează cu pași mici, dar siguri, pe tărâmul limbii franceze. După o fixare a lexicului și a structurilor învățate ora trecută, în această săptămână vor aborda vocabularul sentimentelor împreună cu lector dr. Mariana Șovea, lectorul de franceză Maxence Caron și ariciul Léo. Nu vor lipsi jocurile, cântecele și desenul, toate pentru a dovedi că „Le français, c’est facile!”.

 

mai mult

Ziua Mondială a Asistenței Sociale 2019 IMPORTANȚA RELAȚIILOR UMANE

Publicat la: 25 Martie 2019   Sursa: USV

Departamentul de Științe Umane și Social-Politice din cadrul Facultății de Istorie și Geografie a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava celebrează și în acest an Ziua Mondială a Asistenței Sociale, promovând importanța relațiilor umane în procesul de creștere a calității vieții.

 

Astfel, pe data de 19 martie, domnul Radu Alexa - militant pentru apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, președintele Asociației „Help and Advice”, membru al Asociației „Centrul de Consiliere, Psihoterapie și Dezvoltare Umană &...

mai mult

USV sprijină protejarea patrimoniului construit din mediul rural

Publicat la: 25 Martie 2019   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) implementează, în perioada aprilie 2018 – septembrie 2020, proiectul ”PORT Cultural: PORTofoliu de instrumente inovative pentru dezvoltarea durabilă a comunităților rurale cu potențial turistic, prin valorificarea elementelor de patrimoniu și identitate culturală”. Proiectul este finanțat de către Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI).
Proiectul „PORT Cultural” continuă preocupările USV în domeniul protejării peisajului cultural, materializate în anii trecuți prin activitățile derulate ...

mai mult

Studenții de la Poliție Locală din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava pășesc pe drumul lor spre o carieră de succes

Publicat la: 21 Martie 2019   Sursa: USV

     Studenții din anul II de la programul de studii Poliție Locală din cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava se pregătesc cu pași mari și siguri să-și înceapă cariera. Așteptat cu emoție atât de studenți,  cât și de comunitatea academică a USV, programul de studii Poliție Locală a fost aprobat din toamna anului 2017, înregistrând un număr impresionant de cereri de înscriere din partea tinerilor atrași de posibilitatea unei cariere în domeniu. După mai bine de un an de studiu intensiv, prima generație a studenților de la Poliție Locală îmbracă acum cu mândrie și responsabilitate uniforma de „Student Poliție Locală”, remarcându-se prin atitu...

mai mult

Studenți de la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, la ITB 2019

Publicat la: 21 Martie 2019   Sursa: USV

În concordanță cu politica sa de internaționalizare, Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul USV susține participarea studenților la diferite manifestări internaționale; astfel, în perioada 5 – 8 martie 2019, un grup de 11 studenți de la programul de masterat cu predare în limba engleza Planning of New Tourism Products and Destination Management, împreună cu 3 cadre didactice, au efectuat o vizită de studiu la Târgul Internațional de Turism de la Berlin, manifestare de prestigiu, organizată în fiecare an în prima săptămână din luna martie. Grupul de studenți a fost însoțit de prof. univ. dr. Carmen Năstase, decanul facultății, conf. univ. dr. Angela Albu, director de departament și r...

mai mult

Scriitorul Radu Sergiu Ruba la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava

Publicat la: 20 Martie 2019   Sursa: USV

Luni 25 martie, ora 13:00, în aula din corpul E al Universității „Ștefan cel Mare”, va avea loc  lansarea romanului Guantanamo  al scriitorului Radu Sergiu Ruba, în lectura a doi universitari suceveni : Prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc și Prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu.  
Debutând  în 1983, la Cartea Românească, cu volumul de versuri Spontaneitatea înțeleasă, Radu Sergiu Ruba a publicat, în anii care au urmat, alte  cinci cărți de poeme: Iluzia continuă, Iubirea și Orientul, Marginal, Grația Dizgrația și Nu înțeleg ce mi se-ntâmplă. Acestea au fost completate de două antologii de autor cu extrase din volumele amintit...

mai mult

Explorează universul timpuriu la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Publicat la: 19 Martie 2019   Sursa: USV

     Cercetătorii de la CERN (Centrul European de Cercetări Nucleare - Geneva), IFIN-HH - Măgurele și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), cu sprijinul LHCb Collaboration și International Particle Physics Outreach Group, au deosebita plăcere de a vă invita să vă alăturați demersului de popularizare a fizicii și a cercetării științifice în rândul elevilor de liceu, participând la LHCb@InternationalMasterclass, vineri, 22 martie 2019, începând cu ora 10.00, la Observatorul Astronomic și Planetariul din Suceava.
     Acțiunea se adresează elevilor de liceu din clasele IX-XII și le permite, de-a lungul unei zile, să ia contact cu mediul de cercetare de la CERN, de pe platforma Măgurele și de la Universitatea „Ștefan cel...

mai mult

Scrisoare de mulțumire către USV din partea mareșalului Seimului Republicii Polone

Publicat la: 19 Martie 2019   Sursa: USV

     Ca urmare a participării domnului prof. univ. dr. Ștefan Purici, Prorector cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană al USV, la Conferința Internațională „Europa Carpaților”, care a avut loc în Krasiczyn (Polonia), în perioada 16-17 februarie 2019, Marek Kuchciński, mareșalul Seimului Republicii Polone (Camera inferioară a Parlamentului polon), a adresat Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava o scrisoare de mulțumire, deschizând astfel o nouă direcție de dialog între cele două instituții.
În scrisoarea sa, referindu-se la intervenția reprezentatului USV, Marek Kuchciński a mărturisit faptul că a „ascultat cu mult interes și respect expunerea” […], care, în opinia sa, „a atins chestiuni impor...

mai mult

Ziua Internaţională a Francofoniei

Publicat la: 18 Martie 2019   Sursa: USV

     În fiecare an, în ziua de 20 martie, 80 de ţări şi guverne de pe cinci continente, având statutul de membri sau observatori ai Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, sărbătoresc „Ziua Internaţională a Francofoniei”. Este ocazia pentru o pledoarie în favoarea multilingvismului, a descoperirii tradiţiilor și culturilor diferite, un prilej pentru a pune în valoare bogăţia, diversitatea francofoniei culturale şi pentru a creşte atractivitatea acesteia în lume. Ca urmare, peste tot au loc întâlniri cu artiști și scriitori, conferințe, ateliere și spectacole care ilustrează vitalitatea limbii franceze și diversitatea formelor de expresie. Județul Suceava, care ocupă locul I în țară din punctul de vedere al numărului de elevi care învață limba francez...

mai mult

Activități Biroul Francez

Publicat la: 18 Martie 2019   Sursa: USV

În fiecare an, în ziua de 20 martie,  80 de țări și guverne de pe cinci continente, având statutul de membri sau observatori ai Organizației Internaționale a Francofoniei,  sărbătoresc „Ziua Internațională a Francofoniei”. Este ocazia pentru o pledoarie în favoarea multilingvismului, a descoperirii tradițiilor și culturilor diferite, un prilej pentru a pune în valoare bogăția, diversitatea francofoniei culturale și pentru a crește atractivitatea acesteia în lume. Ca urmare, peste tot au loc întâlniri cu artiști și scriitori, conferințe, ateliere și spectacole care ilustrează vitalitatea limbii franceze și diversitatea formelor de expresie.

mai mult

Organizarea unui concurs postuniversiat de formare pentru profesia de responsabil cu protecția datelor cu caracter personal

Publicat la: 14 Martie 2019   Sursa: USV

Un responsabil cu protecția datelor este necesar ori de câte ori:

  • prelucrarea informațiilor cu caracter personal este efectuată de o autoritate sau un organism public;
  • activitățile principale ale operatorului sau ale persoanei împuternicite de operator necesită o monitorizare periodică și sistematică a persoanelor vizate pe scară largă.

Numirea unui DPO („data protection officer”) este obligatorie pentru autoritățile competente privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal, conform art. 32 din Directiva (U.E.) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2...

mai mult

Start înscrieri la OPEN DOORS ASSIST 2019

Publicat la: 13 Martie 2019   Sursa: USV

     Ești pasionat de tehnologie? Miercuri, 20 martie, de la ora 10:00, te invităm la ASSIST Open Doors, cel mai mare eveniment organizat de ASSIST Software pentru studenții și specialiștii IT din Suceava! Open Doors ASSIST este un eveniment complex menit să răspundă curiozităților studenților și totodată, să le ofere o imagine de anasamblu asupra unei posibile cariere în domeniul IT prin stagiile de practică oferite. Tema evenimentului din acest an este una de actualitate și intens dezbătută la nivel mondial: „Inteligența Artificială” desfășurată sub sloganul „From code to innovation”.

1. NOUTĂ Ț...

mai mult

Un nou curs de limbă franceză

Publicat la: 11 Martie 2019   Sursa: USV

     Miercuri, 13.03.2019, ora 17:00, Biroul Francez, în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară (CRU) Suceava, organizează un nou curs de limba franceză destinat celor mai tineri suceveni. Dna lector univ. dr. Mariana Șovea și lectorul de franceză Maxence Caron vor repeta lexicul referitor la casă și vor continua cu obiectele din diferitele camere, introduse cu ajutorul structurilor specifice. Echipa de profesori a pregătit și de această dată activități variate, care să îi motiveze pe micii francofoni să comunice cât mai mult în limba franceză.
      La ora 18:00, sub genericul „La francophonie aux yeux des ados”, elevii Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, ai Colegiului „Vasile Lovinescu” Fălticeni și ai Colegiului Național...

mai mult

Concurs „Editare mega avansată în photoshop a fotografiei potrait”

Publicat la: 11 Martie 2019   Sursa: USV

Organizația studențească  “ Clubul de Marketing ” în parteneriat cu “ Ignătescu Media ”  te invită la cel mai tare concurs „Editare mega avansată în Photoshop a fotografiei potrait ” în incinta Universității “ Ștefan cel Mare ” din Suceava.


Pasionații de editare foto sunt așteptați să ne impresioneze cu abilitățile sale în acest concurs ce ...

mai mult

Evocarea academicianului Marius Sala la USV

Publicat la: 5 Martie 2019   Sursa: USV

     În cadrul evenimentelor organizate de Biblioteca USV cu prilejul Zilelor Universității, vineri, 8 martie 2019, ora 12:00, în Sala de Lectură „Mihail Iordache” din Corpul A, va avea loc manifestarea Omul și Cartea, dedicată memoriei academicianului Marius Sala, personalitate emblematică pentru lingvistica românească contemporană, fost director al Institutului de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”, DHC al universității sucevene, puternic susținător al mișcării științifice din domeniul Filologie din universitatea suceveană, remarcabil lingvist, recunoscut, în egală măsură, în plan național și internațional.
     Cu această ocazie, doamna cercetător științific grad I Marina Rădulescu-Sala și doamna cercetăto...

mai mult

Vernisajul expoziției „Povestea Ștrumfilor” la USV

Publicat la: 5 Martie 2019   Sursa: USV

     În ziua în care Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava își sărbătorește aniversarea, joi, 7 martie 2019, de la ora 12.00, în Observatorul astronomic, vă invităm la vernisarea „Poveștii Ștrumfilor”, expoziție itinerantă realizată de Delegația Generală Valonia-Bruxelles, București. Evenimentul prilejuiește o nouă întâlnire cu domnul Eric POPPE, reprezentantul general al Delegației Valonia-Bruxelles.
     Expoziția va rămâne deschisă publicului timp de o lună de zile, perioadă în care se vor desfășura concursuri, ateliere, concursuri radio, tombolă, alte activități în jurul aniversării celor 60 de ani de existență a Ștrumfilor, toate acestea fiind organizate prin colaborarea dintre Delegația Valonia-...

mai mult

Vernisajul expoziției ROGVAIV - IV la USV

Publicat la: 5 Martie 2019   Sursa: USV

      Asociația de artă Nicolae Tonitza (TAG) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură, Suceava, Cenaclul Litere - USV și Casa de Cultură a Studenților Suceava, organizează, în data de 7 martie 2019, orele 17: 30, Evenimentul Cultural ROGVAIV .
 

 

     Invitație

 

...

mai mult

Omul și Cartea - Irina Nechit

Publicat la: 4 Martie 2019   Sursa: USV

Cu ocazia Zilei Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, joi, 7 martie 2019, ora 11:00, la Biblioteca USV, Corp E, et. I, va avea loc întâlnirea cu scriitoarea, traducătoarea și jurnalista din Republica Moldova, Irina NECHIT, Membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și din România. Evenimentul face parte din cadrul manifestărilor Omul și Cartea.

Irina Nechit este născută la 1 ianuarie 1962, în satul Antonești,  județul Cahul, la o distanță de peste o sută de kilometri de capitala Republicii Moldova, Chișinău. După absolvirea școlii generale, Irina Nechit se &icir...

mai mult

Activități Biroul Francez

Publicat la: 4 Martie 2019   Sursa: USV

Miercuri, 6 martie 2018, ora 17.00, Biroul Francez, în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară (CRU) Suceava, organizează un nou curs de limba franceză destinat celor mai tineri suceveni. Dna lector dr. Mariana Șovea și lectorul de franceză Maxence Caron vor preda lexicul referitor la casă și vor încerca, prin activități variate, să îi motiveze pe micii francofoni să comunice cât mai mult în limba franceză.

În partea a doua a programului, începând cu ora 18.00, se organizează concursul „Une personnalité francophone de nos jours”/„O personalitate francofonă a zilelor noastre”, în cadrul c&...

mai mult

Lansarea Campaniei naționale de prevenire a traficului de persoane: Distruge zidul indiferenței

Publicat la: 1 Martie 2019   Sursa: USV


     Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.T.I.P.), prin specialiștii Centrului Regional Suceava, organizează la nivel județean, în perioada februarie – septembrie 2019, Campania națională de prevenire a traficului de persoane în scopul exploatării sexuale DISTRUGE ZIDUL INDIFERENŢEI! TRAFICUL DE PERSOANE POATE FI PREVENIT.
     În județul Suceava, Campania DISTRUGE ZIDUL INDIFERENŢEI! TRAFICUL DE PERSOANE POATE FI PREVENIT va debuta la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, în data de 04.03 a.c. ,

mai mult

Biblioteca USV continuă organizarea evenimentelor din seria Omul și Cartea

Publicat la: 1 Martie 2019   Sursa: USV

În ziua de 6 martie 2019, ora 14:00, la Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Corp E, et. I, va avea loc întâlnirea de suflet cu Domnul Jurist și Profesor univ. dr. Vasile PĂVĂLEANU, Prim-Procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Evenimentul este organizat în colaborare cu Facultatea de Drept și Științe Administrative.

 

Colectivul Bibliotecii USV invită pe toți cei pasionați de știință, carte și cultură la acest moment deosebit.

mai mult

Clubul de marketing recrutează voluntari

Publicat la: 28 Februarie 2019   Sursa: USV

 

Organizația studențească „Clubul de Marketing”  recrutează voluntari în perioada 26 februarie – 13 martie.  Pentru detalii ne puteți contacta pe Facebook CLUBUL DE MARKETING  și pe adusă clubul_de_marketing@yahoo.com , persoana de contact Andreea Mierlă. 

Căutăm persoane dinamice, serioase și dornice să se implice în proiectele noastre. Pentru înscrieri v...

mai mult

Finalizarea proiectului ERASMUS + PSI WELL (Building Bridges: Promoting Social Inclusion and Wellbeing for Families of Childen with Special Needs)

Publicat la: 27 Februarie 2019   Sursa: USV

Părinții copiilor cu CES și starea de bine

     22 de cercetători de la 6 universități din Europa s-au întâlnit în perioada 20-22 februarie la Braganca, în Portugalia, pentru a formula concluziile și direcțiile viitoare de continuare a proiectului Erasmus + PSIWELL (Building Bridges: Promoting Social Inclusion and Wellbeing for Families of Childen with Special Needs). Proiectul a fost inițiat și coordonat de conf.univ.dr. Aurora Adina Colomeschi, decanul Facultății de Științe ale Educației din cadrul Universității Ștefan cel Mare din Suceava și s-a desfășurat pe durata a 30 de luni.
     Obiectivul general al PSI WELL  a fost acela de a promova incluziunea socială, echitatea și starea de bine în familiile care au copii cu nevoi speciale. Proiectu...

mai mult

Participarea reprezentantelor USV la Seminarul Internațional organizat de Biblioteca Științifică a Universității Naționale „Yurii Fedkovych” din Cernăuți

Publicat la: 25 Februarie 2019   Sursa: USV

     În zilele de 22-23 februarie 2019, o delegație a Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, coordonată de Doamna Prof. univ. DHC Sanda-Maria Ardeleanu, din care au făcut parte Anișoara Budui, Adriana Gherasim, Stela Purici și Cristina Șutac, a participat la Seminarul internațional intitulat Obiectul științific reprezentând comoara națională a Ucrainei: stare, valorificare, conservare, perspective . Bibliotecarele sucevene au dat curs invitației Domnului Mykhailo Zushman, Directorul Bibliotecii Științifice a Universității Naționale „Yurii Fedkovych” din Cernăuți.
     Menționăm că, de-a lungul anilor, în baza Acordului de colaborare între Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Univ...

mai mult

Activități Biroul Francez

Publicat la: 25 Februarie 2019   Sursa: USV

Biroul Francez anunță că miercuri, 27 februarie 2019, la ora 17:00, are loc activitatea săptămânală dedicată francofonilor și francofililor suceveni, „Le français, c’est facile !”. La această nouă întâlnire cu limba franceză, copiii vor aborda vocabularul necesar prezentării anotimpurilor, fiind ghidați de dna lector univ. dr. Mariana Șovea și de lectorul de limbă franceză, Maxence Caron. Printre activitățile propuse se vor număra jocurile, cântecele, fișele de colorat, dar și alte activități-surpriză pregătite de cei doi organizatori. 

mai mult

Prelegeri Andrii ZAMOROKA

Publicat la: 21 Februarie 2019   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava vă invită marți, 26 februarie 2019, să participați la prelegerile susținute de  domnul Andrii ZAMOROKA, conf. univ. dr. în cadrul Departamentului de Biologie și Ecologie al Universității Naționale Precarpatice „Vasyl Stefanyk” din Ivano-Frankivsk (Ucraina) și cercetător al Parcului Național Halych.
Prelegerile se vor desfășura în Amfiteatrul E 129 din corpul E (etaj 1), după următorul program:
·ora 10:00 - Conservation of Extrazonal Steppes in Carpathian Region of Ukraine
·ora 14:00 - The Climate Change and Invasion of New Species of the Longhorn Beetles in Carpathian Region of Ukraine
Conferința face parte din seria de evenimente or...

mai mult

Deplasarea unei delegații la Cernăuți

Publicat la: 21 Februarie 2019   Sursa: USV

La invitația Domnului Mikhaylo Zushman, Directorul Bibliotecii Științifice a Universității Naționale „Yurii Fedkovyci” din Cernăuți, o delegație formată din cinci reprezentante ale Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava participă, în zilele de 22-23 februarie 2019, la Seminarul internațional intitulat Obiectul științific reprezentând comoara națională a Ucrainei: stare, valorificare, conservare, perspective. Cu această ocazie, va fi prezentată comunicarea Comori ale culturii ucrainene în colecțiile Bibliotecii „Ștefan cel Mare” din Suceava

Participarea se îns...

mai mult

USV oferă consultații gratuite pentru examenul de bacalaureat

Publicat la: 20 Februarie 2019   Sursa: USV

În vederea susținerii examenului de bacalaureat și a examenului de admitere la facultate, profesori ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava oferă consultații gratuite la Limba și Literatura Română și la Matematică. 

Pentru al patrulea an consecutiv, elevii din județul Suceava, dar și din județele învecinate, care doresc să-și îmbunătățească performanțele didactice, pot profita de această oportunitate. Consultațiile sunt concepute sub forma unor module interactive și vor putea fi personalizate în funcție de nivelul de pregătire al elevilor participanți. 


mai mult

Reuniune a reprezentanților universităților partenere în Consorțiul universitar Collegium Carpathicum

Publicat la: 19 Februarie 2019   Sursa: USV

     În zilele de 16 și 17 februarie 2019, Universitatea de Stat Est-Europeană din Przemyśl (Polonia) a găzduit reuniunea reprezentanților universităților partenere din cadrul Consorțiului universitar Collegium Carpathicum. Coordonatorul proiectului din partea universității sucevene este domnul prof. univ. dr. Ștefan Purici, Prorector cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană, domnia sa participând la lucrările reuniunii. În acest an universitar, activitatea consorțiului se bazează pe schimburi academice între universitățile partenere, în diverse domenii, cu sprijinul a două granturi de finanțare: „Collegium Carpathicum – Regional Universities Network” (coordonat de Universitatea din Varșovia) și „Collegium Carpathicum – Non-EU Perspective&...

mai mult

Activități Biroul Francez

Publicat la: 18 Februarie 2019   Sursa: USV

Biroul Francez anunță că miercuri, 20 februarie 2019, la ora 17:00, are loc activitatea săptămânală dedicată francofonilor și francofililor suceveni, „Le français, c’est facile !”. 

Micuții vor repeta părțile corpului și îmbrăcămintea de iarnă, fiind ghidați de dna lector univ. dr. Mariana Șovea. Ne bucurăm și în această perioadă de prezența lectorului de limbă franceză, Maxence Caron, care va anima activitățile și va propune un joc de identificare a diferențelor, plecând de la imagini cu activități...

mai mult

Inserția pe piața muncii – vectorul învățământului terțiar

Publicat la: 15 Februarie 2019   Sursa: USV

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, în calitate de Beneficiar, anunță deschiderea oficială a proiectului ,,Inserția pe piața muncii – vectorul învățământului terțiar”, finanțat prin Apelul POCU/320/6/21 „Măsuri de optimizare a ofertelor de studii din învățământul superior în sprijinul angajabilității”, cod SMIS 121221.
Proiectul va fi implementat în parteneriat cu Universitatea din Piteşti, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, în perioada februarie 2019 - august 2021.
Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa ...

mai mult

USV organizează un curs de formare pentru profesia de "Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal"

Publicat la: 13 Februarie 2019   Sursa: USV

Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează, pe parcursul a nouă săptămâni, un curs postunivesitar de formare pentru profesia de responsabil cu protecția datelor cu caracter personal. Cursul, constând în prelegeri, analize, studii de caz – cazuistică, este programat să înceapă pe 18 martie 2019. Programul postuniversitar se adresează absolvenților de învățământ superior cu diplomă de licență, care doresc să dobândească cunoștințe în ceea ce privește conformitatea cu Regulamentul European nr. 2016/679 și exercitarea unei profesii de viitor, cea de responsabil cu protecția datelor cu caracter personal. ...

mai mult

Activități Biroul Francez

Publicat la: 11 Februarie 2019   Sursa: USV

Biroul Francez anunță reînceperea activităților săptămânale dedicate francofonilor și francofililor suceveni, miercuri, 13 februarie 2019, ora 17:00

Programul evenimentelor debutează cu activitatea Le français, c’est facile !, curs dedicat micilor francofoni, care sunt însoțiți pe parcursul învățării de dna lector univ. dr. Mariana Șovea. Aceștia vor recapitula lexicul deja învățat (numerele, culorile, obiectele de îmbrăcăminte) și vor învăța expresii noi legate de anotimpul iarna. 

mai mult

USV, locul 12 la nivel național în cadrul Webometrics Ranking of World Universities 2019

Publicat la: 6 Februarie 2019   Sursa: USV

     Ediția din ianuarie 2019 a clasamentului mondial Webometrics Ranking of World Universities plasează Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava pe locul 12 între cele 103 universități și instituții de învățământ superior din România și pe locul 136 între universitățile și instituțiile de învățământ superior din Europa Centrală și de Est. La nivelul întregii Europe, ca urmare a analizei celor 5890 de universități, USV ocupă poziția 782.
     Webometrics Ranking of World Universities este o inițiativă a laboratorului Cybermetrics, un laborator de cercetare aparținând Consejo Superior de Investigaciones Científicas (CSIC), cel mai mare organism public de cercetare din Spania, și acoperă peste 27.000 de instituții de în...

mai mult

Proiect USV promovat pe site-ul universității Maryland din SUA

Publicat la: 29 Ianuarie 2019   Sursa: USV

     Activitatea de cercetare a Universității Ștefan cel Mare din Suceava devine tot mai vizibilă pe plan internațional. Astfel, unul dintre proiectele USV, coordonat de domnul prof. univ. dr. Mihai Dimian, este promovat pe site-ul Universității Maryland, SUA. Menționăm că echipa condusă de profesorul Dimian a câștigat un grant în valoare de circa 1 milion de dolari, dedicat dezvoltării unei platforme hibride de comunicații prin lumină vizibilă și realitate augmentată pentru dezvoltarea de sisteme inteligente de asistență și siguranță activă a autovehiculelor.
     Pentru mai multe detalii, se poate accesa urmatorul link: https://ece.umd.edu/news...

mai mult

Conferință cu titlul Building Bridges: Promoting Social Inclusion and Wellbeing for Families of Children with Special Needs

Publicat la: 28 Ianuarie 2019   Sursa: USV

     Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează joi, 31 ianuarie 2019, în intervalul orar 8.30 – 17.30, în sala Auditorium „Joseph Schmidt” din campusul USV, evenimentul de multiplicare în vederea diseminării rezultatelor obținute în cadrul Proiectului  Erasmus+, KA2 -  Cooperation for Innovation and the Exchange of Good Practices Strategic Partnerships for adult education, 2016-1-RO01-KA204-024504 - BUILDING BRIDGES: PROMOTING SOCIAL INCLUSION AND WELLBEING FOR FAMILIES OF CHILDREN WITH SPECIAL NEEDS – PSI_WELL, proiect finanțat de UE.
     Evenimentul va lua forma unei conferințe cu titlul Building Bridges: Promoting Social Inclusion and Wellbeing for Families of Children with Special Needs &...

mai mult

Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu firma EGGER România

Publicat la: 28 Ianuarie 2019   Sursa: USV

Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu firma EGGER România, continuă proiectul început în anul academic 2017 – 2018. Proiectul este orientat spre dezvoltarea aptitudinilor și a competențelor specifice pe care trebuie să le dobândească absolvenții de studii superioare, în vederea facilitării inserției pe piața muncii și a creșterii gradului de adaptabilitate a acestora la piața muncii, prin  susținerea unui curs de Limba germană.  

„Cursul de Limbă Germană se organizează, în c...

mai mult

Concursul „Student pentru o zi”, organizat de USV, inclus în Calendarul activităților educative extrașcolare regionale și județene al MEN

Publicat la: 23 Ianuarie 2019   Sursa: USV

     Ediția din acest an a concursului „Student pentru o zi”, competiție organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, dedicată liceenilor din clasele a XI-a și a XII-a din Regiunea Nord-Est a țării, este inclusă în Calendarul activităților educative extrașcolare regionale și județene al Ministerului Educației Naționale, aspect care îi certifică statutul și îi crește atractivitatea atât în rândul elevilor, cât și al cadrelor didactice care îi pregătesc.
     Aflată la cea de-a XII-a ediție, manifestarea, deja una emblematică pentru USV, se desfășoară sub forma unui concurs, individual, pentru elevii claselor a XII-a, şi pe echipe, pentru elevii claselor a XI-a.
     Chiar dacă programul su...

mai mult

Contribuție importantă a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava la studiul efectelor majore ale schimbărilor globale de temperatură asupra creșterii arborilor

Publicat la: 21 Ianuarie 2019   Sursa: USV

Într-un studiu publicat în prestigioasa revistă Science Advances, un grup de șase cercetători, printre care și Olivier Bouriaud, cercetător de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, a evidențiat schimbări importante în creșterea arborilor din pădurile temperate și boreale generate de creșteri relativ scăzute ale temperaturii medii.  În cadrul acestei cercetări au fost analizate pentru prima dată creșterile la arbori din peste 2500 de locații diferite răspândite pe întreg globul pământesc (America de Nord, Amercia de Sud, Asia Centrală, Europa și Noua Zeelandă). Pentru fiecare dintre aceste locații, creșterile arborilor au fost analizate în corelație cu variațiile sezoniere ale cl...

mai mult

USV, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Suceava și SC Great People Inside SRL Brașov, implementează proiectul Învață din practică! INDIP

Publicat la: 14 Ianuarie 2019   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava , în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Suceava și SC Great People Inside SRL din Brașov, implementează proiectul „Învață din practică! INDIP” - Cod SMIS: 107439.

Obiectivul general al proiectului Învață din practica! INDIP vizează dezvoltarea resurselor umane prin îmbunătățirea utilizării tehnologiilor informației și comunicațiilor, crearea de medii de practică în cadrul universității și creșterea accesului la activități de învățare ...

mai mult

Activități dedicate Zilei Culturii Naționale

Publicat la: 14 Ianuarie 2019   Sursa: USV

     Biblioteca Universității „Stefan cel Mare” din Suceava, împreună cu Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, organizează în ziua de 15 ianuarie 2019 o serie de activități dedicate Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 169 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.
     Programul începe cu o depunere de jerbe de flori la bustul poetului de lângă Teatrul „Matei Vișniec”.
     În Corpul A, la Sala de lectură „Mihail Iordache”, și în Corpul E, sala E 004, vor fi organizate expoziții de carte dedicate operei lui Mihai Eminescu. Doamna conf. univ. dr. Daniela Petroșel va susține o scurtă prelegere, intitulată Eminescu și lumea cărții, care va fi urmată de un recital de poezie, Eminescu in limbile lumii...

mai mult

„Învață din practică! INDIP” - Cod SMIS: 107439.

Publicat la: 14 Ianuarie 2019   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava , în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Suceava și SC Great People Inside SRL din Brașov, implementează proiectul „Învață din practică! INDIP” - Cod SMIS: 107439 .

Obiectivul general al proiectului Învață din practica! INDIP vizează dezvoltarea resurselor umane prin îmbunătățirea utilizării tehnologiilor informației și comunicațiilor, crearea de medii de practică în cadrul universității și creșterea accesului la activități de învă&...

mai mult

A luat ființă Alianța Franceză din Suceava (AAFS)

Publicat la: 10 Ianuarie 2019   Sursa: USV

     Asociația Alianța Franceză din Suceava (AAFS) a luat ființă și că a fost înregistrată la grefa Judecătoriei Suceava (Încheierea nr.33 din data de 18 decembrie 2018 și Certificatul de înscriere din data de 28 decembrie 2018). Asociația este neguvernamentală, non profit, cu caracter nelucrativ, autonom și apolitic, cu durată nelimitată.
     Membrii fondatori ai AAFS sunt: Consiliul Județean Suceava, Consiliul Local Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Inspectoratul Școlar Suceava, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava, Teatrul municipal „Matei Vișniec” Suceava, Casa Corpului Didactic Suceava, Asociația Patronatul Județean al Femeilor de Afaceri din IMM Suceava, Filiala Nord - Est a Ordinului Arhitecților din România și Uniunea Arhitecților din ...

mai mult

Academicianul Constantin Corduneanu, fost rector al institutului Pedagogic din Suceava, a încetat din viață

Publicat la: 29 Decembrie 2018   Sursa: USV

     Întreaga comunitate academică suceveană regretă încetarea din viață a Academicianului Constantin Corduneanu, ilustru matematician român, cu o bogată carieră internaţională, Rector al Institutului Pedagogic din Suceava între anii 1966 și 1968.
     Constantin Corduneanu s-a născut pe 26 iulie 1928, la Iași, și în anul 1951 a absolvit cursurile Facultății de Științe a Universității din Iași, secția Matematică, pentru ca cinci ani mai târziu să obțină titlul de doctor în matematică cu teza „Probleme globale pentru ecuații diferențiale de ordinul I și II". De-a lungul cariei sale, profesorul Corduneanu a ocupat poziții importante, precum cea de șef al Catedrei de matematică și fizică (1964 - 1966),  decan al Fa...

mai mult

Premiul „George Barițiu"

Publicat la: 21 Decembrie 2018   Sursa: USV

Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava face cunoscut mediului academic și publicului larg faptul că Academia Română, cel mai înalt for științific românesc, i-a conferit doamnei prof. univ. dr. Niculina Iacob, membră a Departamentului de Limbă și Literatură Română și Științele Comunicării, Premiul „George Barițiu".

Această recunoaștere a meritelor doamnei prof.univ.dr. Niculina Iacob, reflectată și în premiul „George Barițiu”, se datorează lucr...

mai mult

Activități Biroul Francez

Publicat la: 17 Decembrie 2018   Sursa: USV

Miercuri, 19 decembrie, ora 16.00 , la Biroul Francez, grupa de copii cu vârste între 6 și 8 ani continuă aventura pe tărâmul limbii franceze, însoțiți de dna lector dr. Mariana Șovea de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării. La cursul de săptămâna aceasta, micii francofoni vor învăța despre sărbătoarea Crăciunului și vor repeta un bine-cunoscut cântec francez, „Vive le vent”. La sfârșitul orei, toți copiii care au frecventat cursul „Le français, c’est facile!” în acest semestru vor primi câte o surpriză dulce și rechizite școlare ca răsplată pentru munca lor. La aceast&#...

mai mult

Eveniment dedicat patrimoniului construit al Bucovinei

Publicat la: 17 Decembrie 2018   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava găzduiește, marți, 18 decembrie, începând cu ora 15:00, un eveniment dedicat patrimoniului construit al Bucovinei și proiectului de cercetare PORT Cultural, proiect finanțat de UEFISCDI și coordonat de universitatea suceveană. Pe parcursul sesiunii de discuții, care se va desfășura în Aula corpului E, vor fi prezentate rezultatele atelierelor derulate în cadrul Școlii de vară Antreprenoriat și PatrimoniuOameni și Sare. Cacica 2018” și va fi dezbătut programul de activități pentru anul 2019. 

În continuarea acestui moment, la ora 17.00, în Atrium...

mai mult

„3 povești englezești” traduse de studenți pentru elevi

Publicat la: 14 Decembrie 2018   Sursa: USV

Pe data de 13 decembrie, la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” din Dumbrăveni, a avut loc lansarea volumului „3 povești englezești”, carte ce cuprinde traducerea a trei dintre cele mai spumoase povești scrise de Joseph Jacobs. Traducerea este semnată de Cercul de Traduceri din cadrul proiectului ROSE MIRAGES FLSC, desfășurat la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Traducerea din limba engleză a fost realizată de un colectiv de 21 de studenți ai Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, îndrumați de conf. univ. dr. Daniela Hăisan, reprezentați la lansare de studentele Ioana-Niculina Istrate, Felicia Malai, E...

mai mult

Invitație la evenimentul de prezentare și premiere în cadrul celei de-a IV-a ediții a concursului OSF Hackathon

Publicat la: 13 Decembrie 2018   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, împreună cu OSF Global, companie multinațională de dezvoltare software, au plăcerea de a vă invita, vineri, 14  decembrie 2018, începând cu ora 16:00, la evenimentul de prezentare și premiere a proiectelor realizate în cadrul  celei de-a IV-a ediții a concursului OSF Hackathon.

OSF Hackathon este un eveniment cu o tradiție de 4 ani, care se adresează studenților Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor și este, în sine, un exercițiu care îi ajută pe participanți să cunoască drumul de la idee la produs final. 

...

mai mult

Marketing si vanzari ed 5

Publicat la: 12 Decembrie 2018   Sursa: USV

Marketing și vânzări 

Vă invităm la un nou eveniment marca centrul de marketing.

Dacă tot nu te vrea nimeni gratis măcar vinde-te pe un preț bun. Vom câștiga toți. Tu vei obține profit maxim, noi te vom valorifica la adevărata ta valoare iar cei care nu te-au apreciat și dorit vor regreta alegerea făcută. Nu ne crezi că ești valoros? Nu știi cum anume vei putea să te vinzi? Nu știi ce preț ai? Vino la noul workshop „marketing și vânzări ... Cum să te vinzi!" ediția cu numărul 5 și ...

mai mult

Parteneriat în cadrul unui proiect Erasmus+ din partea Facultății de Științe ale Educației, USV

Publicat la: 10 Decembrie 2018   Sursa: USV

Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a realizat toate activitățile din cadrul Proiectului Erasmus+ KA 2 - 2 IMINED, Grant Agreement Number 2016-1-LT01-KA204-023223. Proiectul Erasmus+ a fost inițiat de către Universitatea Klaipeda, Lituania, cu un număr de 8 parteneri din diverse țări europene.  Acesta a început în luna septembrie 2016 și se va finaliza în decembrie  2018 și are spre gestionare pentru întreg proiectul un buget de 174.774 euro, iar pentru partenerul sucevean a fost alocată suma de 13.821 euro, pentru activitățile de cercetare și formare.

Obiective...

mai mult

17 cursanți ai Lectoratului de română al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) de la Cernăuți au participat la aplicația practică „România: oameni, natură, istorie”

Publicat la: 10 Decembrie 2018   Sursa: USV

17 cursanți ai Lectoratului de limbă română al USV din cadrul Universității Naționale „Yurii Fedkovych” din Cernăuți (UNYF), însoțiți de lector, Gina Puică, au participat, în perioada 3-6 decembrie a.c., la aplicația practică „România: oameni, natură, istorie”.

Cursanții cernăuțeni participanți, studenți și cadre didactice universitare cu profiluri foarte diverse, începători și avansați în studiul limbii și culturii române, au avut ocazia să descopere, în trecere sau pe îndelete, localitățile Sighișoara, Brașov, Poiana Brașov, Sinaia, Va...

mai mult

Activități Biroul Francez

Publicat la: 10 Decembrie 2018   Sursa: USV

Miercuri, 12 decembrie, ora 17.00 , la Biroul Francez, micii francofoni continuă învățarea limbii franceze cu dna lector dr. Mariana Șovea de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării. Săptămâna aceasta ei vor aprofunda vocabularul de iarnă, vor formula dorințe, vor cânta, vor desena și se vor juca  alături de ariciul Léo și de  Maxence Caron, lectorul de franceză.

Începând cu ora 18, elevii Colegiului Național de Informatică  „Spiru Haret”, clasa a IV-a C, a III-a C de la Școala G...

mai mult

Eveniment caritabil târgul de Crăciun „Moș Crăciun există, Moș Crăciun ești TU”.

Publicat la: 7 Decembrie 2018   Sursa: USV

Organizația studențească „Clubul de Marketing ” , organizează cu ocazia sărbătorilor de iarnă evenimentul caritabil târgul de Crăciun „Moș Crăciun există, Moș Crăciun ești TU”. Acesta va avea loc în Corpul E al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în perioada 10-14 decembrie, în intervalul orar 10:00- 16:00. 

În cadrul evenimentului vor fi vândute produse hand made (picturi, ornamente pentru Crăciun, bijuterii) la un preț simbolic, iar banii vor fi folosiți pentru achiziționarea de produse alimentare/cadouri, care vor fi donate copiilor din centrele de plasament din Suceava....

mai mult

USV – PNC, șapte ani împreună

Publicat la: 6 Decembrie 2018   Sursa: USV

Cei șapte ani de parteneriat între Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) și Parcul Național Călimani (PNC) au fost marcați, în luna noiembrie, prin două activități în teren, la inițiativa domnului lector univ. dr. Codruț Șerban, cadru didactic al USV și voluntar al PNC.

Activitățile de igienizare desfășurate de studenți ai Facultăților de Litere și Științe ale Comunicării, Științe Economice și Administrație Publică, Istorie și Geografie și Silvicultură, în Poiana Frumușica, zona Vârfului C...

mai mult

Activiăți Biroul Francez

Publicat la: 3 Decembrie 2018   Sursa: USV

Miercuri, 5 decembrie, ora 17.00 , la Biroul Francez, micii francofoni continuă învățarea limbii franceze cu dna lector dr. Mariana Șovea, de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării. Săptămâna aceasta, ei vor aborda vocabularul de iarnă, vor formula dorințe, vor cânta, vor desena și se vor juca  alături de ariciul Léo și de  Maxence Caron, lectorul de franceză.

Începând cu ora 18.00, elevi din trei licee partenere, Colegiul Național „Petru Rareș”, Colegiul Național „Mihai E...

mai mult

Competiții JA internaționale de antreprenoriat

Publicat la: 3 Decembrie 2018   Sursa: USV

     Detalii privind regulamentul, premiile competiției și procedura de înscriere sunt disponibile la www.jaromania.org
     Înscrierea se poate realiza până pe 25 ianuarie 2019, în baza următoarelor materiale și a completării formularului de înscriere:
- o prezentare în PowerPoint a ideii de afacere (folosind template-ul JA);
- un video pitch de max. 2 minute care să evidențieze potențialilor investitori punctele forte ale afacerii și câteva date despre echipă.

  

...

mai mult

Centenarul Marii Uniri (1918-2018) Omagiu din partea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava

Publicat la: 29 Noiembrie 2018   Sursa: USV

Împlinirea a 100 de ani de la unirea provinciilor istorice cu Regatul României ne oferă prilejul de a onora memoria generației care, în pofida tuturor vicisitudinilor, a reușit să adune pe toți românii sub același drapel. Efortul a aparținut întregii națiuni, dar jertfa de sânge a venit, mai ales, din partea tinerilor: elevi, studenți, muncitori sau țărani, care au crezut că pacea care va urma războiului va face ca proiectele naționale să devină realitate. Atunci când, la Chișinău, Cernăuți sau Alba-Iulia, s-au rostit îndemnuri pentru Unire, cele mai convingătoare argumente au venit din partea intelectualilor, mulți dintre ei studenți sau cadre didactice universitare din Bucovina, Basarabia ori Transilvania: Sextil Pu&#...

mai mult

Succese ale studenților de la facultatea de științe economice și administrație publică

Publicat la: 29 Noiembrie 2018   Sursa: USV

În perioada 21-23 noiembrie 2018 s-a desfășurat la Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești, Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești cu tema Resursele de energie în dezvoltarea și administrarea afacerilor durabile, ediția a II-a. Competiția a fost organizată de Facultatea de Științe Economice și de Societatea Antreprenorială Studențească și a reunit studenți de la facultățile de profil din țară, de la ciclurile de licență și masterat.

În competiție au fost înscrise 40 de lucrări, care au abordat aspecte legate de dezvoltarea afacerilor în condiții d...

mai mult

Bucovina – File de istorie

Publicat la: 29 Noiembrie 2018   Sursa: USV

Simpozion național cu participare internațională

O frumoasă tradiție academică suceveană marchează la Universitatea „Ștefan cel Mare” data de 28 noiembrie drept Ziua Bucovinei, prin organizarea unui simpozion la care sunt invitați să participe cercetători, profesori, muzeografi, specialiști în domeniul istoriei Bucovinei. În acest an, desfășurat sub egida Facultății de Istorie și Geografie și a Muzeului de Istorie din Suceava, evenimentul s-a înscris în suita manifestărilor dedicate Centenarului României Mari (1918-2018) și încheierii Primului Război Mondial, comunitatea academi...

mai mult

„Clubul de Marketing”, sprijină inițiativa donării de sânge în rândul studenților,

Publicat la: 26 Noiembrie 2018   Sursa: USV

Organizația studențească „Clubul de Marketing”, sprijină inițiativa donării de sânge în rândul studenților, deoarece rezervele de sânge din Centrul de Transfuzie au scăzut considerabil. 
Studenții care doresc să doneze sânge  sunt așteptați la Centrul de Transfuzii din Suceava, în data de 28 noiembrie, de la ora 08:00.
Donatorii sunt rugați să respecte următoarele condiții:

  • vârsta cuprinsă între 18 și 60 ani;
  • greutate minimă: 60 kg; 

  • mai mult

Premii pentru echipe FIESC la iTEC Timișoara 2018

Publicat la: 26 Noiembrie 2018   Sursa: USV

În perioada 23 - 25 noiembrie 2018, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor (FIESC) a reprezentat Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava la cea de-a XII-a ediție a Concursului iTEC Timișoara.
Concursul a fost organizat de Liga AC, organizație studențească a Universității Politehnica Timișoara, și s-a desfășurat sub forma a șase probe distincte: embedded development, algoritmică, web development, game development, graphic design și mobile development. Cele șapte ale FIESC au intrat în concurs la probele embedded development, algoritmică și web development.

La finalul concursului, primele dou...

mai mult

Premii pentru USV la Earth Rover 2018

Publicat la: 26 Noiembrie 2018   Sursa: USV

În perioada 22-24 noiembrie 2018, la Universitatea Tehnică din Moldova, s-a desfășurat cea de-a VI-a ediție a Concursului Internațional de Sisteme Robotice Mobile EARTH ROVER 2018. Concursul a urmărit elaborarea unor sisteme robotice mobile care să se încadrează în obiectivul „3 minimum & 3 maximum” (cost-masă-consum de energie & eficiență-funcționalitate-mobilitate). În competiție s-au înscris 18 echipe din Republica Moldova, România și Ucraina: 7 din R. Moldova, 9 din România și 2 din Ucraina. Din partea Universității „Ștefan cel Mare“ din Suceava au participat 3 echipe, care au obținut tot atâtea premii, după cum urmează:

mai mult

CTF 2018

Publicat la: 26 Noiembrie 2018   Sursa: USV

În perioada octombrie-noiembrie 2018, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat, împreună cu partenerii săi, cea de a treia ediție a concursului studențesc în domeniul securității informatice, CTF-USV 2018 (Capture The Flag), http://ctf.usv.ro .

După o etapă de calificări, care a avut loc în perioada 25-26 octombrie 2018 și la care au participat 30 de echipe de la 11 universități din Romania, Republ...

mai mult

Activități Biroul Francez

Publicat la: 26 Noiembrie 2018   Sursa: USV

Miercuri, 28 noiembrie, ora 17.00, la Biroul Francez, grupa de copii formată în luna octombrie continuă aventura pe tărâmul limbii franceze însoțită, de data aceasta, de dna conf. dr. Olga Gancevici, de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. La cursul de săptămâna aceasta, micii francofoni vor repeta cuvintele învățate, vor asocia acestora verbe uzuale, introducându-le în comunicare, vor cânta, vor desena și se vor juca  alături de ariciul Léo și de  Maxence Caron, lectorul de franceză care le-a pregătit un interesant joc interactiv cu zaruri.

mai mult

Diplomă de Excelență pentru USV în cadrul Galei EduManager.ro

Publicat la: 22 Noiembrie 2018   Sursa: USV

Miercuri, 21 noiembrie, la București, a avut loc cea de-a VI-a ediție a Galei EduManager.ro,  la care au participat peste 100 de lideri ai instituțiilor de învățământ românești: reprezentați ai Ministerului Educației Naționale, ai inspectoratelor școlare județene, directori de instituții din învățământul preuniversitar, reprezentați ai universităților, ai asociațiilor profesionale din domeniu și reprezentanți ai companiilor private.

În cadrul acestui eveniment, la care Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost reprezentată de domnul profesor univ. dr. Ștefan PURICI, Prorector c...

mai mult

Program de agrement la Bazinul de înot al USV

Publicat la: 21 Noiembrie 2018   Sursa: USV

     La intrarea în sezonul rece, Complexul de Nataţie şi Kinetoterapie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare“ din Suceava vine cu o veste bună pentru locuitorii oraşului: bazinul de înot îşi redeschide programul de agrement pentru publicul larg în data de 26 noiembrie 2018. Astfel, începând de lunea viitoare, iubitorii de înot pot opta pentru unul dintre următoarele intervale disponibile:

     Luni: 20:00 – 22:00
     Marţi: 7:00 – 9:00, 12:00 – 14:00 şi 20:00 – 22:00
     Miercuri: 7:00 – 9:00 şi 20:00 – 22:00
     Joi: 7:00 – 9:00, 12:00 – 14:00 şi 20:00 – 22:00
     Vineri: 7:00 – 9:00, 12:00 – 14:00 şi 20:00 – 22:00
     Sâm...

mai mult

Rezultate deosebite pentru USV la Salonul Național de Inventică și Creație Științifică pentru Tineret 2018

Publicat la: 21 Noiembrie 2018   Sursa: USV

În perioada 14-18 noiembrie 2018, la Complexul Expozițional Romexpo, București, s-a desfășurat cea de-a XVI-a ediție a Salonului Național de Inventică și Creație Științifică pentru Tineret, eveniment organizat de Ministerului Tineretului și Sportului. În competiția din acest an au intrat peste 40 de proiecte din țară și din Republica Moldova, grupate pe 3 secțiuni. La festivitatea de premiere au fost prezenți, alături de doamna ministru Ioana Bran, jurnaliști de știință și membrii juriului.

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a obținut premii la două secțiuni, după cum urmea...

mai mult

Lansare de carte „Crîmpeie de limbă română”

Publicat la: 21 Noiembrie 2018   Sursa: USV

     Biblioteca USV continuă organizarea evenimentelor din seria Omul și cartea . Īn ziua de 23 noiembrie 2018, ora 11:00, în Sala de lectură „Mihail Iordache”, Corp A, va avea loc o întâlnire de suflet cu domnul profesor univ. dr. Gheorghe C. Moldoveanu.
     În cadrul aceluiași eveniment se va desfășura lansarea de carte Crîmpeie de limbă română , vol. 2, autor: Gheorghe C. Moldoveanu, Editura PIM, Iași, 2018.
     Colectivul Bibliotecii USV îi invită pe toți cei pasionați de carte și de cultură la acest eveniment deosebit.

     mai mult

Participare USV la Expoziţia „ZooMonetar – Fauna lumii pe bancnote şi monede“

Publicat la: 20 Noiembrie 2018   Sursa: USV

     Studenții Facultății de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava au participat, joi, 15 noiembrie 2018, la sediul BNR – Agenția Suceava, la vernisajul „ZooMonetar – Fauna lumii pe bancnote şi monede“, expoziție organizată de către Muzeul Băncii Naționale a României și Agenția BNR Suceava.
     La eveniment au participat atât doctoranzi cât și studenți de la programele de studii Administrarea Afacerilor, Afaceri Internaționale, Asistență Managerială și Administrativă, însoțiți de cadre didactice – Prof.univ.dr. Carmen Năstase, decan al Facultății de Științe Economice și Administrație Publică, și conf.univ.dr. Carmen Boghean. &Ici...

mai mult

USV a câștigat Premiul pentru cea mai bună invenție europeană la INOVA BUDI UZOR 2018

Publicat la: 20 Noiembrie 2018   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat la cea de-a 43-a ediție a Salonului Internațional de Inventică INOVA BUDI UZOR , desfășurat în perioada 14-17 noiembrie 2018, la Zagreb, Croația. Acest salon de inventică, organizat o dată la 2 ani, este al doilea cel mai mare din Europa. Printre țările participante la această ediție enumerăm: Taiwan, Polonia, Malaezia, Iran, Turcia, Indonezia, Canada, Tailanda, Marea Britanie, Korea.

 

mai mult

Facultatea de Științe ale Educației, partener în cadru unui proiect de cercetare al Universității de Vest din Timișoara și al Universității Catolice Leuvain-la-Neuve, Belgia

Publicat la: 19 Noiembrie 2018   Sursa: USV

Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat, în perioada 7-9 noiembrie 2018, la Universitatea din București, la activitățile de cercetare și implementare derulate în cadrul proiectului Provocări legate de vârsta și sănătate pentru studenții care lucrează: o cercetare longitudinală asupra proceselor de auto-reglare (Age and health challanges for working students: a longitudinal investigation of slf-regulatory processes), finanțat din anul 2007 de către Ministerul Educației Naționale în cadrul proiectelor bilaterate România-Belgia (BM/108/2017). Aplicantul acestui proiect este Universitatea de Vest din Timișoara (director de proiect fiind conf. univ. dr. Laurențiu M...

mai mult

Curs Biroul Francez

Publicat la: 19 Noiembrie 2018   Sursa: USV

Miercuri, 14 noiembrie, ora 17.00 , la Biroul Francez, grupa de 18 copii cu vârste între 6 și 8 ani continuă aventura pe tărâmul limbii franceze, însoțiți de dna lector dr. Mariana Șovea de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV). La cursul de săptămâna aceasta, micii francofoni vor învăța părțile corpului uman, vor cânta și se vor juca  alături de ariciul Léo și de prietenii săi. 

mai mult

25h@USV, ediția 2018

Publicat la: 19 Noiembrie 2018   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare" din Suceava a organizat, în zilele de 15 și 16 noiembrie 2018, ediția cu numărul 5 a concursului studențesc „25 de ore la USV” (25h@USV). Patru echipe, alcătuite din câte trei studenți înscriși la programele de studiu ale Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, au petrecut împreună 25 de ore în Atriumul corpului E al Universității, încercând să găsească soluții pentru tematica concursului din acest an: proiectarea și implementarea de bijuterii inteligente. În acest scop, organizatorii au asigurat echipelor dispozitive electronice și senzori pentru implementarea proiectelor. 
...

mai mult

Conferința internațională Student in Bucovina 2018

Publicat la: 14 Noiembrie 2018   Sursa: USV

Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează cea de-a VIII-a ediție a Conferinței internaționale Student in Bucovina. Evenimentul, care va avea loc între 15-16 noiembrie 2018, se va desfășura sub egida Ministerului Educației Naționale (MEN).

Acțiunea va debuta pe 15 noiembrie, începând cu ora 9.30, în aula din corpul E. La această ediție vor participa aproximativ 100 de studenți, care vor reprezenta următoarele universități: Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din...

mai mult

Mențiune pentru FLSC la „Mot à Monde” 2018

Publicat la: 14 Noiembrie 2018   Sursa: USV

Vineri, 9 noiembrie 2018, la Facultatea de Litere a Universității „Bábes Bolyai” din Cluj-Napoca, a avut loc ceremonia de premiere a laureaților concursului național de traduceri „Mot à Monde”, concurs aflat la a noua ediție, sub egida Institutului Francez din Cluj-Napoca, în colaborare cu Organizația Internațională a Francofoniei. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost reprezentată de Antonesei Ana-Maria, masterandă în anul I, la Teoria și Practica Traducerii, care a obținut mențiunea specială a juriului, fiind coordonată de conf. univ. dr. Raluca-Nicoleta Balațchi și de lector univ. dr. Corina Iftimia. Anul acesta participanții au avut de tradus un fragment din romanul „LʼAmas ardent” al lui Yam...

mai mult

Premiu al Uniunii Scriitorilor din România pentru un universitar sucevean

Publicat la: 12 Noiembrie 2018   Sursa: USV

     În cadrul festivității de acordare a premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru apariții editoriale din anul 2017, care a avut loc vineri, 9 noiembrie 2018,  la Filiala Iași, prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc, de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării a Universității „Ștefan cel Mare”  din Suceava a primit Premiul Reprezentanței Suceava.
     Volumul distins - intitulat  FRANCOPHONIE & DIVERSITÉ – publicat la editura universității sucevene conține  articole, cronici, interviuri despre și cu autori francofoni contemporani, care conturează, prin scrierile lor, identitatea  plurală a francofoniei în secolul XX și la începutul noului mileniu. O mare parte dintre autorii prezen&...

mai mult

Le français, c’est facile!

Publicat la: 12 Noiembrie 2018   Sursa: USV

Miercuri, 14 noiembrie, ora 17:00 , Centrul de Reușită Universitară (CRU) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare din Suceava” continuă cursul de limbă franceză pentru copii Le français, c’est facile! . Activitatea face parte din proiectul Francofonia în comunitate, un proiect inițiat de CRU Suceava și sprijinit de Agenția Universitară a Francofoniei și își propune să aducă franceza mai aproape de micii locuitori ai orașului Suceava. Copiii cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani vor descoperi noi cuvinte și expresii ale limbii franceze cu ajutorul dnei lector dr. Mariana Șovea de la Facultatea de Litere și Știin...

mai mult

Conferința de lansare a proiectului „Centru pentru transferul de cunoștințe către întreprinderi din domeniul ICT – CENTRIC”

Publicat la: 9 Noiembrie 2018   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava , beneficiar al proiectului cu titlul „Centru pentru transferul  de cunoștințe către întreprinderi din domeniul ICT – CENTRIC”, organizează în data de 13 Noiembrie 2018, începând cu ora 12:00, în Aulă Corp E, Conferința de lansare a proiectului, la care sunt invitați să participe: membrii echipei de proiect, reprezentanți ai mass-media locale și regionale, reprezentanți ai mediului de afaceri care activează în domeniul tehnologiilor informaționale și de comunicații (TIC) în Regiunea Nord-Est. 

mai mult

„Gusturi și arome” pentru studenții străini de la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică

Publicat la: 8 Noiembrie 2018   Sursa: USV

Manifestarea „Gusturi și arome”, organizată de Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică (FSEAP), se află la a doua ediție, fiind o inițiativă menită să implice atât studenții Erasmus+ care studiază în acest semestru în cadrul facultății, cât și alți studenți străini înmatriculați la această facultate. Organizată sâmbătă, 3 noiembrie, ea a reunit 6 echipe de studenți din 6 țări, care au gătit câte un preparat tradițional din țara lor, au prezentat ingredientele, modul de preparare și ocazia cu care se consumă, după care a urmat o sesiune de degustare a produselor realizate. Pe masă au fost așezate produse din Spania, Turcia, Ucra...

mai mult

Performanțe excepționale ale Secției de atletism din cadrul CSU în anul 2018

Publicat la: 6 Noiembrie 2018   Sursa: USV

     Secția de atletism a Clubului Sportiv Universitatea din Suceava termină și anul competițional 2018 cu o serie de rezultate deosebite. Trei dintre atleții Clubului, studenți ai Facultății de Educație Fizică și Sport, s-au clasat pe podium sau au obţinut performanțe de top în cadrul mai multor competiții naționale și internaționale.
     Astfel, cel mai titrat sportiv al Clubului, Alin Firfirică, student în anul III la Educaţie fizică şi sportivă, a concurat la proba de Aruncarea discului, cu rezultate excepționale: campion balcanic, campion național la Seniori și o clasare pe locul 7 la Campionatul European de Seniori, competiție în cadrul căreia doar 3 atleți din Romania au ajuns în finală.
Analiza acestor rezultate &...

mai mult

Cadru didactic al USV, expert internațional în cadrul CTI - Franța

Publicat la: 5 Noiembrie 2018   Sursa: USV

     Începând cu 1 noiembrie 2018, prof. univ. dr. ing. Romeo Ionescu, din cadrul Facultății de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, devine expert internațional în Comisia pentru acreditarea instituțiilor care acordă titlul de inginer – CTI, din Franța.
     În cadrul sesiunii plenare a CTI, care a avut loc în luna octombrie a acestui an, alături de candidatura domnului prof. univ. dr. ing. Romeo Ionescu, singura din România, au mai fost acceptate alte 5 candidaturi, aparținând unor experți din Spania, Portugalia, Tunisia și Elveția.
     Nominalizarea domnului prof. univ. dr. ing. Romeo Ionescu în cadrul CTI se datorează, în principal, extinderii constante a relațiilor internaționale derul...

mai mult

Cadru didactic al USV, expert internațional în cadrul CTI - Franța

Publicat la: 5 Noiembrie 2018   Sursa: USV

     Începând cu 1 noiembrie 2018, prof. univ. dr. ing. Romeo Ionescu, din cadrul Facultății de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, devine expert internațional în Comisia pentru acreditarea instituțiilor care acordă titlul de inginer – CTI, din Franța.
     În cadrul sesiunii plenare a CTI, care a avut loc în luna octombrie a acestui an, alături de candidatura domnului prof. univ. dr. ing. Romeo Ionescu, singura din România, au mai fost acceptate alte 5 candidaturi, aparținând unor experți din Spania, Portugalia, Tunisia și Elveția.
     Nominalizarea domnului prof. univ. dr. ing. Romeo Ionescu în cadrul CTI se datorează, în principal, extinderii constante a relațiilor internaționale derul...

mai mult

Cadru didactic al USV, expert internațional în cadrul CTI - Franța

Publicat la: 5 Noiembrie 2018   Sursa: USV

Începând cu 1 noiembrie 2018, prof. univ. dr. ing. Romeo Ionescu, din cadrul Facultății de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, devine expert internațional în Comisia pentru acreditarea instituțiilor care acordă titlul de inginer – CTI, din Franța. 

În cadrul sesiunii plenare a CTI, care a avut loc în luna octombrie a acestui an, alături de candidatura domnului prof. univ. dr. ing. Romeo Ionescu, singura din România, au mai fost acceptate alte 5 candidaturi, aparținând unor experți din Spania, Portugalia, Tunisia și Elveția.

mai mult

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava în Topul internațional al universităţilor din Europa de Est şi Asia Centrală

Publicat la: 5 Noiembrie 2018   Sursa: USV

     Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a urcat pe locul 142 în Topul internațional al universităților din Europa de Est și Asia Centrală șI pe locul 10 în Topul universităţilor din România, conform clasamentelor realizate de către QS University Rankings (EECA 2019), publicate săptămâna trecută. Dacă în clasamentul publicat în 2017 USV a intrat în segmentul vizibil al Topului QS EECA (zona 201 - 250), universitatea suceveană a înregistrat un progres considerabil în perioada supusă evaluării în acest an (2012-2016), urcând peste 60 de poziţii.
     Evoluția pozitivă a USV în acest important clasament internațional a fost determinată, în principal, de creșterea calitativă și cantitativă a rezultatelor activit&...

mai mult

Medalii pentru USV la iENA 2018

Publicat la: 5 Noiembrie 2018   Sursa: USV

     În perioada 01 – 04 noiembrie 2018 s-a desfăşurat la Nuremberg, Germania, cea de-a 70-a ediție a International Trade Fair Ideas Inventions and New Products – iENA 2018, expoziție de inventică la care au participat 26 de țări ale lumii, cu peste 800 de invenții și inovații.
     Romania a fost prezentă cu un stand al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, la care au fost expuse 8 invenții. În urma jurizării, delegația suceveană a primit 3 medalii de argint și o medalie de bronz, după cum urmează:
     Medalia de argint – Micropompă electromecanică, autori: drd. ing. Dumitru Cernuscă, dr. ing. Valentin Popa, dr. ing. Adrian Graur, dr. ing. Mihaela Poienar, dr. ing. L. Dan Milici, dr. ing. Ilie Nițan
     Medali...

mai mult

Francofonia în comunitate

Publicat la: 5 Noiembrie 2018   Sursa: USV

     Miercuri, 7 noiembrie, ora 17:00, Centrul de Reușită Universitară (CRU) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava continuă cursul de limbă franceză pentru copii Le français, c’est facile!. Activitatea face parte din proiectul Francofonia în comunitate, un proiect inițiat de CRU Suceava și sprijinit de Agenția Universitară a Francofoniei, și își propune să  aducă franceza mai aproape de micii locuitori ai orașului Suceava. Copiii cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani își vor continua aventura pe tărâmul limbii franceze însoțiți de dna lector dr. Mariana Șovea de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării: după salutul în limba franceză, culorile 5...

mai mult

Conferinţă de Presă

Publicat la: 2 Noiembrie 2018   Sursa: USV

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava are plăcerea de a vă invita la

conferinţa de presă cu tema:

 

Analiza Topului Internațional al Universităților din Europa de Est și Asia Centrală

(QS EECA University Ranking 2019)

care va avea loc pe 05 noiembrie 2018, ora 09:30, corp A, Sala Senatului.

Universitatea „Ştefan cel Mare” ...

mai mult

Explorând lumea senzorială a autismului

Publicat la: 2 Noiembrie 2018   Sursa: USV

Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Fundația „Ancora Salvării” din Iași, a organizat, în data de 30 octombrie 2018, conferința Exploring the Sensory World of Autism, susținută de dr. Olga Bogdashina, cadru didactic la Universitatea Birmingham din Marea Britanie și membră a Institutului Internațional de Autism. În cadrul aceluiași eveniment, dr. Olga Bogdashina și-a lansat cartea „AUTISMUL: Cum devenim părinți profesioniști. Explorând lumea senzorială a autismului”. Prin această publicație, autoarea își propune să vină în ajutorul părinților, cadrelor didactice și specialiștilor care ...

mai mult

Seminarul doctoranzilor filologi

Publicat la: 31 Octombrie 2018   Sursa: USV

La Universitatea „Ștefan cel Mare" se desfășoară, în perioada 1-2 noiembrie 2018, Seminarul doctoranzilor filologi, la care sunt invitați și studenții de la ciclurile de licență și masterat.  

Seminarul, intitulat Limbă, literatură, lume: discurs și interpretare, se organizează  semestrial și reunește doctoranzi și masteranzi, aflați în diverse etape de realizare a cercetării (pentru elaborarea lucrării de disertație sau de doctorat), pentru a supune dezbaterii și evaluării rezultatele parțiale sau finale ale investigațiilor proprii. Conceput sub forma unui dialog dintre specialiști...

mai mult

Dimensiunea internațională a cooperării în domeniul asistenței sociale

Publicat la: 31 Octombrie 2018   Sursa: USV

Joi, 1 noiembrie 2018, ora 10:00, în Auditorium Joseph Schmidt, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va găzdui conferința intitulată Dimensiunea internațională a cooperării în domeniul asistenței sociale, susținută de domnul Jürgen Reichert, Președinte al Consiliului Regiunii Schwaben (Germania) și Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Conferința face parte din programul vizitei pe care domnul Jürgen Reichert o efectuează în Suceava pentru a marca încheierea mandatului de președinte al Consiliului Regiunii Schwaben. Cooperarea longevivă și fructuoasă î...

mai mult

Lansare de carte „Un strop de eternitate”

Publicat la: 30 Octombrie 2018   Sursa: USV

Miercuri, 31 octombrie, începând cu ora 12:00, la Biblioteca Universității „Ștefan Cel Mare” din Suceava va avea loc lansarea cărții „Un strop de eternitate” (Editura Curtea Veche, 2018), în prezența autorului, Jacques Salome - poet, psiholog și umanist de renume.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Librăriile Alexandria și se va desfășura în Sala de lectură „Mihail Iordache”, Corp A, camera 103.

Sala de lectură a fost recent renovată și dotată cu mobilier și aparatură (const&acir...

mai mult

Lansarea proiectului „Excelență în cercetare avansată, leadership în inovare și brevetare pentru dezvoltarea universității și regiunii” - EXCALIBUR

Publicat la: 29 Octombrie 2018   Sursa: USV

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) a semnat, în data de 16 octombrie 2018, cu Ministerul Cercetării și Inovării, în calitate de Autoritate Contractantă, Contractul de finanțare nr. 18PFE, pentru proiectul „Excelență în cercetare avansată, leadership în inovare și brevetare pentru dezvoltarea universității și regiunii” – EXCALIBUR, Proiect de dezvoltare instituțională – Proiect de finanțare a excelenței în CDI, Programul 1 - Dezvoltarea sistemului național de cercetare-dezvoltare, Subprogramul 1.2 – Performanță instituțională, Planul Național de Cercetare-Dezvoltare și Inovare pentru perioada 2015-2020 (PNCDI III).

Obiectivele proiectului

  1. Dezvoltarea activit...

    mai mult

Le français, c’est facile!

Publicat la: 29 Octombrie 2018   Sursa: USV

Miercuri, 31.10.2018, ora 17:00, Centrul de Reușită Universitară (CRU) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) și Biroul Francez continuă învățarea limbii franceze sub genericul Le français, c’est facile !. Sub coordonarea doamnei Mariana Şovea, director CRU, o grupă de 18 copii va aprofunda formule de salut, de prezentare, va cunoaște numerele de la 1 la 10. 
Dialogul elev-elev și elev-Léo, ariciul francez invitat, jocul, cântecul, plăcerea de a se exprima în franceză vor facilita și motiva înv&#...

mai mult

LANSARE PROIECT – Învață din practică! INDIP

Publicat la: 26 Octombrie 2018   Sursa: USV

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava , în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Suceava și SC Great People Inside SRL din Braşov, va organiza în data de 29 octombrie 2018, ora 12.00, sala Aulă Corp E, conferința de lansare a proiectului „Învață din practică! INDIP” - Cod SMIS: 107439.

Obiectivul general al proiectului Învață din practica! INDIP vizează dezvoltarea resurselor umane prin îmbunătățirea utilizării tehnologiilor informaț...

mai mult

130 de studenți din Iași și Suceava vor obține abilități practice de muncă

Publicat la: 23 Octombrie 2018   Sursa: USV

     Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, prin Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, în calitate de partener, anunță demararea proiectului „Simulator de Carieră”, al cărui obiectiv general este de a crește gradul de angajabilitate a 130 de studenți din regiunile Nord Est și Sud Est, prin participarea la programe de învățare la locul de muncă.
     Leaderul proiectului este Fundația Dreptul la Educație, proiectul fiind finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, axa prioritară Educație și Competențe, cu o valoare totală de 1.156.214,79 lei, din care 1.129.687,61 lei fonduri nerambursabile, și se derulează pe o perioadă de 24 de luni.
     Alături de Universita...

mai mult

Seminarului Eminescu ediția a IV-a

Publicat la: 22 Octombrie 2018   Sursa: USV

În perioada 18-20 octombrie, la Memorialul Ipotești. Centrul de Studii Mihai Eminescu din Ipotești, studenți și masteranzi ai Facultății de Litere și Științe ale Comunicării au participat la o nouă ediție a Seminarului Eminescu. Desfășurată, ca multe dintre evenimentele culturale ale acestui an, sub semnul Centenarului, acțiunea a reunit participanți, cadre didactice și studenți, din mai multe universități: Universitatea ,,Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat ,,Dimitrie Cantemir” din Chișinău, Universitatea Națională ,,Yuriy Fedkovych” din Cern...

mai mult

Le français, c’est facile!

Publicat la: 22 Octombrie 2018   Sursa: USV

Miercuri, 24 octombrie, ora 17.00 , Centrul de Reușită Universitară (CRU) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare din Suceava” demarează, în colaborare cu Biroul Francez, o serie de activități destinate învățării limbii franceze sub genericul Le français, c’est facile! . Activitatea face parte din proiectul Francofonia în comunitate, un proiect inițiat de CRU Suceava și sprijinit de Agenția Universitară a Francofoniei, și își propune să  aducă franceza mai aproape de cei mai tineri locuitori ai orașului Suceava. 


mai mult

Lansare de carte: „Pascal. Doctrina figurilor imaginației”

Publicat la: 17 Octombrie 2018   Sursa: USV

În cadrul Conferinței științifice internaționale Valori etice în educație, cercetare și inovare, organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, va avea loc lansarea volumului „Pascal. Doctrina figurilor imaginației”, scrisă de Gérard Bras şi Jean-Pierre Cléro, publicat la Editura LUMEN. La lansare, care va avea loc pe 19 octombrie, ora 14:30, în Aula din Corpul E, va fi prezent autorul Jean-Pierre Cléro, care va susține și o prelegere în cadrul lucrărilor conferinței. Manifestarea are loc în cadrul proiectului „Etică și integritate academică de excepție în cercetarea științifică și actul didactic (EIAECSAD)”, implementat de universitatea suceveană, pro...

mai mult

Academician prof. univ. dr. ing. Ioan Milescu (13.09.1928 – 17.10.2018)

Publicat la: 17 Octombrie 2018   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava anunță cu regret încetarea din viață a celui care a fost Academician prof. univ. dr. ing. Ioan Milescu.

Personalitate marcantă a silviculturii românești, factor de echilibru al politicii forestiere din România timp de mai bine de două decenii, profesorul Milescu s-a născut în data de 13 august 1928 (Hulubești, jud. Dâmbovița). Începând cu anul 1948, domnia sa a urmat cursurile Facultății de Silvicultură Câmpulung Moldovenesc, pe care a absolvit-o în 1953, cu Diplomă de merit, șef de promoție la specialitatea inginer silvic. În același an, a fost admis ...

mai mult

Conferința internațională Valori etice în educație, cercetare și inovare

Publicat la: 17 Octombrie 2018   Sursa: USV

În cadrul proiectul „Etică și integritate academică de excepție în cercetarea științifică și actul didactic (EIAECSAD)”, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioada 19-20 octombrie 2018, Conferința științifică internațională Valori etice în educație, cercetare și inovare. În cadrul acestei conferințe vor fi organizate numeroase ateliere de lucru, moderate de specialiști cu o vastă experiență în domeniu, dedicate unor teme care se adresează deopotrivă studenților, cadrelor didactice și publicului larg: Matricea etică a politicii cercetării. Perspectiva beneficiarilor, Consimțământul informat în cercetarea care implică subiec&...

mai mult

Nouă sesiune de înscrieri la cursurile de limbi străine organizate de Centrul de Limbi și Culturi Străine SYNERGIA LINGUARUM din cadrul USV (2018-2019)

Publicat la: 15 Octombrie 2018   Sursa: USV

          În cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) a fost înfiinţat în 2013 Centrul de Limbi şi Culturi Străine SYNERGIA LINGUARUM (CLCSSL), afiliat Departamentului de Limbi şi Literaturi Străine al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării (FLSC).
Între 15.10 şi 20.12.2018, CLCSSL organizează o nouă sesiune de înscrieri pentru anul academic 2018-2019, în intervalul orar 16.00-18.00, de luni până vineri (cu excepția zilei de 30.11.2018), în holul de la intrare din Corpul A, într-un spațiu amenajat lângă Decanatul FLSC, la următoarele cursuri:

mai mult

USV a primit produse școlare și office din partea companiei Herlitz România

Publicat la: 11 Octombrie 2018   Sursa: USV

     Herlitz România a oferit Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava, sub formă de sponsorizare, produse școlare și office, pentru desfășurarea activităților didactice și acțiunilor culturale organizate de universitate pe parcursul anului universitar.
     Dintre evenimentele culturale care vor beneficia de susținerea sponsorului, menționăm: „O sută de ani de traduceri în limba română (1918 – 2018)”, „Zilele Universității”, Simpozionul „Cultivarea diversității în spațiul românesc”, Salonul de carte „Alma Mater Librorum”.
     „În fiecare an, dezvolt&#...

mai mult

USV și-a revendicat poziția 14 într-un clasament care cuprinde 80 de universități românești

Publicat la: 11 Octombrie 2018   Sursa: USV

     În cadrul unui top realizat de uniRank University Ranking, una din cele mai importante platforme internaționale specializate în clasificarea instituțiilor de învățământ superior, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se plasează pe poziția 14 din 80 de universități românești luate în considerare.
     La nivel mondial, conform măsurătorilor uniRank University Ranking, USV ocupă locul 3755 într-un top care cuprinde cele 13600 de instituții de învățământ superior recunoscute oficial, din 200 de state.
     De la înființarea platformei în anul 2005, metodologia folosită pentru realizarea clasamentului a fost periodic ajustată pentru a oferi rezultate cât mai corecte. Actuala metodă de lucru uniRank University Ranking...

mai mult

Conferinta Smart Start USA la USV

Publicat la: 10 Octombrie 2018   Sursa: USV

     Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava găzduiește joi, 11 octombrie 2018, ora 10.30, în Auditorium Joseph Schmidt, Conferința Smart Start USA - Soluții eficiente de finanțare pentru internaționalizarea afacerilor românești.
     Sunt  invitați să participe toți cei interesați de acest eveniment, în cadrul căruia va fi prezentată și platforma de înscriere în acest program.
     Programul Smart Start USA urmărește finanțarea și facilitarea accesului IMM-urilor și antreprenorilor români pe piețele internaționale, atenția principală fiind acordată pieței Statelor Unite ale Americii. Evenimentul este organizat de Fundația Laufer, Camera de Comerț și Industrie a României, Academia de Studii Economice din București, împreun...

mai mult

Universitarul sucevean Ovidiu-Aurel Ghiuță, expert în antreprenoriat pentru Organizația Internațională a Francofoniei

Publicat la: 9 Octombrie 2018   Sursa: USV

     Pentru al doilea an consecutiv, conf.univ.dr.ec. Ovidiu-Aurel Ghiuță, cadru didactic al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, a fost coordonatorul Comitetului de selecție pentru „Prix jeune entrepreneur(e) francophone 2018” (Premiul pentru tânărul/a antreprenor/antereprenoare francofon/ă 2018). Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), în parteneriat cu Guvernul din Nouveau Brunswick (regiune din Canada), Conferinţa miniştrilor tineretului şi sportului din ţările francofone și cu participarea Ernst & Young, a organizat a doua ediție a acestei competiții.
     Premiile, organizate pe două categorii, femei și bărbați, vor fi acordate la Erevan, pe 10 octombrie, cu ocazia celui de-al XVII-lea Sommet al Francofoniei. Marele premiu la fiecare dintre cele două secțiuni,...

mai mult

Lansare de carte la USV

Publicat la: 8 Octombrie 2018   Sursa: USV

     Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) și Lectoratul de limba română al USV de la Cernăuți organizează lansarea cărţii „Imperiul Sacru. Mănăstiri şi biserici din nordul Moldovei”, ediţia a doua, revizuită, a scriitorului şi artistului plastic sucevean Constantin Severin. Cartea a apărut recent la editura Agnos din Sibiu, fondată de jurnalistul şi scriitorul bucovinean Romeo Petraşciuc, şi este prefaţată de cunoscutul scriitor şi preot Constantin Hrehor, iar editorul ei este prestigiosul teolog şi scriitor Constantin Necula, originar tot din Bucovina.
     Evenimentul dedicat Centenarului Unirii va avea loc vineri, 12 octombrie 2018, începând cu ora 12, în Sala de Lectură a Bibliotecii USV, din corpul E. Volumul va fi prezentat de...

mai mult

Cadru didactic-cercetător senegalez susține o conferință la Biroul Francez

Publicat la: 8 Octombrie 2018   Sursa: USV

     Miercuri, 10 octombrie 2018, ora 18, Biroul Francez invită francofilii suceveni să participe la conferința „Milieu multilingue, apprenants plurilingues et enseignement monolangue: quel médium pour l’instruction à Ziguinchor (Sénégal)”, susținută de doamna Ndjémé Sow, sociolingvist, cadru didactic-cercetător al Universității „Assane Seck” din Ziguinchor, facultatea UFR Litere, Arte și Științe Umaniste, departamentul Litere Moderne.
     Întâlnirea cu invitata senegaleză oferă posibilitatea de a dezbate diverse aspecte ale temei propuse, dar presupune și un schimb de experiență vizând realități comune.
     Participanții vor avea ocazia să afle informații des...

mai mult

Conferința „O SUTĂ DE ANI DE TRADUCERI ÎN LIMBA ROMÂNĂ (1918-2018)”, la USV

Publicat la: 5 Octombrie 2018   Sursa: USV

     În cadrul manifestărilor de celebrare a Centenarului Marii Uniri, Universitatea  „Ştefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Litere şi  Ştiinţe ale Comunicării, Centrul de cercetări „Inter Litteras” şi Centrul de Cercetări „Analiza discursului”, în colaborare cu CRU – Centre de Réussite Universitaire – USV și Biblioteca USV, organizează în data de 11 şi 12 octombrie 2018, în Aula din Corpul E, Conferinţa Internaţională „O SUTĂ DE ANI DE TRADUCERI ÎN LIMBA ROMÂNĂ (1918-2018)”.
     Obiectivul acestei manifestări ştiinţifice este de a face bilanţul şi analiza unui secol de traduceri în limba română, între 1918-2018, şi de a întări...

mai mult

Reîncep activitățile de la Biroul Francez

Publicat la: 1 Octombrie 2018   Sursa: USV

     Miercuri, 3 octombrie 2018, ora 18, Biroul Francez își reia activitatea în cadrul proiectului „După-amiezile francofone - francofonia în comunitate”, proiect susținut de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Consiliul Județean Suceava și Asociația Seniorilor Bucovineni.
     Francofonii și francofilii suceveni sunt invitați la o scurtă trecere în revistă a activităților desfășurate și apoi la film: „Comme un chef”.
     Produs în 2012 și regizat de Daniel Cohen, filmul are în rolurile principale pe Jean Reno și Michaël Youn, fiind o invitație de a pătrunde în universul unei afaceri, care pentru a rezista, implică talent, dăruire, emoție și efort.

mai mult

Noaptea Cercetătorilor Europeni 2018

Publicat la: 28 Septembrie 2018   Sursa: USV

     Ateliere și multe șanse de a învăța ceva nou pe 28 Septembrie, când se desfășoară „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, locul unde curioșii din multe și diferite domenii se adună și te introduc în lumea lor. La Suceava, evenimentul va avea loc între orele 16:00 - 22:00, în fața Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
     De la mecatronică la nano-tehnologie și funcționarea corpului uman, lumea ce ne înconjoară este doar un loc de joacă care merită explorat și aprofundat. Cercetătorii suceveni, de diferite vârste, organizează 35 de ateliere interesante, grupate pe 3 secțiuni: Hand-on, Agora și SciFun.
     „Noaptea Cercetătorilor Europeni” face parte din seria de evenimente finanțate de c&...

mai mult

Reuniunea anuală a CUMRU

Publicat la: 24 Septembrie 2018   Sursa: USV

     În perioada 20-22 septembrie, la Vatra Dornei, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat Reuniunea anuală a reprezentanților universităților membre ale Consorțiului Universităților din Republica Moldova, România și Ucraina (CUMRU), înființat în anul 2011. Pe parcursul anului universitar 2017-2018, conducerea executivă a consorțiului a fost deținută de USV, după ce,  în toamna anului 2017, în cadrul întrunirii de la Cernăuți, președinția rotativă a fost încredințată domnului prof. univ. dr. ing. Valentin POPA, Rectorul USV.
     Lucrările Reuniunii au debutat vineri, 21 septembrie, la Centrul Teritorial de Învățare și Educație Continuă al USV, în prezența a 22 de rectori, prorectori și reprezentan...

mai mult

UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” DIN SUCEAVA ADMITERE 2018

Publicat la: 21 Septembrie 2018   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a finalizat concursul de admitere pentru ciclurile de studii de licență, masterat și doctorat la cele 10 facultăți ale sale. În acest an, USV a scos la concurs, pentru toate formele de învățământ, aproximativ 5000 de locuri, dintre care peste 2200 au fost locuri bugetate. Oferta studiilor universitare de licență, constând în 42 de programe, a atras un total de 1951 noi studenți, dintre care 343 etnici români de pretutindeni. La forma de învățământ la distanță (ID) s-au înmatriculat 322 de candidați, repartizați pe 9 programe de studii. Studiile universitare de masterat s-au dovedit, de asemenea, atractive: la finalul concursului de admitere, la cele 36 de programe s-au înm...

mai mult

Lectoratul de limbă română al USV de la Cernăuți pășește cu succes în cel de-al cincilea an de existență

Publicat la: 21 Septembrie 2018   Sursa: USV

Miercuri, 19 septembrie 2018, a avut loc deschiderea celui de-al cincilea an de existență a Lectoratului de limbă română al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) din cadrul Universității Naționale Yurii Fedkovici din Cernăuți (UNYF), creat în baza acordului de cooperare privilegiată dintre cele două instituții de învățământ superior.

Pentru anul universitar 2018-2019, sunt înscriși până în prezent 91 de cursan...

mai mult

Studenți și profesori suceveni la CreativLit Ipotești

Publicat la: 21 Septembrie 2018   Sursa: USV

     În perioada 24-28 septembrie 2018, mai mulți studenți, de la programe de licență și masterat, și profesori de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Ștefan cel Mare” vor participa la prima ediție a Tabărei CreativLit Ipotești, organizată la Ipotești de Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”. Este un proiect inovator, care își propune favorizarea dialogului dintre poeții contemporani și mediul universitar, studenți și profesori, din România, Republica Moldova și Ucraina (Cernăuți), în spațiul lumii eminesciene.
     Pe lângă studenții suceveni, la Tabăra CreativLit Ipotești vor participa studenți de la Universitatea de Vest din Timișoara, Universit...

mai mult

Cursuri de limba franceză pentru începători, la USV

Publicat la: 13 Septembrie 2018   Sursa: USV

     Începând cu anul școlar 2018-2019, Biroul Francez organizează cursuri de limba franceză, nivel începător, pentru grupa de vârstă 6-8 ani. În vederea constituirii grupei de cursanți (10-12 persoane), așteptăm înscrieri în perioada 24 septembrie – 10 octombrie 2018.
     Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0723.678083. Cursurile vor începe pe 24 octombrie 2018 și vor avea loc la Biroul Francez, săptămânal, miercuri, ora 17:00.

...

mai mult

Concursul Național de Știință și Inginerie pentru Elevi la USV

Publicat la: 7 Septembrie 2018   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioada 7 – 9 septembrie 2018, ediția a IX-a a Concursului Național de Știință și Inginerie pentru Elevi RoSEF.

„RoSEF (Romanian Science and Engineering Fair) este singura competiție națională organizată în România după standardele internaționale, aceasta făcând parte din Calendarul concursurilor Ministerului Educației Naționale fără finanțare, dar cu fază internațională”, a precizat prof. dr. Petru Crăciun, inspector de fizică în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, coorganizator al manifestării.

mai mult

ADMITERE - SEPTEMBRIE 2018

Publicat la: 21 August 2018   Sursa: USV

Luni, 10 septembrie, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava demarează sesiunea de toamnă a concursului de admitere, perioada de înscriere derulându-se până în zilele de 12/13 septembrie. Pentru această sesiune, oferta programelor de licență ale celor 10 facultăți cuprinde, pentru candidații din România, 297 de locuri bugetate (dintre care 1 loc este destinat absolvenților de licee din mediul rural, iar 7 locuri candidaților de etnie rromă) și 653 de locuri cu taxă. Forma de învățământ la distanță (ID) beneficiază de un număr de 300 de locuri, repartizate pe 9 programe de studii. Menționăm faptul că absolvenții de liceu cu domiciliul &icir...

mai mult

COMUNICAT DE PRESĂ privind contractarea proiectului „Centru pentru transferul de cunoștințe către întreprinderi din domeniul ICT” – CENTRIC

Publicat la: 31 Iulie 2018   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Centru pentru transferul de cunoștințe către întreprinderi din domeniul ICT” – CENTRIC cu Ministerul Fondurilor Europene (MFE), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020, și Ministerul Cercetării şi Inovării, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. Proiectul se va derula pe o perioadă de 60 de luni, iar valoarea totală a contractului este de 15.403.125,00 lei, din care 13.498.125,00 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.

mai mult

Ateliere de Patrimoniu la Cacica: Oameni și Sare, ediția 2018

Publicat la: 30 Iulie 2018   Sursa: USV

Centrul de Cercetare și Resurse în Turism (CERC Turism) al Facultății de Științe Economice și Administrație Publică a organizat, în perioada 18-19 iulie, atelierele „Cacica: Oameni și Sare”.

Atelierele s-au derulat în cadrul Școlii de Vară „Dezvoltarea Competențelor Antreprenoriale”, continuând  activitățile demarate în 2017, în cadrul evenimentului Bucovina Brunch. Cele cinci teme abordate au fost Turism și activități recreative, Turism și patrimoniu, Industrii creative, Antreprenoriat și sănătate și Antreprenoriat local și resurse locale. Celor 30 de studenți participanți ...

mai mult

Evenimente științifice la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management

Publicat la: 28 Iulie 2018   Sursa: USV

     În perioada 28 – 29 iunie 2018, la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management (FIM), din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) s-au desfăşurat trei evenimente ştiinţifice:

  • Simpozionului științific studențesc „ INGINERIE – PRACTICĂ – INDUSTRIE ”, ediția 2018
  • Workshop-ul ARMONIZAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SUPERIOR MECANIC CU CERINŢELE ANGAJATORILOR
  • Sesiunea de comunicări ştiinţifice ale studenţilor în inginerie mecanică, mecatronică şi management „ CER-STUD” , ediţia 2018

     Scopul acestor evenimente a fost acela de a încuraja cercetarea &...

mai mult

Peste 2200 de noi studenți români la USV

Publicat la: 27 Iulie 2018   Sursa: USV

     În această sesiune de admitere, oferta educațională a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a atras un total de aproape 3000 de candidați la programele de licență și masterat. Este vorba despre 1971 de candidați înscriși la licență, cu 3381 de opțiuni, și de 806 la masterat, cu 1450 de opțiuni. După încheierea perioadei de înmatriculare, 2269 dintre candidați au devenit studenți ai USV, din care 1506 la programele de licență (învățământ cu frecvență, învățământ la distanță și conversie profesională) și 768 la masterat. Rezultatele finale ale acestei prime sesiuni de admitere pentru cetățenii români dovedesc atractivitatea programelor de studii oferite de USV, at&ac...

mai mult

USV derulează proiectul Motivație Academică în Științe Inginerești (MASI)

Publicat la: 27 Iulie 2018   Sursa: USV

     Proiectul derulat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, intitulat Motivație Academică în Științe Inginerești (MASI), aflat în plin proces de implementare (2017 – 2020), este dedicat studenților din anul I ai facultății și cuprinde un set complex de activități de tutoriat studențesc, organizarea de cercuri și activități nonformale de motivare și orientare în carieră.
     În primele 6 luni de implementare a proiectului ROSE – MASI, 120 de studenți din anul I ai Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din Suceava, provenind din grupuri dezavantajate sau aflați în situații de risc, au beneficiat de acti...

mai mult

REZILIENȚA ÎN EDUCAȚIE – oportunitate pentru comunitatea educatorilor

Publicat la: 26 Iulie 2018   Sursa: USV

Facultatea de Științe ale Educației din cadrul  Universității „Ștefan cel Mare”  din Suceava a derulat, în perioada 2016 – 2018, un proiect ERASMUS+ de tip parteneriat strategic pentru educație universitară, având ca obiectiv principal promovarea rezilienței prin educație. Proiectul a urmărit optimizarea calității și relevanței studiilor universitare prin focalizarea pe dezvoltarea unei curricule inovative, relevantă pentru contextul socio-economic european. În general, proiectul a propus construirea de medii de învățare prin formarea profesorilor care să promoveze reziliența și dezvoltarea armonioasă a copiilor marginalizați, oferindu-le instrumente, resurse și contexte de învățare care să...

mai mult

Eclipsa totală de lună la Observatorul USV

Publicat la: 24 Iulie 2018   Sursa: USV

     Vineri, 27 iulie 2018, începând cu ora 21:14, va avea loc o eclipsă totală de lună, vizibilă din Romania. Această eclipsă este ce mai lungă din secolul 21, cu o durată a totalității de 1oră și 42 minute. În timpul unei eclipse totale de lună, aceasta intră în zona de umbră a Pământului și capătă o culoare roșiatică, fiind cunoscută în popor ca luna sângerie.
     Dacă doriți sa aflați mai multe informații legate de eclipsele de lună (luna sângerie) și dacă vreți să o priviți prin telescop, vă așteptăm vineri seară, începând cu ora 21:00, la Observatorul Astronomic al Universității „Ștefan cel Mare”  din Suceava.
     Tot vi...

mai mult

MIRAGES FLSC

Publicat la: 23 Iulie 2018   Sursa: USV

     Hotărâţi să-i încurajeze pe tineri să nu-şi abandoneze studiile, aşa cum îi încurajează pe adulţi să şi le continue până la vârste înaintate, profesorii Facultăţii de Litere şi Știinţe ale Comunicării din Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava au demarat proiectul numit MIRAGES FLSC –Metode inovatoare împotriva riscului de abandon şi pentru ameliorarea gestionării propriei evoluţii de către studenţii Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării. Datorită oportunităţilor oferite în cadrul proiectului, studenţii de la Litere au participat în prima jumătate a anului 2018 şi vor participa până în 2020 la numeroase activităţi: mese rotunde, ateliere lingvistice (&icir...

mai mult

Un premiu ALGCR la USV

Publicat la: 20 Iulie 2018   Sursa: USV

     Recent, la București, au avut loc lucrările Colocviului internațional  Modelul  francez în cultura română - asimilare/ disimilare, organizat de Asociația de Literatură Generală și Comparată din România.
     Invitata de onoare a fost Societatea Franceză de Literatură Generală și Comparată, prin participarea câtorva universitari din Toulouse, Paris-Nanterre și de la prestigioasa EHESS (Școala de Înalte Studii în Științe Sociale) din Paris. Universitatea suceveană  a fost reprezentată de prof. univ. dr. Muguraș Constantinescu și de asistent  univ. dr. Gina Puică, cu  interesante lucrări despre biculturalitate, bilingvism  și  forme specifice de autotraducere.
     Anul acesta, unul din cele două premii pen...

mai mult

USV în semifinalele Campionatului European Universitar de Handbal

Publicat la: 18 Iulie 2018   Sursa: USV

     Echipa USV a învins aseară campioana Norvegiei, echipa Universității din Oslo, și s-a calificat în semifinalele Campionatului European Universitar de Handbal de la Coimbra, Portugalia, unde va întâlni campioana Franței, Universitatea Aix Marseille.
     În cealaltă semifinală vor juca echipele Universităților din Bochum și Barcelona.
     Meciul se va desfășura astăzi, 18 iulie 2018, începând cu ora 22.
     Succes USV!

...

mai mult

Prima sesiune de înscrieri organizată de USV continuă până pe 18-19 iulie

Publicat la: 17 Iulie 2018   Sursa: USV

     Perioada de înscrieri în cadrul sesiunii de admitere iulie 2018 organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se încheie pe 18 iulie, pentru specializările unde există probe. Pentru specializările unde nu există probe, ultima zi de înscrieri este 19 iulie, urmând ca primele rezultate privind admiterea să fie afișate pe 20 iulie. Menționăm faptul că pe 20 iulie (după ora 13:00) candidații vor putea depune eventualele contestații, ale căror rezultate vor fi afișate pe 23 iulie.
     Important de reținut este faptul că înmatriculările se fac în perioada 23-26 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 27 iulie. Reamintim că persoanele declarate admise au obligația de a se &...

mai mult

250 studenţi înmatriculaţi la USV vor beneficia de stagii de practică plătite din fonduri europene

Publicat la: 17 Iulie 2018   Sursa: USV

     Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava lansează proiectul „Învaţă din practică! INDIP”, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman, Apel: POCU/90/19. Valoarea proiectului este de 2.212.842,36 lei, durata de implementare este de 24 de luni, iar organizațiile partenere sunt Camera de Comerț și Industrie Suceava și firma Great People Inside din Brașov.
     Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea resurselor umane prin îmbunătățirea utilizării tehnologiilor informației și comunicațiilor, crearea de medii de practică în cadrul universităţii şi creşterea accesului la activități de învățare la un potențial loc de muncă, prin derularea stagiilor de practică în cadrul firmelor gazd...

mai mult

Şcoala de vară Interculturality and Tolerance: Values for the Future Europe, ediţia a XVI -a

Publicat la: 16 Iulie 2018   Sursa: USV

     În perioada 16-21 iulie 2018, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava găzduiește cea de-a XVI-a ediţie a Şcolii de vară Interculturality and Tolerance: Values for the Future Europe, la Vatra Dornei.
     Organizat în anul Centenarului Marii Uniri, evenimentul devine cea mai bună oportunitate de a prezenta valorile culturii și civilizației românești, precum și de a scoate în evidență una din trăsăturile fundamentale ale regiunii istorice Bucovina, și anume, evoluția și cooperarea pașnică a etniilor conviețuitoare în acest spațiu. La Școala de Vară sunt așteptați 39 de studenţi și cadre didactice din Ucraina și Republica Moldova, de la Universitatea Naţională „Yurii Fedkovich” din Cernăuţi, Instituția ...

mai mult

ȘCOALA DE VARĂ pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale la USV

Publicat la: 13 Iulie 2018   Sursa: USV

     Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, prin Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, sprijină dezvoltarea inițiativelor de dezvoltare a micilor afaceri în Bucovina prin dezvoltarea abilităților antreprenoriale a tinerilor, și nu numai.
     În perioada 16 iulie - 21 iulie 2018,  Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Asociația Facultăților de Economie din România (AFER), Societatea Antreprenorială Sudenţească, Laboratorul de Incubare a Afacerilor (INCUBAF) și Clubul Antreprenorial Studenţesc (CASt) din cadrul USV organizează ȘCOALA DE VARĂ PENTRU DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR ANTREPRENORIALE, un program inten...

mai mult

Echipa de Handbal a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava își apără titlul european universitar în Portugalia

Publicat la: 11 Iulie 2018   Sursa: USV

     Echipa de handbal masculin a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava  va participa la Campionatul European Universitar de handbal masculin, care se va desfășura la Coimbra (Portugalia), cu obiectivul de a-și apăra titlul de campioană europeană universitară, câștigat anul trecut, în Spania.
     Competiția va avea loc în perioada 12 – 20 iulie, iar delegația suceveană va fi formată din membrii echipei CSU Suceava, Baican Florin Bogdan, Bobeica Ciprian Daniel, Burlacu Gabriel Sebastian, Costea Catalin Sabin, Olariu Andrei Marius, Potera Alexandru, Polocoser Sebastian, Petrea George Alin,  Sandu Mihai Marcel, Tofanel Andi, Tcaciuc Vasile Cristian, Tirzioru Adrian Ștefan, antrenorii Andrian Chiruț și Iulian Andrei, precum și kinetoterapeutul echipei, Octavian Andreica.
    ...

mai mult

Memorie, discurs, literatură - 2018. Conferință internațională la USV

Publicat la: 11 Iulie 2018   Sursa: USV

     La Universitatea „Ștefan cel Mare" din Suceava, va avea loc, în perioada 12-13 iulie 2018, ediția a opta a conferinței Discurs critic și variație lingvistică . Dedicată prioritar doctoranzilor, conferința închide seria de manifestări închinate Marii Uniri de la 1918 și se intitulează Memorie, discurs, literatură. Dată fiind amplitudinea tematică, organizatorii – Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava şi Asociația pentru studii filologice - Akademos - au decis cooptarea unei universități din străinătate ca partener, ediția-jubileu din 2018 beneficiind astfel de girul Departamentului de Filologie, Literatură &#...

mai mult

„Construiește-te în perspectivă! Vizibilitate și acces pentru tinerii din mediile defavorizate”

Publicat la: 10 Iulie 2018   Sursa: USV

     Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava derulează proiectul „Construiește-te în perspectivă! Vizibilitate și acces pentru tinerii din mediile defavorizate – COMPETIV”, finanțat de Ministerul Educației Naționale prin Fondul de Dezvoltare Instituțională. Printre obiectivele principale ale proiectului se regăsește și susținerea, din cofinanțare, a taxei de înscriere pentru 120 de elevi care sunt absolvenți ai liceelor din mediul rural.
În acest sens, în actuala sesiune de admitere, primii 120 de candidaţi care au absolvit un liceu din mediul rural şi se vor înscrie la un program de licenţă al USV vor beneficia de scutire de la plata taxei d...

mai mult

Luni încep înscrierile pentru concursul de admitere la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Publicat la: 5 Iulie 2018   Sursa: USV

     Sesiune de admitere. Începând de luni, 9 iulie, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează concurs de admitere pentru cele aproximativ 5000 de locuri existente, peste 2200 dintre ele fiind finanțate de la bugetul de stat.
     În această sesiune, admiterea va fi organizată exclusiv pentru programele de studii de licență și de masterat, programe care se înscriu în cinci arii europene de învăţământ superior: ştiinţe sociale, ştiinţe inginereşti, ştiinţe ale naturii, ştiinţe umaniste şi ştiinţe biomedicale. Oportunitățile oferite de USV au în vedere preocuparea pentru un învățământ centrat pe student și, în general, calitatea activităților didactice, performanța în c...

mai mult

Începe o nouă campanie de promovare a concursului de admitere 2018

Publicat la: 26 Iunie 2018   Sursa: USV

     Începând cu această săptămână, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) va începe o nouă campanie de promovare a concursului de admitere 2018, axată pe județul Suceava. În acest an, USV scoate la concurs, pentru toate formele de învățământ, circa 5000 de locuri, dintre care peste 2200 sunt bugetate. În cadrul acestei campanii, o atenție deosebită va fi acordată liceelor din mediul rural, absolvenții acestora beneficiind de 38 de locuri bugetate.
     Acțiuni de prezentare a programelor de studiu din cadrul celor 10 facultăți ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și de motivare a elevilor din județele Suceava, Neamț și Botoșani s-au desfășurat și în lunile martie-aprilie ale acestui an. Totodat...

mai mult

Lectoratul de română al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a organizat, împreună cu Centrul de Studii Românești din cadrul Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți (UNYF), cea de-a treia ediție a mesei rotunde internaționale „Eminescu în limbile lumii. Traduceri, receptare critică și academică”

Publicat la: 25 Iunie 2018   Sursa: USV

     Vineri, 22 iunie 2018, Lectoratul de română al USV și Centrul de Studii Românești, ambele din cadrul Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți, au organizat cea de-a treia ediție a mesei rotunde internaționale „Eminescu în limbile lumii. Traduceri, receptare critică și academică”. Evenimentul s-a desfășurat în Salonul Verde al universității cernăuțene și a adunat participanți și un public variat de specialiști, traducători, studenți, cadre didactice și jurnaliști proveniți din trei țări.
     În deschiderea evenimentului, Gina Puică, lector de română la Cernăuți, a subliniat importanța studierii efective a receptării lui Eminescu în diversele limbi ale lumii, a ilustrării ...

mai mult

Cea de-a treia ediție a mesei rotunde internaționale „Eminescu în limbile lumii. Traduceri, receptare critică și academică."

Publicat la: 21 Iunie 2018   Sursa: USV


    În data de 22 iunie 2018, Lectoratul de limba română de la Cernăuți va organiza cea de-a treia ediție a mesei rotunde internaționale „Eminescu în limbile lumii. Traduceri, receptare critică și academică."  
       
    Programul evenimentului

...

mai mult

Cursanții Lectoratului de limbă română de la Cernăuți au efectuat o aplicație practică în România

Publicat la: 20 Iunie 2018   Sursa: USV

     Între 14 și 17 iunie 2018, 18 cursanți ai Lectoratului de limbă română de la Cernăuți, însoțiți de lector, Gina Puică, au efectuat o aplicație practică în România, la invitația și cu sprijinul logistic și financiar al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV).
     Grupul a fost constituit din cadre didactice și studenți de la departamente tehnice și umaniste ale Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți (UNYF), uniți de interesul pentru limba română, pe care o studiază ca începători sau ca avansați.
     Stagiul a fost unul mobil, permițând cursanților să ajungă în numeroase localități din Transilvania și din Bucovina, în sp...

mai mult

Prezențe universitare sucevene la Ipotești

Publicat la: 15 Iunie 2018   Sursa: USV

     Astăzi, 15 iunie, la Memorialul Ipotești – Centrul de Studii Mihai Eminescu (Botoșani), se va acorda Premiul pentru traducerea și promovarea operei eminesciene, juriul care a decis câștigătorul fiind, ca și în anii anteriori, prezidat de universitarul sucevean Mircea A. Diaconu. De altfel, discursul de elogiere a câștigătorului (laudatio), care urmează să fie anunțat într-o festivitate specială, va fi susținut de dna prof. univ. dr. Elena Brândușa Steiciuc.
     În zilele anterioare, 13-14 iunie, Centrul de Studii Mihai Eminescu a organizat cea de-a doua ediție a Colocviului de exegeză literară, dedicat lui Petru Creția, a cărui operă poate fi considerată un veritabil îndreptar moral pentru lumea române...

mai mult

Selecția echipei naționale pentru concursul „European Cyber Security Challenge 2018”

Publicat la: 14 Iunie 2018   Sursa: USV

     În perioada 7-8 iulie 2018, pentru al patrulea an consecutiv, Serviciul Român de Informații, împreună cu CERT-RO și Asociația Națională pentru Securitatea Sistemelor Informatice, alături de partenerii Orange, certSIGN, CISCO, Enevo Group, Banca Transilvania, BCR, Clico, Marsh și Palo Alto Networks organizează etapa online a selecției echipei naționale pentru concursul „European Cyber Security Challenge 2018” (ECSC18).
     Selecția va cuprinde teste din domeniul securității aplicațiilor web, apărării cibernetice, criptografiei, analizei traficului de rețea și reverse engineering.
     În sprijinul echipei selecționate să reprezinte România la ECSC18, SRI, alături de parteneri, va organiza sesiuni de training pentru creșterea expertizei ...

mai mult

Concursul „Fancy fiesta à la française”, la a IX-a ediţie

Publicat la: 13 Iunie 2018   Sursa: USV

În cadrul Zilelor Eminescu, desfășurate la Memorialul Ipotești în perioada 13-15 iunie 2018, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va fi reprezentată de un grup de profesori, bibliotecari și studenți.

Conferențiar universitar doctor Dorel Fînaru va susține în cadrul programului manifestărilor comunicarea intitulată Eminescu la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Bibliotecarele Anișoara Budui și Cristina Șutac vor prezenta fondul de carte Eminescu, îndeosebi carte veche, existent la Bibli...

mai mult

Zilele Eminescu

Publicat la: 13 Iunie 2018   Sursa: USV

În cadrul Zilelor Eminescu, desfășurate la Memorialul Ipotești în perioada 13-15 iunie 2018, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va fi reprezentată de un grup de profesori, bibliotecari și studenți.

Conferențiar universitar doctor Dorel Fînaru va susține în cadrul programului manifestărilor comunicarea intitulată Eminescu la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Bibliotecarele Anișoara Budui și Cristina Șutac vor prezenta fondul de carte Eminescu, îndeosebi carte veche, existent la Bibli...

mai mult

USV la Zilele Eminescu

Publicat la: 13 Iunie 2018   Sursa: USV

În cadrul Zilelor Eminescu, desfășurate la Memorialul Ipotești în perioada 13-15 iunie 2018, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va fi reprezentată de un grup de profesori, bibliotecari și studenți.

Conferențiar universitar doctor Dorel Fînaru va susține în cadrul programului manifestărilor comunicarea intitulată Eminescu la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Bibliotecarele Anișoara Budui și Cristina Șutac vor prezenta fondul de carte Eminescu, îndeosebi carte veche, existent la Bibli...

mai mult

Prezență USV la Zilele Eminescu

Publicat la: 13 Iunie 2018   Sursa: USV

În cadrul Zilelor Eminescu, desfășurate la Memorialul Ipotești în perioada 13-15 iunie 2018, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va fi reprezentată de un grup de profesori, bibliotecari și studenți.

Conferențiar universitar doctor Dorel Fînaru va susține în cadrul programului manifestărilor comunicarea intitulată Eminescu la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Bibliotecarele Anișoara Budui și Cristina Șutac vor prezenta fondul de carte Eminescu, îndeosebi carte veche, existent la Bibli...

mai mult

Expoziția „Tradiție și inovare în creația artistică a studenților” a fost vernisată la USV

Publicat la: 8 Iunie 2018   Sursa: USV

     În aceste zile, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava găzduiește expoziția intitulată „Tradiție și inovare în creația artistică a studenților”, aparținând studenților și cadrelor didactice ale Facultății de Arhitectură, Construcții și Artă Decorativă din cadrul Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți.
Prezentată pentru prima dată în afara spațiului ucrainean la Iași (Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași) și Suceava, expoziția certifică valoroasă colaborare academică dintre Universitatea din Cernăuți și cea suceveană, reunind o paletă generoasă de creații originale: picturi, sculpturi, prelucrări artistice ale metalului,...

mai mult

La USV se deschide expoziția „Tradiție și inovare în creația artistică a studenților”

Publicat la: 6 Iunie 2018   Sursa: USV

     Joi, 7 iunie, începând cu ora 11:00, în spațiul expozițional al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, situat la etajul I al Corpului A, va avea loc deschiderea expoziției „Tradiție și inovare în creația artistică a studenților”.
     Vor putea fi vizionate lucrări de artă aparținând studenților și cadrelor didactice ale Facultății de Arhitectură, Construcții și Artă Decorativă din cadrul Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți. Expoziția va cuprinde o paletă generoasă de creații: picturi, sculpturi, prelucrări artistice ale metalului, costume populare, elemente de tapiserie, icoane.
     Deschiderea va avea loc în pr...

mai mult

Premii internaționale pentru creativitate acordate studenților de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării

Publicat la: 5 Iunie 2018   Sursa: USV

     Studenții Facultății de Litere și Științe ale Comunicării au cumulat, la începutul lunii iunie, un palmares bogat de premii internaționale pentru creativitate literară.
     Patru studenți ai Facultății de Litere și Științe ale Comunicării au participat cu creațiile lor individuale la Concursul Haïkus – volet mondial 2017 – 2018, lansat la Bruxelles și organizat de PROFFF – Asociația Profesorilor de Franceză din Flandra (Belgia neerlandofonă), în colaborare cu Federația Internațională a Profesorilor de Franceză (FIPF).
Studenții suceveni au participat la categoria de nivel B2-C2 a Cadrului European Comun de Referință (CECR) al limbilor cu o singură creație originală, respectând o serie de constrângeri temati...

mai mult

Relațiile româno - marocane în spațiul universitar

Publicat la: 4 Iunie 2018   Sursa: USV

Miercuri, 6 iunie 2018, începând cu ora 18:00, la Biroul Francez va avea loc conferința intitulată „Relațiile româno - marocane în spațiul universitar”, susținută de domnul Adel Fartach, de la Universitatea Hassan II, Casablanca, Maroc, profesor invitat la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. 

Dialogul publicului francofon sucevean cu profesorul Fartach va avea loc în cadrul proiectului „Francofonia în comunitate”, derulat de Biroul Francez în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară al Universității sucevene.                            &n...

mai mult

Lansare de carte la Biblioteca USV Tinca Antim, Cerul care nu se vede (Tipo Moldova, Iași, 2018)

Publicat la: 4 Iunie 2018   Sursa: USV

 Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) și Lectoratul de română al USV de la Cernăuți organizează lansarea volumului de debut al poetei Tinca Antim, Cerul care nu se vede (Editura Tipo Moldova, colecția „Opera Omnia. Poezie contemporană”, Iași, 2018, 91 p.). Evenimentul va avea loc vineri, 8 iunie 2018, începând cu ora 11, în sala „Mihail Iordache” al USV (corp A, etaj I).
     Alături de poetă, se vor afla, pentru a vorbi despre volumul său de debut, universitara Gina Puică (care semnează prefaţa volumului) și criticul literar Isabel Vintilă. Moderatoarea evenimentului va fi prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, Directorul B...

mai mult

Studenții Facultății de Inginerie Alimentară au fost premiaţi, şi în acest an, la ECOTROPHELIA

Publicat la: 4 Iunie 2018   Sursa: USV

     În perioada 29-31 mai 2018, Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galați a găzduit faza națională a concursului ECOTROPHELIA, ediția a VII-a. Competiția este organizată sub tutela Ministerului Educației Naționale, cu sprijinul Asociației Specialiștilor din Industria Alimentară și platforma Food for life. Ediția din acest an a reunit 16 echipe de studenți din centrele universitare Suceava, Galați, București, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgoviște, Oradea, Miercurea Ciuc și Iași.
     Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat cu trei echipe de studenți. Echipa formată din studenţii George Andrei, Olga Benderschi, Iulia-Andreea Ciornei, Paul-Vlad Costan Sprivac, Dumitrița Flaiș ș...

mai mult

Congres al Asociației Mondiale de Științe ale Educației la USV

Publicat la: 31 Mai 2018   Sursa: USV

     Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioada 4 – 7 iunie 2018, al  XIX – lea Congres al AMSE-AMCE-WEAR (Asociația Mondială de Științe ale Educației)  (https://www.amse-amce-waer.org/the-association), cu tema Educația în era amplificării inegalităților. Provocări și politici, actori, practici.
     Fundamentarea acestui eveniment științific pleacă de la contextul social și economic actual, având în vedere că mondializarea economiei, fenomenele migrației, efectele schimbărilor climatice determină evoluții politice, economice, sociale care tulbură profund societățile contemporane. Aceste evoluții provoacă fracturi amenințătoare pentru ...

mai mult

Premii pentru studenții filologi suceveni

Publicat la: 29 Mai 2018   Sursa: USV

     Luna mai reprezintă pentru studenții de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava o perioadă extrem de activă și densă, în care, sub îndrumarea profesorilor lor, aceștia se implică în numeroase activități științifice și culturale, pe plan național sau internațional.
     Astfel, Monica Diana Ropciuc și Ioana Boloca, de  la masteratul internațional „Teoria și practica traducerii”, anul I,  au participat la Atelierele de traduceri  organizate de Universitatea din Craiova, cu sprijinul Agenției universitare a Francofoniei (9-10 mai), obținînd o mențiune specială  pentru calitatea traducerii. „Am venit acasă cu două ghiozdane pline ochi...

mai mult

Chanter, c’est de l’émotion partagée

Publicat la: 29 Mai 2018   Sursa: USV

Miercuri, 30 mai 2018, începând cu ora 18:00, Biroul Francez va fi gazda unui eveniment muzical deosebit, intitulat Chanter, c’est de l’émotion partagée.

Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, coordonați de prof. Iulia Buraciuc, vor oferi publicului francofil, și nu numai, momente muzicale în interpretare corală și instrumentală. Corul de copii Poco crescendo și corul mixt Vivat Musica, recent premiat în cadrul unei competiții din Polonia, ne vor oferi posibilitatea de a înțelege de ce Richard Wagner considera că „muzica este un cadou al vieții” și că „ea începe aco...

mai mult

Cei mai buni studenți suceveni din domeniul mecanicii, în competiție la Universitatea din Craiova

Publicat la: 25 Mai 2018   Sursa: USV

     În perioada 17-19 mai 2018, s-a desfășurat faza națională a celei de-a IX-a ediții a Concursului studențesc de Mecanică „Andrei Ioachimescu”.
     Competiția este organizată sub tutela Ministerului Educației Naționale, cu sprijinul Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR), a Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR) și a Societății Române de Mecanică Teoretică și Aplicată (SRMTA).
     În acest an, evenimentul a fost găzduit de Facultatea de Mecanică a Universităţii din Craiova și a reunit 75 de studenți din 13 instituții de învățământ superior din Romania: Universitatea  „Politehnica” din Bucureşti, Academia Tehnică Militară – București, Univer...

mai mult

Echipa de studenți USV în finala națională a concursului Company of the year 2018 Junior Achivement Romania

Publicat la: 25 Mai 2018   Sursa: USV

     În perioada 22-23 mai, la București, s-a desfășurat finala națională a celei mai importante competiții de antreprenoriat din țară, Company of the year 2018, organizată de Junior Achievement România. În urma parcurgerii mai multor etape, echipa Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), Urban Bike Suceava, a fost una din cele 11  echipe finaliste la secțiunea studenți, dintr-un total de 300 de echipe înscrise în competiție (secțiunile elevi și studenți). Proiectul echipei USV presupune implementarea unui sistem electronic de închiriat biciclete în orașul Suceava. Bicicleta poate fi ridicată din punctul A și returnată în punctul B, acest lucru fiind posibil cu ajutorul unei aplicații ușor de utilizat. Inițial, se descarcă gratuit aplica...

mai mult

USV reprezentată la Târgul European pentru Învățământul Superior din Japonia

Publicat la: 25 Mai 2018   Sursa: USV

În perioada 18-20 mai 2018, Delegația Uniunii Europene în Japonia și Direcția Generală pentru Educație și Cultură a Comisiei Europene, în parteneriat cu Agenția Campus France, Serviciul de Schimburi Academice German (DAAD), Universitatea Meiji și Osaka International House, au organizat, în Japonia, cea de-a VII-a ediție a Târgului European pentru Învățământul Superior. 

 


mai mult

Discuții privind perspectivele colaborării între USV și Universitatea de Știință și Tehnologie din Hebei (China)

Publicat la: 25 Mai 2018   Sursa: USV

În contextul organizării de către Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din USV a două evenimente internaționale - Concursul Internațional Studențesc de Calculatoare HARD & SOFT (20 - 27 mai 2018, a XXV-a ediție) și Conferința Internațională Development and Application Systems (24 - 26 mai 2018, a XIV-a ediție) –, USV a primit vizita reprezentanților Universității de Știință și Tehnologie din Hebei, China. 

La întâlnirea care a avut loc miercuri, 23 mai 2018, au participat prof. univ. dr. Ștefan Purici, Prorector Relații Internaționale, domnul prof. Liu Guoqiang, Coordonatorul e...

mai mult

UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” DIN SUCEAVA ADMITERE 2018

Publicat la: 25 Mai 2018   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava pregătește concursul de admitere pentru ciclurile de studii de licență, masterat și doctorat la cele 10 facultăți ale sale. Instituția suceveană deschide comunității absolvenților învățământului preuniversitar și universitar din regiunea de Nord-Est oportunități de dezvoltare academică și profesională prin programe de studiu structurate pe cinci arii europene de învățământ superior - științe sociale, științe inginerești, științe ale naturii, științe umaniste și științe biomedicale. În acest an, USV scoate la concurs, pentru toate formele de învățământ, circa 5000 de locuri, dintre care p...

mai mult

Concursul de dans AP DANSEAZĂ

Publicat la: 23 Mai 2018   Sursa: USV

     Cu prilejul derulării manifestărilor Zile și Nopți Studențești, studenții programului de studiu Administrație publică din cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative organizează activități cultural-artistice competitive. Astfel, joi, 24 mai 2018, începând cu ora 17:00, se va desfășura Concursul de dans AP DANSEAZĂ, eveniment la care, pe lângă spectacolul de dans al studenților de la Administrație publică, vor mai evolua în fața publicului și Cosmin MARICIUC (chitară și voce), Ansamblul Bucovina – Rădăuți (coordonator Costi BUCĂTARU), Marilena PENTELESCU și Emilia SOLOVĂSTRU – soliste de muzică populară. Studenții participanți la competiția de dans au fost instruiți de Mihail SIMINIUC - Antrenor în cadrul Federaț...

mai mult

Concursul de traduceri „Mot à monde” la Universitatea din Suceava

Publicat la: 23 Mai 2018   Sursa: USV

     Pe data de 22 mai 2018, la Lectoratul de Limba Franceză al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava, s-a desfășurat faza locală a concursului național de traduceri ”Mot à monde ”, organizat de Institutul Francez din Cluj-Napoca, în parteneriat cu AUF şi OIF.
     La această ediție, trei echipe de studenţi ai FLSC și-au disputat locul câștigător:

  • Monica Ropciuc și Ioana Boloca, masterande în anul I la Teoria şi practica traducerii;
  • Ana-Maria Antonesei și Andrei Pătrăuceanu, studenți în anul al III-lea, secția Română-Franceză;
  • Mihaela Diaconescu și Anca Ulian, studente în anul al II-lea, secţia F...

    mai mult

Conferința Internațională Development and Application Systems

Publicat la: 23 Mai 2018   Sursa: USV

     Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioada 24 - 26 mai 2018, cea de-a XIV-a ediție a Conferinței Internaționale Development and Application Systems.
     Începând din anul 1992, conferința s-a desfășurat bianual, fiecare ediție bucurându-se de un real succes, dovedit de interesul manifestat, în mod constant, de specialiștii din domeniu pentru tematicile propuse. Publicarea celor mai bune lucrări susținute în cadrul conferinței în revista Advances in Electrical and Computer Engineering (AECE) a contribuit, de asemenea, la consacrarea internațională a evenimentului. În România, revista științifică AECE repr...

mai mult

Activități Biroul Francez

Publicat la: 21 Mai 2018   Sursa: USV

Miercuri, 23 mai 2018, ora 17:00, Biroul Francez va găzdui un spectacol dedicat francofonilor suceveni, sub genericul « Célébrer  l’amitié ».

Elevii Școlilor Gimnaziale Verești, Zvoriștea-Buda, Șcheia și „Miron Costin” Suceava, de diferite vârste, coordonați de doamnele prof. Maria Tatiana Purice, Nicoleta Bimokono, Sanda Maria Turturean, Daniela Ciornei, Mihaela Lupu, Dorina Sfichi, Claudia-Petruța Vornicu, Elena Cosmina Pelin, Adriana Caliniuc, Elena Adrobotoaei și Alina Cozmaciuc, vor oferi francofililor suceveni momente interactive, ludice, muzicale, dar și creative (desene tematice, dans) ce ilustrează conceptul de prietenie în viziune...

mai mult

La USV începe cea de-a treia săptămână a Festivalului „Zile și Nopți Studențești”

Publicat la: 21 Mai 2018   Sursa: USV

Cea de a VIII-a ediție a Festivalului „Zile și nopți studențești” (ZNSt) continuă la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) cu cea de-a treia săptămână încărcată de evenimente. Programul cuprinde concursuri studențești individuale și pe echipe, inclusiv Concursul Internațional Hard& Soft, conferințe și mese rotunde pe diverse teme, evenimente educaționale extra-curriculare, spectacole de muzică și seri de film, jocuri și activități sportive și seri sociale. Intrarea la aceste evenimente este liberă, în limita locurilor disponibile. 

Programul complet al Festivalului poate fi consultat pe pagina web a universității ( mai mult

USV – campioană națională universitară la handbal masculin

Publicat la: 17 Mai 2018   Sursa: USV

În perioada 14 – 16 mai 2018, Suceava a găzduit etapa finală a Campionatului Național Universitar de Handbal Masculin, în cadrul căreia au participat 6 echipe reprezentative din următoarele centre universitare:

  • Universitatea „Ovidius” din Constanța
  • Universitatea „Transilvania” din Brașov
  • Universitatea din Pitești
  • Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
  • Academia de Poliție „Al.I.Cuza” din București
  • Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Competiția s-a desfășurat în Sala de Sport a Liceului cu Program Sportiv și în Sala de Sport a Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din Suceava, marți, 15 mai 2018, în două serii a câte 3 echipe, iar miercuri, 16 mai, au avut...

mai mult

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează „Noaptea muzeelor”

Publicat la: 17 Mai 2018   Sursa: USV

     „Noaptea Muzeelor”, eveniment cultural anual, patronat de Consiliul Europei, UNESCO și Consiliul Internațional al Muzeelor, va fi marcată și de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, sâmbătă, 19 mai 2018, în intervalul orar 17:00 – 24:00, când Observatorul Astronomic și Planetariul vor putea fi vizitate gratuit.
     Acțiunea este inclusă în programul festivalului „Zile și Nopți Studențești” și va cuprinde programe de planetariu, observații astronomice (menționăm că acestea pot fi afectate de condițiile meteorologice), expoziții, dezbateri de tip masă rotundă pe tema Geneza și evoluția Universului (în turnul de observații), precum şi proiecții de filme 2D și 3D.

     mai mult

La USV începe Concursul Internaţional Studenţesc de Calculatoare HARD & SOFT – ediţia a XXV-a

Publicat la: 15 Mai 2018   Sursa: USV

     Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din  Suceava organizează,  în perioada 20 - 27 mai 2018, Concursul Internațional Studențesc de Calculatoare HARD & SOFT , aflat la a XXV-a ediție.
     Hard&Soft este un concurs adresat studenților seniori din domeniile calculatoarelor, electronicii şi automaticii, care își propune să testeze competențele tehnice hardware și software și de relaționare socială ale viitorilor ingineri. Pe parcursul a cinci zile, echipe formate din câte patru studenți vor încerca, iar unii vor și reuși, să rezolve sarcini cu un grad ridicat de complexitate. O asemenea reușită solicită cunoș...

mai mult

Ultima etapă a Concursului „Student pentru 1 zi”, ediția 2018

Publicat la: 15 Mai 2018   Sursa: USV

Ediția a XI-a a Concursului pentru elevi „Student pentru 1 zi”, organizat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, s-a încheiat sâmbătă, 12 mai 2018, cu cea de-a treia etapă. Evenimentul a reunit peste 150 de elevi din clasele a XI-a din județele Neamț, Botoșani, Vaslui și Suceava, care și-au prezentat proiectele elaborate pe echipe, la disciplinele: Electrotehnică, Energetică și Electromecanică, Fizică distractivă, Controlul și expertiza produselor alimentare, Ingineria produselor alimentare, Gastronomie, Ecologie și Protecția Mediului, Istorie, Geografie, Științe Socio-Umane și Limba Franceză. 

Ca &...

mai mult

Concursul de creativitate tehnică Fun Mechanics la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management

Publicat la: 15 Mai 2018   Sursa: USV

Săptămâna trecută, în ziua de 11 mai, la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, s-a desfășurat cea de-a IV-a ediție a Concursului de creativitate tehnică Fun Mechanics. Evenimentul a fost organizat de un colectiv coordonat de șef lucrări dr. ing. Luminița Irimescu, în parteneriat cu Sindicatul „Univers” al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. 

Pe durata celor 6 ore de concurs, studenții anului I, pasionați de mecanică, și-au validat îndemânarea, ambiția și creativitatea tehnică, r...

mai mult

Prelegere la Facultatea de Litere și Știinte ale Comunicării

Publicat la: 15 Mai 2018   Sursa: USV

 

 

...

mai mult

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, reprezentată la Conferinţa studențească națională PERFORMED

Publicat la: 14 Mai 2018   Sursa: USV

     Facultatea de Științe ale Educatiei din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a participat, în data de 10 mai 2018, la Conferința studențească națională PERFORMED – Performanță și calitate în educație, ediția a VIII-a, și la Expoziția lucrărilor artistice ale studenților de la programul Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, ediția a VI-a. Evenimentele au fost organizate de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, sub coordonarea doamnei conf. univ. dr.  Liliana Mâță, beneficiind de prezența a peste 30 de studenți de la Universitatea din Bacău, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Universitatea „...

mai mult

Cariera în IT: dialog elevi-universitari-angajatori

Publicat la: 14 Mai 2018   Sursa: USV

Vineri, 11 mai 2018, au avut loc întâlniri ale elevilor suceveni din cadrul Colegiului Național „Ștefan cel Mare” și Liceului Teoretic Filadelfia cu reprezentanți ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și ai companiei Pentalog, privind profesia de IT-ist.

Firma Pentalog este unul dintre liderii europeni în ceea ce privește furnizarea de produse software și consultanță în domeniul IT, dar și unul dintre partenerii industriali importanți ai Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul universității sucevene. La aceste întâlniri, compania Pentalog a fost reprezen...

mai mult

Plurilinguisme européen et interculturalité

Publicat la: 14 Mai 2018   Sursa: USV

Biroul francez invită francofilii suceveni, miercuri, 16 mai 2018, ora 18:30, la un eveniment de promovare a plurilingvismului și diversității culturale europene, animat de prof. dr. Petronela Munteanu și prof. dr. Cristina Hetriuc.

Sub genericul „Plurilinguisme européen et interculturalité”, publicul se va familiariza cu elemente de cultură și civilizație francofonă și va putea participa la diverse activități interculturale, din cadrul cărora nu vor lipsi traduceri în limbile europene. De asemenea, concursurile tematice propuse de organizatori se vor finaliza cu diplome, premii dulci și alte surprize. Atmosfera va fi întregită de trubadurii francofo...

mai mult

Concursul de talente „Sucevenii au talent”

Publicat la: 14 Mai 2018   Sursa: USV

Organizația studențească Clubul de Marketing împreună cu sprijinul IFix Service, Sigur la volan, Dorna Medical, Almacri Dent, Centrul de Marketing și Asociația de Cooperare - Cultural Educațională Suceava, organizează vineri, 18 mai, începând cu ora 16:00 și duminică, 20 mai, începând cu ora 20:00, preselecția candidaților înscriși pentru cea de-a doua ediție a concursului de talente ,,Sucevenii au talent’’, în Auditorium-ul Joseph Smith, din Corpul F al Universității Ștefan cel Mare. 

Etapa finală a concursului va avea loc duminică, 27 mai, începând cu ora 18:00 în aceeași loca5...

mai mult

Bronz pentru USV la Turneul Internațional de Fotbal „Carpathian Space”

Publicat la: 11 Mai 2018   Sursa: USV

     În perioada 4-6 mai 2018, orașul Ivano-Frankivsk (Ucraina) a găzduit turneul internațional de fotbal pentru studenți Carpathian Space, la care au participat echipe reprezentative din Ucraina, Lituania, Polonia și România.
     Ca urmare a implementării strategiei de internaționalizare a Universității „Ștefan cel Mare”, inclusiv prin realizarea unor acțiuni de cooperare cu parteneri din Europa Centrală și de Est, prin inițiativele dezvoltate la nivelul statelor din regiunea carpatică și colaborările interinstituționale, România a fost reprezentată de echipa de fotbal a universității sucevene.
     Având în componență studenți de la mai multe facultăți, coordonați de conf. univ. dr. Bogdan Grosu și asist. univ. dr. Florin On...

mai mult

Festivalul „Zile și Nopți Studențești” continuă la USV

Publicat la: 11 Mai 2018   Sursa: USV

Cea de a VIII-a ediție a Festivalului „Zile și nopți studențești” (ZNSt) continuă la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) cu o nouă săptămână plină de evenimente, incluzând concursuri studențești individuale și pe echipe, evenimente educaționale extra-curriculare, spectacole de muzică și teatru, jocuri și activități sportive, noaptea muzeelor, conferințe și ateliere de lucru, acțiuni civice și seri sociale. Intrarea la aceste evenimente este liberă, în limita locurilor disponibile. Printre invitați se află Mircea Baniciu, Mike Godoroja & Blue Spirit, Teatrul Matei Vișniec, Companiile multinaționale Capgemini și Mind Software.

mai mult

OSF Global Services în dialog cu studenții programelor de IT din Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Publicat la: 10 Mai 2018   Sursa: USV

     Compania multinațională de dezvoltare software, soluții eCommerce și cloud, OSF Global Services, a organizat  luni, 7 mai  2018, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, evenimentul „Ziua Porților Deschise la USV”.
     Evenimentul a constituit o oportunitate pentru studenții care urmează cursurile programelor de studii Calculatoare, Automatică și informatică aplicată, Electronică aplicată si Informatica economică, să afle cât mai multe despre compania OSF și despre posibilitățile de dezvoltare profesională în domeniul IT. De asemenea, dezbaterile interactive și ilustrările  proiectelor tehnice au avut scopul de a oferi sfaturi practice referitoare la procesul de recrutare și provocările asociate profesiei de programator. Vizita stude...

mai mult

Conferință cu participare internațională la USV

Publicat la: 10 Mai 2018   Sursa: USV

     În perioada 10-12 mai 2018, la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, va avea loc cea de a XIV-a ediție a Conferinței Internaționale Strategies and Development Policies of Territories: International, Country, Region, City, Location Challenges. Tema propusă de organizatori este una de larg interes pe plan internațional. Dezvoltarea teritorială este un act de patriotism, de voință și de cultură., iar dezideratul este ca România să fie o țară cu un teritoriu funcțional, administrat eficient, care asigură condiții atractive de viață și locuire pentru cetățenii săi, cu un rol important în dezvoltarea zonei de sud-est a Europei.
     Organizarea acestei conferințe la Suceava, de c...

mai mult

Oferta pentru stagii de vară la Egger România

Publicat la: 9 Mai 2018   Sursa: USV

     Luni, 21.05.2018, la ora 13:00, Egger Romania va prezenta, în Aula din corpul E a Universității Ștefan cel Mare” din Suceava, oferta referitoare la stagiul de practică pe perioada verii 2018.

    Prezentarea oficială care cuprinde numărul total de locuri și departamente.

...

mai mult

Expoziţie de fotografie la USV: Anissa Taouil Hassouna - „Maroc: o natură splendidă și o cultură autentică“

Publicat la: 7 Mai 2018   Sursa: USV

     În perioada 3 - 11 mai 2018, sub genericul „Maroc: o natură splendidă și o cultură autentică”, Anissa Taouil Hassouna expune la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava o serie de fotografii pe care artista le-a realizat în orașe din diferite zone ale Marocului, care surprind monumente, stilul de viață al oamenilor și spații naturale splendide. De asemenea, ea prezintă publicului sucevean câteva obiecte artizanale, precum portul tradițional al femeilor, „Takchita” și „Gandoura”, eșarfe berbere și articole de încălţăminte, obiecte decorative din lemn și ceramică.
     În plus, vizitatorii pot răsfoi și colecția de poezie My Book of Many Colors (2017), scrisă în cinci limbi, pentru a îşi face o idee despre literatura maroca...

mai mult

Începe Festivalul „Zile și Nopți Studențești” la USV

Publicat la: 6 Mai 2018   Sursa: USV

Cea de a VIII-a ediție a Festivalului „Zile și nopți studențești” (ZNSt) începe luni, 7 mai 2018, cu un concert al trupelor Subcarpați și Odyssey, pe Esplanada Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), în jurul orei 20.

Mai mult de 100 de evenimente se vor desfășura pe parcursul celor 3 săptămâni, sub egida Festivalului ZNSt @ USV 2018, incluzând concursuri studențești individuale și pe echipe, evenimente educaționale extra-curriculare, spectacole de muzică, teatru și film, jocuri și activități sportive, conferințe și ateliere de lucru, acțiuni civice și seri sociale. Intrarea...

mai mult

Expoziție de acuarelă cu ilustrație de carte pentru copii la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Publicat la: 2 Mai 2018   Sursa: USV

     În perioada 1 - 23 mai 2018, pe simezele Galeriei de Artă - USV (Corpul A etajul I) se pot viziona lucrări de artă realizate în acuarelă pe hârtie de artistul plastic Ana-Maria Ovadiuc AMO. Lucrările reprezintă ilustrații realizate la cărțile Mărul și Omida și Nuf și acadeaua lipicioasă.
     Expoziția se circumscrie Salonului Internațional de Carte Alma Mater Librorum, ce se va desfășura în perioada 3 – 4 mai, 2018, la USV.
     Pentru mai multe detalii se poate consulta afișul.

...

mai mult

Primăvara Inovației la USV

Publicat la: 2 Mai 2018   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va găzdui, în perioada 4-5 mai 2018, a doua ediție a manifestării „Printemps de l’innovation du français”, sub titlul „Nouvelles pratiques de classe et enseignement du français”, cu scopul de a facilita interacțiunea între generații, între organizații, între spațiile culturale, ca vector al creativității și al progresului educațional.

Peste 100 de profesori din județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași, alături de experți internaționali specializați în didactica limbii franceze, de reprezentanți ai unor instituții cultur...

mai mult

Salonul Internaţional de Carte Alma Mater Librorum 2018

Publicat la: 2 Mai 2018   Sursa: USV

     Cea de a V-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Alma Mater Librorum , organizat anul acesta de către Universitatea „Ştefan cel Mare” – Biblioteca USV, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava şi Consiliul Local Suceava, va avea loc în zilele de 3-4 mai şi va marca, printr-o serie de evenimente speciale, Centenarul Marii Uniri 1918-2018.
     Peste 25 de edituri şi case editoriale de prestigiu din România, Republica Moldova şi Ucraina şi-au anunţat participarea cu standuri de carte, lansări şi prezentări de carte, întâlniri cu autori, dialoguri cu studenţii şi profesorii suceveni, la toate acestea publicul larg din Suceava fiind invitat permanent.
     Anul acesta, Editura Tritonic din Bucureşti v...

mai mult

ROGVAIV – A @ Muzeul Bucovinei, Suceava

Publicat la: 25 Aprilie 2018   Sursa: USV

     În perioada 1 - 23 mai 2018, Muzeul Bucovinei, Suceava, în parteneriat cu Asociația de Artă Nicolae Tonitza(TAG) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Cenaclul LITERE-USV și Casa de Cultură a Studenților, Suceava, organizează evenimentul cultural ROGVAIV- A. Tema propusă de organizatori la acest eveniment este culoarea albastru, cu toate semnificațiile acesteia.
     În data de 4 mai 2018, orele 17: 30 sunteți invitați să participați la un program ROGVAIV – A, ce cuprinde: recital de poezie, recital de chitară-voce și vernisajul expoziției de pictură.
     Pentru detalii, se poate consulta afișul.
     ...

mai mult

Programul Tabere Studențești 2018

Publicat la: 24 Aprilie 2018   Sursa: USV

     Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava invită studenții să participe la competiția Tabere Studențești 2018 și să depună cererile tip la secretariatele facultăților în perioada 24.04.2018-22.05.2018.
     În acest an USV a primit un număr de 160 de locuri gratuite în taberele studențești pentru perioada vacanței de vară 2018, iar beneficiarii acestor locuri sunt studenții finanțați de la bugetul de stat din ciclurile de licență și masterat, integraliști (studenții care au promovat la toate disciplinele de studiu din anul anterior de școlarizare) și sunt în vârstă de până la 35 de ani, în conformitate cu prevederile art. 2 al Metodologiei privind Organizarea și Desfășurarea Programului Național „Tabere Studențe&...

mai mult

Ateliere în cadrul Conferinței Lumen – Rethinking Social Action. Core Values in Practice (FDSA)

Publicat la: 24 Aprilie 2018   Sursa: USV

     În data de 27 aprilie 2018, începând cu ora 14:30, în sala Senatului Universităţii „Ştefan cel Mare“ din Suceava, va avea loc workshop-ul The Mentalities of Society in Transformation , organizat de către Universitatea Liberă Internaţională Moldova din Chişinău, în parteneriat cu Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii „Ştefan cel Mare“din Suceava şi Asociaţia LUMEN din Iaşi.
     Tematica workshop-ului vizeaza valorile, percepţiile, atitudinile şi modul de gândire care influenţează schimbările petrecute în societatea contemporană. Evenimentul îşi propune să creioneze o perspectivă interdisciplinară asupra schimbărilor societale contemporane. Manifestarea se v...

mai mult

Concursul „Student pentru 1 zi” - a doua etapă

Publicat la: 23 Aprilie 2018   Sursa: USV

     Ediția a XI-a a Concursului pentru elevi „Student pentru 1 zi”, organizat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, a continuat sâmbătă, 21 aprilie, cu cea de-a doua etapă.
     Evenimentul a reunit 86 de elevi din clasele a XII-a din județele Neamț, Botoșani și Suceava, care au susținut probele de concurs la disciplinele Economie, Electrotehnică, Energetică şi Electromecanică, Proiectare  asistată de calculator în AutoCAD, Controlul și expertiza produselor alimentare, Ingineria produselor alimentare, Gastronomie, Ecologie și Protecția Mediului.
     Studenții pentru 1 zi ai USV au fost însoțiți într-un tur complet de campus, în care au vizitat laboratoarele de specialitate, redacția Radio USV, Centrul de Natație și Ki...

mai mult

USV la Cadet Inova 2018

Publicat la: 23 Aprilie 2018   Sursa: USV

     În perioada 19 - 21 aprilie 2018, la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, a avut loc a 3-a ediție a Expoziției internaționale studențești dedicate inovării și cercetării științifice Cadet Inova 2018 , organizată de Forumul Inventatorilor Români și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM).
     În cadrul evenimentului au fost expuse 83 de lucrări ale studenților din România și Republica Moldova. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat cu 4 invenții ale studenților doctoranzi, coordonați de cadre didactice la Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, care au fost apreciate astfel:

    - Marele premiu al juriului Cadet Inova...

mai mult

Jocuri de societate în limba franceză

Publicat la: 23 Aprilie 2018   Sursa: USV

     Biroul francez vă invită la o seară specială, miercuri, 25 aprilie 2018, ora 18:00, dedicată francofililor suceveni, animată de Margot Berthelin, lector de franceză la Biroul Francez și Maxime Bioteau, lector stagiar la Colegiul Național „Petru Rareș“ Suceava.
     Sub genericul Jeux de société, publicul va gusta atmosfera ludică actuală a cafenelelor sau barurilor franceze, jocurile propuse sucevenilor fiind acum la modă în Franța.
     Vor fi jocuri de rol sau de platou, 7 jocuri diferite, destinate participanților de orice vârstă și care presupun echipe de 2 sau 6-8 jucători.
     Scopul serii este ca participanții să se distreze în limba franceză.
     Intrarea este liberă.

...

mai mult

Conferinţă cu participare internaţională la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul USV

Publicat la: 23 Aprilie 2018   Sursa: USV

     În perioada 27-29 aprilie 2018, Asociaţia LUMEN şi Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare“ din Suceava, în parteneriat cu Asociaţia Ştiinţifică de Drept şi Administraţie Publică Suceava şi Universitatea „Yuriy Fedkovych“ din Cernăuţi, organizează Conferinţa Internaţională Ştiinţifică LUMEN Rethinking Social Action. Core Values in Practice – RSACVP2018. În cadrul conferinţei s-au înscris 266 de participanţi din România, Republica Moldova, Cehia, Rusia, Albania, SUA, Franţa, Turcia, Italia, Lituania, Slovacia şi Spania, care vor prezenta un număr de 172 de lucrări, în domenii precum: sociologie, asistenţă socială, ştiinţele comunicării, filosofie, istor...

mai mult

Atașatul cultural al Ambasadei SUA în dialog cu studenții USV

Publicat la: 18 Aprilie 2018   Sursa: USV

     La invitația prof. univ. dr. Ștefan Purici, Prorector cu Imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană, Domnul Scott A. Reese, atașatul cultural al Ambasadei SUA la București, a susținut, luni, 16 aprilie, o prelegere la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
     Intitulată The life of an American diplomat: challenges and perspectives, prelegerea a angrenat publicul numeros – studenți, cadre didactice și alți invitați prezenți la eveniment – într-o dezbatere care a atins subiecte precum: parcursul academic al tinerilor și cariera în diplomație, rolul diplomației culturale în politica externă a unui stat, contextul politic actual, rolul limbilor sub aspectul comunicării diplomatice, impactul diferențelor culturale în configurar...

mai mult

Medalie de aur la Geneva

Publicat la: 18 Aprilie 2018   Sursa: USV

     Săptămâna trecută, în Elveția, s-a desfășurat cea de-a 46-a ediție a Salonului de inventică Salon International des Inventions Geneve 2018.
     Ca urmare a unei selecții realizate în cadrul competiției naționale organizată de Ministerul Cercetării și Inovării, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat la Geneva cu lucrarea Dispozitiv electrochimic hibrid, autori: Dorel Cernomazu, Ilie Nițan, Mihai Rață, L. Dan Milici, Mariana Milici, Ilie Romaniuc, Constantin Ungureanu, Ovidiu Tanța.
     În urma jurizării, invenția USV a fost distinsă cu Medalie de aur la secțiunea C - Energie.
     Totodată, lucrarea Dispozitiv electrochimic hibrid a primit diploma „Best Invention” din par...

mai mult

Simpozion național cu participare intenațională: Contribuția bibliotecii la afirmarea diversității culturale în spațiul românesc

Publicat la: 18 Aprilie 2018   Sursa: USV

     Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, Asociația Bibliotecarilor din România (ABR) – Filiala Suceava, având ca parteneri Asociația Italienilor din România (RO.AS.IT), Colegiile Naționale „Ștefan cel Mare” Suceava și „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi, Institutul Naţional „Bucovina” Rădăuți, Mănăstirea Sucevița, organizează în zilele de 20 și 21 aprilie 2018, ediția a II-a a Simpozionului național cu participare internațională Contribuția bibliotecii la afirmarea diversității culturale în spațiul românesc.
     Manifestarea este p...

mai mult

La USV a avut loc prima etapă a Concursului „Student pentru 1 zi”

Publicat la: 16 Aprilie 2018   Sursa: USV

     Pentru al unsprezecelea  an consecutiv, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează concursul pentru elevi „Student pentru 1 zi”.
     Sâmbătă, 14 aprilie, a avut loc prima etapă a acestui concurs, care a adunat peste 150 de elevi din clasele a XII-a din județele Neamț, Botoșani și Suceava. Aceștia au susținut probele de concurs la disciplinele Istorie, Geografie, Filosofie, Psihologie, Limba Română, Limba Engleză, Limba Franceză, Limba Spaniolă și Limba Italiană.
     A fi „Student pentru 1 zi” a însemnat pentru oaspeții USV nu doar un tur complet de campus, în care au putut vedea laboratoarele de specialitate, activitatea de la Radio USV, Centrul de Natație și Kinetoterapie, Biblioteca USV sau Observatorul Astronomic, ci și un p...

mai mult

Conferință ştiințifică internațională la

Publicat la: 16 Aprilie 2018   Sursa: USV

     În perioada 27 – 29 aprilie 2018, Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ştefan cel Mare“ din Suceava, Asociația Științifică de Drept și Administrație Publică Suceava, Facultatea de Drept a Universității Naționale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți și Lumen Research Center in Social and Humanistic Sciences (Iași) organizează Conferinţa științifică internațională Ethical and Social Dimensions in Public Administration & Law.
     Manifestarea științifică reunește personalități marcante din România și din țările vecine, specialiști care vor aborda aspecte privind evoluţia mediului legislativ, impactul aplicării noilor norme juridice, perspective sociale &ic...

mai mult

„Şcoala Altfel” la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava

Publicat la: 3 Aprilie 2018   Sursa: USV

     În baza Legii Educației Naționale nr. 1/2011, elevii, împreună cu cadrele didactice din învățământul preuniversitar, au avut posibilitatea să decidă activitățile din cadrul programului național „Școala Altfel”, pe o durată de 5 zile consecutive lucrătoare, la alegere, în perioada 02 octombrie 2017 – 31 mai 2018. Astfel, școlile din judeţul Suceava și din județele limitrofe s-au organizat, incluzând în activitățile lor de cunoaștere, încurajare și promovare a lecturii și vizitarea Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
     Elevii au fost informați despre colecțiile  enciclopedice și specializate de publicații românești și străine cu caracter științific, c...

mai mult

Simpozion Ştiinţific Naţional - Probleme metodico-ştiinţifice în învăţământul istoric gimnazial şi liceal. Unirea Basarabiei cu România

Publicat la: 2 Aprilie 2018   Sursa: USV

     În ziua de 30 martie, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava s-a desfășurat prima ediție a Simpozionului Ştiinţific Naţional Probleme metodico-ştiinţifice în învăţământul istoric gimnazial şi liceal. Unirea Basarabiei cu România. Organizat de Facultatea de Istorie și Geografie, bucurându-se de participarea a circa 60 de cadre didactice din învățământul preuniversitar, simpozionul a fost deschis de prof. univ. dr. Ştefan Purici, prorector al Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava, și prof.  Anişor Vasiliu, inspector de Istorie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava. În fața profesorilor de istorie din întreg județul Suceava au fost susținute următoarele comunicări:
  &n...

mai mult

Activitate francofonă organizată la Biroul Francez

Publicat la: 2 Aprilie 2018   Sursa: USV

     Miercuri, 4 aprilie 2018, începând cu orele 17:00, elevii Școlii Gimnaziale Vatra Moldoviței, coordonați de doamna profesoară Monica-Georgeta Colban, vor participa la o activitate desfășurată la Biroul Francez.
     Sub genericul Traditions françaises : poisson d’avril”, Margot Berthelin, lector al Biroului Francez, va introduce elevii în universul tradițiilor franceze de început de aprilie  și va organiza o activitate practică pe această temă. Va urma un program artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale Vatra Moldoviței, program intitulat ,,On chante, on danse, on aime le français!”.
     Publicul este invitat să fie alături de...

mai mult

Prima Masă Rotundă din Proiectul ROSE MIRAGES FLSC: Meseria de Traducător

Publicat la: 30 Martie 2018   Sursa: USV

Luni, 26 martie 2018, în sala lectoratului de limba franceză din Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, a avut loc o masă rotundă intitulată „Meseria de Traducător”, prima dintr-o serie de întâlniri dedicate meseriilor pe care le pot practica absolvenții studiilor de litere, organizate pentru studenții din anul I în cadrul proiectului ROSE/ MIRAGES FLSC (Metode inovatoare împotriva riscului de abandon și pentru ameliorarea gestionării propriei evoluții de către studenții Facultății de Litere și Științe ale Comunicării).

mai mult

Unirea Basarabiei cu România, marcată la USV

Publicat la: 26 Martie 2018   Sursa: USV

     În şedinţa din data de 22 martie 2018, Senatul Universităţii „Ştefan cel Mare“ din Suceava a hotărât conferirea titlului onorofic de Doctor Honoris Causa domnului prof.univ.dr.habil. academician Grigore BELOSTECINIC, rector al Academiei de Studii Economice din Republica Moldova, pentru contribuţiile excepţionale aduse în domeniul Economiei, pentru merite deosebite în cercetare şi în activitatea didactică şi pentru amplificarea colaborărilor între cele două instituţii. Comunitatea academică suceveană îşi exprimă bucuria că această decizie a Senatului a fost luată în contextul aniversării Unirii Basarabiei cu România, care va fi celebrată pe data de 27 martie. Cu acelaşi prilej, USV propune mai multe acţiuni, după cum urmează:

  1. 26 martie, or...

    mai mult

Spectacol dedicat francofonilor suceveni.

Publicat la: 26 Martie 2018   Sursa: USV

La francophonie aux yeux des ados


     
Miercuri, 28.03.2018, Biroul Francez va găzdui un spectacol amplu dedicat francofonilor suceveni.
     La ora 17:00, sub genericul La francophonie aux yeux des ados, elevii Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza“ Suceava, Colegiului „Vasile Lovinescu“ Fălticeni și Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret“ Suceava se vor reuni pentru a aduce un omagiu limbii franceze și Francofoniei. Tinerii, coordonaţi de profesorii Mirabela Cobzariu, Corina Baida, Mihaela Șerban, Loredana Gaspar, Oana Fodor, Mihaela Pinzariu și Aura Mihoc vor cânta, recita și interpreta scenete pentru a marca Ziua Internaţională a Francofoniei ...

mai mult

Conferința „Teorie și Practică în Managementul Serviciilor de Asistență Socială”

Publicat la: 22 Martie 2018   Sursa: USV

      Departamentul de Științe Umane și Social-Politice din cadrul Facultății de Istorie și Geografie a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Asociația Regională pentru Educarea Adulților Suceava și Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, organizează, în perioada 23-24 martie2018, Conferința „Teorie și Practică în Managementul Serviciilor de Asistență Socială” . Evenimentul va avea loc în Aula Corpului E al Universității, începând cu ora 10.00.
     Această manifestare are ca obiectiv implicarea comunității academice, a actorilor sociali și a societății civile în dezbaterea problemelor actuale ale sistem...

mai mult

Laboratorul de compatibilitate electromagnetică CERTeLab al USV a fost reacreditat

Publicat la: 20 Martie 2018   Sursa: USV

     În data de 26 februarie 2014, Parlamentul European și Consiliul UE au aprobat Directiva 2014/30/UE privind armonizarea legislațiilor statelor membre cu privire la compatibilitatea electromagnetică. Aceasta se referă la produsele care reprezintă o noutate pentru piața Uniunii în momentul introducerii lor pe piață, ceea ce înseamnă că este vorba despre produse noi, fabricate de un producător stabilit în Uniune, sau despre produse importate dintr-o țară terță, indiferent dacă sunt noi sau de ocazie. Potrivit prevederilor acestei Directive, toți operatorii economici care intervin în lanțul de aprovizionare și de distribuție ar trebui să ia măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că pun la dispoziție pe piață numai aparate care sunt în conformitate cu respectiva directivă. Totoda...

mai mult

Noi activități organizate de Biroul Francez

Publicat la: 18 Martie 2018   Sursa: USV

     Sub genericul „La francophonie partagée”, Biroul Francez marchează seria evenimentelor dedicate Francofoniei, miercuri, 21 martie 2018, ora 18:00, printr-o nouă activitate.
     Elevi francofoni ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Suceava și ai Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” din  Suceava, coordonați de prof. Irina Melisch, prof. Irina Maxim și prof. Ioana Murea, aduc în fața publicului sucevean un program artistic diversificat. După o prezentare cu tema francofoniei în viziunea tinerilor, vom asista la o scenetă compusă de elevii suceveni, intulată „Voyager où?”, în care un turist este convins de trei țări francofone să le viziteze. Muzica instrumentală, cea vocală și dansul vor fi ingredientele unei după-amiezi „à l’honneur...

mai mult

Picnic Poetic Francofon #Haikunoi2018, ediția a IV-a

Publicat la: 15 Martie 2018   Sursa: USV

     Marți, 20 martie 2018, orele 12-14
     Holul central din corpul A sau parcul interior din spatele Corpului A, în funcție de condițiile meteo

     Evenimentul Pique-nique francophone poétique,ediția a IV-a, având hashtagul #Haikunoi2018, face parte din seria de manifestări organizate de Ambasada Franței și de operatorul său cultural, Institutul Francez din România, în colaborare cu Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF), cu sprijinul Ministerului Educației.
     Eveniment unic pe plan mondial, acesta constituie un mijloc original pentru francofoni şi francofili de a-şi afirma pasiunea pentru limba franceză. Manifestarea este un moment federator, special, amuzant, o excelentă ocazie de a schimba idei des...

mai mult

Cadru didactic al USV câștigător al Bursei Fulbright în domeniul cooperării transfrontaliere

Publicat la: 15 Martie 2018   Sursa: USV

     Marcela Șlusarciuc, lector univ. dr. în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, a fost propusă de către Comisia Fulbright pentru o bursă postdoctorală Senior Award 2018-2019, ca urmare a unui proces de evaluare care s-a desfășurat în două etape.
     Acest tip de finanțări este dedicat cadrelor universitare, cercetătorilor și profesioniștilor care dețin titlul de doctor și doresc să desfășoare o activitate de cercetare sau să susțină cursuri în Satele Unite ale Americii. Proiectul de cercetare pe care candidata suceveană l-a propus urmărește identificarea unui model de cooperare și parteneriat între instituții pentru buna guvernanță a regiunilor transfrontaliere. Rezultatele așteptate ar putea constitui o contribuție semn...

mai mult

Masă rotundă dedicată esteticii și filozofiei artelor

Publicat la: 15 Martie 2018   Sursa: USV

     Centrul de Reuşită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării și Departamentul de Ştiinţe Umane şi Social-Politice al Facultății de Istorie și Geografie au onoarea de a vă invita la o masa rotundă dedicată preocupărilor ce vizează estetica şi filozofia artelor. Evenimentul, care va avea loc luni, 19 Martie, ora 14.00, în sala Centrului de Reuşită Universitară, corp A, sala 302, este parte a proiectului Seminarul umanist, al cărui scop este de a reuni cercetători, cadre didactice, doctoranzi și studenți interesați să dezbată probleme referitoare la actualitatea filosofică, socială și politică.
     Această întâlnire îl are ca invitat pe reputatul hermen...

mai mult

Program de mobilitate academică interuniversitară a studenţilor din domeniul Administrarea Afacerilor

Publicat la: 14 Martie 2018   Sursa: USV

     În aceasta săptămână, Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava demararează un program pilot de mobilitate academică interuniversitară a studenţilor de la domeniul Administrarea Afacerilor. Această mobilitate internă implică studenţi de la programul de studii Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor (ECTS) din cadrul universităților „Petru Maior” din Tîrgu Mureș, „Ştefan cel Mare” din Suceava și „Lucian Blaga” din Sibiu, membre ale Asociaţei Facultăţilor de Economie din România.
     Obiectivul general al acestui parteneriat vizează promovarea învățământului economic, prin facilitarea accesului studenților...

mai mult

Conferință de lansare a proiectului „Start la antreprenoriat, creștem ocuparea în zona urbană. ANTUR”

Publicat la: 13 Martie 2018   Sursa: USV

     Miercuri, 14 martie 2018, se organizează în Aula din corpul E al USV Conferința de lansare a proiectului  „Start la antreprenoriat, creștem ocuparea în zona urbană. ANTUR” , proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, număr de identificare contract: POCU/82/3/7/105924. 
     
   
 Invitație

     
mai mult

Fotograful Răzvan Voiculescu lansează albumul „ROST. 12 Hotare” la USV

Publicat la: 13 Martie 2018   Sursa: USV

     Fotograful Răzvan Voiculescu lansează joi, 15 martie, începând cu ora 17:00, în Auditorium-ul „Joseph Schmidt“ al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, albumul de fotografie și filmul „ROST. 12 Hotare”, piesa finală a trilogiei ROST, un proiect care s-a întins pe șase ani, incluzând albumele „ROST – esențe, gusturi și stări românești” (2013) și  „Dor de ROST” (2015). 
     În cadrul evenimentului, moderat de doamna prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc, se va proiecta scurtmetrajul documentar „ROST. 12 Hotare”, produs de Ana Maria Pîrvan și Răzvan Voiculescu.
     „ROST. 12 Hotare” este cel mai voluminos...

mai mult

Două contribuții ale profesorilor de la USV la un volum de excepție despre literatura română ca literatură a lumii

Publicat la: 12 Martie 2018   Sursa: USV

     Integrarea literaturii române în circuitul valorilor literaturii universale nu se poate face, în anul 2018, decât prin interogări lucide, eliberate de obsesiile etnocentrismului și ale naționalismului comunist. Autori canonici și texte se cer citite și interpretate cu instrumentarul critic al actualității, o actualitate care anulează granițele dintre centru și periferie, din perspectiva recuperării literaturilor est-europene, bine ascunse, vreme de decenii, după Cortina de fier.
     În acest context trebuie încadrată și inițiativa celor trei editori ai volumului Romanian Literature as World Literature, apărut la prestigioasa editură americană Bloomsbury, în decembrie 2017. Mircea Martin, Christian Moraru și Andrei Terian propun o lectură proaspătă a literaturii româ...

mai mult

Un prestigios autor belgian la Universitatea „Ștefan cel Mare”: Paul Emond

Publicat la: 9 Martie 2018   Sursa: USV

     Miercuri 14 martie 2018, ora 12, în sala „Dimitrie Leonida” (corp D)  a Universității „Ștefan cel Mare” va avea loc conferința Du roman au théâtre susținută de scriitorul Paul Emond în cadrul tradiționalei manifestări a  Zilelor Francofoniei. În aceeași zi, la ora 18, Biroul Francez va găzdui conferința Parcours d’un écrivain, a  prestigiosului  invitat.
     Membru al reputatei Académie royale de langue et de littérature françaises de Belgique, Paul Emond este unul dintre cei mai emblematici autori contemporani belgieni. Romancier, autor dramatic, eseist, acesta a urmat studii de litere la Universitatea catolică din Louvain. La aceeași universitate  a susținut doctoratul în literatură, cu o teză de...

mai mult

Sesiunea științifică Alma Mater Sucevensis Ediția a XVIII-a, 2018

Publicat la: 9 Martie 2018   Sursa: USV

     Este o frumoasă tradiție ca în ziua în care sunt organizate momente festive legate de înființarea în 1990 a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Departamentul de Științe Umane și Social Politice din cadrul Facultății de Istorie și Geografie să organizeze o sesiune de comunicări științifice în care să fie prezentate rezultate ale activității științifice a membrilor departamentului, ale doctoranzilor de la specializările Istorie și Filosofie, precum și ale cercetătorilor de la Serviciul Județean SuceavaalArhivelor Naționale, Muzeului Bucovinei din Suceava și ai Institutului „Bucovina” al Academiei Române de la Rădăuți.
     Sesiunea de comunicări din acest an ...

mai mult

Explorează universul timpuriu la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Publicat la: 8 Martie 2018   Sursa: USV

    Cercetătorii de la CERN (Centrul European de Cercetări Nucleare, Geneva) , IFIN-HH Măgurele - București și Universitatea Cercetătorii de la CERN (Centrul European de Cercetări Nucleare, Geneva) , IFIN-HH Măgurele - București și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu sprijinul LHCb Collaboration și International Particle Physics Outreach Group, au deosebita plăcere de a vă invita să vă alăturați demersului de popularizare a fizicii și cercetării științifice în rândul elevilor de liceu, participând la „International Masterclasses – Hands on particle Physics”, vineri, 9 martie 2018, începând cu ora 9.30.
     De-a lungul...

mai mult

La mulți ani doamnelor și domnișoarelor și o primăvară frumoasă!

Publicat la: 8 Martie 2018   Sursa: USV

...

mai mult

Activitate francofonă organizată de Biroul Francez, în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară

Publicat la: 5 Martie 2018   Sursa: USV

     Miercuri, 7 martie 2018, ora 18.00, Biroul Francez, în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară (CRU) Suceava, organizează concursul «Une personnalité francophone de nos jours» / „O personalitate francofonă a zilelor noastre”.
     În cadrul acestei competiții, participanții sunt invitați să prezinte o personalitate francofonă remarcabilă într-un anumit domeniu de activitate, care ar putea constitui un exemplu de urmat pentru tinerii zilelor noastre. Tematica aleasă a mobilizat un număr important de elevi, astfel încât 34 de concurenți, din 6 școli din județul Suceava, își vor prezenta, individual sau în echipă, personalitatea francofonă preferată.
     Juriul concursului va fi format din lector univ. dr. Mariana Șovea, responsabila CRU ...

mai mult

Trupa Iris concertează la USV

Publicat la: 2 Martie 2018   Sursa: USV

     Casa de Cultură a Studenţilor din Suceava (CCS), aflată în coordonarea Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, organizează miercuri, 7 martie, de la ora 19.00, în Auditoriumul USV „Joseph Schmidt”, un concert al trupei Iris (Cristi Minculescu, Valter Popa și Boro), naționala de rock a României.
     Potrivit organizatorilor, după o pauză de peste cinci ani, Iris revine cu Manifesto, piesă cu un puternic mesaj social.
     Single-ul este produs de EpiQ, iar videoclipul, regizat de Alex Ceaușu, redă în imagini problemele actuale, atât din țară, cât și de peste hotare.
     Manifest peste un melanj de clasic și nou, un sound inedit pentru Iris și o producție îndrăzneață ce nu poart...

mai mult

Problema pădurilor seculare - punct de vedere al Facultății de Silvicultură

Publicat la: 1 Martie 2018   Sursa: USV

     Protejarea pădurilor seculare este incompatibilă cu intervențiile antropice

     În data de 21.02.2018, Senatul României a votat Legea 52/2018, care prevede ca articolul 5 din Legea 51/2006 să fie completat, printre altele, cu următorul alineat:
      „(16) Scoaterea definitivă și ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier național necesare realizării, dezvoltării, întreținerii și modernizării sistemelor de utilități publice este permisă inclusiv pentru suprafețe cuprinse în zona de protecție strictă, zona de protecție integrală și zona de conservare durabilă a ariilor naturale protejate, precum și pentru suprafețele incluse în Catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine din Români...

mai mult

Conferința internațională Europa Carpaților

Publicat la: 27 Februarie 2018   Sursa: USV

În ziua de 17 februarie 2018, la Przemyśl, Polonia, a avut loc cea de-a XX-a Conferință Europa Carpaților, organizată sub înaltul patronaj al Mareșalului Seimului Poloniei, Marek Kuchciński. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost reprezentată de Prorectorul cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană, prof. univ. dr. Ștefan Purici.

 

 mai mult

Mărturii francofone

Publicat la: 26 Februarie 2018   Sursa: USV

Miercuri, 28.02.2018, ora 18:00 , la Biroul Francez se va desfăşura activitatea „Mărturii francofone”,  care prilejuiește întâlnirea cu dna Anisia Simionov, directorul Companiei Capgemini. Se va prezenta istoricul companiei şi se vor detalia oportunităţile de dezvoltare și angajare pe care aceasta le oferă. 

În partea a doua a activităţii, elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” și ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” vor vorbi despre proiectele on-line realizate cu parteneri internaţionali.


mai mult

Suspendare activități didactice 26-27.02.2018

Publicat la: 25 Februarie 2018   Sursa: USV

Având în vedere avertizările meteorologice și problemele sistemului de termoficare centralizată din orașul Suceava, Consiliul de Administrație al Universității a decis reprogramarea activităților didactice din zilele de 26 și 27 februarie 2018, cu excepția celor desfășurate în cadrul anului 4 din programele de licență ale domeniului fundamental Științe Inginerești.

Reprogramarea activităților didactice se va efectua după un orar stabilit de fiecare facultate în parte, pe parcusul semestrului.

Activitățile didactice vor fi reluate, conform orarelor stabilite, înc...

mai mult

Concurs de proiecte la Casa de Cultură a Studenților din Suceava

Publicat la: 21 Februarie 2018   Sursa: USV

     Casa de Cultură a Studenţilor din Suceava (CCS), aflată în coordonarea Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV), lansează un nou concurs de proiecte, în cadrul căruia studenţii sunt invitaţi să trimită aplicaţii din domeniul cultural, artistic sau sportiv.
     Această competiţie promovează proiectele care încurajează dezvoltarea personală şi profesională a studenţilor, implicarea civică, antreprenoriatul, precum și organizarea unor evenimente artistice.
     În cadrul competiției din 2018 vor fi aprobate maxim 5 proiecte. Pentru implementare, fiecare proiect declarat selectat va primi finanțare în valoare maximă de 20.000 de lei. Proiectele se pot depune la sediul Casei de Cultură a Studenţilor din Suceava (Str. Zorilor ...

mai mult

Consultații gratuite de pregătire pentru examenul de bacalaureat la Universitatea „Ștefan cel Mare”

Publicat la: 21 Februarie 2018   Sursa: USV

Pentru al treilea an consecutiv, profesori ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava oferă consultații gratuite atât pentru elevii de liceu, cât și pentru absolvenții de liceu fără diplomă de bacalaureat care doresc să se pregătească suplimentar în vederea susținerii examenului de bacalaureat și a examenului de admitere la facultate. 

Pentru a veni în sprijinul elevilor din ultimul an de liceu, profesori cu experiență din cadrul USV vor face consultații gratuite pentru examenul de Bacalaureat la disciplinele Limba și Literatura Română, Matematică, Chimie  organică, Istorie, Geografie, Logică ...

mai mult

Motivație Academică în Științe Inginerești la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din Suceava

Publicat la: 19 Februarie 2018   Sursa: USV

     În contextul unei cereri tot mai mari de ingineri pe piața muncii din regiune, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava demarează, în această lună, o serie de activități dedicate studenților din anul I, cu scopul de oferi sprijin celor care doresc să profeseze în domeniul ingineresc și de a reduce abandonul școlar. Analizând evoluția tinerilor care intenționează să îmbrățișeze o carieră inginerească, s-au constatat dificultăți de adaptare a acestora la trecerea de la învățământul liceal la cel universitar, lucru ce face ca peste 30% din studenții admiși și înmatriculați să abandoneze studiile pe parcursul primului an.
     Proiectu...

mai mult

Jurizare pentru Prix du Premier Roman la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Publicat la: 15 Februarie 2018   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Institutul Francez din Iași, a organizat, în data de 14 februarie 2018, jurizarea romanelor franceze intrate în concurs pentru PRIX DU PREMIER ROMAN 2018. În această activitate au fost implicate cadre didactice ale Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, precum și doctori formați în  domeniul Filologie la universitatea suceveană: prof.dr. Elena-Brândușa Steiciuc, conf.dr. Raluca-Nicoleta Balațchi, lector dr. Elena-Camelia Biholaru, lector dr. Corina Iftimia, lector dr. Nicoleta-Loredana Moroșan, lector dr. Mariana Șovea și dr. Briana Belciug. În urma unei lecturi multiple, au fost analizate pertinent diversele aspecte tematice și stilistice ale celor nouă volume cu care autorii și-au început cariera de romancier, la edituri de mare pre...

mai mult

Contractarea proiectului „Start la antreprenoriat, creștem ocuparea în zona urbană. ANTUR”

Publicat la: 12 Februarie 2018   Sursa: USV

     Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Start la antreprenoriat, creștem ocuparea în zona urbană. ANTUR”, proiect ce se va derula pe o perioadă de 36 luni, în parteneriat cu firma Addvances Strategic Solutions SRL. Valoarea totală a contractului este de 8.781.541,89 lei, din care 8.712.405,54 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
     Obiectivul general al proiectului constă în sprijinirea antreprenoriatului și îmbunătățirea competențelor antreprenoriale la nivel regional, ca factor pentru încurajarea dezvoltării de noi afaceri și creșterea ocupării în Regiunea de Nord-Est. Proiectul va avea un impact pozitiv atât asupra mediului de afaceri din Regiunea de Nord-Est (înființarea a 37 de noi f...

mai mult

Activități săptămânale dedicate francofonilor și francofililor

Publicat la: 12 Februarie 2018   Sursa: USV

     Biroul Francez anunță reînceperea activităților săptămânale dedicate francofonilor și francofililor suceveni, miercuri, 14 februarie a.c., ora 18:00.
     Programul evenimentelor debutează cu activitatea Școlii Gimnaziale Nr.3, Saint Valentin, și va continua pe parcursul întregului semestru cu dezbateri, conferințe, audiții de muzică franceză, concursuri, momente artistice etc. Nu vor lipsi acțiuni dedicate Zilei Internaționale a Francofoniei, Zilei Europei, dar și activități prilejuite de desfășurarea  Adunării Internaționale a coordonatorilor concursului Mathématiques sans frontières 2018.
     În această perioadă activitățile vor fi animate de lectorul de limbă franceză Margot Berth...

mai mult

USV, partener în organizarea Olimpiadei Naționale de Astronomie și Astrofizică 2018

Publicat la: 5 Februarie 2018   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava este deosebit de onorată să fie, pentru a doua oară, partener în organizarea și desfășurarea Olimpiadei Naționale de Astronomie și Astrofizică, o competiție al cărei scop este identificarea și promovarea excelenței. Cantitatea de informații din astronomie și astrofizică poate fi copleșitoare. Întrebări aparent simple precum Ce este universul și care este originea lui?, Ce sunt spațiul și timpul?, Din ce este făcută lumea aceasta și ce anume o ține laolaltă?, Cum se va sfârși universul?, necesită zeci de ani de muncă a oamenilor de știință în oferirea unui potențial răspuns. Energia și timpul alocat unei astfel de preg...

mai mult

Două universitare sucevene numite în structurile Institutului Limbii Române

Publicat la: 5 Februarie 2018   Sursa: USV

Două universitare sucevene au fost recent numite în structurile Institutului Limbii Române, care are drept principal obiectiv promovarea limbii, culturii și civilizației românești în străinătate. Acestea sunt: prof. univ. dr. Rodica-Mărioara Nagy, Director al Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, și prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc, Președinta Comisiei pentru imaginea universității și cooperare internațională a Senatului USV. 

 mai mult

USV, pe podium la Campionatul Național Universitar de Atletism 2018

Publicat la: 1 Februarie 2018   Sursa: USV

În perioada 26-28.01.2018, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale și al Federației Sportului Școlar și Universitar, a organizat cea de a 23-a ediție a Campionatului Național Universitar de Atletism. La competiție au participat 25 de centre universitare, printre care și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV).

La finalul desfășurării tuturor probelor de concurs, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a urcat pe podium, obținând locul III. Studenții USV, antrenați de Costian Daniela și Mihalescu Radu, au înregistrat următoarele rezultate:

mai mult

Prof. univ. dr. Mihai DIMIAN, ordonator de credite al USV

Publicat la: 31 Ianuarie 2018   Sursa: USV

     În contextul învestirii în funcția de ministru al Educației, domnul prof.univ.dr.ing. Valentin POPA a fost suspendat din funcția de Rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava pe perioada exercitării mandatului. Drept urmare, în ședința Consiliului de Administrație al USV, desfășurată ieri, 30 ianuarie 2018, domnul prof.univ.dr. Mihai DIMIAN, Prorector cu cercetarea științifică, a fost propus pentru funcția de ordonator de credite. Senatul universității a validat propunerea, aceasta fiind înaintată Ministerului Educației Naționale, care a emis ordinul ministrului de desemnare a ordonatorului de credite al USV. 
    Domnul Mihai DIMIAN este profesor universitar în domeniul inginerie electronică și telecomunicații și prorector cu activitatea ști...

mai mult

Senatul USV a înaintat propunerea de desemnare a ordonatorului de credite al USV

Publicat la: 30 Ianuarie 2018   Sursa: USV

     În contextul preluării funcției de ministru al Educației, pe perioada exercitării mandatului în fruntea Ministerului Educației Naționale, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa a fost suspendat din funcția de Rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
     Drept urmare, în ședința Consiliului de Administrație al USV, care s-a desfășurat astăzi, 30 ianuarie 2018, în urma discuțiilor purtate, prof. univ. dr. Mihai Dimian, Prorector cu cercetarea științifică, a fost propus pentru funcția de ordonator de credite. Senatul universității a validat propunerea, aceasta fiind înaintată Ministerului Educației Naționale spre a fi emis ordinul ministrului de desemnare a ordonatorului de credite al USV.

...

mai mult

Ziua Culturii Naţionale la USV

Publicat la: 10 Ianuarie 2018   Sursa: USV

     Luni, 15 ianuarie 2018, la Universitatea „Ştefan cel Mare” se va sărbători Ziua Culturii Naţionale în cadrul unei serii de manifestări sub genericul „Omagiu Poetului”.
     La ora 9:00, un grup de studenţi şi cadre didactice va depune jerbe de flori la bustul poetului Mihai Eminescu, aflat în proximitatea Teatrului municipal.
     Biblioteca USV, împreună Centrul de Reuşită Universitară, organizează, la ora 11:00, în Sala 302, Corp A,  un Medalion Eminescu, intitulat „Când privesc zilele de-aur…”, moderat de conf. univ. dr. Vasile Ilincan.  Invitaţii noştri vor fi: Dumitru Brădăţan, Constantin Hrehor – membri ai Uniunii Scriitorilor din România, profesorii Ionel Hergheligiu şi Valer Nichitean. Va fi vernisată Expoziţ...

mai mult

Pisica verde, noul spectacol Fabulinus

Publicat la: 10 Ianuarie 2018   Sursa: USV

     Trupa de teatru Fabulinus revine pe scena USV cu spectacolul „Pisica Verde”, de Elise Wilk. Premiera spectacolului va avea loc pe 18 ianuarie, de la ora 19.00, în Sala Auditorium „Joseph Schmidt” a USV.
     „Ți-ai imaginat vreodată o pisică verde? Să ştii că e o chestie cât se poate de frumoasă, crede-mă pe cuvânt. Nu ştiu cum să-ţi explic. Imaginează-ţi o pisică normală. Cu dungi sau simplă. Și după aia gândeşte-te la aceeaşi pisică, numai că verde. Arată super mişto, cumva ireal.” (Pisica verde, de Elise Wilk) Născută la Brașov, Elise Wilk este un nume reprezentativ al scenei contemporane de teatru. Spectacole pe textele ei au fost montate în teatre din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișo...

mai mult

BNR – Zilele porților deschise pentru studenții economiști

Publicat la: 3 Ianuarie 2018   Sursa: USV

Studenții Facultății de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare“ din Suceava au participat, pe parcursul lunii decembrie 2017, la activitățile ce au avut loc la sediul Agenției Suceava a Băncii Naționale a României, sub egida proiectului „BNR –Zilele porților deschise pentru studenții economiști”.

„Universitatea suceveană este implicată, alături de universități de prestigiu din țară, în proiectul ACADEMICA, care urmărește consolidarea dialogului dintre banca centrală, mediul economic instituțional ș...

mai mult

Promovarea rezilienței în școală – o nouă provocare pentru formarea profesorilor

Publicat la: 21 Decembrie 2017   Sursa: USV

     În lunile noiembrie și decembrie, Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a derulat un stagiu de formare pentru profesorii din învățământul primar și preșcolar, având ca temă promovarea rezilienței în școală.
     Stagiul face parte dintr-o etapă de pilotare a unui curriculum de formare profesională prin studii de masterat pentru profesori, elaborat în cadrul unui proiect european de cooperare strategică în domeniul educației universitare: ENRETE  - Enhancing Resilience through Teacher Education. Proiectul este coordonat de Universitatea din Malta și se derulează prin cooperarea a șase universități europene: Universitatea Creta, Universitatea de Medicină Rijeka, Croația, Universitatea Lisa...

mai mult

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Direcția Generală Anticorupție au semnat un protocol de colaborare

Publicat la: 20 Decembrie 2017   Sursa: USV

     Protocolul semnat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava cu Direcția Generală Anticorupție (D.G.A.) are ca obiect organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de prevenire a corupţiei, care vizează, în principal, promovarea în mediul universitar a integrităţii, eticii şi deontologiei profesionale, conştientizarea consecinţelor implicării în acte de corupţie, precum şi informarea studenţilor şi a cadrelor didactice cu privire la competenţa conferită de lege Direcţiei Generale Anticorupţie.
În cadrul parteneriatului, D.G.A. va propune şi dezvolta tematica specifică în domeniul prevenirii corupţiei, va participa la conferinţe, simpozioane, seminarii, sesiuni ştiinţifice etc., organizate pe probleme de interes comun, va elabora în colaborare cu...

mai mult

Marché de Noël, ediția a III-a

Publicat la: 18 Decembrie 2017   Sursa: USV

Lectoratul de limbă română al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) de la Cernăuți a organizat vineri, 15 decembrie 2017, în cadrul Universității Naționale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți (CHNU), în colaborare cu Centrul de Studii Românești, o nouă masă rotundă internațională, cu tematica „Interferențe lingvistice și culturale la Cernăuți și în lume”. 

Gazda evenimentului, dr. Gina Puică, lectorul de română, a menționat în deschidere că tematica i-a fost inspirată de orașul Cernăuți, spațiu prin excelenț...

mai mult

A patra ediție a concursului studențesc 25 de ore în USV”(25h@USV)

Publicat la: 18 Decembrie 2017   Sursa: USV

Biroul Francez vă invită miercuri, 20 decembrie, începând cu ora 18:00, la activitatea Marché de Noël , ediția a III-a. Elevii Colegiului Național de Informatică  Spiru Haret, clasa a III-a C de la Școala Gimnazială Nr. 1, Suceava, elevii Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară, cei ai Colegiului Tehnic „ Al. I. Cuza‟, coordonați de prof. dr. Aura Mihoc,  prof. Anca Căldăruș, pr. prof. dr. Cristian Mihoc, prof. Mihaela Șerban, prof. Loredana Gașpar, prof. Nastia Ungurean și  prof. Bianca Gvinda, vor organiza un Târg de Crăciun  în scop caritabil. Ei vor oferi invitaților recitaluri de colinde în limba franceză, o expoziț...

mai mult

USV-OSF Hackathon 2017

Publicat la: 15 Decembrie 2017   Sursa: USV

Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu OSF Global Services, a organizat, în perioada 4-8 decembrie, cea de a III-a ediţie a concursului USV-OSF Hackathon.

Startul competiției a fost dat în ziua de 4 decembrie, prin prezentarea temei de concurs și a soluţiei demonstrative. Echipele înscrise în concurs (CVS, Winter is Coming, InfiniteLoop, Helden, Hephaistos, Hybrid Minds 2.0, Imperfect, Ceic, Code Square, Salty Minds, Curiosit y și Solution Squad, totalizând un numar de 50 de studențI) au avut la dispoziţie cinci zile pentru a construi o aplicație care utilizează Speech Recognition. Studenţi...

mai mult

USV, premiată la Concursul „iTEC” Winter Edition

Publicat la: 12 Decembrie 2017   Sursa: USV

     În perioada 8 – 10 decembrie 2017, „LigaAC”, cu sprijinul Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității de Vest Timișoara, a organizat Concursul „iTEC” Winter Edition. Concursul, la care participă studenți și elevi din toată România, este structurat pe 6 domenii distincte: Algoritmica, Embedded Development, Game Development, Graphic Design, Mobile Development și Web Development.
     O parte dintre probe, Embedded Development, Game Development, Mobile Development și Web Development, s-au desfășurat pe o perioadă de 48 de ore (Hackathons).
     Anul acesta, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat cu 8 echipe, formate din câte doi membri, la proba de Embedded Develop...

mai mult

USV organizează cea de-a IV ediție a concursului studențesc 25 de ore la USV

Publicat la: 12 Decembrie 2017   Sursa: USV

     Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează, în zilele de 14 și 15 decembrie 2017, a IV-a ediție a concursului studențesc „25 de ore la USV (25h@USV)”. Patru echipe, alcătuite din trei studenți, vor concura în cadrul unei competiții de natură tehnică, care își propune să testeze și să valideze abilitățile de dezvoltare hardware și software dobândite, creativitatea în lucrul cu noile tehnologii interactive ale momentului, precum și perseverența de a realiza, într-un timp limitat, aplicații tehnice performante.
     Concursul va lua startul în data de 14 decembrie, la ora 15:00, și se va încheia în ziua următoare cu procesul de evaluare ...

mai mult

Campania - Ridicăm țara în picioare pentru asistența socială

Publicat la: 11 Decembrie 2017   Sursa: USV

Conferința Națională: Activismul împotriva violenței domestice între prevenție și intervenție
           

      Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, prin Facultatea de Istorie și Geografie, Departamentul de Științe Umane și Social Politice, și Facultatea de Drept și Științe Administrative, împreună cu Colegiul Național al Asistenților Sociali din România și Structura Teritorială Suceava a entității amintite, în cadrul Campaniei de promovare a profesiei de asistent social Ridicăm țara în picioare pentru asistența socială , organizează în data de 15.12.2017, orele 10, în Aula din Corpul E a Universit...

mai mult

Eveniment francofon la Biroul francez

Publicat la: 4 Decembrie 2017   Sursa: USV

     Sucevenii francofoni și francofili sunt invitați cu caldură la Biroul francez, miercuri, 6 decembrie 2017, ora 18:00, la activitatea Saint Nicolas, histoires et légendes francophones , susținută de Colegiul Național de Artă „Ciprian Porumbescu”, Colegiul Național „Mihai Eminescu” şi Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Suceava.  Similar edițiilor precedente, elevii francofoni vor delecta publicul cu legende, mituri şi superstiții specifice spațiului francofon.  O expoziție de felicitări pictate și caligrafiate inedit, cu scene amuzante, va fi vernisată cu acest prilej.  

     Micii trubaduri francofoni contemporani vor interpreta, la diverse instrumente, colinde și cântece specifice de sezon. Concursul tematic s...

mai mult

Un zbor amplu de cunoaștere - despre USV ca şansă a noilor experienţe

Publicat la: 4 Decembrie 2017   Sursa: USV

     Recent, la USV s-a desfăşurat un stagiu al masterandelor de la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii de Stat din Moldova, înscrise la masteratul  de traductologie cu diplomă dublă, în cadrul acordului interinstituțional între USV și USM. Timp de o săptămână, cele cinci masterande, însoțite de dna lector univ. Natalia Mucerschi, au beneficiat de un program dens, cuprinzând participarea la cursurile și seminariile masteratului  Teoria și practica traducerii, studiul individual în biblioteca USV,  întâlnirea cu dna Decan a FLSC, conf. univ.dr Luminiţa-Elena Turcu, completate cu activități culturale și vizitarea orașului Suceava.  Programul a fost organizat cu grijă de coordonatoarele acestui program de studiu, prof. univ. dr. S.M. Ardeleanu, M. Constanti...

mai mult

Concepte fundamentale în pedagogie. Conferință și lansare de carte

Publicat la: 30 Noiembrie 2017   Sursa: USV

     Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează luni, 4 decembrie 2017, ora 10, în Aula Corpului E, la conferinţa cu tema Concepte fundamentale în pedagogie , susţinută de prof. univ. dr. Sorin Cristea, de la Universitatea Bucureşti.
     Cu acest prilej vor fi lansate cărţile: 1) Pedagogie/ Ştiinţele pedagogice/ Ştiinţele educaţiei, 2016; 2) Educaţia. Concept şi analiză, 2016; 3) Finalităţile educaţiei, 2016; 4) Conţinuturile şi formele generale ale educaţiei, 2017; 5) Sistemul de educaţie/ învăţământ, 2017; 6) Instruirea/ Procesul de învăţământ, 2017;7) Formele de o...

mai mult

USV, pe podium la Salonul Naţional de Inventică şi Creaţie Ştiinţifică pentru Tineret

Publicat la: 30 Noiembrie 2017   Sursa: USV

     În perioada 22 – 26 noiembrie 2017, la RomExpo București, s-a desfășurat cea de-a XV-a ediție a Salonului Naţional de Inventică şi Creaţie Ştiinţifică pentru Tineret, organizat de Ministerul Tineretului și Sportului din România.
     În urma preselecției, la faza finală au participat peste 35 de lucrări ale tinerilor, elevi și studenți, împărțite pe 3 secțiuni: Tehnologii ale viitorului, Tehnologia informa ției și Științe aplicate.

     Studenții USV au fost premiați pentru următoarele lucrări:

- „Micropompă electromecanică de vid și presiune”, autori: Dumitru Cernușcă, Mihaela Poienar, Sergiu Dan Pața, Bogdan Breabăn, coordonator prof. dr....

mai mult

Reuniunea anuală a Consorțiului Universităților din Republica Moldova – România – Ucraina

Publicat la: 27 Noiembrie 2017   Sursa: USV

      În perioada 23 - 25 noiembrie 2017, a avut loc în Cernăuți – Ucraina, întâlnirea anuală a Consorțiului Universităților din Republica Moldova, România și Ucraina (CUMRU), înființat în anul 2011. Tema reuniunii, găzduită de Universitatea Națională „Yurii Fedkovych” din Cernăuți, a fost „Realizări și perspective ale cooperării dintre membrii Consorțiului Universităților din Republica Moldova, România și Ucraina”.
      Din delegația Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava au făcut parte prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, Rector al USV, prof. univ. dr. Ștefan Purici, Prorector cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană al USV, și prof. univ. dr....

mai mult

Proiectul microDIAB la USV

Publicat la: 27 Noiembrie 2017   Sursa: USV

     Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava derulează, începând cu data de 16.09.2016,  proiectul „Analiza interrelației dintre microbiotica intestinală și gazdă cu aplicații în prevenția și controlul diabetului de tip 2 (Acronim microDIAB)”, co-finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. Proiectul se implementează în localitatea Suceava pe o durată de 48 luni.
     Valoarea totală a proiectului este de 9.331.538 de lei, din care asistența financiară nerambursabilă este de 8.377.220,16 lei, 7.073.724,70 lei reprezentând co-finanțarea Fondului European de Dezvoltare Regională, iar 1.303.495,46 lei reprezentând co-finanțarea Guvernului României, în baza contractului de finanțare nr. 120 di...

mai mult

Expoziție de fotografie și lansare de carte la Biblioteca USV

Publicat la: 27 Noiembrie 2017   Sursa: USV

     De Ziua Bucovinei, marți, 28 noiembrie 2017, Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează expoziția de fotografie Bucovina de altădată și lansarea volumului Teatrul esențial de Ion Luca, îngrijit de Nicolae CÂRLAN.
     Vernisajul expoziției Bucovina de altădată va avea loc la Galeria de artă a USV, corp A, etaj I, la ora 11:00. Vor participa: artistul fotograf ing. Ion SOROCEANU, Conferențiar univ. dr. Aurel BUZINCU, Director al Direcției de Cultură Suceava, Lector univ. dr. Harieta SABOL și arh. Viorel BLANARU.
     La ora 12:00, in Sala de Lectura „Mihail Iordache&rdqu...

mai mult

Conferință de presă proiect microDIAB

Publicat la: 24 Noiembrie 2017   Sursa: USV

Echipa proiectului <microDIAB>  vă invită să luați parte la conferința de presă ce va avea loc luni, 27 noiembrie 2017, începând cu ora 10:00, în Amfiteatrul Dimitrie Leonida al Universității (Corp D).

Începând cu 16.09.2016, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava implementează  proiectul <<Analiza interrelației dintre microbiota intestinală și gazdă cu aplicații în prevenția și controlul diabetului de tip 2>> (microDIAB), co-finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este de 9.331.538 d...

mai mult

La USV are loc Conferința Internațională Biotechnologies – present and perspective

Publicat la: 23 Noiembrie 2017   Sursa: USV

     Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioada 24 – 25 noiembrie 2017, cea de-a VII-a ediţie a Conferinţei Internaţionale Biotechnologies – present and perspective.
     Deschiderea oficială va avea loc pe 24 noiembrie, începând cu ora 10.00, în aula din corpul E. Conferinţa se va bucura de participarea unui număr important de profesori, cercetători şi doctoranzi din România, Republica Moldova, Ucraina, Polonia şi Ungaria. Aceștia vor prezenta 60 de lucrări ştiinţifice din următoarele domenii: Ingineria produselor alimentare, Biotehnologii alimentare, Ştiinţe inginereşti aplicate şi Calitatea şi siguranţa produselor alimentare.

     mai mult

Universitarul sucevean Ovidiu Ghiuță, coordonator al comitetului de selecție pentru Prix jeune entrepreneur(e) francophone 2017

Publicat la: 22 Noiembrie 2017   Sursa: USV

     Organizația Internațională a Francofoniei, în parteneriat cu Guvernul din Nouveau Brunswick și cu participarea Ernst & Young, a organizat prima ediție a „Prix jeune entrepreneur(e) francophone 2017” (Premiul pentru tânărul/a antreprenor/antereprenoare francofon/ă 2017). Premiile, organizate pe două secțiuni, femei și bărbați, vor fi acordate la Paris, pe 25 noiembrie, la Conferinţa Ministerială a Francofoniei. Pe lângă valoarea de capital de imagine pentru fiecare câștigător, marele premiu constă și în suma de 10.000 de euro (valabil pentru fiecare secțiune).  În perioada 16 septembrie – 30 octombrie, conf.univ.dr.ec. Ovidiu-Aurel Ghiuță a fost coordonator al Comitetului de selecție pentru acest premiu.       
     &Ici...

mai mult

Dezvoltarea cantitativă și calitativă a colecției dendrologice prin proiectul DECADENDRO

Publicat la: 22 Noiembrie 2017   Sursa: USV

     Începând cu luna iunie, în cadrul proiectului intitulat „Dezvoltarea cantitativă și calitativă a colecției dendrologice - DECADENDRO”, derulat de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, s-au inițiat acțiuni de completare și extindere a colecției dendrologie a USV, precum și de mărire a spațiului verde aferent Campusului I, prin realizarea unui acoperiș verde.
     Obiectivul general al proiectului constă în asigurarea funcționării în bune condiții a bazelor de practică și a infrastructurilor de susținere a activităților didactice și de cercetare din subordinea universității, prin completarea bazei didactice botanice și dendrologice actuale, și a acțiunilor de împăduriri pentru studenții USV.
     Pr...

mai mult

De la excluziune la incluziune via academica prin proiectul LINACAD

Publicat la: 22 Noiembrie 2017   Sursa: USV

Începând cu luna noiembrie, în cadrul proiectului intitulat „De la excluziune la incluziune via academica - LINACAD”, derulat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, s-a inițiat promovarea ofertei educaționale a USV prin derularea unei campanii de marketing în rândul elevilor din cadrul a cel puţin 15 licee din medii defavorizate (mediul rural și/sau orașe mai mici de 10000 de locuitori). Promovarea se realizeaza prin implicarea studenților din cadrul universităţii, în special a celor proveniți din medii defavorizate.

Obiectivul general al proiectului constă în creş...

mai mult

USV, premiată la INFOINVENT 2017 - Chișinău

Publicat la: 21 Noiembrie 2017   Sursa: USV

În perioada 15 – 18 noiembrie 2017, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat, prin cadre didactice și studenți doctoranzi, la cea de a XV-a ediție a Expoziției Internaționale Specializată INFOINVENT 2017, organizată de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI), în colaborare cu Organizația Europeană de Brevete (EPO), Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (WIPO), Academia de Științe a Moldovei (ASM), Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic (AITT) și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Expoziția a reunit peste 300 de invenții, din care 120 aparțin inventatorilor români. 

mai mult

La USV începe concursul OSF Hackathon, ediția a III-a

Publicat la: 21 Noiembrie 2017   Sursa: USV

OSF Global Services, în parteneriat cu Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, organizează, în perioada 4-8 decembrie 2017, cea de a III-a ediție a concursului OSF Hackathon.

Echipa OSF Global Services a dat startul înscrierilor astăzi, 20 noiembrie, în Amfiteatrul Dimitrie Leonida, unde studenții au fost invitați să participe la lansarea concursului, cu indicații și trucuri utile pentru cei care doresc să își demonstreze talentul și imaginația. Tot astăzi va avea loc și o prezentare a companiei OSF Global Services, studenții av&...

mai mult

Universitarul sucevean Laurențiu Dan Milici a reprezentat România la un important eveniment științific în Zagreb - Croația

Publicat la: 20 Noiembrie 2017   Sursa: USV

     În perioada 6 – 7 noiembrie 2017, a avut loc în Zagreb, Croația, TTO Meeting from Central and South East European Countries ( Întâlnirea Centrelor de Transfer Tehnologic din Europa Centrală și de Sud-Est )- “Working Together” on Use of the Internet: Benefit or Challenge for Academic Institutions, organizată de World Intellectual Property Organization (WIPO), în cooperare cu Ministerul Științei și Educației din Croația și al Biroului de Stat pentru Proprietate Intelectuală al Republicii Croația. Evenimentul a reunit 30 de reprezentanți ai universităților tehnice europene, printre aceștia numărându-se și prof. dr. ing. Laurențiu Dan Milici de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
     Dezbaterile au fost axate pe tema Open Scien...

mai mult

Program CRU USV

Publicat la: 20 Noiembrie 2017   Sursa: USV

Fost bursier al Guvernului României în cadrul programului „Eugène Ionesco” și prezent ca stagiar postdoctoral la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava în anul 2010, profesorul Mamadou DRAMÉ de la Universitatea Cheickh Anta Diop din Dakar, Senegal, revine la Suceava în perioada 19-23 noiembrie a.c, într-o misiune didactică și științifică.

Marți, 21 noiembrie, ora 16:00, la Centrul de Reușită Universitară, în colaborare cu Centrul de Cercetare Analiza Discursului (USV), Profesorul Mamadou DRAMÉ va susține conferința „Vivre sa jeunesse à travers les langues en Afrique”.

Miercuri, 22 noiembrie, ora 18:00, în cadrul „După-amiezilor francofone”, Biroul francez va găzdui conferința dedica...

mai mult

Managementul carierei tale - o nouă ediție

Publicat la: 20 Noiembrie 2017   Sursa: USV

         Miercuri, 22 noiembrie 2017, ora 11:00 la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va avea loc o întâlnire de suflet cu Profesorul universitar emerit Costică Brânduş. Este un eveniment ce face parte din seria de manifestări Omul și cartea, organizată de colectivul bibliotecii universitare sucevene, la inițiativa doamnei bibliotecar Stela Purici. Întâlnirea va avea loc în Sala de lectură a Bibliotecii USV, corpul E, etajul I.

Profesorul universitar dr. Costică Brânduş îi va avea ca invitați speciali pe Lectorul univ. dr. Vasile M. Demciuc, Director al Departamentului de Științe Umane și Social-Politice, Conferențiar univ. dr. Alexandru Ionuț Cristea,  Lector univ. dr. Dinu Oprea. Dialogul va fi...

mai mult

Întâlnire de suflet cu Profesorul universitar emerit Costică Brânduş

Publicat la: 20 Noiembrie 2017   Sursa: USV

         Miercuri, 22 noiembrie 2017, ora 11:00 la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va avea loc o întâlnire de suflet cu Profesorul universitar emerit Costică Brânduş. Este un eveniment ce face parte din seria de manifestări Omul și cartea, organizată de colectivul bibliotecii universitare sucevene, la inițiativa doamnei bibliotecar Stela Purici. Întâlnirea va avea loc în Sala de lectură a Bibliotecii USV, corpul E, etajul I.

Profesorul universitar dr. Costică Brânduş îi va avea ca invitați speciali pe Lectorul univ. dr. Vasile M. Demciuc, Director al Departamentului de Științe Umane și Social-Politice, Conferențiar univ. dr. Alexandru Ionuț Cristea,  Lector univ. dr. Dinu Oprea. Dialogul va fi...

mai mult

Masa rotundă Umanism și putere

Publicat la: 16 Noiembrie 2017   Sursa: USV

     Centrul de Reuşită Universitară al „Universității Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Departamentul de Ştiinţe Umane şi Social-Politice al Facultății de Istorie și Geografie, are onoarea de a vă invita vineri, 17 noiembrie, ora 13.00, la o masa rotundă cu tema Umanism şi putere, organizată în cadrul proiectului Seminarul Umanist, un proiect care își propune să reunească cercetători, cadre didactice, doctoranzi și studenți interesați să dezbată probleme referitoare la actualitatea filosofică, socială și politică. 
     Această întâlnire pe tema umanismului în societatea contemporană reunește două personalități din domeniu: George BONDOR, profesor de filosofie contemporană, fenomenologie şi hermene...

mai mult

USV, medaliată la Salonul de Inventică INOVA - BUDI UZOR

Publicat la: 16 Noiembrie 2017   Sursa: USV

     În perioada 9 – 11 noiembrie 2017, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat la cea de-a 42-a ediție a Salonului de Inventică INOVA - BUDI UZOR, care s-a desfășurat în Osijek, Croația.  Aflată sub egida World Invention Intellectual Property Associations, expoziția a reunit peste 500 de invenții, dintre care 30 au aparținut inventatorilor români.

     Din delegația USV au făcut parte atât cadre cadre didactice, cât și studenți doctoranzi, fiind premiate următoarele invenții:

1. Medalia de aur pentru Hybrid electrochemical actuator
Autori: Dorel CERNOMAZU, Ilie NIȚAN, Mariana-Rodica MILICI, Laurențiu-Dan MILICI, Ilie ROMANIUC, Constantin UNGUREANU, Ovidiu ȚANȚA;

mai mult

ERASMUS+ OPEN DOORS

Publicat la: 16 Noiembrie 2017   Sursa: USV

Miercuri, 22 noiembrie 2017, în Aula corp E parter, ora 12.00 , Serviciul de Relații Internaționale și Afaceri Europene – Biroul Erasmus+ va organiza evenimentul Erasmus+  Open Doors .

Studenții interesați sunt invitați să participe pentru a afla  care sunt oportunitățile programului de mobilități și cum pot deveni studenți Erasmus+.

 

Zmeu în zbor – Zmeul pestriţ

Publicat la: 14 Noiembrie 2017   Sursa: USV

Miercuri, 15 noiembrie 2017, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților, organizează vernisajul expoziţiei „Zmeul pestriț”, activitate cuprinsă în cadrul proiectului „Zmeu în zbor”. Evenimentul se adresează în special studenților și are ca obiective dezvoltarea potențialului creator, creșterea încrederii în sine și a capacității de cooperare cu ceilalți.

Evenimentul cuprinde o expoziție de picturi realizate de elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbes...

mai mult

Profesorul Adrian Graur, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Ilmenau

Publicat la: 13 Noiembrie 2017   Sursa: USV

Miercuri, 15 noiembrie 2017, începând cu ora 17:00, la Biroul Francez se va desfășura, timp de o oră, cursul de pregătire DELF, cu tema L’environnement/l’écologie, susținut de lectorul nostru francez Margot Berthelin, împreună cu doamna profesor Tamara Sabin.

De la ora 18:00, se va desfășura întrunirea  Asociației Profesorilor de Franceză. Doamna președintă a APF, prof. Irina Melisch, va transmite informații despre misiunea, valorile și activitatea APF. 

În cadrul întrunirii, doamna profesor univ. dr. Sanda-Ma...

mai mult

Cursul de pregătire DELF

Publicat la: 13 Noiembrie 2017   Sursa: USV

Miercuri, 15 noiembrie 2017, începând cu ora 17:00, la Biroul Francez se va desfășura, timp de o oră, cursul de pregătire DELF, cu tema L’environnement/l’écologie, susținut de lectorul nostru francez Margot Berthelin, împreună cu doamna profesor Tamara Sabin.

De la ora 18:00, se va desfășura întrunirea  Asociației Profesorilor de Franceză. Doamna președintă a APF, prof. Irina Melisch, va transmite informații despre misiunea, valorile și activitatea APF. 

În cad...

mai mult

USV, medaliată cu aur și argint la iENA 2017

Publicat la: 9 Noiembrie 2017   Sursa: USV

     În perioada 2 - 5 noiembrie 2017, la Nürnberg (Germania), s-a desfășurat Salonul internațional de inventică  iENA - 2017, cea mai prestigioasă manifestare în domeniu. Ediţia din acest an a Salonului s-a bucurat de participarea a 31 de ţări, care au prezentat peste 800 de invenții.
     La secțiunea dedicată universităților, în care s-au înscris 37 de instituţii de învăţământ superior, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a obținut două medalii de aur şi una de argint, alături de alte două medalii speciale, acordate unor invenţii care au făcut dovada remarcabilei colaborări inter și transdisciplinare dintre membrii comunităţii noastre academice.
     Invențiile premiate cu medalii de aur sunt...

mai mult

USV la Salonul Internaţional de Inventică iENA-2017

Publicat la: 8 Noiembrie 2017   Sursa: USV

În perioada 02 - 05 noiembrie  2017,  s-a desfășurat la Nuremberg – Germania Salonul Internațional de Inventică  iENA-2017, cea mai prestigioasă manifestare în domeniu. La secțiunea universitti, unde au participat 37 de universități, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a obținut două medalii de aur și una de argint. Anul acesta, la Salonul  iENA 2017,  au participat 31 de țări cu peste 800 de invenții.

...

mai mult

O nouă acțiune a Biroului Francez

Publicat la: 6 Noiembrie 2017   Sursa: USV

     Miercuri, 8 noiembrie 2017, ora 18, Biroul Francez organizează o activitate dedicată experiențelor francofone desfășurate în cadrul proiectelor internaționale.
     Invitații dnei prof. Daniela Irina Melisch, președinte ASAP (Association Sevriolaine d’Aide et de Partage), bursieri SILC (Séjour d’Immersion linguistique et culturelle) vor vorbi despre experiența lor ASAP, despre Franța, despre prietenia franco-română și bucuria revederii unor locuri minunate.
     Bursa SILC constă într-un sejur de 3 săptămâni în Franța, la Sevrier-Annecy, în Haute-Savoie, în perioada septembrie-octombrie, ASAP asigurând integral cheltuielile de transport, masă ș...

mai mult

Conferința Integrated Management of Environmental Resources

Publicat la: 3 Noiembrie 2017   Sursa: USV

     În perioada 3-4 noiembrie 2017, Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează cea de a IV-a ediție a Conferinței Internaționale Integrated Management of Environmental Resources (IMER).
     La eveniment vor participa cercetători din Germania, Ungaria, Lituania, Republica Moldova și România (Universitatea „Transilvania” Brașov, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară București și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava).
     După deschiderea în plen, lucrările se vor desfășura pe cinci secțiuni. Cele 39 de lucrări științifice înregistrate au fost incluse &ic...

mai mult

Proiecție de film la USV

Publicat la: 2 Noiembrie 2017   Sursa: USV

     Centrul de Reușită Universitară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava reia joi, 2 noiembrie 2017, ora 18.00 (sala A302), serile dedicate filmului francofon cu proiecția unei comedii romantice, L’Arnacoeur – Hoțul de inimi, care reunește doi actori francezi îndrăgiți, Romain Duris și Vanessa Paradis. Filmul (realizat în 2010 și regizat de Pascal Chaumeil) aduce în prim-plan un personaj inedit în persoana lui Alex – un spărgător de cupluri profesionist, care va avea o misiune dificilă de îndeplinit. Comedia a avut nu mai puțin de 5 nominalizări la premiile Cesar și a primit Trofeul filmului francez 2011, fiind un mare succes de public.
     Odată cu reluarea acestei activități, responsabilii CRU au plăcerea să...

mai mult

Salonul Internațional de Inventică și Educație Creativă pentru Tineret la USV

Publicat la: 2 Noiembrie 2017   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioada 2 – 4 noiembrie 2017, Salonul Internațional de Inventică și Educație Creativă pentru Tineret, ICE-USV (Innovation and Creative Education), ediția I.

Vineri dimineață se va organiza o expoziție internațională de invenții în holul corpului E. Vor fi expuse 33 de lucrări din țară și din Republica Moldova, Malaezia, Maroc, Indonezia, China, India, USA, Franța, Rusia și Bulgaria.

Tot vineri, începând cu ora 15, se vor desfășura o serie de workshop-uri și prezentări pe tema creativității:

  • Creativitate și inteligență emoțională – moderatori: conf. dr. Adina Colomeischi și lect. dr. Liliana Bujor.
  • Stimularea creativității – moderatori: conf. dr...

    mai mult

Expoziția Metafore autumnale

Publicat la: 30 Octombrie 2017   Sursa: USV

Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură Suceava și Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, organizează marți, 31 octombrie 2017, ora 17:00, vernisajul Expoziției intitulată Metafore autumnale, a artistului plastic prof. dr. Cătălin Alexandru Chifan. 

Evenimentul va include și un recital de poezie realizat de un grup de studenți ai Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, coordonat de doamna lector dr. Corina Iftimia.

mai mult

Universitatea Stefan cel Mare va organiza ediția a 2-a a inițiativei Startup Europe Comes to Universities (SEC2U)

Publicat la: 26 Octombrie 2017   Sursa: USV

     Universitatea Ștefan cel Mare va organiza va organiza ediția a 2-a a inițiativei Startup Europe Comes to Universities (SEC2U), adresata universităților din Europa pentru a le permite să-si prezinte eforturile de a răspândi cultura antreprenorială. Inițiativa SEC2U este aprobată si susținută de Comisia Europeană (Startup Europe). Peste 30 de evenimente SEC2U sunt organizate in Europa în perioada 23-26 octombrie 2017.
     Startup Europe Comes to Universities (SEC2U) se întoarce in USV pe 26 octombrie 2017 pentru cea de-a doua ediție cu evenimente pentru studenți, personal, antreprenori, investitori și factorii de decizie politică din Europa! Reprezentanții Universității Ștefan cel Mare și INCUBAF, împreună cu invitații si studenții, vor &ic...

mai mult

Francofonia în comunitate

Publicat la: 23 Octombrie 2017   Sursa: USV

     Biroul Francez, unul dintre proiectele francofone destinate comunității sucevene, susținut de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Inspectoratul Școlar Județean  și Consiliul Județean, și-a  reluat activitatea miercuri, 18 octombrie 2017, ora 18, la Casa Prieteniei, cu proiecția comediei “Qu’est-ce qu’on a fait au bon Dieu?”, un film ce abordează o temă de mare actualitate, cea a diversității etnice și culturale.
     Odată cu reluarea activităților, la Biroul Francez se demarează un nou proiect, unic în țară, Francofonia în comunitate, susținut de Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) și de Centrul de Reușită Universitară (CRU) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” d...

mai mult

Prezentare de film la Biroul Francez de la Casa Prieteniei din Suceava

Publicat la: 23 Octombrie 2017   Sursa: USV

     Miercuri, 25 octombrie, ora 18:00, la Biroul Francez (Casa Prieteniei), va fi prezentat filmul Les Choristes (Corul) .
     Filmul propus pentru această săptămână, regizat de Christophe Barratier și având în palmaresul său 2 nominalizări la premiile Oscar, un premiu la Globurile de Aur şi 2 nominalizări la premiile Academiei Europene de Film, prezintă povestea lui Clement Mathieu (interpretat de Gérard Jugnot), un profesor de muzică șomer. El acceptă slujba de supraveghetor într-un internat, „Le fond de l'Etang”, unde învață băieții dificili. Sistemul represiv aplicat de director copiilor îl șochează pe Mathieu. Inițiindu-i pe acești copii cu probleme în muzică și cor, Mathieu va reuși să le transforme viaț...

mai mult

Studenți de la USV, alături de studenți români din Republica Moldova şi Ucraina, acasă la Eminescu

Publicat la: 20 Octombrie 2017   Sursa: USV

     Studenți ai Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării participă în perioada 20 - 22 octombrie 2017, la a IV-a ediție a Seminarului „Mihai Eminescu”, organizată de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”.
     Lucrările seminarului vor începe, în data de 20 octombrie, ora 15.30, cu lecturile publice ale poeţilor botoşăneni Gellu Dorian, Nicolae Corlat, Vasile Iftime, Dumitru Necşanu, Gabriel Alexe, Petruţ Pîrvescu, Vlăduţ Scutelnicu. Pentru aceeaşi zi este preconizată o masă rotundă, la care studenţii de la cinci universităţi din ţară, Republica Moldova şi Ucraina vor discuta cu poeţii botoşăneni despre poezie.
     Sâmbătă, 21 octombrie, seminarul...

mai mult

Simpozion internaţional la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei

Publicat la: 17 Octombrie 2017   Sursa: USV

     Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează un eveniment de multiplicare în cadrul Proiectului  Erasmus+, KA2 -  Cooperation for Innovation and the Exchange of Good Practices Strategic Partnerships for adult education, 2016-1-RO01-KA204-024504 - BUILDING BRIDGES: PROMOTING SOCIAL INCLUSION AND WELLBEING FOR PARENTS OF CHILDREN WITH SPECIAL NEEDS – PSI_WELL, vineri, 20 octombrie 2017, începând ora 9.00, în sala de conferințe a Muzeului de Istorie a Bucovinei.
     Proiectul  de parteneriat strategic în domeniul educaţiei adulţilor se dezvoltă în cooperare cu alte cinci universităţi europene: Universitatea Lleida - Spania, Institutul Politehnic Braganca - Portugalia, Universitatea Zagreb - Croaţia, Universitatea Klaipeda - Lituania, Univ...

mai mult

După-amiezi francofone la Suceava

Publicat la: 16 Octombrie 2017   Sursa: USV

     Miercuri, 18 octombrie a.c., ora 18, se redeschid „După-amiezile francofone” la Biroul Francez din Suceava. Francofilii și francofonii suceveni vor avea oportunitatea să participe la serile culturale organizate în cadrul proiectului „Francofonia în comunitate”, susținut de către Agenția Universitară a Francofoniei.
     Această premieră în România reunește manifestările Biroului Francez și ale Centrului de Reușită Universitară de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, într-o colaborare pe termen lung, în vederea încurajării participării publicului sucevean la activități francofone prezentate de elevii, studenții și profesorii francofoni din județul Suceava.
     Sub egida Co...

mai mult

Ziua mondială a alimentației sărbătorită de Facultatea de Inginerie Alimentară la USV

Publicat la: 12 Octombrie 2017   Sursa: USV

     Anul acesta Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava va sărbători Ziua mondială a alimențatiei, în avans, pe data de 13 octombrie, în aula din corpul E, începând cu ora 9.30.  Alături de reprezentanții FIA vor fi reprezentanți de la Direcția  pentru agricultură  județeană  Suceava și de la Auchan Suceava.


      Afiș eveniment

...

mai mult

40 de ani de la înființarea primului laborator cu profil electric

Publicat la: 11 Octombrie 2017   Sursa: USV

     Departamentul de Electrotehnică din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor marchează aniversarea a 40 de ani de la înființarea, în anul universitar 1977-1978, a primului laborator cu profil electric.
     Printr-un workshop care se va desfășura miercuri, 18 octombrie, ora 14:00, în laboratorul C001 din corpul C al USV, comunitatea academica îi va sărbători pe promotorii acestui laborator: prof. univ. dr. ing. Adrian GRAUR și conf. univ. dr.ing. Leon MANDICI – cadre didactice care au contribuit, la acel moment, dar și ulterior, la consolidarea bazei materiale, a activităților de cercetare științifică și la ridicarea prestigiului învățământului superior de profil electric din Universitatea „Ștefan cel ...

mai mult

Zilele Hispanității la USV

Publicat la: 11 Octombrie 2017   Sursa: USV

     Colectivul de spaniolă din cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează ediția din 2017 a Zilelor Hispanității.
     Toți doritorii sunt invitați să participe la evenimentele organizate.


      Afiș manifestare

...

mai mult

Nouă sesiune de înscrieri la cursurile de limbi organizate de Centrul de Limbi și Culturi Străine SYNERGIA LINGUARUM din cadrul USV (2017-2018)

Publicat la: 11 Octombrie 2017   Sursa: USV

În cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) a fost înfiinţat în 2013 Centrul de Limbi şi Culturi Străine SYNERGIA LINGUARUM (CLCSSL), afiliat Departamentului de Limbi şi Literaturi Străine al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării (FLSC).
Între 16.10 şi 08.12.2017, CLCSSL organizează o nouă sesiune de înscrieri pentru anul academic 2017-2018, în intervalul orar 16.00-18.00, de luni până vineri (cu excepția zilelor de 30.11 și 01.12.2017), în holul de la intrare din Corpul A, într-un spațiu amenajat lângă Decanatul FLSC, la următoarele cursuri:
a) cursuri de obţinere certificat național de competenţă lingvistică pentru toate nivelurile (la l...

mai mult

Masteratul de traductologie cu dublă diplomă – prezent și viitor

Publicat la: 5 Octombrie 2017   Sursa: USV

Absolvenţii primei promoţii a masteratului de traductologie cu diplomă dublă din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) au fost prezenţi la deschiderea anului universitar, alături de prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, Rectorul instituției academice. 

Masteranzii de la Universitatea de Stat din Moldova (USM), prin vocea absolventei Mihaela Răileanu, au transmis un mesaj cu privire la experiența celor doi ani de studiu, pe care îl redăm in extenso.

 

...

mai mult

Deschidere an universitar 2017-2018

Publicat la: 27 Septembrie 2017   Sursa: USV

Festivitatea de deschidere a anului universitar 2017-2018 va avea loc în Auditorium „Joseph Schmidt ”, Luni, 02 Octombrie 2017, la ora 900 . Deschiderea anului universitar la nivelul Facultăților va avea loc după cum urmează:

 

Nr.
crt

Facultatea


mai mult

Spectacolul de dans contemporan „Tabularasa”, în acest weekend, la Suceava

Publicat la: 22 Septembrie 2017   Sursa: USV

     Echipa proiectului „Coregrafii sociale” va prezenta, în zilele următoare, spectacolul de dans contemporan Tabularasa.
     Evenimentul este rezultatul unui proiect cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, desfășurat în colaborare cu Centrul Național al Dansului București. Acesta își propune să exploreze întrepătrunderea dintre viața socială, arta dansului și spiritualitate în dansul contemporan, fiind rodul unei serioase cercetări academice.
     Spectacolul propus publicului sucevean evidențiază rolul dansului în vindecarea traumelor personale și sociale, incluzând elemente africane și sudamericane, în interpretarea a 10 dansatori din Columbia, Români...

mai mult

Admitere 28-29 septembrie 2017

Publicat la: 22 Septembrie 2017   Sursa: USV

      USV organizează admitere la programele de studii de licență, master, doctorat și conversie profesională, pentru românii de pretutindeni, pentru programele cu dublă diplomă (încheiate cu Republica Moldova, Ucraina și Spania) și alte situații speciale, conform următorului calendar:
  

 

<...

mai mult

Workshopul „Studii de teren în potamologia ortotidală”

Publicat la: 22 Septembrie 2017   Sursa: USV

     În cadrul workshopului „Studii de teren în potamologia ortotidală”, care va avea loc în Amfiteatrul E129 al Universității Ștefan cel Mare din Suceava în data de 30 septembrie 2017, începând cu ora 9:00, vor fi prezentate rezultate ale cercetarilor efectuate în cadrul proiectului PN-II-RU-TE-2014-4-2900. Proiectul a fost finanțat de UEFISCDI pentru a identifica, prin studii de teren efectuate pe teritoriul României, areale în care râurile prezintă oscilații ortomareice ale parametrilor apei. Studii de teren și măsurători din cadrul acestui proiect au fost realizate în situri având substrat calcaros/dolomitic și ape de suprafață termale, de amestec și reci în areale suprapuse pe localitățile Băile Felix, Moneasa, Geoagiu-Băi, Băile Herculane, Hâ...

mai mult

Bursele studențești aferente lunii septembrie, plătite în avans

Publicat la: 20 Septembrie 2017   Sursa: USV

Pe parcursul celui de-al doilea semestru a anului universitar în curs, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a acordat burse de excelență, performanță, merit, sociale și speciale, alături de alte forme de sprijin financiar, unui număr de peste 1200 de studenți. Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor studenților, sumele aferente acestor burse au fost virate în avans, în perioada aprilie-august. Menționăm faptul că, pe lângă sumele provenite de la bugetul de stat, USV a suplimentat valoarea totală a burselor acordate cu 346.652 lei, sumă alocată din venituri proprii. Prin urmare, pentru luna septembrie nu au mai rămas diferențe de plată, cu excepția studenților care beneficiază de burse sociale (studenți ...

mai mult

Activităţi de internaţionalizare la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei

Publicat la: 15 Septembrie 2017   Sursa: USV

Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat, în perioada 11 – 15 septembrie 2017, activități de internaționalizare prin intermediul programului Eramus+, în parteneriat cu o echipă de profesori de la Facultatea de Pedagogie a Universității Jan Kochanowschi din Kielce, Polonia. În această perioadă au avut loc prezentări ale universităților și comunităților locale, precum și dezbateri pe marginea oportunităților de dezvoltare a cooperării dintre cele două universități. Pe data de 12 septembrie au avut loc întâlniri cu reprezentanții Uniunii Polonezilor din România, doamna director Janina Bivol prezentând modalitățile c...

mai mult

Spectacol de dans contemporan în cadrul proiectului Coregrafii sociale

Publicat la: 15 Septembrie 2017   Sursa: USV

În perioada 11-19 septembrie 2017, echipa internațională de artiști care urmează să realizeze un spectacol de dans contemporan în cadrul proiectului Coregrafii sociale, ce va include elemente de dansuri africane și sud-americane, se află într-un stagiu de creație la Vatra Dornei, la Centrul Teritorial de Învățare și Educație Continuă al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV). Acest proiect cultural este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și USV și se desfășoară în colaborare cu Centrul Național al Dansului București. Spectacolul rezultat va fi prezentat în sala Auditorium „Joseph Schmidt” a Universității (24 septembrie, ora 19:00), Teatrul Municipal &bdqu...

mai mult

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, membru fondator al viitorului Consorțiu Collegium Carpathicum

Publicat la: 12 Septembrie 2017   Sursa: USV

     În cadrul celui de-al XXVII-lea Forum Economic desfășurat la Krynica-Zdroj - Polonia,  în perioada 5-7 septembrie 2017, organizat sub patronajul Parlamentului Poloniei, a avut loc Conferința „Europa Carpatică”, eveniment la care au participat circa 3800 de persoane și care s-a bucurat de prezența Excelenței Sale Domnul Andrzej DUDA, Președintele Poloniei, Excelenței Sale Domnul George IVANOV, Președintele Macedoniei, Excelenței Sale Domnul Giorgi MARGVELASZVILI, Președintele Georgiei, și a Doamnei Beata SZYDŁO, Prim-Ministrul Poloniei.
     La această reuniune, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, singura instituție de învățământ superior din România participantă,  a fost reprezentată de domnul prof. univ. dr. ...

mai mult

Programul de studii de licență Poliția Locală al Facultății de Drept și Științe Administrative a fost confirmat

Publicat la: 5 Septembrie 2017   Sursa: USV

     Poliția Locală - noul program de studii licență al Facultății de Drept și Științe Administrative - a fost confirmat prin HG nr. 615/2017 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 140/2017 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2017-2018, document publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 713 din 4.09.2017.
     Așteptat cu emoție atât de viitorii studenți,  cât și de comunitatea academică a USV, această specializare acoperă o arie largă de adresabilitate pe toată Moldova. Absolvenții programului de studii Poliție Locală vor avea multiple posibilități de afirmare profesiona...

mai mult

Admitere septembrie 2017

Publicat la: 5 Septembrie 2017   Sursa: USV

     Miercuri, 6 septembrie, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava demarează sesiunea de toamnă a concursului de admitere, perioada de înscriere derulându-se până în zilele de 13 sau 14 septembrie. Pentru această sesiune, oferta programelor de licenţă ale celor 10 facultăţi cuprinde, pentru candidații din România, 279 de locuri bugetate, din care 6 locuri pentru candidaţii de etnie rromă, şi 952 de locuri cu taxă, 5 locuri cu bursă și cu asigurarea cazării pentru românii din Ucraina și 80 de locuri, fără bursă și fără asigurarea cazării, pentru candidații din Republica Moldova. Forma de învăţământ la distanţă (ID) beneficiază de un număr de 376 de locuri, repartizate pe 9 programe de studii.

mai mult

IT will be FUN! – Tabăra de IT și dezvoltare personală - Un proiect organizat în parteneriat cu Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava

Publicat la: 5 Septembrie 2017   Sursa: USV

   În perioada 13 - 17 septembrie 2017, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se organizează a X-a ediție a Taberei de IT și dezvoltare personală IT will be FUN!
   
USV este partener în organizarea acestei tabere.


    Mai mult

...

mai mult

Proiect cultural Coregrafii sociale la Universitatea Suceava

Publicat la: 1 Septembrie 2017   Sursa: USV

     În data de 4 septembrie 2017 va începe activitatea de creație și repetiție în cadrul proiectului Coregrafii sociale la Universitatea Suceava. O echipă internațională de artiști va realiza un spectacol de dans contemporan ce va include elemente de dansuri africane și sud-americane. Acest proiect cultural este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (90%) și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (10%) și se desfășoară în colaborare cu Centrul Național al Dansului București. Coregrafia va fi realizată de Natalie Cohen (SUA) și Emma Damarise Ste. Marie (Canada), în colaborare cu coregraful și dansatorul Momo Sanno (România) de la CNDB. Echipa de dansatori este compusă din: Momo Sanno (România), Nelson Torres (Columbia), Diego Sarmineto (Columbia), Falciony Cruz (C...

mai mult

One-year scholarship program sponsored by the Free State of Bavaria 2018-19

Publicat la: 25 August 2017   Sursa: USV

The Free State of Bavaria invites applications for its one-year scholarship program for students from Central, Eastern and Southeastern Europe for the academic year 2018/19 via BAYHOST. Graduates from Bulgaria, Croatia, the Czech Republic, Hungary, Poland, Romania, Russia, Serbia, Slovakia and Ukraine are eligible to apply.

The scholarships are meant to finance postgraduate studies (i.e. master’s programs) and PhDs at Bavarian universities. Annual scholarships can be extended twice for up to 3 years; the scholarship amounts to 735,--€ per month. One-year study sojourns in Bavaria as part of a PhD in the home country can also be funded.

mai mult

Admitere USV iulie 2017

Publicat la: 3 August 2017   Sursa: USV

La data de 1 august 2017, numărul total al candidaților care s-au înmatriculat la USV este cu 13% mai mare decât în sesiunea iulie 2016, după cum urmează:

  • Licență ZI - 1365 persoane, dintre care 4 rromi (creștere cu 12%)
  • Licență ID - 204 persoane (creștere cu 6%)
  • Licență români de pretutindeni (R. Moldova și Ucraina) - 244 (creștere de peste 100%)
  • Masterat - 828 persoane, dintre care 2 rromi (creștere cu 18%)
  • Masterat români de pretutindeni -...

    mai mult

Apariție editorială la Peter Lang

Publicat la: 27 Iulie 2017   Sursa: USV

     Prestigioasa editură Peter Lang din Bruxelles a anunțat recent apariția volumului de traductologie  La traduction sous la loupe - Lectures critiques de textes traduits  (Traducerea sub lupă – Lecturi critice de texte traduse), semnat de universitara suceveană prof. univ. dr. Muguraș Constantinescu, publicat în colecția Nouvelle poétique comparatiste”.
     După cum anunță editorii pe coperta a IV-a, volumul vizează o „lectură critică a traducerii”, considerată ca o formă suplă și liberă de critică a textului tradus. Această lectură are ca misiune să facă distincția între textul original și cel tradus și să conducă la recunoașterea statutului specific al acestuia din urmă. Ea implică o analiză comp...

mai mult

CONFERINȚA DISCURS CRITIC ȘI VARIAȚIE LINGVISTICĂ A AJUNS LA A VII-A EDIȚIE LA USV

Publicat la: 27 Iulie 2017   Sursa: USV

În 28-29 iulie 2017, la Universitatea ”Ștefan cel Mare" din Suceava, se desfășoară lucrările Conferinței DISCURS CRITIC ȘI VARIAȚIE LINGVISTICĂ. MEMORIE, DISCURS, LITERATURĂ (I), Ediția a șaptea.

Înscrisă în proiectul Centenar (Societatea românească în anii Marii Conflagrații), ediția a șaptea a conferinței DCVL, dedicată prioritar doctoranzilor, deschide seria de manifestări închinate Marii Uniri de la 1918. 

Participanții vor dezbate subiecte referitoare la consecințele primului r&...

mai mult

Înscrieri record la USV

Publicat la: 24 Iulie 2017   Sursa: USV

Înscrierile pentru programele de studiu oferite de cele 10 facultăți ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (pentru licență – învățământ la zi și la distanță, masterat și conversie profesională), care au început pe 10 iulie 2017, s-au încheiat ieri, 21 iulie. În această sesiune de admitere, oferta educațională a universității a atras un total de 2910 de candidați, cu 418 candidați (aproape 17%) mai mult decât în sesiunea de anul trecut, când numărul total al înscrișilor la finalul sesiunii iulie a fost de 2492.

Programele de licență a...

mai mult

Prelungirea duratei de acordare a burselor pe semestrul al II-lea al anului universitar 2016-2017

Publicat la: 20 Iulie 2017   Sursa: USV

În conformitate cu prevederile Ordinului de ministru nr. 4104/05.07.2017 și a celui cu nr. 4366/13.07.2017, bursele de performanță, merit, sociale și speciale acordate de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava vor fi plătite și pe perioada verii, iar sumele aferente lunii iulie urmează să intre în conturile celor circa 1500 de studenți bursieri, care beneficiază de bursă pe acest semestru, la începutul săptămânii viitoare. 

Astfel, prin Hotărârea Senatului nr. 86 din 19 iulie 2017, a fost aprobată prelungirea perioadei de acordare a burselor pe semestrul al II-lea al anului universitar 2016-2017 până la finalul anului un...

mai mult

Directorul Biroului pentru Europa Centrală și Orientală al AUF, în vizită la USV

Publicat la: 20 Iulie 2017   Sursa: USV

În perioada 23-25 iulie 2017, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava îl va avea ca oaspete pe domnul Mohamed KETATA, Directorul Biroului pentru Europa Centrală și Orientală al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). Vizita va avea loc la invitația Centrului de Reușită Universitară din cadrul universității sucevene și vizează, printre altele, întâlnirea directorului AUF la București cu colectivul de profesori și studenți ai masteratului internațional francofon cu dublă diplomă (Suceava-Chișinău) Teoria și practica traducerii, promoția 2017. 

Printre obiectivele prezenței domnului Mohamed KETATA ...

mai mult

Proiect cultural la USV Coregrafii sociale: conectivitate relațională în plan personal și social prin dansuri africane

Publicat la: 18 Iulie 2017   Sursa: USV

     În perioada iulie-septembrie 2017, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va desfășura un proiect cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (90%) si USV (10%), în colaborare cu Centrul Național al Dansului București, cu titlul Coregrafii sociale: conectivitate relațională în plan personal și social prin dansuri africane. Proiectul, coordonat de Dr. Tudor Bălinișteanu (Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării), explorează întrepătrunderea dintre viața socială, arta dansului, și spiritualitate în dansurile contemporane africane, prin crearea unui spectacol de dans interpretat de nouă artiști (trei din Columbia, trei din România și câte unul din Egipt și Elveția, urmând ca al nouăle...

mai mult

Burse Fulbright de educație antreprenorială pentru cadre universitare din universități tehnice

Publicat la: 18 Iulie 2017   Sursa: USV

Comisia Fulbright România-Statele Unite ale Americii anunță Bursele Fulbright-RAF (Fundația Româno-Americană) dedicate cadrelor universitare românești din universități tehnice care doresc să efectueze o bursă semestrială în reședința la Universitatea din Rochester - Centrul pentru Antreprenoriat AIN, pentru studii și studii independente Cercetarea, dezvoltarea curriculumului, observarea în clasă și participarea la activitățile antreprenoriale bazate pe comunitate.

Succesul programului implică profesori vizionari dedicați învățării și punerii în aplicare a celor mai bune practici în educația antre...

mai mult

Burse postdoctorale Fulbright Senior (Visiting Scholar)

Publicat la: 18 Iulie 2017   Sursa: USV

Bursele postdoctorale Fulbright Senior (Visiting Scholar) se adresează cadrelor didactice și cercetătorilor din universități, centre și institute de cercetare, care intenționează să predea sau să realizeze studii și cercetări în mediul academic american. Candidații vor candida pentru burse de cercetare, de predare sau cu proiecte combinate (cercetare și predare), în orice domeniu, cu excepția medicinei clinice sau psihologiei clinice. Competiția s-a deschis la mijlocul lunii mai 2017 și va avea data limită de depunere a aplicațiilor la mijlocul lunii octombrie 2017. 


mai mult

Şcoala de vară „Ospitalitate și tradiție în România” la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică

Publicat la: 17 Iulie 2017   Sursa: USV

     Facultatea de  Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioada 17 - 22 iulie 2017, Şcoala de vară „Ospitalitate și tradiție în România”, în parteneriat cu Asociaţia Facultăţilor de Economie din România (AFER), sub egida Hospitality International Summer School (HISS) și a Centrului de Resurse și Cercetări în Turism din cadrul universității sucevene. Hospitality International Summer School a fost inițiat de Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea Româno-Americană Bucureşti și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
     Printre speakerii care vor participa la şco...

mai mult

Regulamentul cadru privind acordarea burselor​. Dezbatere public​ă

Publicat la: 14 Iulie 2017   Sursa: USV

Eventuale observații și sugestii se pot transmite în perioada 14.07 - 21.07.2017 pe adresa agnezia@usv.ro .

Regulamentul cadru privind acordarea burselor​. Dezbatere public​ă

...

mai mult

Echipa de handbal a USV a câștigat Campionatul European Universitar de Handbal

Publicat la: 10 Iulie 2017   Sursa: USV

     Echipa de handbal masculin a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a câștigat medalia de aur la Campionatul European Universitar de Handbal care s-a desfășurat la Antequera (Spania).
     După un parcurs frumos, cu o înfrângere și patru victorii, învingând in sferturi, cu 26-23, echipa Universității Malaga (Spania), iar in semifinale echipa Universității Montpellier (Franța), cu scorul de 28-25, echipa Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a câștigat Campionatul European Universitar de Handbal, impunându-se în fața echipei Universității Duisburg-Essen (Germania), în finala care a avut loc sâmbătă, 8 iulie, cu scorul 23 -22 (14-9).  La finalul competiției, Cristian Tcaciuc, portarul echipei sucevene, a fost desemnat cel ...

mai mult

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” DIN SUCEAVA ADMITERE 2017

Publicat la: 7 Iulie 2017   Sursa: USV

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava demarează concursul de admitere pentru ciclurile de studii de licenţă şi masteratla cele 10 facultăţi ale sale. Instituţia suceveană deschide comunităţii absolvenţilor învăţământului preuniversitar şi universitar oportunităţi de dezvoltare academică şi profesională prin programe de studii universitare de licenţă,  masterat şi doctorat, structurate pe cinci arii europene de învăţământ superior - ştiinţe sociale, ştiinţe inginereşti, ştiinţe ale naturii, ştiinţe umaniste şi ştiinţe biomedicale.

mai mult

Tranzacție de peste 500.000 de euro a unui absolvent al USV

Publicat la: 5 Iulie 2017   Sursa: USV

Domnul inginer Răzvan Gîrmacea (35 de ani), absolvent al specializării Calculatoare din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, a vândut unei companii din Hong Kong platforma software Monitor Backlinks, pe care a fondat-o în anul 2013. Platforma (https://monitorbacklinks.com) reprezintă un instrument care ajută companiile active în mediul online să monitorizeze site-urile care pun link-uri către propriul site sau către cel al unor competitori direcți. Valoarea tranzacției, care a avut loc în luna iunie, a fost de peste 500.000 de euro. 

Răzvan Gîrmacea a fost studentul Universității „Ștefan ce...

mai mult

Școala Internațională de Vară „GeoPolitica”

Publicat la: 5 Iulie 2017   Sursa: USV

În perioada 9 iulie - 19 iulie, sub auspiciile Consulatului General al României din Cernăuți, se vor desfășura lucrările celei de a XV-a ediții a Școlii Internaționale de Vară „GeoPolitica”, cu tema Trilaterala ROMÂNIA - UCRAINA - MOLDOVA: diplomație, strategii de securitate, competitivitate, parteneriate, organizată în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava,  Universitatea Națională „Yurii Fedkovych” din Cernăuți și Centrul Regional de Cercetare și Analiză a Riscurilor Transfrontaliere Suceava.

Ca și în anii precedenți, cursurile se adresează...

mai mult

USV la Salonul Internațional al Invențiilor, Cercetării, Inovării și Transferului Tehnologic

Publicat la: 3 Iulie 2017   Sursa: USV

     În perioada 28-30 iunie 2017 a avut loc la Iași a XXI-a ediție a Salonului Internațional al Invențiilor, Cercetării, Inovării și Transferului Tehnologic, organizat de Universitatea Tehnică Ghorghe Asachi din Iași și Institutul național de inventică din Iași. La Salonul de invenții au fost expuse și prezentate 220 de invenții. Facultatea de Inginerie Alimentară a participat la acest salon cu 11 exponate, 10 din acestea fiind răsplătite cu cea mai înaltă distincție, Medalia de aur. Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava a primit Medalie de aur și Diplomă de excelență pentru întreaga activitate, ca promotor al inventicii românești. Colectivul de inventatori a mai fost rasplatit cu Diplome de excelență și cupe.

mai mult

Faza națională a concursului de inovare în domeniul produselor alimentare „Ecotrophelia”

Publicat la: 30 Iunie 2017   Sursa: USV

Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează faza națională a concursului de inovare în domeniul produselor alimentare „Ecotrophelia”. Cea de-a VI-a ediție a competiției se va desfășura în perioada 2-4 iulie 2017 și se adresează studenților. Participanții sunt provocați să creeze produse alimentare inovative pentru consumul uman. 

Deschiderea oficială a concursului va avea loc pe 3 iulie 2017, începând cu ora 9.00, în aula din corpul E al USV. Pentru ediția din acest an s-au înscris 15 echipe de la următoarele universități: Universit...

mai mult

Olimpiada Națională a Economiștilor în Formare, ediția 2017

Publicat la: 29 Iunie 2017   Sursa: USV

Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava găzduiește, în perioada 28-30 iunie 2017, o manifestare științifică studențească de prestigiu. Este vorba de faza finală a Olimpiadei Naționale a Economiștilor în Formare, ediția 2017. Această competiție, organizată anual, începând cu anul 2006, reunește studenți de la toate facultățile de economie din România, într-o întrecere a minților inteligente și inovative. Concursul constă în elaborarea unei lucrări științifice și prezentarea ei în plen, în față comisiei de jurizare și a celorlalți  competitori. 

mai mult

Stagiu de formare continuă pentru profesorii de Istorie și de Limba română din nordul Bucovinei (Ucraina)

Publicat la: 28 Iunie 2017   Sursa: USV

În perioada 23-25 iunie, la Centrul pentru Pregătire Continuă a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, situat în orașul Vatra Dornei, a avut loc un Stagiu de formare continuă pentru profesorii de Istorie și de Limba română din nordul Bucovinei (Ucraina), sub coordonarea domnului prof. univ. dr. Ștefan PURICI, prorector cu Imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană al USV. Cursurile au fost organizate la solicitarea Institutului Postuniversitar de Perfecționare a Cadrelor Didactice din Regiunea Cernăuți, reprezentat în cadrul stagiului de doamna Lilia Hovornean, profesor metodist, și a Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, reprezentat de profesorul Arcadie M...

mai mult

„Eminescu în limbile lumii. Traduceri, receptare critică și academică (II)”, masă rotundă internațională organizată de Lectoratul de limbă română al USV de la Cernăuți

Publicat la: 26 Iunie 2017   Sursa: USV

Vineri, 23 iunie 2017, Lectoratul de Limbă Română al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Centrul de Studii Românești (ambele instituții din cadrul Universității Naționale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți) au organizat în Salonul verde al Universității cernăuțene cea de-a doua ediție a mesei rotunde internaționale „Eminescu în limbile lumii: traduceri, receptare critică și academică”.

În introducere, Gina Puică, titulara Lectoratului, a reamintit și argumentat tematica aleasă pentru această masă rotundă. Plecând de la con...

mai mult

Premii pentru USV la Bursa Naţională a Invenţiilor Româneşti

Publicat la: 23 Iunie 2017   Sursa: USV

     O delegație condusă de către domnul prof. dr. ing. Valentin Popa, Rector al USV, a participat în data de 20 iunie 2017 la prima ediție a „BURSEI NAŢIONALE A INVENŢIILOR ROMÂNEŞTI”, organizată de Ministerul Cercetării și Inovării, în parteneriat cu Camera Deputaților și cu Camera de Comerț și Industrie a României, la Palatul Parlamentului. La eveniment au participat 40 de expozanți (universități, institute de cercetare și firme), cu brevete premiate în 2016 la saloanele internaționale de inventică.
     În cadrul evenimentului, Ministerul Cercetării și Inovării a acordat o Diplomă de apreciere Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, fiind premiate următoarele invenții:
     - Actuator electrochimic hibrid &n...

mai mult

167 de ani cu Eminescu

Publicat la: 13 Iunie 2017   Sursa: USV

     Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează, în data de 15 iunie, expoziţia de carte intitulată 167 de ani cu Eminescu, care va avea loc în Holul Central, corpul A al USV, şi va conţine volume semnate de către marele poet sau dedicate acestuia. Invitaţii speciali ai manifestării vor fi: conf. univ. dr. Daniela Petroşel, prodecan al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării (FLSC), conf. univ. dr. Mariana Boca şi conf. univ. dr. Vasile Ilincan. În cadrul evenimentului, studenţii FLSC vor citi pagini din poezia eminesciană, dar şi din propriile creaţii.
     Expoziția va fi deschisă între orele 10:00-16:00 şi se adresează tuturor sucevenilor iubitori de Eminescu.

...

mai mult

Universitari suceveni în comisiile CNATDCU

Publicat la: 13 Iunie 2017   Sursa: USV

     Ieri, 12 iunie 2017, Ministerul Educației Naționale a publicat două ordine deosebit de importante pentru funcționarea eficientă și la înalte standarde de calitate a învățământului superior din România: Ordinul 3990/2017 privind componența nominală a comisiilor de contestații ale Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și Ordinul nr. 3991/2017 privind componența nominală a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.
Conducerea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava salută numirea a patru membri ai Alma Mater Sucevensis în comisii de specialitate, după cum urmează:

 

  1. Prof.univ.dr.ing. Valentin Popa, Rectorul USV, a fost n...

    mai mult

Orientation trip pentru studenții Erasmus + ai USV

Publicat la: 13 Iunie 2017   Sursa: USV

În perioada 9-11 iunie 2017, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat tradiționala aplicație practică pentru studenții din cadrul programului Erasmus+ care studiază în acest semestru la Suceava.  

Timp de trei zile, studenți din Armenia, Franța, Grecia, Italia, Maroc, Portugalia, Slovenia, Spania, Turcia au putut vizita unele din cele mai frumoase și mai puțin cunoscute zone al României, inclusiv Parcul Național Călimani (PNC).  Programul interactiv pregătit de organizatori în colaborare cu echipa PNC a cuprins, printre altele, r...

mai mult

Fancy fiesta à la française, la a VIII-a ediţie

Publicat la: 9 Iunie 2017   Sursa: USV

     Cu scopul de a încuraja învăţarea limbilor străine şi, mai ales, de a milita pentru toleranţă culturală în spaţiul european, Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează a VIII-a ediţie a Concursului de interpretare de cântece Fancy fiesta à la française. Acest concurs se adresează atât studenţilor cât şi elevilor din şcolile şi liceele sucevene, fiind menit să contribuie nu numai la promovarea plurilingvismului, ci şi la întărirea colaborării dintre învăţământul preuniversitar şi cel universitar.
     Pe data de 9 iunie 2017, de la ora 10, vor urca pe scena Auditoriumului „Joseph Schmidt” treisprezece grupuri de copii şi ad...

mai mult

Marsul absolventilor USV promotia 2018

Publicat la: 7 Iunie 2017   Sursa: USV

     Acest mesaj este adresat studenților de la programele de licență din anii II (durata 3 ani) și III (durata 4 ani), respectiv masteranzilor din anul I, de la toate facultățile.

     Dragi studenți ai promoției 2018,

     În vederea organizării marșului absolvenților pentru promoția 2018, vă rugăm să completați chestionarul de la linkul de mai jos:
     www.isondaje.ro/sondaj/520341683/ 
     Completarea durează mai puțin de 1 minut. 

     Rezultatele sondajului vor sta la baza deciziei Consiliului de Administrație privitoare la fixarea datei Marșului absolvenților 2018.

     Vă mulțumim pentru ...

mai mult

Concurs de creativitate tehnică Fun Mechanics

Publicat la: 31 Mai 2017   Sursa: USV

     Săptămâna trecută, la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, s-a desfășurat cea de a treia ediție a concursului de creativitate tehnică Fun Mechanics, eveniment organizat de un colectiv coordonat de către doamna ş.l.dr.ing. Luminiţa Irimescu, în parteneriat cu sindicatul „Univers” al Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava.
     Pe durata celor 5 ore de concurs, fiecare echipă de studenți a avut de realizat o construcție din elemente tipizate, obţinând o structură cu mecanisme mobile.  Echipele studențești înscrise în competiție aparţin celor trei specializări ale Facultății: Mecatronică, Tehnologia Construc&...

mai mult

FIESC la Euroinvent 2017

Publicat la: 31 Mai 2017   Sursa: USV

În perioada 25 – 27 mai 2017, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat la European Exhibition of Creativity and Innovation - EUROINVENT 2017, eveniment care s-a desfășurat la Palatul Culturii din Iași. Ediția din acest an a avut cea mai numeroasă participare internațională de până acum: Croația, Egipt, Indonezia, Portugalia, Iran, Irak, Malaezia, Polonia, Spania, Coreea, Turcia, Taiwan, Qatar, Statele Unite ale Americii, Macedonia, Marea Britanie etc. În cadrul celor 3 zile, și-au expus lucrările și câteva universități din țară: Universitatea Politehnica București, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iași și Universitatea din Craiova.

mai mult

Bursa de Valori București la USV

Publicat la: 25 Mai 2017   Sursa: USV

     Bursa de Valori București (BVB), în misiunea sa de îmbunătățire a nivelului educației financiare în Romania și a înțelegerii cât mai exacte a piețelor de capital, oferă seminarii educaționale gratuite tuturor companiilor și facultăților din țara noastră. În ceea ce privește mediul academic, seminariile sunt organizate direct la facultăți, la o dată convenabilă studenților care doresc să participe.
     În acest sens, doamna Ileana Botez, director de Comunicare și Marketing în cadrul BVB, unul dintre pionierii pieței de capital din Romania, având o experiență de peste 20 ani în acest domeniu, și domnul Lucian Isac, director general al firmei de brokeraj ESTINVEST Focșani, au fost prezenți joi, 18 mai a.c., în Universitatea „&...

mai mult

Participare USV la faza națională a Concursului studențesc de mecanică

Publicat la: 24 Mai 2017   Sursa: USV

În perioada 18-20 mai 2017 s-a desfășurat cea de a 8-a ediție a Concursului studențesc de mecanică „Andrei Ioachimescu”, faza națională. Evenimentul a fost găzduit de Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” Iași și a reunit 60 de studenți și 20 de cadre didactice din 12 centre universitare: Academia Tehnică Militară din București, Universitatea Politehnică din Timișoara,  Universitatea din Pitești, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava,  Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea Tehnică de Construcții din București , Universitatea Transilvania din Brașov,  Universitatea Politehnic&#...

mai mult

In Memoriam Dorel Cernomazu

Publicat la: 24 Mai 2017   Sursa: USV

Departamentul de Electrotehnică al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava dorește să îl omagieze pe Profesorul univ. dr. ing. Dorel CERNOMAZU, inventator de elită, creator de școală și profesor, membru al comunității academice sucevene.

Evenimentul, realizat în parteneriat cu Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci București, va avea loc joi, 25 mai 2017, la ora 10:00, în sala de conferințe Dimitrie Leonida (corp C - nivelul 2) și va debuta cu lansarea cărții „111 invenții - IN MEMORIAM Dorel CERNOMAZU”, după care specialiștii OSIM vor realiza o prezentare cu privire la brevetul european clasic / brev...

mai mult

Săptămâna internațională a profesorilor și Conferința internațională a cercetării studențești la Universitatea Latvia din Riga

Publicat la: 22 Mai 2017   Sursa: USV

     Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei (FSE) din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava a participat, pentru a treia oară, în perioada 8 - 12 mai 2017, la „8th International Week of Professors” și la „16th International Students Research Conference”. Evenimentele au fost organizate la Riga de Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie și Arte din cadrul Universităţii Latvia, Letonia. La conferinţă au fost prezente echipe de profesori şi studenţi de la universităţi din peste 10 ţări europene care au expus în sesiunile de comunicări rezultatele cercetărilor din domeniul educaţional prin prezentarea a 110 lucrări științifice studențești.
USV a fost reprezentată de conf. univ. dr. Otilia Clipa și de studenta Maria Mandici, de la pro...

mai mult

Lansare de carte la Biblioteca USV

Publicat la: 22 Mai 2017   Sursa: USV

     Vineri, 26 mai 2017, ora 12:00, în Sala de lectură (corpul E) a Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, va avea loc lansarea cărții Domoleni. Tărășenii, semnat de universitarul sucevean Gheorghe C. Moldoveanu și publicat la Editura PIM, Iași, 2017. Volumul va fi prezentat de Prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu și Conf. univ. dr. Daniela Petroșel.
     Prof. univ. dr. Gheorghe C. Moldoveanu, fost cadru didactic la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, este autorul a numeroase studii, între care se pot menționa: Istoria limbii române : Latina, vol. 1, 2001; Principii de scriere românească, 2006; Aron Pumnul – contribuții la dezvoltarea limbii și culturii românești din Bucovina, 2007; Din școală......

mai mult

Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din Suceava – din nou în topul celor mai bune facultăți de profil din România

Publicat la: 22 Mai 2017   Sursa: USV

Câțiva studenți suceveni de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării au fost premiați la recent încheiatul Colocviu National Studențesc „Mihai Eminescu”, ediția a XLIII-a, desfășurat la Iași în perioada 18-20 mai. Este vorba de cea mai importantă manifestare științifică studențească cu profil filologic la care participă studenți și masteranzi, de regulă, de la toate facultățile de litere din România și din Republica Moldova. Lucrările colocviului s-au desfășurat pe cinci secțiuni (Exegeze; Critica criticii/Studii culturale; Stilistică și poetică, lexicografie poetică; Publicistică, însemnări, corespondență; Atelier de traduceri). Tema gener...

mai mult

Concursul Hard & Soft 2017 de la USV la TVR Iași

Publicat la: 22 Mai 2017   Sursa: USV

      Jurnalista Maria Florea și colegii săi de la TVR au participat timp de două zile la concursul Hard & Soft 2017 de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, având ca rezultat o știre despre concurs difuzată pe TVR Iași și TVR3, care poate fi urmărită la adresa:

    https://youtu.be/C7ioxh4At-A

 

...

mai mult

Programul săptămânii a 3-a a Zilelor și Nopților Studențești USV 2017

Publicat la: 22 Mai 2017   Sursa: USV

                            Săptămâna 3                        
                          22-28 Mai 2017
                          Intrare gratuită
 

Luni, 22 mai 2017
12 – 17: Campionat de baschet ZNSt (Sala de sport USV)
16 – 20: „Camera Secretă” (Corp E, Sediul Organizațiilor Studențești)   
19 &...

mai mult

CCOC oferă repere pentru studenții care caută un LOC DE MUNCĂ!

Publicat la: 19 Mai 2017   Sursa: USV

    În luna mai, Centrul de Consiliere și Orintare în Carieră (CCOC) oferă REPERE pentru studenții care caută un LOC DE MUNCĂ!

...

mai mult

Colocviul Internațional Omul și Mitul

Publicat la: 17 Mai 2017   Sursa: USV

     În perioada 18-19 mai 2017, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava se desfăşoară cea de-a VII-a ediţie a Colocviului Internaţional OMUL ŞI MITUL, organizat în colaborare cu Universitatea Insulele Baleare din Spania, Uniunea Ucrainenilor din România şi Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Cultural – Suceava.
     Deschiderea oficială a lucrărilor colocviului va avea loc joi, 18 mai 2017, începând cu ora 10, în Amfiteatrul Dimitrie Leonida, Corp D.
     Lucrările în cadrul secţiunilor vor începe joi, 18 mai 2017,  la ora 14 şi vor continua vineri, 19 mai 2017, începând cu ora 9.30.
     La această ediţie a Colocviului Internaţional OMUL ŞI MITUL participă c...

mai mult

Programul Zilelor și Nopților Studențești pentru săptămâna a doua

Publicat la: 15 Mai 2017   Sursa: USV

Luni, 15 mai 2017
10 – 11: Deschiderea oficială a Concursului studențesc internațional HARD & SOFT – ediția XXIV (Aula Corp E)
17 – 21: Campionat de volei ZNSt @ USV (Sala de sport USV)
20 – 22 Concert studențesc de muzică Folk (Grădina Englezească / Auditorium) 20 - … Lansare Cammpionat League of Legends (on-line)
Marți, 16 mai 2017
10:30 – 11:30: Conferința - Gala Profesorului Bologna (Book Cafe USV)
14 – 16: Concursul de eseuri „O scrisoare de recunoștință pentru profesorul meu" – ediția a II-a (Corp A - 116)
16 – 18: Campania antiSIDA – Dezbatere și distribuire pliante (Aulă Corp E)
20 – 22:...

mai mult

Studenții FIESC s-au întâlnit cu reprezentanții OSF Global Services

Publicat la: 14 Mai 2017   Sursa: USV

     Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava acordă o atenție deosebită relației învățământ – mediul economic. În această direcție, facultatea caută să mențină la un nivel cât mai ridicat colaborarea cu firmele din domeniile programelor sale de studii, astfel încât procesul de formare a viitorilor ingineri să fie mereu orientat către cerințele actuale ale pieței muncii. Printre acțiunile organizate se înscriu și întâlnirile dintre cadrele didactice cu reprezentanții companiilor de profil pentru analiza planurilor de învățământ și a conținutului disciplinelor, dar și întâlnirile studenților cu persoane care lucrează în ace...

mai mult

Specialist Fulbright în domeniul educației emoționale la Facultatea de Științe ale Educației

Publicat la: 14 Mai 2017   Sursa: USV

     În perioada 12 – 28 mai 2017, Facultatea de Științe ale Educației va fi gazdă pentru un specialist Fulbright, dr. John Liptak, de la Universitatea Radford din SUA, care va coordona programul Enhancing Social-Emotional Competence through Education, derulat cu studenții de la programul de masterat Consiliere Școlară și Educație Emoțională. Dr. John Liptak vizitează universitatea noastră în contextul Programului Fulbright Specialist, susținut de Comisia Fulbright din România.
     Având expertiză în domeniul consilierii și al dezvoltării curriculare pentru promovarea inteligenței emoționale, specialistul Fulbright va contribui la realizarea obiectivelor facultății, de a optimiza continuu oportunitățile de învățare deschise studenților, dar și de a întâmpina ...

mai mult

ECOTROPHELIA 2017, etapa locală

Publicat la: 11 Mai 2017   Sursa: USV

Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava va organiza sâmbătă, 13 mai 2017, începând cu ora 9.00, în Amfiteatrul mare din corpul E, cea de a VI-a ediție a competiției pentru crearea de produse alimentare inovative ECOTROPHELIA – faza locală. Competiția se adresează tuturor studenților înscriși la programele de studii de licență, masterat și doctorat.  

Concursul are drept scop încurajarea creativității studenților în dezvoltarea unor produse alimentare eco-inovative, destinate consumului uman și prietenoase cu mediul înconjurător.

mai mult

Chestionar despre drepturile și obligațiile studentului, organizat de Uniunea Națională a Studenților din România

Publicat la: 9 Mai 2017   Sursa: USV

     Uniunea Națională a Studenților din România elaborează un raport privind respectarea prevederilor codului drepturile și obligațiile studenților în universitățile din România.
     Părerea fiecărui student este foarte importantă pentru realizarea acestui raport, deoarece se dorește sa conțina informații corecte și reale. Datele cu caracter personal nu vor fi divulgate.

     Adresa la care se găsește chestionarul este:
  www.unsr.ro/chestionar-cod

...

mai mult

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, medalii de aur la INNOVA Barcelona 2017

Publicat la: 9 Mai 2017   Sursa: USV

     Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a participat, în perioada 4-6 mai, la Salonul INNOVA BARCELONA – 2017, unde echipe din 10 țări, printre care Spania, Franța, Polonia, Rusia, Tailanda, Iran, Moldova și România, au expus 200 de proiecte inovative în domeniile energy & sustainablity, industry & industrial processes , lifestyle, leisure & culture, medicine & health , service & tourism. Pe lângă universitatea suceveană, țara noastră a mai fost reprezentată de Universitatea Politehnica București, Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea din Pitești și de cele mai importante institute de cercetare.
     Inventatorii din USV, cadre didactice de la Facultatea de Inginerie Electrică ...

mai mult

Reuniunea consorțiului universitar „Academica Plus” București, 4 mai 2017, sediul Ministerului Educației Naționale

Publicat la: 9 Mai 2017   Sursa: USV

     În cadrul Reuniunii din data de 4 mai 2017, desfășurată la sediul Ministerului Educației Naționale, reprezentanții universităților membre ale Consorțiului Universitar „Academica Plus” au analizat mai multe subiecte legate de evoluția învățământului superior românesc. În urma dezbaterilor, Consorțiul Universitar „Academica Plus” a decis:
       - să sprijine realizarea de urgență a unei noi clasificări a universităților, cu includerea în cadrul consorțiului care va realiza clasificarea a unui organism internaţional, cu competenţe în domeniul ierarhizării şi clasificării instituţiilor de învăţământ, selectat pe bază de concurs, așa cum prevede art...

mai mult

REUNIUNEA CONSORȚIULUI UNIVERSITAR „ACADEMICA PLUS” București, 4 mai 2017, sediul Ministerului Educației Naționale

Publicat la: 9 Mai 2017   Sursa: USV

În cadrul Reuniunii din data de 4 mai 2017, desfășurată la sediul Ministerului Educației Naționale, reprezentanții universităților membre ale Consorțiului Universitar „Academica Plus” au analizat mai multe subiecte legate de evoluția învățământului superior românesc. În urma dezbaterilor, Consorțiul Universitar „Academica Plus” a decis: 

- să sprijine realizarea de urgență a unei noi clasificări a universităților, cu includerea în cadrul consorțiului care va realiza clasificarea a unui organism internațional, cu competențe în domeniul ierarhizării și clasificării ...

mai mult

Programul primei săptămâni a Zilelor și Nopților Studențești 2017 la USV

Publicat la: 8 Mai 2017   Sursa: USV

Luni, 08 mai 2017
08 – 16: Actiuni de promovare ZNSt 2017 (Campus USV si Colegii Suceava)
10 – 12: Zbor spre stele - Intalnire cu singurul cosmonaut roman, Dumitru
Prunariu (Observatorul Astronomic)
10 – 13: How to wIN the challenGE: internationalizing EQF Level 5 – Atelier
de lucru international (Sala D101)
18 – 21: Marsul Absolventilor USV 2017 si Festivitatea de Absolvire (USV ->
Casa de Cultura a Sindicatelor)
21 – 22: Concert VOLTAJ (Esplanada Casei de Cultura a Sindicatelor)

Marti, 09 mai 2017
08– 12: Actiuni de donare de sange (Centrul de Transfuzie Sanguina)
12 – 14: Targul organizatiilor studentesti din USV (Atrium Corp E)
19 – 21: Recital c...

mai mult

Workshop Internațional - How to wIN the challenGE: internationalising EQF Level 5 - HINGE

Publicat la: 8 Mai 2017   Sursa: USV

În perioada 8 - 12 mai 2017 Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava vă invită la Workshop-ul internațional „How to wIN the challenGE: internationalising EQF Level 5 - HINGE”.

Afiș eveniment
    Prezentare proiect

...

mai mult

Întâlnire cu domnul general Dumitru Prunariu

Publicat la: 5 Mai 2017   Sursa: USV

     Luni, 8 mai 2017, domnul general Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spaţiu, va fi prezent la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, cu ocazia Marşului absolvenţilor. Începând cu ora 10, Observatorul USV organizează, în sala mică, o întâlnire publică cu domnia sa.
     La acest eveniment sunt aşteptaţi profesori, studenţi, elevi, şi nu numai, interesaţi să discute despre zborul în spaţiul cosmic.
     Intrarea este liberă.

...

mai mult

Specialişti fără frontiere la USV

Publicat la: 4 Mai 2017   Sursa: USV

     Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioada 4-6 mai, workshop-ul „Specialiști fără frontiere”, la care participă parteneri ai facultății din Ungaria, Ukraina, R.Moldova, Maroc şi Spania.
     În programul manifestării sunt incluse prezentări ale instituțiilor partenere, accentul fiind pus pe experiențele acestora și planurile de viitor în ceea ce privește dezvoltarea colaborării în domeniul educației și cercetării. Vor fi prezentate inclusiv rezultatele unor studii realizate de tinerii cercetători din cadrul instituțiilor de învățământ partenere.
     Participanții vor avea ocazia să viziteze atât o ...

mai mult

Președintele României, Klaus Werner IOHANNIS, susține abordarea integrată public-privată promovată de Clusterul Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava – Botoșani

Publicat la: 4 Mai 2017   Sursa: USV

     Președintele României, domnul Klaus Werner IOHANNIS, s-a întâlnit miercuri, la Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu reprezentanții Clusterului Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava-Botoșani , la inițiativa președintelui Consiliului Județean Suceava, domnul Gheorghe FLUTUR.
     Președintele clusterului, prof. univ. dr. Mihai DIMIAN, a prezentat o abordare integrată de dezvoltare a sectorului bioeconomic din zona Suceava-Botoșani, pornind de la potențialul de dezvoltare al zonei și exemplele de succes înregistrate de companiile din cadrul clusterului, amintind de componenta inovatoare și educațională reprezentată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și de proiectele de dezvoltare ale infrastructurii, derulate de Consiliu...

mai mult

Proiectul ACCES - Dobândirea de competențe esențiale pentru dezvoltarea de servicii eficace oferite utilizatorilor de scaun rulant

Publicat la: 3 Mai 2017   Sursa: USV

     Fundația Motivation România, în parteneriat cu Federația Română a  Asociațiilor de Fizioterapie și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, prin Facultatea de Educație Fizică și Sport, organizează o demonstrație de baschet în scaun rulant și două ateliere de lucru, în cadrul cărora vor fi prezentate studenților și specialiștilor din domeniu diferite tehnici de manevrare a scaunului rulant, de folosire a rampelor mobile și de transfer a utilizatorilor.
     Evenimentul se va desfășura în data de 10 mai 2017,  în intervalul orar 11.00- 15.00,  în Sala de Sport  a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
     La ...

mai mult

Salonul de carte „Alma Mater Librorum” la USV

Publicat la: 3 Mai 2017   Sursa: USV

În perioada 11-12 mai 2017, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se organizează cea de a IV-a ediție a Salonului de carte „Alma Mater Librorum”, la care sunt invitate edituri din țară și străinătate (Rep. Moldova, Ucraina), alături de Editura USV și alte edituri sucevene.

Programul Salonului de carte „Alma Mater Librorum” include lansări și prezentări de publicații, schimburi de experiență între editurile prezente, vânzare de carte la standul organizat de Biblioteca USV și o prezentare a ofertei de stagii de cercetare la Memorialul Ipotești.

mai mult

Printemps de l’Innovation du Français la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Publicat la: 2 Mai 2017   Sursa: USV

 

     Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va găzdui, în perioada 5-6 mai 2017, evenimentul Printemps de l’Innovation du Français , sub titlul „Nouvelles pratiques de classe et enseignement du français”, care va reuni peste 120 de profesori de limba franceză din județele Suceava, Botoșani şi Iași, alături de experți internaționali, specialiști în didactica limbii franceze.
     Programul activităților este compus din trei secțiuni distincte: o secțiune de sensibilizare, care va cuprinde două conferințe online susținute de specialiști pe tema inovației pedagogice în domeniul predării limbii franceze, o secțiune de formare, care va consta în derul...

mai mult

Concurs Internaţional Studenţesc de Calculatoare „HARD & SOFT” ediţia a XXIV-a

Publicat la: 2 Mai 2017   Sursa: USV

     Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din  Suceava organizează,  în perioada 15  - 20 mai 2017, Concursul Internaţional Studenţesc de Calculatoare HARD & SOFT, aflat la cea de-a 24-a ediţie.
     Hard&Soft este un concurs adresat studenților seniori din domeniile calculatoarelor, electronicii şi automaticii, care își propune să testeze competențele tehnice hardware și software și de relaționare socială ale viitorilor ingineri. Pe parcursul a 5 zile, echipe formate din câte 4 studenți vor încerca, iar unii vor și reuși, să rezolve sarcini cu un grad ridicat de complexitate. O asemenea reu&#...

mai mult

ȘCOALA DE IE la USV

Publicat la: 26 Aprilie 2017   Sursa: USV

     Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava găzduiește, în zilele de 29 și 30 aprilie 2017, între orele 10.00-18.00, ȘCOALA DE IE .
     Atelieruleste organizat în contextul expoziției IAAIDOMA , deschisă la Hanul Domnesc Suceava / Muzeul Bucovinei, ce cuprinde replici ale cămășilor păstrate de marile muzee ale lumii: Metropolitan New York, Muzeul de Textile din Toronto, Muzeul de Textile din Lyon, Muzeul Etnografic din Geneva. În cadrul evenimentului vor fi explicate și exemplificate tehnici de cusut specifice anilor 1850-1918.
      Organizatorul evenimentului, doamna arhitect Ioana Corduneanu, fondatoarea comunității SEMNE CUSUTE, va iniția participanții în taina cusăturilor tradiționale:...

mai mult

Fotograful Răzvan Voiculescu lansează joi, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, albumul de fotografie și filmul DOR de ROST

Publicat la: 25 Aprilie 2017   Sursa: USV

     Fotograful R ă zvan Voiculescu lanseaz ă  joi, 27 aprilie, ora 16.00, la Universitatea „ Ș tefan cel Mare” din  Suceava, în aula din corpul E, albumul de fotografie ș i filmul DOR de ROST , la împlinirea a doi ani de la prima parte a aceluia ș i proiect, ROST – ese n ț e, gusturi ș i st ă ri române ș ti

mai mult

Stagii de practică la SCHAEFFLER (Cristian - Brașov)

Publicat la: 25 Aprilie 2017   Sursa: USV

     În cadrul formării profesionale, stagiul de practică este esențial pentru o viață activă performantă după absolvirea facultății. Compania Schaefller dorește ca parte dintre dumneavoastră să efectuați stagiile de practică în această vară la Cristian - Brașov.
     În afișul transmis de companie se poate găsi oferta detaliată de locuri de practică în anul 2017. 
     Teoretic, perioada de stagiu se poate întinde pe maxim 3 luni (1 iulie - 30 septembrie). Pentru prima lună, compania acoperă cheltuielile de cazare, transport și masă.
     În funcție de cunoștințele profesionale ale studentului practicant, implicar...

mai mult

Programul Oficial de Internship al Guvernului României, ediţia a V-a, 2017

Publicat la: 25 Aprilie 2017   Sursa: USV

Programul Oficial de Internship al Guvernului României, ediţia a V-a, se va derula în această vară în perioada 17 iulie – 18 septembrie 2017 și va oferi tinerilor oportunitatea de familiarizare cu metodele de lucru ale administraţiei publice centrale. Dincolo de activitatea zilnică în cadrul administrației centrale, stagiarii vor avea ocazia să participe la discuții și mese rotunde în prezența unor înalți oficiali ai statului român, precum și la training-uri și workshop-uri tematice. mai mult

Universitari suceveni în Organismele Consultative ale Ministerului Cercetării şi Inovării

Publicat la: 25 Aprilie 2017   Sursa: USV

   Ca urmare a concursului de selecţie a membrilor pentru Organismele Consultative ale Ministerului Cercetării şi Inovării (MCI), USV are reprezentanţi în toate cele 4 consilii naţionale în domeniul cercetării, dezvoltării şi inovării, după cum urmează: 

  1. Prof.univ.dr.ing. Mihai DIMIAN în cadrul Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice - 21 membri (9 reprezentând universităţi). CNCS este un organism consultativ al MCI, ale cărui principale atribuţii sunt: stabilirea standardelor, criteriilor şi indicatorilor de calitate pentru cercetarea ştiinţifică, auditarea periodică a cercetării ştiinţifice universitare şi evaluarea calităţii cercetării studiilor universitare de doctorat.
  2. <...

    mai mult

Turneul Final al Campionatului Național Universitar de Handbal Masculin

Publicat la: 24 Aprilie 2017   Sursa: USV

     Ministerul Educației Naționale, prin Federația Sportului Școlar și Universitar, în parteneriat cu Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava, Federația Română de Handbal, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, Clubul Sportiv Universitar din Suceava, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Asociația Județeană de Handbal Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava şi Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava organizează, în perioada  04 – 07.05.2017, Turneul Final al Campionatului Național Universitar de Handbal Masculin. Jocurile din cadrul competiţiei se vor desfăşura în Sala de Sport a Liceului cu Program Sportiv din Suceava și în Sala de Sport a Școlii Gimnaziale „...

mai mult

Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică organizează Cursuri de formare profesională

Publicat la: 12 Aprilie 2017   Sursa: USV

     Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universităţii Ștefan cel Mare” din Suceava,  prin Laboratorul de Incubare a Afacerilor – INCUBAF, anunţă deschiderea unor cursuri de formare profesională începând cu luna Aprilie 2017 , după cum urmează:
       - Manager Proiect, curs de specializare care acoperă tematica necesară pentru ocuparea unui post de Manager de proiect, indiferent de tipul de proiect sau locul de muncă de bază al persoanei nominalizate să îndeplinească această funcție ;
       - Competențe Antreprenoriale, curs de inițiere care sprijină ideile de dezvoltare a micilor afaceri în Bucovina, pri...

mai mult

Dezbateri pe tema independenței și obiectivității auditorului la USV

Publicat la: 12 Aprilie 2017   Sursa: USV

Departamentul de Contabilitate, Audit și Finanțe din cadrul Facultății de Științe Economice și Administrație Publică, împreună cu partenerii CAFR, ACCCA și CECCAR au organizat luni, 10.04.2017, evenimentul cu tema „Independența și obiectivitatea auditorului. Riscul de familiaritate”. La acest eveniment s-au dezbătut probleme specifice din „Codul de etică al profesioniștilor contabili”, aspecte privind procedurile de evaluare a unui client de audit din perspectiva amenințărilor la adresa independenței, atât la nivelul companiilor mari de audit, cât și în cadrul entităților cu un număr mai mic de auditori. La dezbateri au participat în jur de 150 de persoane: auditori, experți contabili, stagiari și studen&...

mai mult

OSF Global Services intensifică programele de dezvoltare profesională cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Publicat la: 12 Aprilie 2017   Sursa: USV

OSF Global Services și-a adus contribuția la îmbunătățirea programelor de învățământ printr-o acțiune de sponsorizare cu echipamente de calcul, în valoare de peste 25.000 lei, pentru Facultatea de Inginerie Electrică și Știință a Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, solidificând astfel relația dintre OSF și Universitate.

 

mai mult

Contribuția Bibliotecii la afirmarea diversității culturale în Bucovina

Publicat la: 12 Aprilie 2017   Sursa: USV

La USV, în ziua de 7 aprilie 2017, începând cu orele 9:00, în holul central al corpului A, colectivul Bibliotecii USV a întâmpinat participanții la Simpozionul „Contribuția Bibliotecii la afirmarea diversității culturale în Bucovina”. După finalizarea înregistrării, în Aula Magna, prof.univ.dr. Sanda-Maria Ardeleanu (Coordonatorul Bibliotecii USV) a deschis lucrările primei ediții a acestui simpozion cu participare internațională. În prima jumătate a zilei, au fost susținute câteva lucrări științifice în plen de Prof.univ.dr. Ștefan Purici (Prorector cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană), Prof. CS II dr. Marian Olaru (Director al Institutului „Buco...

mai mult

Burse doctoranzi

Publicat la: 10 Aprilie 2017   Sursa: USV

Începând cu semestrul al II-alea al anului universitar în curs, prin aprobarea Senatului, studenții Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava beneficiază de un nou Regulament cadru privind acordarea burselor și a altor forme de sprijin social. Acesta face referire la criteriile, tipurile de burse și cuantumurile acestora, valabile pentru studenții de la ciclurile universitare de licență și masterat: burse pentru stimularea performanței, burse sociale, burse sociale ocazionale, bursa de excelență „Ștefan cel Mare”, burse speciale de performanță, burse pentru stargii universitare și postuniversitare, precum și alte tipuri de burse speciale sau forme de sprijin financiar.

mai mult

Practica pedagogică – altfel…

Publicat la: 6 Aprilie 2017   Sursa: USV

     Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a derulat, pentru al patrulea an consecutiv, programul educațional Practica pedagogică - Altfel. Programul este dedicat studenților din cadrul specializării Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar și urmărește diversificarea modalităților de formare specializată a viitorilor profesori prin intermediul unor stagii alternative de practică pedagogică.
     În perioada 29 martie - 1 aprilie, studenții FSE au avut posibilitatea să cunoască, în cadrul Centrului de formare continuă al USV din Vatra Dornei, particularitățile de desfășurare a orelor specifice mediului rural şi urban din zona de munte a județului Suceava. Gazdele ac...

mai mult

Simpozion cu participare internațională dedicat Zilei Bibliotecarului

Publicat la: 4 Aprilie 2017   Sursa: USV

     În data de 7 aprilie 2017, sub genericul România Centenară (1918-2018), Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și Asociația Bibliotecarilor din România, Filiala Suceava, organizează Simpozionul cu participare internațională dedicat Zilei Bibliotecarului, ediția I, intitulat Contribuția Bibliotecii la afirmarea diversității culturale în Bucovina . Manifestarea va avea loc în Aula Magna, corpul A, parter, începând cu ora 09:00.
     În cadrul Simpozionului vor susține comunicări profesori din învățământul universitar și preuniversitar, învățători, bibliotecari, documentariști, muzeografi, scriitori, informaticieni din diverse instituții de învățământ ș...

mai mult

Manifestări FDSA 6-9 aprilie 2017

Publicat la: 3 Aprilie 2017   Sursa: USV

     În perioada 6-9 aprilie 2017, Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava, în parteneriat cu Universitatea Naţională „Iurii Fedkovici” din Cernăuţi, Primaria Municipiului Suceava şi Instituţia Prefectului - Judeţul Suceava, vor organiza o serie de manifestări cu caracter ştiintific.

     Programul manifestărilor

     Afiș

...

mai mult

Sesiune de informare FDSA 7 aprilie 2017

Publicat la: 3 Aprilie 2017   Sursa: USV

     În cadrul Conferintei Internaţionale „Dimensiuni Etice și Sociale în Administrația Publică și Drept”, în data de 7 aprilie 2017, se va desfăşura Sesiunea de informare și schimb de bune practici cu tema „Soluții eficiente ale problemelor comunităților locale”.


      Afiș

...

mai mult

Workshop FDSA 7 aprilie 2017

Publicat la: 3 Aprilie 2017   Sursa: USV

     În cadrul Conferintei Internaţionale „Dimensiuni Etice și Sociale în Administrația Publică și Drept”, în data de 7 aprilie 2017, se va desfăşura Workshop-ul cu tema „Bune practici în comunicarea cu instituţiile implicate în desfăşurarea actului de justiţie”.


      Afiș

...

mai mult

Conferință FDSA 6-9 aprilie 2017

Publicat la: 3 Aprilie 2017   Sursa: USV

    În perioada 6-9 aprilie 2017 se desfăşoară Conferinţa Internaţională „Dimensiuni Etice și Sociale în Administrația Publică și Drept” - ESDPAL 2017.


     Afiș

...

mai mult

Comunicat presă FDSA - Conferință Științifică Internațională cu peste 150 de participanți la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Publicat la: 1 Aprilie 2017   Sursa: USV

Conferința Științifică Internațională LUMEN Rethinking Social Action. Core Values in Practice, aflată la a 8-a ediție, reunește peste 500 de participanți înscriși, din 14 țări diferite, printre care Rusia, Turcia, Cehia, Ucraina, Republica Moldova, Franța, Portugalia, Macedonia, Ungaria, Serbia, Malaezia. Conferința este organizată în acest an în baza unui parteneriat între Asociația LUMEN și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu sprijinul Primăriei Municipiului Suceava și a Universității „Yuryi Fedkovich” din Cernăuți, Ucraina. 

A 8-a ediție a Conferințelor LUME...

mai mult

Workshop la Facultatea de Inginerie Alimentară

Publicat la: 31 Martie 2017   Sursa: USV

     Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează workshop-ul „Profilul inginerului în industria alimentară între percepție și cerințe”, care se va desfăşura sâmbătă, 1 aprilie 2017, începând cu ora 10, în Aula din Corpul E.
     La eveniment vor participa angajatori, antreprenori și specialiști din industria alimentară, cadre didactice din învățământul preuniversitar de profil, cadre didactice și studenți ai Facultății de Inginerie Alimentară, alături de alți invitați.

     Afiș manifestare

...

mai mult

Capgemini îşi extinde activitatea în România prin dezvoltarea serviciilor de Infrastructură Cloud în Suceava

Publicat la: 30 Martie 2017   Sursa: USV

     Suceava, 30 martie 2017 – Astăzi, Capgemini Services Romania s.r.l. (Capgemini), parte din Capgemini Group , lider global în domeniul serviciilor de consultanţă, tehnologie şi outsourcing, intenţionează să deschidă un nou sediu în Suceava, România. Aceasta este o nouă investiţie pe care Capgemini o face în această zonă, după Bucureşti, unde compania prestează servicii de infrastructură şi aplicaţii de peste opt ani.  
     „În urma unei analize amănunţite, care a vizat mai multe opțiuni atractive, luând în calcul nevoile noastre şi cele mai bune condiţii de lucru posibile, am decis să ne extindem în Ro...

mai mult

Lansare de carte la USV

Publicat la: 30 Martie 2017   Sursa: USV

     Vineri, 31 martie 2017, ora 11, în Aula din Corpul E al USV va avea loc lansarea romanului „Mâța Vinerii”, scris de Doina Ruști și publicat în 2017 la Editura Polirom din Iași.
     Doina Ruști este o cunoscută romancieră, membră a Uniunii Scriitorilor din România și prof.univ.dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale" din București.
     Romanul va fi prezentat de prof.univ.dr. Mircea A. Diaconu, reputat critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

     Afiș lansare

...

mai mult

Trupa de umor Comedy Zebra Show vine la Suceava

Publicat la: 27 Martie 2017   Sursa: USV

     Trupa de umor Comedy Zebra Show va susţine un spectacol de excepție la Suceava. Evenimentul este organizat de Casa de Cultură a Studenţilor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și va avea loc pe 30 martie, de la ora 20 .00, pe scena Auditoriumului „Joseph Schmidt”.
     Comedy Zebra Show este un grup de umoriști din Republica Moldova, care a devenit cunoscut după mai multe apariţii în cadrul emisiunii ”iUmor”, cu numere complexe, alcătuite din mai multe secvenţe de comedie, muzică și scenete.
     Costul unui bilet este de 10 lei sau 5 lei (pentru elevi, studenţi și pensionari).
     Bilete online pe www.ccs-sv.ro/www.biletesuceava.ro sau de la Observatorul Astronomic (luni-vineri, 10:00-12:00) și de la ...

mai mult

Erasmus+ Welcome Day la USV

Publicat la: 27 Martie 2017   Sursa: USV

     Săptămâna trecută s-a desfăşurat Erasmus+ Welcome Day, un eveniment dedicat studenților străini participanți la Programul Erasmus+, care vor studia pe parcursul acestui semestru la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
     Întâlnirea organizată de Serviciul de Relații Internaționale și Afaceri Europene din cadrul USV a debutat cu mesajul de bun venit adresat de către domnul Prof. univ. dr. Ștefan Purici, Prorector cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană al USV. Prin intervenția sa, acesta și-a exprimat încrederea că experiența studenților Erasmus+ în Suceava și în Bucovina va fi una valoroasă nu doar din perspectivă academică, ci și din cea umană, servindu-le în viitor pentru dezvoltarea lo...

mai mult

Concert de teatru muzical la Suceava

Publicat la: 24 Martie 2017   Sursa: USV

     Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava vă invită la un concert de teatru muzical susținut de Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Anca Hanu şi Cristi Rigman.
     „Concert în 4” va avea loc pe 27 martie, în sala Cinema Modern din cadrul Centrului Cultural Bucovina (str. Dragoş Vodă 1), de la ora 19.00.
     Biletele se pot achiziționa online pe www.ccs-sv.ro / mai mult

Conferință de presă

Publicat la: 24 Martie 2017   Sursa: USV

Conducerea Universității „Ștefan cel Mare” Suceava vă invită la conferința de presă care se va desfășura vineri, 24 martie, începând cu ora 10, în Aula din Corpul E.

Printre subiectele abordate se vor regăsi bursele studențești, cazarea studenților și dinamica evoluției universității.

 

...

mai mult

Horia Brenciu & HB Orchestra într-un nou concert la Suceava

Publicat la: 22 Martie 2017   Sursa: USV

     Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare" din Suceava vă invită la un concert susținut de HORIA BRENCIU & HB Orchestra.
     Horia Brenciu, artistul supranumit „omul-spectacol”, concertează pe 6 aprilie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava, într-o impresionantă producție live, alături de instrumentiștii prestigioși care alcătuiesc HB Orchestra.
     Horia Brenciu este un entertainer înnăscut, care de-a lungul timpului a cucerit publicul din postura de solist vocal, actor sau gazdă a unor emisiuni TV. Împreună cu HB orchestra, cea mai complexă orchestră din showbizul românesc, carismaticul artist va pune în scenă un spectacol inedit, interpretând de la balade sentimentale până la...

mai mult

Invitație pentru studenți la Festivalul Național al Ouălor încondeiate, ediția a XIV-a

Publicat la: 22 Martie 2017   Sursa: USV

     Primarul comunei Ciocănești din județul Suceava, dl. ing. Radu CIOCAN, transmite studenților Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava o invitație la cea de a XIV-a ediție a Festivalului Național al Ouălor Încondeiate, în perioada 1-2 aprilie 2017. pentru prima dată este organizată o secțiune specială pentru studenți, de încondeiat ouă.
     Studenții sunt invitați să participe la această secțiune pentru a putea păstra și promova pe mai departe vechea îndeletnicire, întâlnită îndeosebi în zonele de munte ale Bucovinei.     
     Locurile fruntașe vor fi premiate, dar ceea ce contează cel mai mult este participarea în...

mai mult

Direcția 5 & Alina în concert la Suceava

Publicat la: 21 Martie 2017   Sursa: USV

Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava vă invită la un concert de excepție susținut de Direcția 5 & Alina. Evenimentul va avea loc marți, 29 martie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava.

Marian Ionescu, Cristi Enache, Nicu Damalan, Tony Seicarescu, Marius Keseri, Carmin Ionescu și Alina vă așteaptă să aduceți iubirea pe primul loc în suflet. Formaţia promite un super spectacol cu hituri mai vechi, dar şi cu piese recente, care vor fi interpretate într-o atmosferă plină de emoţie. 

mai mult

Conferințe Științifice Internaționale Interdisciplinare în Suceava și Cernăuți

Publicat la: 21 Martie 2017   Sursa: USV

În perioada 6-9 Aprilie 2017, Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul  Universității „Ștefan cel Mare”  vă invită să participați, în Suceava și Cernăuți, la Conferința Internațională LUMEN RSACVP – Rethinking Social Action. Core Values in Practice 2017 (Suceava, România), și Conferințele Asociate, “Legal and Administrative Challenges in Cross-border Cooperation” (Cernăuți, Ucraina) și “Ethical and Social Dimensions in Public Administration & Law” (Suceava, România).

mai mult

14 cursanți ai Lectoratului de limbă română al USV din cadrul Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți în aplicație practică în România

Publicat la: 21 Martie 2017   Sursa: USV

La invitația Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, 14 dintre cei mai competenți și asidui cursanți ai Lectoratului de limbă română din cadrul Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți (studenți și cadre didactice) au participat la o aplicație practică de limbă și cultură românească în România, în perioada 17-19 martie a.c.

 


mai mult

La linguistique pour tous (les étudiants) – ateliere de lingvistică pentru studenţi

Publicat la: 21 Martie 2017   Sursa: USV

 La invitația Facultății de Litere și Științe ale Comunicării și datorită sprijinului Institutului Francez din România, va sosi în universitatea suceveană Romain Filstroff, un tânăr cercetător pasionat de studiul lingvisticii generale și al limbii franceze. Creator al unui site, www.linguisticae.com , și al unui vlog cu sute de mii de vizualizări, Ma langue dans ta poche https://www.youtube.com/watch?v=Y3EoAizjvtc , Romain Filstroff este deosebit de apreciat de studenții de la Litere pentru seriozitatea jucăușă cu care abordează ...

mai mult

FACTORI PSIHOSOCIALI DETERMINANȚI PENTRU ORIENTAREA ACADEMICĂ, AȘTEPTĂRILE ȘI NEVOILE STUDENȚILOR DE ANUL I

Publicat la: 20 Martie 2017   Sursa: USV

În vederea eficientizării relațiilor dintre oferta academică și așteptările studenților, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a realizat un studiu cu privire la factorii psihologici și sociali care au condus la alegerea programelor pe care ea le oferă. Cunoașterea principalelor motive care stau la baza orientării academice, a orizontului de așteptări și a modalităților de rezolvare a potențialelor dificultăți de ordin personal sau de învățare ale studenților de anul I constituie baza unei analize obiective a mediului academic, iar rezultatele pot fi utilizate pentru a lua cele mai bune decizii în ceea ce privește marketingul universitar. 

mai mult

Anunț

Publicat la: 17 Martie 2017   Sursa: USV

Studenţii nominalizaţi mai jos sunt rugaţi să se prezinte urgent la Biroul Buget-Contabilitate în vederea întocmirii documentelor pentru plata burselor neridicate, cu următoarele documente: copie carte identitate şi extras bancar.

 

Nr.
crt.

Activitatea

Nr.crt.

Nume prenume student

Facultate...

mai mult

Lansare de carte

Publicat la: 17 Martie 2017   Sursa: USV

Facultatea de Științe ale Educației, în parteneriat cu Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, organizează vineri, 17 martie 2017, ora 11, lansarea a două cărți: F. M. Dostoievski, Povestiri Și nuvele, traducere, tabel cronologic, prefață si note de Livia Cotorcea și Simbolismul rus. Coordonate istorice si estetice de Aura Hapenciuc. Volumele lansate au văzut lumina tiparului la Editura Institutul European din Iași. La activitate, Librăria Cărturești va pune la dispoziția invitaților un stand de carte al cadrelor didactice universitare participante.

...

mai mult

Pique-nique poétique Haikunoi 2017

Publicat la: 14 Martie 2017   Sursa: USV

      Luni, 20 martie 2017 Parcul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în fața corpului A (sau Holul central din Corpul E în caz de condiții meteo nefavorabile)

Evenimentul Pique-nique poétique #Haikunoi (ediția a III-a) face parte din seria de manifestări organizate de Ambasada Franței și de operatorul său cultural, Institutul Francez din România, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale. Picnicul Poetic Francofon va avea loc simultan în numeroase orașe și sate din România, atrăgând participanți de toate vârstele, cu ocupa...

mai mult

Appel à candidatures: stage d’été en didactique du FLE Louvain-la-Neuve, Belgique

Publicat la: 10 Martie 2017   Sursa: USV

La Délégation générale Wallonie-Bruxelles à Bucarest en collaboration avec l’Université „Stefan cel Mare” de Suceava offre une bourse pour un étudiant FLE, en prenant en charge les frais d'inscription, de logement, de nourriture et de transport pour :

  • 1 stage international d’été en didactique du FLE à l’Université Louvain-la-Neuve du 24 juillet au 11 août 2017 inclus (accueil le dimanche 23 juillet).
  • Programme: programme de formation organisé sous forme de modules de 12 &agr...

    mai mult

Zilele USV 2017

Publicat la: 2 Martie 2017   Sursa: USV

În perioada 6 – 9 martie 2017, cu prilejul împlinirii a 54 de ani de la înființarea Universității „Ștefan cel Mare”, facultățile, departamentele, Biblioteca Universității, Centrul de Reușită Universitară și Casa de Cultură a Studenților organizează o serie de evenimente sub genericul Zilele USV 2017. Acestea debutează în dimineaţa zilei de 6 martie.

      Pe parcursul primelor două zile, Biblioteca va găzdui „Dialogul Științelor și Artelor la USV”, cu numeroase lansări de carte științifică, manuale, cursuri, studii, traduceri, informând publicu...

mai mult

Universitari suceveni, membri ai Consorţiului Regional de Inovare Nord-Est

Publicat la: 1 Martie 2017   Sursa: USV

     Ca urmare a procesului de selecţie organizat de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, domnul prof.univ.dr.ing. Mihai Dimian, Prorector al USV, a fost ales membru titular al Consorţiului Regional de Inovare (CRI) Nord-Est, iar domnul prof.univ.dr.ing. Corneliu Octavian Turcu va ocupa o poziţie de membru supleant. Această structură va avea un rol decizional cu privire la elaborarea, avizarea şi operaţionalizarea Strategiei de Specializare Inteligentă a Regiunii Nord-Est, respectiv a Documentului Cadru pentru Strategia de Cercetare şi Inovare Regională prin Specializare Inteligentă, precum şi în avizarea portofoliului de proiecte care vor primi finanţare prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 1 „Promovarea Transferului Tehnologic”.
     De asemenea, candidatura altor patru universitari suceveni a fos...

mai mult

Explorează universul timpuriu la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Publicat la: 1 Martie 2017   Sursa: USV

Cercetătorii de la CERN (Centrul European de Cercetări Nucleare, Geneva), Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” din București și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează cea de a treia ediție a manifestării “LHCb@InternationalMasterclass” în ziua de vineri, 3 martie 2017, începând cu ora 9.30, la Observatorul Astronomic din Suceava. Acest eveniment de popularizare a fizicii și a cercetării științifice în rândul elevilor de liceu are loc în cadrul programului de participare a României la CERN cu sprijinul LHCb Collaboration și International Particle Physics Outreach Group.

mai mult

Bursa de excelenta „Ștefan cel Mare” (prelungire termen depunere dosare)

Publicat la: 28 Februarie 2017   Sursa: USV

Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava a lansat în data de 16.02.2017 competiția pentru acordarea Bursei de excelență “Ștefan cel Mare”, bursă care răsplătește eforturile depuse de studenții suceveni pentru obținerea unor rezultate remarcabile, științifice, culturale, artistice sau sportive, la nivel internațional. Bursa se acordă prin concurs, o singură dată pe an, pe baza rezultatelor din ultimele 12 luni, cuantumul acesteia fiind de 4000 de lei, în cazul rezultatelor la nivel individual sau de 8000 de lei pentru rezultate obținute de echipe de studenți, sumă plătită într-o singură tranșă.

mai mult

Expoziţia Descoperirea Universului la Observatorul Astronomic

Publicat la: 27 Februarie 2017   Sursa: USV

     În perioada 06.03-06.04.2017, DelegaţiaValonia-Bruxelles la Bucureşti, Observatorul Astronomic şi Planetariul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează, în colaborare cu Biblioteca USV, expoziţia cu titlul Descoperirea Universului . Importantul eveniment ştiinţific se înscrie în seria activităţilor dedicate Zilei Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.
     Vernisajul expoziţiei va avea loc luni, 6 martie 2017, începând cu orele 14:00, în spaţiul expoziţional al Observatorului Astronomic din cadrul USV.
     Expoziţia, redactată în limba română, este compusă din 29 de roll-up-uri despre Univers şi este strucurată pe două planuri, ajutându-vă...

mai mult

DAAD - apel la candidaturi burse de cercetare (1 mai 2017)

Publicat la: 27 Februarie 2017   Sursa: USV

DAAD (Deutscher Akademischer Austausch Dienst / Serviciul German de Schimb Academic) are și anul acesta o ofertă atractivă de burse pentru doctoranzi, cercetători și cadre didactice:

 

1.  ...

mai mult

Bursa de excelență „Ștefan cel Mare”

Publicat la: 24 Februarie 2017   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a lansat competiția pentru acordarea Bursei de excelență „Ștefan cel Mare”, bursă care răsplătește eforturile depuse de studenții suceveni pentru obținerea unor rezultate remarcabile în domeniul științific, cultural, artistic sau sportiv, la nivel internațional. Bursa se acordă prin concurs, o singură dată pe an, pe baza rezultatelor din ultimele 12 luni, cuantumul acesteia fiind de 4000 de lei, în cazul rezultatelor la nivel individual, sau de 8000 de lei pentru rezultate obținute de echipe de studenți, sumă plătită într-o singură tranșă.

Rezultatele ...

mai mult

Închidere proiect „Inițierea de Grupuri locale de Educație parentală nonformală și transfer multiregional de bune practici pentru promovarea incluziunii sociale a copiilor și tinerilor aflați în situații familiale de risc - GLEP”

Publicat la: 20 Februarie 2017   Sursa: USV

     Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava în calitate de Promotor de proiect, anunță închiderea oficială a proiectului ,,Inițierea de Grupuri locale de Educație parentală nonformală și transfer multiregional de bune practici pentru promovarea incluziunii sociale a copiilor și tinerilor aflați în situații familiale de risc - GLEP”, cod PEH078.
     Proiectul a fost implementat în parteneriat cu Primăria Municipiului Fălticeni, Fundația Solidaritate și Speranță Iași, Asociația Centrul de Cercetare și Formare a Universității de Nord Baia Mare, în perioada iulie 2015 – martie 2017.
     Activitățile desfășurate în cadrul proiectului au viz...

mai mult

Consultații gratuite de pregătire pentru examenul de bacalaureat la Universitatea „Ștefan cel Mare”

Publicat la: 13 Februarie 2017   Sursa: USV

     Pentru al doilea an consecutiv, profesori ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava oferă consultații gratuite atât pentru elevii de liceu, cât și pentru absolvenții de liceu fără diplomă de bacalaureat care doresc să se pregătească suplimentar în vederea susținerii examenului de bacalaureat și a examenului de admitere la facultate.
    Pentru a veni în sprijinul elevilor de liceu, profesori cu experiență din cadrul USV vor face consultații gratuite pentru examenul de Bacalaureat la disciplinele Limba și Literatura Română, Matematică, Chimie  organică, Chimie anorganică, Istorie, Geografie, Logică și argumentare, Economie. Consultațiile sunt concepute sub forma unor module interactive și vor putea fi perso...

mai mult

Consorțiul „Academica Plus”, consorțiu format din 10 universități, se alătură Coaliției Naționale pentru Modernizarea României

Publicat la: 9 Februarie 2017   Sursa: USV

Consorțiul „Academica Plus”, consorțiu format din 10 universități (Universitatea din Pitești, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Ploiești, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Universitatea din Oradea, Universitatea din Petroșani, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu), se alătură Coaliției Naționale pentru Modernizarea României.

Consorțiul „Academica Plus” a fost constituit din dorința com...

mai mult

SERIA DE DEZBATERI „ROMÂNIA CENTENARĂ”, SUCEAVA, 3 FEBRUARIE 2017

Publicat la: 31 Ianuarie 2017   Sursa: USV

     Departamentul CENTENAR din cadrul Guvernului României organizează, în perioada 20 ianuarie – 16 martie 2017, Seria de Dezbateri „România Centenară” în nouă centre universitare. Demersul vine în continuarea apelului național lansat în septembrie 2016 de către Departamentul CENTENAR în scopul centralizării proiectelor propuse de autorități locale și universități în vederea pregătirii, organizării și desfășurării manifestărilor, a acțiunilor și proiectelor de aniversare a Centenarului Marii Uniri (1918-2018) și al Primului Război Mondial.

mai mult

Percepția publică asupra sancțiunilor din România. Sondaj de opinie în rândul locuitorilor din Regiunea de Nord-Est

Publicat la: 26 Ianuarie 2017   Sursa: USV

Centrul de Cercetări Socio-Umane LUMEN, în parteneriat cu Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, a realizat, în perioada 01 noiembrie 2016 – 15 ianuarie 2017, în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est a României, o cercetare cantitativă bazată pe ancheta prin chestionar, intitulată „Percepția publică asupra sancțiunilor din România”. 

Cercetarea de tip cantitativ, bazată pe ancheta prin chestionar, s-a efectuat pe un eșantion de 1056 de persoane. Marja de eroare a cercetării este de ± 3%, prezentul studiu fiind parte a unui demers mai amplu vizând construc5...

mai mult

Comunitatea academică suceveană dezbate propunerile de modificare a Regulamentului cadru de acordare a burselor în USV

Publicat la: 20 Ianuarie 2017   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și-a propus să adapteze regulamentele care privesc acordarea burselor la noul cadrul legislativ și financiar. În acest sens, în cadrul unei întâlniri organizate în ziua de 17 ianuarie 2017, ora 17.00, conducerea USV a prezentat schița unui nou regulament de burse reprezentanților studenților (membrilor în Consiliile celor 10 facultăți, precum și reprezentanților în Senat). Având în vedere faptul că noul Regulament va intra în vigoare începând cu anul universitar 2017-2018, în cadrul întrunirii s-a precizat că propunerea de revizuire va fi publicată pe site-ul USV pentru dezbatere publică, pentru a asigura posibilitatea implicării tuturor membrilor comunită...

mai mult

USV a obținut Locul I din România în topul brevetelor de invenții

Publicat la: 19 Ianuarie 2017   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se situează pe primul loc în topul universităților românești alcătuit pe baza brevetelor de invenții acordate în anul 2016 de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) din România. 

În anul 2016, OSIM a acordat Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava un număr de 34 de brevete de invenție, rezultat care clasează universitatea suceveană pe primul loc între instituțiile de învățământ superior din țară, aceasta fiind urmată de Universitatea „Transilvania” din Brașov (13 brevete) și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi&rdq...

mai mult

FSEAP, workshop cu participare din Ucraina

Publicat la: 19 Ianuarie 2017   Sursa: USV

     Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează luni, 23 ianuarie 2017, wokshop-ul Cooperation of Science and Education in the Development of Innovative Economy: National Peculiarities and European Tendencies. Printre participanţi se numără 17 cadre didactice de la Institutul Economic şi Comercial din Cernăuţi (filială a  Universităţii Naţionale de Economie şi Comerţ din Kiev).
     Participanţii la workshop vor împărtăşi din experienţa câştigată în cadrul unor proiecte internaţionale şi vor lucra la identificarea unor noi oportunităţi de cooperare în domeniile cercetării şi educaţiei. După finalizarea discuțiilor, oaspeţi...

mai mult

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) va organiza miercuri 18 ianuarie o masa rotundă internațională pe tema „Eminescu în limbile lumii” și o expoziție de carte eminesciană

Publicat la: 17 Ianuarie 2017   Sursa: USV

Miercuri 18 ianuarie 2017, începând cu ora 11, Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (corpul E, parter) va găzdui și coorganiza, alături de USV și de Uniunea Scriitorilor din România, filiala Iași, o masă rotundă internațională cu tema „Eminescu în limbile lumii”.

La eveniment vor lua parte poetul cernăuțean Vasile Tărâțeanu, membru de onoare al Academiei Române, și Cristinia Paladian, lector universitar dr. la catedra de filologie română și clasică a Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți. Din partea USV, vor prezenta comunic...

mai mult

CCOC sparge gheața în 2017

Publicat la: 16 Ianuarie 2017   Sursa: USV

Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră este alături de studenții USV în prima luna a anului 2017 cu o serie de activități specifice calendarului sesiunii și nu numai. 

 

...

mai mult

Universitari suceveni selectați în Consiliul Național de Statistică și Prognoză în Învățământul Superior

Publicat la: 28 Decembrie 2016   Sursa: USV

     În urma procesului de selecţ

mai mult

USV, Diplomă de excelenţă la Gala România – UNESCO: 60 de ani

Publicat la: 19 Decembrie 2016   Sursa: USV

     Joi,  15 decembrie 2016, cu ocazia Galei „România – UNESCO: 60 de ani”, a fost lansată publicaţia „România – UNESCO: 60 de ani”, care conţine o prezentare a Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO şi a principalelor momente din activitatea acesteia în cei 60 ani de la aderare. În cadrul evenimentului a avut loc şi o ceremonie de înmânare de trofee şi diplome de excelenţă unor personalităţi marcante, care au contribuit esenţial la dezvoltarea şi promovarea valorilor în plan educaţional, cultural şi ştiinţific. Activitatea pentru susţinerea idealurilor UNESCO pe plan local a fost răsplătită cu două diplome de excelenţă ale Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, acordate Universităţii...

mai mult

OSF - USV Hackathon, ediția a II-a

Publicat la: 14 Decembrie 2016   Sursa: USV

     În perioada 12-16 decembrie, OSF Global Services organizează, în parteneriat cu Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, cea de a doua ediţie a concursului OSF – USV Hackathon.
     În concurs s-au înscris 12 echipe - 3001, Tesla Squad, Cyborg Rebels, Code Busters, ACSM Team, Electro Hammer, Hybrid Minds, Ravenclaw, Mighty Blue, Coding: "Out of Bounds", Hack trick şi Hacodeck, formate dintr-un total de 54 de studenţi care doresc să îşi demonstreze talentul şi imaginaţia.
     În data de 12 decembrie s-a dat startul competiției prin prezentarea temei de concurs, "The Facebook Messenger Bot Challenge", și a soluţiei demonstrative. Echipele vor avea la dispoziţie cinci zile pentru...

mai mult

BNR şi-a deschis din nou porţile pentru studenţii economişti suceveni O nouă etapă a proiectului educaţional lansat de BNR

Publicat la: 13 Decembrie 2016   Sursa: USV

În perioada 6-8 decembrie 2016, BNR - Agenţia Suceava a organizat, în parteneriat cu Universitatea Ştefan cel Mare Suceava, o nouă etapă a proiectului  „BNR- Zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti”. Activităţile din cadrul proiectului s-au desfăşurat la sediul Agenţiei BNR Suceava.

Peste 130 de studenţi şi cadre didactice din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, şi-au putut îmbogăţi cunoştinţele în domeniul economic şi financiar prin participarea la seminarul cu tema „Rolul şi funcţiile Băncii Naţi...

mai mult

Concursul 25 de ore la USV s-a încheiat

Publicat la: 12 Decembrie 2016   Sursa: USV

Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava a organizat în zilele de 8 și 9 decembrie 2016 a treia ediție a concursului studențesc “25 de ore la USV” (25h@USV). Patru echipe alcătuite din câte trei sau patru studenți înscriși la programele de studiu ale Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor au petrecut împreună 25 de ore în Atriumul corpului E al universității, încercând să găsească soluții pentru tematica propusă de organizatori în acest an: proiectarea și implementarea unei experiențe interactive noi pentru vizitatorii unui muzeu. În acest scop, organizatorii au asigurat echipamente de tip smartwatch dotate cu senzori de mișcare, ecran sensibil la atingere și GPS. Folosind ace...

mai mult

Poveștile terapeutice și învățarea intergenerațională

Publicat la: 8 Decembrie 2016   Sursa: USV

     Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic din cadrul Facultății de Științe ale Educației organizează, în data de 15.12.2016, orele 16.00, în amfiteatrul E129, un workshop pe tema „Poveștile terapeutice și învățarea intergenerațională”.
     Educația prin intermediul poveștilor este eficientă îndeosebi la vârstele mici, deoarece copiii au capacitatea de a se identifica cu personajul principal și, astfel, să își satisfacă propriile nevoi, să găsească soluții la problemele cu care aceștia se confruntă. Cu toate acestea, povestea poate fi utilizată la orice vârstă, printr-o adaptare la particularitățile ascultătorului / ascultătorilor, reușind să transmita „altfel&ldquo...

mai mult

Concursul Studenţesc 25 de ore la USV, la a 3-a ediţie

Publicat la: 7 Decembrie 2016   Sursa: USV

     Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează în zilele de 8 și 9 decembrie 2016 a treia ediție a concursului studențesc „25 de ore la USV (25h@USV)”. Patru echipe alcătuite din trei sau patru studenți vor concura în cadrul unei competiții de natură tehnică, care să testeze și să valideze abilitățile de dezvoltare hardware și software cîștigate, creativitatea în lucrul cu noile tehnologii interactive ale momentului, precum și perseverența de a realiza, într-un timp limitat, aplicații tehnice performante.
     Concursul va începe la ora 10:00, în data de 8 decembrie, și se va încheia în ziua următoare cu ...

mai mult

De vorbă cu prietenii, înainte de sărbători

Publicat la: 7 Decembrie 2016   Sursa: USV

Universitatea « Ştefan cel Mare » din Suceava a avut şansa de a se bucura, de-a lungul timpului, de încrederea şi sprijinul unor parteneri loiali, printre care Ambasada Franţei şi Institutul Francez din România ocupă un loc deosebit. Christophe Gigaudaut, director al Institutului Francez din România, Radu Grădinaru, consul onorific al Franţei la Iaşi, Vincent Lorenzini, director delegat al filialei Iaşi a Institutului Francez din România, Aurélien Amigues, lector francez la Institutul Francez Iaşi, şi Raluca Vârlan Bondor, responsabil de proiecte culturale şi comunicare în cadrul Institutului Francez Iaşi, se vor întâlni cu profesorii şi studenţii francofili ai Facultăţii de Litere şi Şţiinţ...

mai mult

Cercetător al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava premiat de CNFIS

Publicat la: 5 Decembrie 2016   Sursa: USV

     În volumul 99 al prestigioasei reviste Soil Biology and Biochemistry, apărut pe data de 31 august 2016, a fost publicat articolul “Drivers of earthworm incidence and abundance across European forests”, între autorii căruia s-a numărat și colegul nostru, șef lucrări dr. ing. Gabriel Dănilă, membru al Facultății de Silvicultură din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Recent, lucrarea a fost premiată cu suma de 10.000 ron în cadrul Planului Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare pentru perioada 2015 - 2020 (PNCDI III), aprobat în Hotărârea Guvernului nr. 583/22.07.2015, prin Programe PNCDI III coordonate de UEFISCDI: Programul 1, Subprogramul 1.1. Resurse umane.
     Cercetările necesare acestui articol au fost efectuate în cad...

mai mult

A 5-a ediție a conferinței „Career Advice for Students”

Publicat la: 5 Decembrie 2016   Sursa: USV

 Asociaţia Studenţilor Implicaţi în Dezvoltarea Carierei (A ȘtI DC) organizează miercuri, 7 decembrie, începând cu ora 18:00, în Aula Corpului E al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, cea de-a V-a ediţie a conferinţei „Career Advice for Students”, cu tema „Follow The Leaders”.

 În cadrul conferinţei, antreprenori şi manageri locali vor sta faţă în faţă cu studenţii USV preocupaţi de dezvoltarea carierei. Invitaţii acestei ediţii vor fi:  Gheorghe David – Managing partner Assist Software SRL Suceava, Dan Jitareanu – Director Grup ...

mai mult

Activitățile CCOC în luna decembrie

Publicat la: 5 Decembrie 2016   Sursa: USV

 

 

 

Titlul activității Data și locul Populația țintă Responsabil ...

mai mult

USV a prezentat oferta educațională în Uzbekistan, Ucraina şi Kazahstan

Publicat la: 5 Decembrie 2016   Sursa: USV

Campania de promovare a ofertei de studii la ciclurile licență, masterat şi doctorat a instituției de învățământ superior sucevene pentru cetățenii din statele non-UE a constituit una dintre acțiunile importante ale strategiei de internaționalizare a Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava. Activitățile derulate şi participarea la târgurile internaționale din Tashkent, Kiev şi Astana au fost finanțate prin intermediul grantului „Promovarea și dezvoltarea dimensiunii internaționale a USV”, cod CNFIS-FDI-2016-0105.

Provenind dintr-o regiune regiune vastă din perspectivă geografică şi ca număr de locuitori, dar cu un nivel tehnologic şi științific neadecvat încă așteptăril...

mai mult

Workshop cu participare internaționala la Facultatea de Știinte Economice și Administrație Publică “Tourism and Regional Development”

Publicat la: 2 Decembrie 2016   Sursa: USV

     Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Asociația Română de Științe Regionale, a organizat worksop-ul cu participare internațională “Tourism and Regional Development” care a reunit personalilăți din mediul universitar, profesori și cercetători din Romania și din străinătate. Invitați  speciali au fost Peter Nijkamp, Free University of Amsterdam, Olanda, fost președinte al Asociației Europene de Științe Regionale, precum și fost președinte al Asociației Internaționale de Științe Regionale, Karima Kourtit, Royal Institute of Technology, Stockholm, Suedia, Director executiv a Acade...

mai mult

Punctul de vedere al Consorțiului universitar „Academica Plus” privind primul exercițiu național de Metaranking universitar

Publicat la: 29 Noiembrie 2016   Sursa: USV

Din analiza efectuată de reprezentanții universităților care fac parte din Consorțiu, rezultă următoarele:

- Vizibilitatea internațională a universităților este un indicator cu privire la calitatea și atractivitatea învățământului superior din țara respectivă, precum și la gradul de influență pe care îl exercită cercetarea academică la nivel global, din acest motiv exerciții de genul Metarankingului universitar 2016 realizat sub egida MENCS sunt salutare;

-mai mult

Finala concursului studenţesc de securitate informaţională CTF-USV 2016

Publicat la: 29 Noiembrie 2016   Sursa: USV

Sâmbătă, 26.11.2016, la ora 12:00, a avut loc festivitatea de premiere a concursului studențesc de securitate informațională CTF-USV 2016 (CTF - Capture The Flag), organizat în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. În urma rezultatelor obținute de concurenți după cele 24 de ore de competiție desfășurată fără întrerupere, începând de vineri, ora 10:00, și până sâmbătă, la aceeași oră, premiile I și II au fost adjudecate de echipele Universității Politehnica București, iar pe locul III s-a situat o echipă a Universității Tehnice a Moldovei. Au fost acordate și 2 mențiuni, pentru o a doua echipă a Universității Tehnice a Moldovei și pentru o echipă...

mai mult

PRELUNGIRE ÎNSCRIERI CURSURI LIMBI STRĂINE CLCSSL

Publicat la: 28 Noiembrie 2016   Sursa: USV

În urma solicitărilor primite, Centrul de Limbi și Culturi Străine SYNERGIA LINGUARUM prelungește sesiunea de înscrieri la cursurile de limbi străine pentru acest an academic pâna la 20 decembrie 2016, inclusiv.

...

mai mult

Senatul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a acordat titlul de „Doctor Honoris Causa” domnului profesor Jozef Vander Sloten de la Departamentul de Inginerie Mecanică, Katholieke Universiteit Leuven (KUL), Belgia

Publicat la: 28 Noiembrie 2016   Sursa: USV

În data de 23.11.2016, la propunerea Facultăţii de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management, Senatul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a acordat titlul  de „Doctor Honoris Causa” domnului profesor Jozef Vander Sloten de la Departamentul de Inginerie Mecanică, Katholieke Universiteit Leuven (KUL), Belgia.

Ceremonia a fost deschisă de către Preşedintele Senatului Universităţii ,,Ştefan cel Mare” din Suceava, conf. univ. dr. Liviu POPESCU, care a prezentat decizia de conferire a titlului, motivată de ce...

mai mult

Observații și propuneri pentru Consiliul CNATDCU de la Consorțiul Academica+

Publicat la: 28 Noiembrie 2016   Sursa: USV

Propunerile Consorțiului  universitar „Academica Plus” privind standardele minimale necesare și obligatorii pentru conferirea calității de conducător de doctorat și a atestatului de abilitare, respectiv obținerea titlurilor universitare


Consorțiul universitar „Academica Plus”, format din Universitatea din Pitești, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Ploiești, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Univer...

mai mult

CTF-USV 2016

Publicat la: 24 Noiembrie 2016   Sursa: USV

În perioada 24-26 noiembrie 2016 are loc etapa finală a concursului studenţesc în domeniul securităţii informaţionale, organizat de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi partenerii săi. După etapa de calificări on-line, care a avut loc la sfârşitul lunii octombrie, un număr de 13 echipe finaliste au fost invitate să participe la etapa finală, concursul hands-on.


Deschiderea manifestării are loc joi, 24 noiembrie, ora 14:30, in Aula din corpul E. Ea va fi urmată de şedinţa tehnică de prezentare a cerinţelor competiţiei. Probele de concurs ...

mai mult

Premii pentru USV la Salonul Național de Inventică și Creativitate Științifică

Publicat la: 22 Noiembrie 2016   Sursa: USV

Duminică, 20 noiembrie, Romexpo a găzduit festivitatea de premiere a Salonului Național de Inventică și Creativitate Științifică pentru Tineret, ediția a XIV-a, eveniment organizat de Ministerul Tineretului și Sportului. Cele trei secțiuni au reunit peste 40 de lucrări ale elevilor și studenților din întreaga țară. 

La această competiție, reprezentanții Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava , studenți ai Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, au câștigat trei premii, după cum urmează:

mai mult

USV promovează corectitudinea academică și managementul universitar eficient

Publicat la: 21 Noiembrie 2016   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se situează pe treapta a 9-a, din  48 de poziții, în Clasamentul privind integritatea academică a universităților din România. Studiul și ierarhizarea au fost realizate de către Societatea Academică din România, având ca parteneri Uniunea Națională a Studenților din Elveția (VSS-UNES-USU) și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Procesul de evaluare s-a desfășurat în cadrul proiectului „Schimbarea mediului universitar prin implicarea studenților și schimbul de bune practici”, finanțat prin Programul de cooperare elvețiano-român. Proiectul reprezintă cea de-a III-a ediție a Coaliției pentru Universități Cu...

mai mult

Rareş Totu 50-35 featuring Dean Bowman concert pe scena USV

Publicat la: 21 Noiembrie 2016   Sursa: USV

Casa de Cultură a Studenţilor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava vă invită la un spectacol de blues susţinut de Rareş Totu şi Dean Bowman (SUA), alături de Paul Baciu (bas), Hanes Radu (tobe) şi Cosmin Farcaş (clape). Evenimentul va avea loc miercuri, 23 noiembrie, începând cu ora 19, în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al USV.

 

Intrarea este 15 lei pentru adulţi, respectiv 8 lei pentru elevi/studenţi.

 

Biletele se pot achiziţiona de la Observat...

mai mult

FĂRĂ ZAHĂR şi ŢAPINARII în concert la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava

Publicat la: 21 Noiembrie 2016   Sursa: USV

Casa de Cultură a Studenţilor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava vă invită la un concert de muzică, umor şi stand-up susţinut de trupele FĂRĂ ZAHĂR şi ŢAPINARII.

Evenimentul va avea loc marţi, 29 noiembrie, de la ora 19.00, în Auditoriumul USV „Joseph Schmidt”.

 

 

Două formaţii folk-rock care au un anumit gen de fani - unii (Ţapinarii) av&a...

mai mult

În cadrul seriei de manifertări Omul și cartea, întâlnire cu profesorul Mircea Ignat

Publicat la: 15 Noiembrie 2016   Sursa: USV

     Joi, 24 noiembrie, ora 12:00, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va avea loc o întâlnire de suflet cu profesorul Mircea Ignat. Este al cincilea eveniment care se înscrie în seria de manifestări „Omul şi cartea”, organizate de către colectivul bibliotecii universitare sucevene. Întâlnirea va avea loc în sala de lectură a Bibliotecii universității, corpul E, parter.
     Profesorul și muzeograful Mircea Ignat îi va avea ca invitați speciali pe dr. Bogdan Petru Niculică, arheolog la Muzeul Bucovinei, conf. univ. dr. Dumitru Boghian, Facultatea de Istorie și Geografie, lector univ. dr. Sorin Ignătescu, prodecanul Facultății de Istorie și Geografie și lector univ. dr. Vasile M. Demciuc Directorul Departamentului de Științe Umane și Social-Politice.

mai mult

Concert cu Vali Boghean Band la USV

Publicat la: 15 Noiembrie 2016   Sursa: USV

Casa de Cultură a Studenţilor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava vă invită la un concert deosebit susţinut de Vali Boghean Band.

Evenimentul va avea loc joi, 24 noiembrie, de la ora 19.00, în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al USV.  

Valentin Boghean este unul dintre cei mai talentaţi muzicieni din Republica Moldova, aclamat de publicul care umple sălile de spectacole până la refuz. Pe lângă vocea sa inconfundabilă, Vali este cunoscut ca fiind un maestru al instrumentelor aerofone, incluzând trompeta, saxofonul, flautul, tilinca, kavalul, dudukul, cimpoiul şi ...

mai mult

Concert de jazz cu Tango Transit pe scena USV

Publicat la: 15 Noiembrie 2016   Sursa: USV

Casa de Cultură a Studenilor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava vă invită la un superb concert de jazz susţinut de Trupa germană Tango Transit.

Evenimentul va avea loc marţi, 22 noiembrie, de la ora 19.00, în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al USV.

 

TANGO TRANSIT este o formaţie fondată în 2008 şi este compusă din Marting Wagner (acordeon), Hanns Höhn (bas) şi Andreas Neubauer (tobe). Aceştia au dezvoltat un stil original ce oscilează între jazz, tango, blues şi alte influenţe de funk &#...

mai mult

Managementul carierei tale - eveniment destinat studenților de la FSEAP

Publicat la: 14 Noiembrie 2016   Sursa: USV

     Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră şi Departamenul de Analiză şi Gestiune Previzională a Solicitărilor Pieţei Muncii organizează ediţia de toamnă a evenimentul destinat carierei studenţilor USV.
     Joi, 17 noiembrie 2016, orele 17.00, în amfiteatrul E230, studenţii de la FSEAP se vor întâlni cu profesionişti din domeniul economic pentru a primi răspunsuri la întrebări, repere şi modele utile în definirea carierei.
     În ediţia următoare (luna decembrie) tema propusă va fi Antreprenoriatul.


      Afiș eveniment

...

mai mult

USV participă la Întâlnirea anuală a Consorțiului Universităților din Republica Moldova – România – Ucraina (CUMRU)

Publicat la: 11 Noiembrie 2016   Sursa: USV

Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi este gazda reuniunii anuale a universităților membre ale CUMRU. Sub genericul Evaluarea rezultatelor şi perspectivelor de cooperare academică a universităților din Consorțiu în domeniul educației şi cercetării științifice, întrunirea a reunit delegațiile instituțiilor de învățământ din Bălți („Alecu Russo”), Cernăuți („Yuriy Fedkovych”), Chişinău (Universitatea de Stat), Suceava („Ştefan cel Mare”), Iaşi („Al. I. Cuza” şi „George Enescu”).

În dimineața zilei de 11 noiembrie, Prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul Universit...

mai mult

Workshop Dincolo de amfiteatru - ediția a IX-a

Publicat la: 11 Noiembrie 2016   Sursa: USV

     Miercuri, 16 noiembrie 2016, la ora 14.00, în Aula din corpul E al Universității Ștefan cel Mare din Suceava, va avea loc cea de-a IX-a ediție a workshopului studențesc DINCOLO DE AMFITEATRU.
     Manifestarea este organizată de Facultatea de Știinte ale Educației în parteneriat cu Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră.

      Afiș manifestare

...

mai mult

Promovarea USV în Uzbekistan

Publicat la: 10 Noiembrie 2016   Sursa: USV

      Internaționalizarea învățământului superior românesc constituie unul dintre elementele centrale ale modernizării educației din țara noastră, multe dintre universități asumându-și acest obiectiv prin adoptarea unor strategii instituționale de internaționalizare. În cadrul eforturilor de atragere a unui număr cât mai mare de studenți străini şi de stabilire a unor parteneriate cu instituții similare din diverse state ale lumii, participarea la târguri internaționale a devenit o prioritate a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, prezentă în ultimii ani la evenimente de acest gen derulate în Turkmenistan, China, Maroc, Ecuador etc.
      În zilele de 3-5 noiembrie 2016, în ora&...

mai mult

Participare USV la competiția Ecotrophelia Europe 2016

Publicat la: 9 Noiembrie 2016   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a reprezentat România, pentru a treia oară, la competiția internațională de creare de produse alimentare eco-inovative Ecotrophelia Europe, care s-a desfășurat în perioada 16-17 octombrie 2016, în cadrul Târgului Internațional de Industrie Alimentară SIAL, Paris (Franța).

Echipa Facultății de Inginerie Alimentară din cadrul universității noastre a fost coordonată de către conf.univ.ec.dr.ing. Adriana Dabija și formată din: Loredana-Elena Sîrghie – team manager, Mariana-Violeta Bejinariu, Ecaterina-Flavia Iloaei, Ovidiu-Marian Apetrei, Alexandru-Iulian Buchi și Alexandru Buțerchi. Dintre cele 15 ț...

mai mult

The 7th International Conference for Students “STUDENT IN BUCOVINA”

Publicat la: 9 Noiembrie 2016   Sursa: USV

Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioada 10 – 11 noiembrie, a șaptea ediție a conferinței internaționale „Student în Bucovina”.

Această conferință se adresează exclusiv studenților, pentru a-i ajuta pe aceștia să deprindă interesul și abilitățile necesare pentru cercetare începând de la nivelul studiilor de licență, fiecare lucrare având cel puțin câte un profesor coordonator. Conform programului, la această conferință și-au anunțat prezența reprezentanți de la Universitatea din Mersin (Turcia), Universitatea Poli...

mai mult

Activități CCOC pentru luna noiembrie 2016

Publicat la: 9 Noiembrie 2016   Sursa: USV

     Activitățile Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră din luna noiembrie se adresează studenților USV și elevilor suceveni și propun un cadru de lucru în care participanții vor avea prilejul să se descopere, să-și răspundă la întrebări, să-și dezvolte abilități de comunicare și interacțiune, să-și facă prieteni noi și să crească emoțional, social și cognitiv alături de echipa CCOC.

      Afiș cu program

...

mai mult

O nouă sesiune de informare privitoare la bursele DAAD

Publicat la: 9 Noiembrie 2016   Sursa: USV

      Joi, 10 noiembrie 2016, la ora 14.00, în Aula mare din corpul E al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava va avea loc o sesiune de informare privitoare la bursele DAAD pentru studenți, masteranzi, doctoranzi sau pentru cadre didactice. 

      Afiș eveniment

...

mai mult

Premii USR Iaşi pentru două universitare sucevene

Publicat la: 8 Noiembrie 2016   Sursa: USV

     Uniunea Scriitorilor din Romania, Filiala Iaşi, a acordat în data de 4 noiembrie 2016 premiile pentru diferite categorii de apariţii editoriale din cursul anului 2015.
     După cum se poate vedea din extrasul inclus la finalul acestui document, două dintre aceste premii au revenit unor cadre didactice de la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare" din Suceava:
     - Premiul Filialei Iaşi a USR pentru carte de traducere: Elena Brânduşa Steiciuc, pentru traducerea Patrick Modiano, Iarba nopţilor, Editura Polirom
     - Premiul pentru monografii: Sabina Fînaru, pentru studiul Revelaţiile intimităţii. Studii despre Mircea Eliade, Editura Paralela 45.  

mai mult

Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, gazdă pentru 26 studenți Erasmus

Publicat la: 8 Noiembrie 2016   Sursa: USV

În fiecare toamnă, USV este gazda studenților străini care au optat în cadrul programului Erasmus+ pentru mobilități de studiu. Dornici de noi experiențe interculturale și de noi perspective în viața lor academică, studenții sosesc în fiecare toamnă la cele 10 facultăți ale universității, pregătindu-se să descopere noi dimensiuni educaționale și să își facă noi prieteni pe durata stagiului de un semestru sau de două. 

Pentru a-i introduce în spațiul universitar sucevean și pentru a le face acomodarea mai facilă, Serviciul de Relații Internaționale și Afaceri Europene organizează la începutul fiecărui an Erasmus Welcome Day, eveniment la care participă studenții străin...

mai mult

Lansarea proiectului ERASMUS+ în domeniul educației adulților, Building bridges: Promoting social inclusion and wellbeing for the families of children with special needs

Publicat la: 31 Octombrie 2016   Sursa: USV

     Incluziune socială și stare de bine – deziderate pentru educația părinților copiilor cu nevoi speciale

     Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava derulează, în calitate de aplicant și coordonator, Proiectul  Erasmus+, KA2 – parteneriat strategic în domeniul educației adulților (2016-1-RO01-KA204-024504) , intitulat BUILDING BRIDGES: PROMOTING SOCIAL INCLUSION AND WELLBEING FOR PARENTS OF CHILDREN WITH SPECIAL NEEDS – PSI_WELL .
     Proiectul  de parteneria...

mai mult

A fost inaugurată noua sală a Lectoratului de Limbă Română din cadrul Universității „Yurii Fedkovici” din Cernăuți, sală de tehnologii informaționale

Publicat la: 31 Octombrie 2016   Sursa: USV

     Vineri, 28 octombrie 2016, a fost inaugurată noua sală a Lectoratului de limbă română al Universității Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) din cadrul Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți, sală de tehnologii informaționale, echipată grație unei finanțări venite din partea Guvernului României, accesată prin efortul conducerii Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Echipamentul constă în 12 calculatoare dotate cu programe de ultimă generație, un videoproiector, un fotocopiator.
     La eveniment au luat parte Consulul general al României la Cernăuți, Eleonora Moldovan, consulul Aurelian-Nicolae Rugină, rectorii celor două universități, Prof. univ. dr. ing. Valentin Popa și Prof. univ. dr. Stepan Melnych...

mai mult

Lansare de proiect Erasmus +

Publicat la: 27 Octombrie 2016   Sursa: USV

     Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează conferinţa de lansare a Proiectului Erasmus+, KA2 - Cooperation for Innovation and the Exchange of Good Practices Strategic Partnerships for adult education 2016-1-RO01-KA204-024504 - BUILDING BRIDGES: PROMOTING SOCIAL INCLUSION AND WELLBEING FOR PARENTS OF CHILDREN WITH SPECIAL NEEDS – PSI_WELL, luni, 31 octombrie 2016, ora 1100, în Aula corp E - USV.
     Proiectul de parteneriat strategic în domeniul educaţiei adulţilor se dezvoltă în cooperare cu alte cinci universităţi europene: Universitatea Lleida - Spania, Institutul Politehnic Braganca - Portugalia, Universitatea Zagreb - Croaţia, Universitatea Klaipeda - Lituania, Universitatea Bogazici, Istanbul – Turcia.
&nbs...

mai mult

CTF-USV 2016

Publicat la: 25 Octombrie 2016   Sursa: USV

În perioada octombrie-noiembrie 2016, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează împreună cu partenerii săi prima ediţie a concursului studenţesc în domeniul securităţii informatice, CTF-USV 2016 (Capture The Flag), http://ctf.usv.ro .


La încheierea perioadei de înscriere, numărul echipelor înregistrate pentru participare la etapa de calificări on-line a ajuns la 30. Echipele au în componenţa lor de la 1 până la 4 membri, în total fiind înregistraţi aproape 100 de st...

mai mult

Burse oferite de Serviciul German de Schimb Academic

Publicat la: 25 Octombrie 2016   Sursa: USV

     DAAD (Deutscher Akademischer Austausch Dienst / Serviciul German de Schimb Academic) oferă pentru anul academic 2017-2018 ca. 100 de burse individuale pentru studenți, absolvenți, doctoranzi și cercetatori.
     Sunt finanțate cursuri de limbă, cursuri de limbaj de specialitate și civilizație germană, programe de masterat, precum și stagii de cercetare în cadrul programelor de doctorat în Germania. DAAD finanțeaza inclusiv programe cu predare în limba engleză.
     Accesând următorul link:
Burse DAAD 2017/2018 - Imagine sinoptică
se p...

mai mult

Colocviu Internaţional de Traductologie la USV

Publicat la: 25 Octombrie 2016   Sursa: USV

     În perioada 27-30 octombrie, se desfăşoară la Facultatea de Litere şi Ştiinte ale Comunicării Colocviul Internaţional de Traductologie La traduction face à la complexité culturelle, în cadrul proiectului de cercetare Traduction culturelle et littérature(s) francophone(s) : histoire, critique, réception des traductions, director prof. univ. dr. Muguraş Constantinescu. Manifestarea reprezintă un veritabil eveniment ştiinţific prin participarea, în calitate de invitaţi de onoare, a 9 reputaţi specialişti traductologi din străinatate şi din ţară, membri ai comitetului ştiintific al revistei de traductologie Atelier de traduction, Editura USV:

  • Gina Abou Fadel Saad, Henri Awaiss, (Beirut);...

    mai mult

Concert special ANDRA la Suceava

Publicat la: 24 Octombrie 2016   Sursa: USV

         Casa de Cultură a Studenţilor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava vă invită la un concert special ANDRA.

         Evenimentul va avea loc joi, 10 noiembrie, ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava.
Din repertoriul Andrei, pregătit special pentru acest eveniment, nu vor lipsi piese consacrate -  „Doar o clipă” sau „Dragostea rămâne”, dar şi cele mai noi melodii ale cantăreţei: “What about us” şi “Why”.

 

         Numeroase premii, campanii umanitare şi o discografie impresionantă. O carieră muzicală de succes începută la 14 ani şi într-o continuă ascendenţă, alături de milioa...

mai mult

Concert de jazz cu GUILTY LEMON la USV

Publicat la: 24 Octombrie 2016   Sursa: USV

            Casa de Cultură a Studenţilor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava vă invită la un concert deosebit susţinut de trupa GUILTY LEMON.

            Evenimentul va avea loc miercuri, 2 noiembrie, de la ora 19.00, în Auditoriumul USV „Joseph Schmidt”. 

            Guilty Lemon este o formaţie de Neo Soul care s-a format în ianuarie 2007 în Sibiu. Formaţia combină elemete de funk, jazz şi r&b, fiind considerată una dintre formaţiile influente ale scenei muzicale sibiene.

            Repertoriul formaţiei conţine atât piese ale celor mai cunoscuţi artişti ai genurilor aborda...

mai mult

TAG - ROGVAIV-O @ USV

Publicat la: 24 Octombrie 2016   Sursa: USV

Asociaţia de Artă „Nicolae Tonitza” (TAG), Cenaclul „Litere(CL),
Casa de Cultură a Studenţilor (CCSS) şi
Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) vă invită la evenimentul cultural

ROGVAIV - O @ USV
la
Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Corp A, Etaj I, Galeria de artă a USV,
în data de 31 octombrie 2016, ora 17:30.

 

Program:

Recital de poezie - Cenaclul Litere ...

mai mult

Dublu concert Paraziţii la Suceava

Publicat la: 21 Octombrie 2016   Sursa: USV

     Având în vedere numărul foarte mare de solicitări pentru concertul trupei Paraziţii programat în data de 27 octombrie, Casa de Cultură a Studenţilor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a luat decizia de a organiza un alt concert pe data de 26 octombrie,  de la ora 19:00, în Auditoriumul „Joseph Schmidt”. 
     Biletele pentru ambele concerte se vor putea achiziţiona şi ridica începând de luni, la Observatorul Astronomic, în intervalele orare 10:00 - 12:00 şi 15:00 - 17:00.
     Preţul unui bilet este de 30 lei pentru adulţi şi 15 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.
     Pentru mai multe informaţii puteţi contacta pagina de Facebook - Casa de Cultură a S...

mai mult

Înființarea Asociaţiei Clusterul Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava-Botoşani

Publicat la: 21 Octombrie 2016   Sursa: USV

     Joi, 20 octombrie 2016, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, a avut loc semnarea actelor constitutive ale Asociaţiei Clusterul Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava-Botoşani, care are ca scop asigurarea unui cadru eficient de cooperare între membrii săi pentru creşterea capacităţii de cercetare-dezvoltare şi inovare în zona de nord-est a României, reprezentarea intereselor acestora faţă de terţi, creşterea competitivităţii regionale în domeniul bioeconomiei şi creşterea capacităţii de implementare a politicilor agricole şi industriale europene, inclusiv utilizarea eficientă a fondurilor nerambursabile precum şi a altor surse de finanţare. Asociaţia s-a constituit şi cu scopul de a deveni entitate de management şi de a coordona activităţile şi proiectele &icir...

mai mult

Elevi ai CN Petru Rareş la USV

Publicat la: 21 Octombrie 2016   Sursa: USV

     Joi, 20 octombrie, un grup numeros de elevi din clasele a 8-a A, a 10-a E, a 10-a F, a 10-a G, a 11-a E, şi a 11-a F ale Colegiului Naţional Petru Rareş din Suceava, însoţiţi de către doamna profesoară Anca Greculeac, director adjunct al colegiului, au efectuat o vizită la două dintre facultăţile universităţii noastre.
     Pe parcursul a jumătate de zi, elevii s-au integrat în atmosfera universitară, au dialogat cu studenţi ai Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor şi ai Facultăţii de Inginerie Alimentară, au discutat cu cadre didactice şi au participat la două prelegeri interactive, care s-au încheiat cu întrebări legate de cercetarea universitară, de roboţi, de realitatea virtuală şi cea augmentată sau de calitatea ...

mai mult

Concert de flaut şi pian cu Trio A Piacere

Publicat la: 20 Octombrie 2016   Sursa: USV

     Casa de Cultură a Studenţilor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava vă invită la un concert deosebit, susţinut de Călin Fărcăşel - flaut, Irina Laura Suceveanu - flaut şi Andrei Enoiu - pian. Pe scurt, TRIO A PIACERE.
     Evenimentul va avea loc joi, 3 noiembrie, de la ora 19.00, în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. 
     Preţul unui bilet este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru elevi şi studenţi.
     Pentru mai multe informaţii puteţi contacta pagina de Facebook -
  Casa de Cultură a Studenţilor Suceava &...

mai mult

Concert cu trupa Paraziţii la Suceava

Publicat la: 20 Octombrie 2016   Sursa: USV

     Casa de Cultură a Studenţilor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava vă invită la un concert cu trupa Paraziţii. Evenimentul va avea loc joi, 27 octombrie, în Auditoriumul „Joseph Schmidt”, de la ora 19:00.
     Membrii trupei Paraziţii, înfiinţată în anul 1994, sunt pionierii muzicii hip-hop din România, cu un număr impresionant de concerte, premii şi fani.

     Preţul unui bilet este de 30 lei pentru adulţi şi 15 lei pentru elevi şi studenţi.
     Pentru mai multe informaţii se poate contacta pagina de Facebook - 
Casa de Cultură a Studenţilor Suceava  

mai mult

2 decembrie 2016, zi liberă pentru comunitatea academică suceveană

Publicat la: 19 Octombrie 2016   Sursa: USV

      În şedinţa din 18 octombrie 2016, Consiliul de Administraţie al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a decis ca ziua de 2 decembrie 2016 să fie zi liberă pentru comunitatea academică suceveană. Decizia are la bază faptul că zilele de 30 noiembrie, respectiv 1 decembrie sunt sărbători oficiale şi, prin urmare, zile libere pentru întregul sistem bugetar.
      Conducerile celor 10 facultăţi şi Serviciului Administrativ vor elabora un grafic de recuperare a orelor didactice şi activităţilor administrative aferente zilei de 2 decembrie.

...

mai mult

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa domnului Johannes Kabatek, profesor la Universitatea din Zürich, Elveţia

Publicat la: 17 Octombrie 2016   Sursa: USV

    Miercuri, 19 octombrie 2016, ora 14.00, în Aula din corpul E, Senatul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava îi va acorda domnului Johannes Kabatek, profesor la Universitatea din Zürich, Elveţia, titlul de Doctor Honoris Causa. Acest eveniment constituie nu doar recunoaşterea valorii şi contribuţiei deosebite la dezvoltarea lingvisticii contemporane la nivel mondial, dar şi un semn al aprecierii pentru buna şi fructuoasa colaborare cu Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava. După ce se va da citire textului Laudatio, profesorul Kabatek va formula un răspuns în limba română.
    Considerat unul dintre cei mai importanţi promotori ai integralismului lingvistic şi ai studierii limbilor şi culturilor romanice în lume, discipol direct al lui Eugeniu Coşeriu (marel...

mai mult

CTF-USV 2016

Publicat la: 17 Octombrie 2016   Sursa: USV

Competiţia este organizată într-un format tip CTF (Capture The Flag) şi are în vedere dezvoltarea de soluţii de penetrare a unor bariere de securitate într-un mediu de comunicaţie delimitat, în scopul descoperirii unor breşe electronice şi identificării soluţiilor şi metodelor optime de protejare a informaţiei împotriva accesului neautorizat. Competiţia urmăreşte testarea creativităţii şi capacităţii echipelor de studenţi de a utiliza cunoştinţe tehnice specifice pentru a gestiona probleme actuale concrete de securitate informaţională. Obiectivul principal constă în stimularea interesului studenţilor pentru problematica securităţii cibernetice şi evaluarea potenţialului acestora, ca viitori specialişti, de a face...

mai mult

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava s-a alăturat inițiativei Startup Europe Comes to Universities (SEC2U)

Publicat la: 14 Octombrie 2016   Sursa: USV

     Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va organiza evenimentul We Start You Up! ca urmare a aderării la Startup Europe Comes to Universities (SEC2U), inițiativă adresată universităților din Europa pentru a le permite să îşi prezinte eforturile pe care le depun pentru răspândirea culturii antreprenoriale. Inițiativa SEC2U este aprobată si susținută de Comisia Europeană (Startup Europe).
     Startup Europe Universities Network (SEUN) are ca scop crearea unei comunități europene alcătuită din universități și parcuri de afaceri, prin iniţierea unui forum activ, orientat către schimbul de informații și de bune practici, care sa susțină dezvoltarea antreprenoriatului. Membrii SEUN sunt: Universitatea din Salamanca,...

mai mult

Universitatea Stefan cel Mare organizează prima ediție a concursului studențesc în domeniul securității informaționale, CTF-USV 2016

Publicat la: 14 Octombrie 2016   Sursa: USV

Concursul are la bază o organizare de tip CTF (“Capture The Flag”) și se desfășoară în 2 etape. O primă etapă, de calificări on-line, are loc în intervalul 27-28 octombrie 2016 și va fi urmată de etapa finală, on-site, organizată în cadrul Universității Ștefan cel Mare Suceava, în perioada 24-26 noiembrie 2016.

Pot participa echipe alcătuite din cel mult 4 studenți coordonați de un cadru didactic. Concursul este dotat cu premii. Se asigură facilități de cazare și masă. Înregistrarea on-line a participanților are loc în intervalul 17-21 octombrie 2016.

mai mult

Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Publicat la: 12 Octombrie 2016   Sursa: USV

     Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava, prin Unitatea de Analiză şi Gestiune Previzională a Solicitării Pieţei Muncii, împreună cu AOJFM Suceava organizează joi, 20 octombrie 2016, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi.
     Evenimentul se adresează atât absolvenţilor, cât şi actualilor studenţi ai Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava care sunt în căutarea unui loc de muncă. Cu această ocazie, reprezentanţii mediului de afaceri se pot întâlni cu conducerea universităţii, în vederea unor discuţii pe teme legate de competenţele şi abilităţile pe care ar trebui să le dobândească studen&#...

mai mult

Nouă sesiune de înscrieri la cursurile de limbi organizate de Centrul de Limbi și Culturi Străine SYNERGIA LINGUARUM din cadrul USV

Publicat la: 12 Octombrie 2016   Sursa: USV

În cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a fost înfiinţat în 2013 Centrul de Limbi şi Culturi Străine SYNERGIA LINGUARUM (CLCSSL), afiliat Departamentului de Limbi şi Literaturi Străine al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării.
Între 14.10 şi 02.12.2016, CLCSSL organizează o nouă sesiune de înscrieri pentru anul academic 2016-2017, în intervalul orar 16.00-18.00, de luni până vineri (cu excepția zilelor de 30.11 și 01.12.2016), în holul de la intrare din Corpul A, într-un spațiu amenajat lângă Decanatul FLSC, la următoarele cursuri:

a)<...

mai mult

Concert cu Mihai Mărgineanu & Banda la Suceava

Publicat la: 10 Octombrie 2016   Sursa: USV

     Miercuri, 19 octombrie, Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava vă invită la un concert inedit, plin de farmec, susținut de MIHAI MĂRGINEANU & BANDA pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava.
     Considerat responsabil de crearea „comedy-folk-ului” în muzica românească, Margineanu a adus în centrul pieselor sale personaje populare din folclorul urban, care surprind prin ineditul lor.
     Artistul va interpreta celebrele piese „Paraschiva”, „Melci”, „M-am dus să tai un copac” etc. şi îi va înveseli pe cei prezenţi cu povestiri amuzante, dar şi cu refrenele arhicunoscute ale pieselor „Mă iubeşte femeile”, „Gore din Chiti...

mai mult

Concert de muzică contemporană susținut de Orchestra de Cameră a Universității de Arte „George Enescu” din Iași la USV

Publicat la: 10 Octombrie 2016   Sursa: USV

     Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” organizează un concert deosebit de muzică contemporană susținut de Orchestra de Cameră a Universității de Arte „George Enescu” din Iași.
     Evenimentul va avea loc joi, 13 octombrie, de la ora 19.00, în Auditoriumul USV „Joseph Schmidt”, iar din program vor face parte lucrări de: Yordan Goshev, Filip Pavlov, Ciprian Ion, Romeo Cozma.
     Coordonatori: prof. univ. dr. Elena Ovanescu și asistent. univ. dr. Tudor Bogdan Bolnavu

     Prețul unui bilet este de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru elevi, studenți și pensionari.

     ...

mai mult

Concert rock la Centrul Cultural Bucovina cu DISTANCE CALL (Germania), GOT-X și trupa suceveană ODYSSEY

Publicat la: 10 Octombrie 2016   Sursa: USV

     Miercuri, 12 octombrie 2016, de la ora 19, Casa de Cultură a Studenţilor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” va organiza un triplu concert rock la Centrul Cultural Bucovina  cu: DISTANCE CALL (Germania), GOT-X și trupa suceveană ODYSSEY.

     Preţul biletelor este de 10 lei pentru elevi şi studenţi, respectiv 15 lei pentru publicul larg.

      Pentru mai multe informaţii se poate contacta Casa de Cultură a Studenților Suceava pe pagina de Facebook -  Casa de Cultură a Studenţilor Suceava  mai mult

Dezbateri în cadrul Consorțiului universitar „Academica Plus” 8-9 octombrie Târgu Mureș

Publicat la: 10 Octombrie 2016   Sursa: USV

     Consorțiul universitar „Academica Plus” se extinde devenind cel mai mare consorțiu al universităților din România, fiind astăzi format din 10 universități. La întâlnirea consorțiului, desfășurată la Târgu Mureș, în zilele de 8-9 octombrie 2016, celor șapte universități fondatoare (Universitatea din Piteşti, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Ploieşti, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea „Valahia” din Târgovişte şi Universitatea din Oradea) li s-au alăturat Universitatea din Petroșani, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Pe ...

mai mult

Peste 40.000 de vizitatori curioși au sărbătorit Noaptea Cercetătorilor în România

Publicat la: 10 Octombrie 2016   Sursa: USV

     15 orașe din România au găzduit simultan vineri, 30 septembrie 2016, demonstrațiile și prezentările specialiștilor în diverse domenii de cercetare, prin activiăți științifice și distractive dedicate, cu scopul de a atrage atenția generală asupra frumuseții acestor domenii mai puțin accesibile publicului larg. Evenimentele principale au avut loc la București, Alba Iulia, Arad, Bacău, Brașov, Constanța, Cugir, Deva, Galați, Oradea, Piatra Neamț, Suceava, Târgoviște, Tulcea și Zalău, alături de două orașe cu evenimente conexe: Sibiu și Iași.
     În majoritatea orașelor s-au implicat centrele educativ-culturale, instituțiile active la nivel local, precum Poliția Română și Inspectoratele Școlare, urmând ca pe viitor, ziua dedica...

mai mult

Buletin electronic: nr. 3 din 2016 - CEA DE-A UNSPREZECEA ȘEDINȚĂ A COMITETULUI COMUN DE MONITORIZARE AL PROGRAMULUI OPERAȚIONAL COMUN ROMÂNIA – UCRAINA - REPUBLICA MOLDOVA - ZIUA COOPERĂRII EUROPENE 2016 – A CINCEA EDIȚIE

Publicat la: 10 Octombrie 2016   Sursa: USV

Membrii Comitetului şi observatori din România, Ucraina şi Republica Moldova, împreună cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Autorităţii Comune de Management s-au întâlnit la Chişinău, în data de 21 septembrie, pentru a discuta aspecte importante identificate în această fază a Programului. Reprezentanţii Autorităţii Comune de Management au prezentat rezultatele realizate până acum, perspectivele de implementare a proiectelor în derulare, provocări identificate şi măsuri propuse, precum şi detalii despre etapa de închidere a Programului.


mai mult

Noaptea Cercetătorilor Suceava 2016. 250 de orașe din Europa și 15 orașe din România

Publicat la: 29 Septembrie 2016   Sursa: USV

     Știința iese în stradă în peste 250 de orașe europene și 15 orașe din România pentru a sărbători Noaptea Cercetătorilor Europeni, o serie de evenimente care apropie publicul larg de fascinanta lume a cercetării.
     Vineri, 30 septembrie, între orele 17:00-22:00, la Universitatea Ștefan cel Mare vor avea loc o serie de experimente publice din diverse domenii precum: astronomie şi astrofizică, performanța umană, bio-ecologie,  nanoștiință și nanotehnologii, robotică și mecatronică, radioamatorism, speologie, fizică, chimie, informatică, istorie medievală, sănătate și sport. La acestea se adaugă o serie de activități creative, recreative și de divertisment: filme științifice 3D și 2D, spectacole de planetariu, d...

mai mult

Programul pentru festivitățile de deschidere a anului universitar 2016 - 2017

Publicat la: 26 Septembrie 2016   Sursa: USV

     Festivitatea de deschidere a anului universitar 2016-2017 va avea loc în Auditorium „Joseph Schmidt ”, luni, 03 octombrie 2016, la ora 900. Deschiderea anului universitar la nivelul Facultăților va avea loc după cum urmează:


mai mult

Conferință de presă Proiect microDIAB

Publicat la: 26 Septembrie 2016   Sursa: USV

În cadrul proiectului <microDIAB> prima conferință de presă va avea loc LUNI, 26 SEPTEMBRIE 2016, începând cu ora 11, în Amfiteatrul Dimitrie Leonida al Universității (Corp D).

Universitatea „Ștefan cel Mare din Suceava” a început implementarea proiectului <<Analiza interrelației dintre microbiota intestinală și gazda cu aplicații în prevenția și controlul diabetului de tip 2>> (microDIAB), co-finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este de 9.331.538 de lei, din care asistența financiară nerambursabilă este de 8.377.220,16 lei.


mai mult

Noaptea Cercetătorilor Suceava 2016 250 de orașe din Europa și 15 orașe din România

Publicat la: 26 Septembrie 2016   Sursa: USV

Știința iese în stradă în peste 250 de orașe europene și 15 orașe din România pentru a sărbători Noaptea Cercetătorilor Europeni, o serie de evenimente ce apropie publicul larg de fascinanta lume a cercetării. 

Vineri, 30 septembrie, la Universitatea Ștefan cel Mare, între orele 16:00-23:00, vor avea loc o serie de evenimente, activități si experimente din: astronomie şi astrofizică, performanța umană, bio – ecologie,  introducere în nanotehnologii, robotică, radioamatorism, speologie, fizică prin experimente, chimia distractivă, energii regenerabile, informatică și calcul de înaltă performanță, atelier de reciclare creativ...

mai mult

Implementarea proiectului „Analiza interrelației dintre microbiota intestinală și gazdă cu aplicații în prevenția și controlul diabetului de tip 2” la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Publicat la: 20 Septembrie 2016   Sursa: USV


     Luni, 26 septembrie 2016, începând cu ora 11, în amfiteatrul Dimitrie Leonida din corpul D al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava va avea loc prima conferință de presă a proiectului „Analiza interrelației dintre microbiota intestinală și gazdă cu aplicații în prevenția și controlul diabetului de tip 2” (microDIAB), co-finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. 
     Mai multe informații despre proiect se pot găsi pe
caseta de informare .

...

mai mult

Contract major de cercetare implementat de USV

Publicat la: 20 Septembrie 2016   Sursa: USV

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) a început implementarea proiectului „Analiza interrelatiei dintre microbiota intestinală şi gazdă cu aplicaţii în prevenţia şi controlul diabetului de tip 2” (microDIAB), co-finanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este de 9.331.538 de lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 8.377.220,16 lei, 7.073.724,70 lei reprezentând co-finanţarea Fondului European de Dezvoltare Regională iar 1.303.495,46 lei reprezentând co-finanţarea Guvernului României, în baza contractului de finanţare nr. 120 din 16.09.2016 încheiat cu Autoritatea ...

mai mult

Activarea programului de studii universitare de licenţă Limba şi literatura ucraineană – O limbă şi literatură modernă (franceză, engleză) | Limba şi literatura română

Publicat la: 20 Septembrie 2016   Sursa: USV

     În şedinţa din 17 septembrie, Consiliul de Administraţie al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a decis activarea programului de studii universitare de licenţă Limba şi literatura ucraineană – O limbă şi literatură modernă (franceză, engleză) / Limba şi literatura română, învăţământ zi, din cadrul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, şi în anul universitar 2016-2017, în pofida interesului scăzut al candidaţilor în cele două sesiuni de admitere deja finalizate. În contextul dinamismului societăţii româneşti de astăzi, această decizie, care presupune susţinerea financiară a programului din fonduri proprii...

mai mult

Admitere la USV, septembrie 2016, sesiunea a II-a

Publicat la: 16 Septembrie 2016   Sursa: USV

     Luni, 19 septembrie, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava deschide o nouă sesiune de admitere. Astfel, conform calendarului aprobat în hotărârea Consiliului de Administraţie, înscrierile, interviurile şi probele de concurs se vor desfăşura în intervalul 19 – 21 septembrie, iar înmatricularea se va derula în zilele de 22 şi 23 septembrie, urmată de publicarea rezultatelor finale.
     Universitatea mulţumeşte tuturor candidaţilor din primele două sesiuni de admitere pentru interesul deosebit acordat şi în acest an programelor de studii ale USV! Numărul de studenţi înmatriculaţi până astăzi a depăşit cu 50% numărul de locuri bugetate acordate de Minister la programele de studii de licenţă şi c...

mai mult

Trupa VUNK va concerta la deschiderea anului universitar 2016-2017

Publicat la: 14 Septembrie 2016   Sursa: USV

      Luni, 3 octombrie 2016, de la ora 19, pe esplanada corpului A al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, Casa de Cultură a Studenţilor va organiza un concert spectaculos la care sunt aşteptaţi să participe toţi sucevenii.

      Muzică de calitate, premii, fani, emoţii, atmosferă! Cornel Ilie, Gabriel Maga, Bogdan Crucianu, Nicu Sârghea – într-un cuvânt, VUNK. Cu o istorie bogată şi cu hituri consacrate, VUNK este una din trupele preferate din România, ritmurile lor fiind uşor de recunoscut.

      Participanții sunt invitaţi să fredoneze piese precum: Artificii pe tavan, Pleacă, Scapă-mă de ea

mai mult

Simpozionul internațional „Mutații în mediul european de securitate. Răspunsuri comune la provocări comune”

Publicat la: 14 Septembrie 2016   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Centrul Regional de Analiza Riscurilor Transfrontaliere-Suceava organizează, în zilele de 16-17 septembrie 2016, Simpozionul internațional Mutații în mediul european de securitate. Răspunsuri comune la provocări comune, cu participarea unor experți și specialiști din România, Ucraina și Polonia.

În cadrul seminarului internațional vor fi dezbătute subiecte legate de atacurile informațional-psihologice (dezinformări, persuasiuni, manipulări, intoxicări etc.), riscurile și amenințările transfrontaliere, dimensiunea informațională a războiul hibrid, risc...

mai mult

Profesionalizare didactică la USV

Publicat la: 9 Septembrie 2016   Sursa: USV

     Fii profesorul de care are nevoie tânărul generației digitale! Învață să comunici! Dotează-te cu tehnici de învățare! Dezvoltă-ți strategii antistres! Transformă profesia didactică într-o adevărată artă! Fii propriul tău profesor!  

     Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic din cadrul Facultății de Științe ale Educației, Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava, anunță continuarea înscrierilor la Programul de Formare Psihopedagogică pentru perioada 12-16 septembrie 2016 și 26 septembrie-28 octombrie 2016, cu excepția zilelor de sâmbătă și...

mai mult

Școala de Vară AFER

Publicat la: 9 Septembrie 2016   Sursa: USV

Marţi, 6 septembrie 2015, la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava a fost lansată cea de-a VIII -a ediție a Școlii de Vară AFER cu tema E.U. pentru tine și regiunea ta. 
    Evenimentul s-a bucurat  de o prezență numeroasă, formată din reprezentanți ai mediului de afaceri sucevean, ai administrației publice locale, ai Camerei de Comerț și Industrie și, nu în ultimul rând,  ai comunităţilor academice din întreaga țară.
    Deschiderea acestei ediții a fost făcută de către doamna prof. univ. dr. Carmen Năstase, decanul Facultății de Științe Economice și Administra...

mai mult

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava evidențiată de Președintele României pentru contribuția adusă la aderarea României la Organizația Europeană pentru Cercetări Nucleare

Publicat la: 7 Septembrie 2016   Sursa: USV

La Geneva, la începutul acestei săptămâni, a avut loc ceremonia oficială de aderare a României la Organizația Europeană pentru Cercetări Nucleare (CERN). CERN operează cel mai mare și complex laborator din lume pentru cercetarea fundamentală, structură ce se întinde pe o lungime de 25 de kilometri pe teritoriile Franței și Elveției. Cu peste 2500 de angajați cu normă întreagă și 8000 de cercetători și ingineri asociați în întreaga lume, CERN reprezintă, totodată, și cel mai mare proiect de colaborare internațională din istoria științei. Recunoscut pentru rezultatele excepționale și premiile Nobel obținute în domeniul particulelor elementare, realizările CERN depășesc c...

mai mult

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” DIN SUCEAVA ADMITERE SEPTEMBRIE 2016

Publicat la: 1 Septembrie 2016   Sursa: USV

Luni, 5 septembrie, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava demarează sesiunea de toamnă a concursului de admitere, care se va desfăşura până pe data de 12 septembrie (fără duminică, 11 septembrie). În această etapă, oferta programelor de licenţă ale celor 9 facultăţi cuprinde 244 de locuri bugetate şi 958 de locuri cu taxă, 8 locuri pentru candidaţii de etnie romă şi 15 locuri pentru candidaţii originari din Republica Moldova care au susţinut examenul de bacalaureat în România. Forma de învăţământ la distanţă (ID), beneficiază de un număr de 372 de locuri, repartizate pe 9 programe de studii.


mai mult

Școala de Vară AFER

Publicat la: 31 August 2016   Sursa: USV

În acest an, pentru a VIII-a oară consecutiv, se redeschid porțile Şcolii de Vară AFER (Asociația Facultăților de Economie din România) cu tema Bukovina Summer School of European Integration - EU pentru tine și regiunea ta, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Evenimentul este organizat de Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, în perioada 5 - 15 septembrie 2016, sub directa îndrumare a decanului facultății, profesor universitar doctor Carmen Năstase. 

Spre deosebire de edițiile precedente, obiectivul principal al programului din acest an este focalizat pe dezvoltarea competenţelor ş...

mai mult

Școala de Toamnă „English as a Jar of Knowledge”

Publicat la: 30 August 2016   Sursa: USV

Sub patronajul Universității „Ștefan cel Mare” și al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, împreună cu Asociația pentru Studii Anglofone „Silvia Manoliu” și Școala Gimnazială „Dimitrie Păcurariu”, Șcheia, organizează, în perioada 5-9 Septembrie 2016, școala de toamna English as a Jar of Knowledge.

În acest an, activitatea se adresează în primul rând elevilor Școlii Gimnaziale „Niculae Popinceanu” Mihoveni, cărora le oferă o nouă perspectivă asupra învățării limbii engleze. Aceștia vor ...

mai mult

Sportiv al USV la Jocurile Olimpice de la Rio

Publicat la: 17 August 2016   Sursa: USV

     Andrei Gag, masterand al Facultății de Educație Fizică şi Sport, va concura mâine, 18 august, pe Stadionul Olimpic „João Havelange”, la calificările pentru aruncarea greutății din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio. În vârstă de 25 de ani, sportivul de la CSU Suceava deține rezultate sportive de excepție: este vicecampion mondial indoor la aruncarea greutății, performanță reuşită în cadrul Campionatelor Mondiale de la Portland, cu o arunxcare de 20,89 metri, şi medaliat cu aur la Campionatele Balcanice. De asemenea, Andrei deține recordul național la această probă, stabilit în luna iulie, cu ocazia Campionatelor Naționale de seniori desfăşurate la Cluj Napoca, unde Andrei a aruncat 21,06 metri.
     Având în vedere fapt...

mai mult

Suceava găzduiește a 78-a ediție a Festivalului Uniunii Internaționale de Cinema

Publicat la: 16 August 2016   Sursa: USV

Între 19 și 26 august 2016 are loc la Suceava a 78-a ediție a Festivalul Uniunii Internaționale de Cinema (UNICA), care va reuni, timp de o săptămână, peste 150 de cineaști din 25 de țări ale Europei și din afara acesteia. Manifestarea va aduce pe ecranul Cinematografului Modern, din Suceava, un adevărat regal de filme realizate de cineaștii amatori sau profesioniști în devenire, din țările membre. Festivitatea de deschidere va avea loc la Cetatea de Scaun a Sucevei în data de 19 august, începând cu ora 18:00. Pe parcursul celor șapte zile vor avea loc proiecții ale filmelor țărilor membre, fiecare națiune având la dispoziție o oră după un program ce poate fi consultat pe pagina web ...

mai mult

Statement concerning universities in Turkey - MCU signatories committment

Publicat la: 8 August 2016   Sursa: USV

The "Stefan Cel Mare" University of Suceava is a signatory of the Magna Charta Universitatum and, as such, with over 800 other universities, shares and supports the fundamental principles of institutional autonomy and academic freedom.

The Magna Charta Observatory is becoming increasingly concerned about the situation in Turkey and its effects on universities and their staff and students.

It has published a statement which can be seen at http://www.magna...

mai mult

One-year scholarship program sponsored by the Free State of Bavaria 2017-2018

Publicat la: 4 August 2016   Sursa: USV

The Free State of Bavaria invites applications for its one-year scholarship program for students from Central, Eastern and Southeastern Europe for the academic year 2017/18 via BAYHOST. Graduates from Bulgaria, Croatia, the Czech Republic, Hungary, Poland, Romania, Russia, Serbia, Slovakia and Ukraine are eligible to apply.

The scholarships are meant to finance doctoral or postgraduate studies (e.g. master) at Bavarian universities. Annual scholarships can be extended twice for up to 3 years. One-year study sojourns in Bavaria as part of a Ph.D. in the home country can also be funded.

Further information can be found on the BAYHOST webs...

mai mult

Absolventă de top a Colegiului Naţional „Petru Rareşâ€ din Suceava, înmatriculată la USV

Publicat la: 29 Iulie 2016   Sursa: USV

Eleva Cătălina-Bianca Bodnar, absolventă a Colegiului Naţional Petru Rareş din Suceava în anul 2015, cu media generală 10 la examenul de Bacalaureat, s-a înmatriculat, în sesiunea de Admitere iulie 2016, la programul de studiu Calculatoare din cadrul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor. Menţionăm că la finalul perioadei de înscrieri, candidata a fost declarată admisă pe prima poziţie a programului de studiu menţionat, cu media de admitere 10. Rezultatele de până acum ale Cătălinei Bodnar o recomandă drept o studentă de elită a universităţii noastre, cu posibilitatea de a obţine una dintre bursele de merit oferite de către facultatea pentru care a optat. De asemenea, în...

mai mult

Înmatriculări USV iulie 2016

Publicat la: 29 Iulie 2016   Sursa: USV

La data de 29 iulie 2016, numărul celor care s-au înmatriculat la USV este următorul:

  • Licență ZI - 1235 persoane
  • Licență ID - 193 persoane
  • Masterat - 735 persoane
  • Conversie profesională - 36 persoane

Aceste cifre pot suferi modificări în urma unor eventuale retrageri, precum și a unor noi înmatriculări. Menționăm că, în conformitate cu hotărârea adoptată de Senatul USV, peri...

mai mult

Proiect BYE-8, GA-695897 COSME-04-2015, COS-EYE-2015-4-01

Publicat la: 27 Iulie 2016   Sursa: USV

 

 

 

 

 

 

 

      Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava anunță participarea în proiectul BYE-8 Boosting Young Entrepreneurs, ciclul 8, în cadrul programului COSME EYE - Erasmus for Young Entrepreneurs (Erasmus pentru tinerii antreprenori), finanțat de Comisia Europeană prin EASME (Executive Agen...

mai mult

Metadiscurs şi metatext la USV

Publicat la: 27 Iulie 2016   Sursa: USV

Săptămâna aceasta, în zilele de vineri şi sîmbătă, 29-30 iulie a.c., se desfășoară la Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava cea de-a VI-a ediţie a Conferinței Internaționale Discurs critic ș i varia ț ie lingvistic ă . Acestă conferinţă, organizată prin colaborarea dintre Şcoala Doctorală de Ştiinţe Socio-umane şi Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, propune doctoranzilor și tuturor celor interesați o tematică generoasă, sub titlul Metadiscurs şi metatext.

Pe parcursul celor două zile şi-au anunţat prezenţa cu lucr...

mai mult

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava - Admitere Sesiunea iulie 2016

Publicat la: 25 Iulie 2016   Sursa: USV

      Înscrierile pentru programele de studiu oferite de cele 9 facultăți ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (pentru licență – învățământ la zi și la distanță, masterat și conversie profesională), care au început pe 18 iulie 2016, s-au încheiat astăzi, 25 iulie. În această sesiune de admitere, oferta educațională a universității a atras un total de 2492 de candidați.

     

mai mult

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava Admitere Sesiunea iulie 2016

Publicat la: 25 Iulie 2016   Sursa: USV

     Înscrierile pentru programele de studiu oferite de cele 9 facultăți ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (pentru licență – învățământ la zi și la distanță, masterat și conversie profesională), care au început pe 18 iulie 2016, s-au încheiat astăzi, 25 iulie. În această sesiune de admitere, oferta educațională a universității a atras un total de 2492 de candidați.
     Programele de licență au cumulat un număr de 3322 de opțiuni, exprimate de către 1746 de candidați. De menționat că la 4 dintre programele de licență locurile au fost deja ocupate din această sesiune; prin urmare, ele nu vor mai fi incluse în cea ...

mai mult

Universitatea „Ștefan cel Mare” va implementa măsuri financiare active de reducere a abandonului universitar

Publicat la: 22 Iulie 2016   Sursa: USV

     An de an, către programele de studii din diverse domenii pe care le oferă Universitatea „Ștefan cel Mare” se orientează mii de absolvenți de liceu în dorința de a se specializa și obține o formare de calitate. Majoritatea candidaților provin dintr-una dintre cele mai slab dezvoltate regiuni ale Uniunii Europene și nu în toate cazurile condiția materială le permite să finalizeze studiile, să devină competitivi pe piața muncii.
     Având în vedere interesul crescut al absolvenților de liceu pentru Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, fapt demonstrat prin înscrierea, la sesiunea de vară a admiterii pentru anul universitar 2016-2017, a unui număr de candidaţi cu peste 50% mai mare decât cel al locurilor bugetate alocate de...

mai mult

Înscrieri la USV inclusiv sâmbătă și luni

Publicat la: 22 Iulie 2016   Sursa: USV

     Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava face înscrieri pentru programele de studii de licență, masterat și conversie profesională inclusiv sâmbătă și luni, 23 și 25 iulie. Conform calendarului de admitere, rezultatele vor fi afiște pe 25 iulie, după finalizarea procesului de înscriere și după susținerea probelor de concurs, perioada de înmatriculare derulându-se până pe 29 iulie, când vor fi publicate rezultatele finale.
     La mai multe programe de licență, candidații admiși pe locuri cu taxă pot beneficia în anul I de studiu de burse speciale reprezentând 75%, 50% și 25 % din taxa de școlarizare. De precizat, însă, că după anul I de studiu, studenții care au ocupat un loc cu taxă pot bene...

mai mult

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” DIN SUCEAVA ADMITERE 2016

Publicat la: 18 Iulie 2016   Sursa: USV

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava demarează concursul de admitere pentru ciclurile de studii de licenţă şi masterat la cele 9 facultăţi ale sale. Instituţia suceveană deschide comunităţii absolvenţilor învăţământului preuniversitar şi universitar oportunităţi de dezvoltare academică şi profesională prin programe de studii universitare de licenţă,  masterat şi doctorat, structurate pe cinci arii europene de învăţământ superior - ştiinţe sociale, ştiinţe inginereşti, ştiinţe ale naturii, ştiinţe umaniste şi ştiinţe biomedicale.

mai mult

USV va organiza un concurs studențesc în domeniul securității informatice

Publicat la: 15 Iulie 2016   Sursa: USV

     În perioada octombrie-noiembrie 2016 Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava organizează împreună cu partenerii săi Safetech Inovation şi ASSIST Software prima ediție a concursului studențesc în domeniul securității informatice, CTF-USV 2016, http://ctf.usv.ro.
     Concursul, organizat într-un format tip CTF (Capture The Flag), are în vedere dezvoltarea de soluții de penetrare a unor bariere de securitate într-un mediu de comunicație delimitat, cu scopul descoperirii unor breșe electronice, dar și în identificarea soluțiilor și metodelor optime de protejare a informației împotriva accesului neautorizat. Competiția urmărește testarea creativității și a capacitații echipelor de studenți de a utiliza cu...

mai mult

Participarea Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava la cea de a XX-a ediţie a Salonului Internaţional al Cercetării, Inovării şi Transferului Tehnologic INVENTICA

Publicat la: 7 Iulie 2016   Sursa: USV

Institutul Naţional de Inventică din Iaşi, în colaborare cu Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi, sub înaltul patronaj al ANCSI, au organizat, în perioada 29 iunie -1 iulie 2016, ediţia a XX-a a Salonului Internaţional al Cercetării, Inovării şi Transferului Tehnologic INVENTICA. Prezentarea invenţiilor Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava a fost asigurată de către echipa Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, formată din prof. univ. dr. ing. Radu PENTIUC, ş.l. dr. ing. Elena Daniela OLARIU şi dr. ing. Ilie NIŢAN.

Evenimentul a fost dedicat promovării cercetării ştiinţifice prin invenţii şi produse inovatoare şi consolid&...

mai mult

USV promovează învăţarea permanentă pentru profesori

Publicat la: 4 Iulie 2016   Sursa: USV

     În contextul reformelor educaționale şi al asigurării educaţiei permanente, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat o sesiune de formare specializată în educație non-formală pentru cadrele didactice care sunt masteranzi la cele trei programe ale facultății. Proiectul a fost iniţiat de dna conf. univ. dr. Otilia CLIPA şi dna masterand profesor învăţământ primar Dorina FĂRTĂIŞ, fiind derulat prin sprijinul conducerii facultăţii şi al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.
     Astfel, în perioada 26 – 29 iunie 2016, prin intermediul Centrului de formare continuă al Universităţii Suceava, situat în Vatra Dornei, studenţii masteranzi în...

mai mult

Evenimente științifice în cadrul Facultății de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management

Publicat la: 2 Iulie 2016   Sursa: USV

În perioada 30 iunie – 1 iulie 2016, la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management (FIM), din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) s-au desfăşurat trei evenimente:

  • Simpozionului științific studențesc „ INGINERIE – PRACTICĂ – INDUSTRIE ”, ediția 2016
  • Workshop-ul ARMONIZAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SUPERIOR MECANIC CU CERINŢELE ANGAJATORILOR
  • A noua sesiune de comunicări ştiinţifice ale studenţilor din inginerie mecanică, mecatronică şi management
  • CER-STUD” , ediţia 2016

              Scopul acestor evenimente a fost ace...

mai mult

USV va reprezenta România la faza internațională a competiției ECOTROPHELIA

Publicat la: 1 Iulie 2016   Sursa: USV

      Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava, prin trei echipe de studenţi de la Facultatea de Inginerie Alimentară, a participat în perioada 26-28 iunie 2016, la cea de a V-a ediţie a competiţiei naţionale ECOTROPHELIA ROMÂNIA, organizată sub egida Asociaţiei Specialiştilor din Industria Alimentară din România şi a Asociaţiei Platforma Tehnologică „FOOD FOR LIFE”. Concursul s-a desfăşurat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
      Competiţia are drept scop încurajarea creativităţii studenţilor în dezvoltarea unor produse alimentare eco-inovative, de calitate, destinate consumului uman şi prietenoase cu mediul înconjurător şi este deschisă tuturor studenţilor înscrişi la programele de studii de licenţă, masterat şi doctorat....

mai mult

Sărbătoarea muzicii la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava

Publicat la: 17 Iunie 2016   Sursa: USV

     Modul de a vorbi, de a gândi sau de a cânta într-o limbă anume reprezintă un mod aparte de a fi în lume, o posibilitate a ființei umane de a se afirma într-o manieră expresivă și creativă, folosind literele și sonoritățile proprii fiecărei limbi.
     Manifestările culturale organizate de către Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava susțin și pun în valoare educația plurilingvă, datorită căreia oamenii sunt pregătiţi să perceapă diversitatea lingvistică în armonie și formaţi să acționeze constructiv în orizontul intercultural și internațional în care trăiesc.
     Concursul de interpretare de cântece în diverse l...

mai mult

Spune NU stresului în sesiune

Publicat la: 15 Iunie 2016   Sursa: USV

Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră oferă consiliere educaţională şi psihologică studenţilor în perioada sesiunii de vară 2016!

 

Afiș

...

mai mult

Prezentarea ofertei de burse DAAD

Publicat la: 8 Iunie 2016   Sursa: USV

     Vineri, 10 iunie, ora 12.00, în Sala E233, ​prof. univ. dr. Alexander Rubel, Lector-DAAD, va prezenta oferta de ​ burse DAAD din Germania.
     Prin programul DAAD, studenții, doctoranzii, cadrele didactice pot beneficia de ​ stagii de studii și cercetare în Germania. ​
     Important: Oferta de burse se adreseaza tuturor facultăților, studenților, doctoranzilor și profesorilor, și nu este obligatorie stăpânirea limbii germane.


      Afiș

...

mai mult

Premii pentru reprezentanţii USV la Salonul de Inventică „TRAIAN VUIA”, 17-19 Mai 2016 - Timişoara

Publicat la: 2 Iunie 2016   Sursa: USV

    În prezenţa unui numeros public s-a deschis, pe data de 17 mai 2016 Salonul Internaţional de Inventică şi Inovaţii „TRAIAN VUIA” Timişoara unde au fost prezentate 222 de proiecte de inventică din 12 ţări. La această manifestare, delegaţia USV a obţinut, pentru rezultatele prezentate, trei medalii de aur, două medalii de argint, o medalie de bronz și o diplomă de excelență.
 





...

mai mult

Rezultate ale sportivilor universitari suceveni

Publicat la: 26 Mai 2016   Sursa: USV

     Atleții de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național Universitar care s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute la Pitești.
     Studentul Andrei Gafița a devenit campion național în proba de 10.000 de metri marș, iar atleta Lenuța Burueană a obținut două medalii, una de aur în proba de aruncarea greutății și una de argint în proba de aruncare a discului.
     Din delegatie a mai facut parte și studenta Sânzâiana Mandiuc, care a terminat pe locul IV în proba de 5.000 de metri marș.
     Echipa de handbal a CSU din Suceava va disputa la sfârșitul acestei săptămâni bar...

mai mult

Literatura în slujba Revoluţiei, lansare de carte la Suceava

Publicat la: 25 Mai 2016   Sursa: USV

     Vineri, 27 mai, de la ora 11.00, la Biblioteca Universității „Stefan cel Mare” din Suceava (corp E), va avea loc lansarea volumului Literatura în slujba Revoluţiei , de Ovidiu Morar, conferențiar doctor în cadrul Facultății de Litere din Suceava.
Invitați: prof.dr. Mircea Diaconu și conf.dr. Ovidiu Morar.
     Evenimentul are loc în cadrul celei de-a treia ediții a Târgului de Carte organizat de Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare”, care se va desfășura în zilele de joi și vineri, 26 – 27 mai, între orele 9 și 17, ...

mai mult

Târg de carte la USV

Publicat la: 23 Mai 2016   Sursa: USV

     În zilele de 26 şi 27 mai, între orele 9.00-17.00, în holul corpului A al Universităţii va avea loc ce-a de a III-a ediţie a Târgului de carte.
     Vor participa editurile Tritonic, Matrix, Lumen, Junimea, Tipo Moldova, Sedcomlibris şi Cărtureşti.


      Afiș manifestare

...

mai mult

Amiaza cărților junimiste la USV

Publicat la: 23 Mai 2016   Sursa: USV

     Editura Junimea va organiza vineri, 27 mai, la ora 12.00, o întâlnire intitulată Amiaza cărţilor junimiste, unde sunt invitaţi prietenii şi colaboratorii editurii, ocazie cu care vor fi prezentate cărţile semnate de Tucu Moroşanu, Ion Paranici, Ioan Popoiu şi Emanoil Rei. De asemenea, va avea loc lansarea ultimelor numere din revista SCRIPTOR.
    Prezintă Liviu Papuc şi Lucian Vasiliu de la Editura Junimea din Iaşi, iar amfitrionul întâlnirii va fi domnul prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu.

     
      Afiș

...

mai mult

Omagierea scriitorului Nicolae Cârlan

Publicat la: 23 Mai 2016   Sursa: USV

     Joi, 26 mai, la ora 16.00, la sala de lectură din corpul A, va avea loc omagierea scriitorului Nicolae Cârlan, în prezenţa profesorilor Mircea A. Diaconu, Rodica Nagy, Iulia Murariu, Mihai Iacobescu. Manifestarea se înscrie în seria de activităţi Omul şi cartea, organizate periodic de Biblioteca USV.

      Afiș eveniment

...

mai mult

Noaptea Muzeelor - Luna albastră

Publicat la: 20 Mai 2016   Sursa: USV

      Sâmbată 21 mai Observatorul Astronomic al USV vă așteaptă, împreună cu cei dragi, la NOAPTEA MUZEELOR:  observații astronomice, spectacole de planetariu, atelier de pictură în aer liber, filme 3D și 2D, cenaclu SF, dezbateri, muzică, expoziții și alte activități, ce vor avea loc începând cu ora 16 până la miezul nopții. 

Bucovina - aspecte identitare

Publicat la: 20 Mai 2016   Sursa: USV

     Luni, 23 mai 2016, la ora 12, în Amfiteatrul Dimitrie Leonida, domnul prof.univ.dr. JAMES M. NYCE, de la Ball State University, SUA, va susține conferința To Be Turned Around: Wandering Discrepancy and Experience along a Ukrainian Romanian Border, în cadrul workshop-ului cu tema „Bucovina - aspecte identitare”. Conferința va fi urmată de intervenții ale cadrelor didactice și ale studenților de la FLSC, în datele de 23 și 24 mai 2016, în Amfiteatrul Dimitrie Leonida și în Sala A 206.

     Afiș
      Program

...

mai mult

Colocviul Internaţional Calitate în învăţământul superior. Transdisciplinaritate în sistemele educaţionale universitare

Publicat la: 11 Mai 2016   Sursa: USV

     În perioada 12-14 mai 2016 se va desfăşura cea de-a II-a ediţie a Colocviului Internaţional Calitate în învăţământul superior. Transdisciplinaritate în sistemele educaţionale universitare.
     Deschiderea oficială va avea loc în data de 12 mai 2016, la ora 12, în Aula din Corpul E.


      Program
      Call
      Afi&...

mai mult

Recital de poezie cu actorul Dorel VIȘAN

Publicat la: 10 Mai 2016   Sursa: USV

     Miercuri, 11 mai 2016, la ora 17.00, în auditorium Joseph Schmidt al universității „Ștefan cel Mare” din Suceava va avea loc un Recital de poezie intitulat: „ Eminescu - om, geniu și sfânt ”, susținut de actorul Dorel VIȘAN.
     Acompaniament la chitară Daniel DRAGOMIRESCU.


       Afiș eveniment

...

mai mult

Managementul carierei tale. Traseu semnalizat pentru studenții de la științe socio-umane

Publicat la: 10 Mai 2016   Sursa: USV

     Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră și Departamenul de Analiză și Gestiune Previzională a Solicitărilor Pieței Muncii organizează a III-a ediție  a evenimentul destinat carierei studenților USV. 


      Marți, 17 mai 2016, orele 16.00, în amfiteatrul A115, studenții de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, Facultatea de Istorie și Geografie și Facultatea de Științe ale Educației se întâlnesc cu patru profesioniști, pentru a primi răspunsuri la întrebări, repere și modele utile în definirea carierei. 

mai mult

Tranzitul planetei Mercur pe discul solar, la Observatorul Astronomic USV

Publicat la: 8 Mai 2016   Sursa: USV

     Luni, 9 mai 2016, va avea loc tranzitul planetei Mercur pe discul solar. Tranzitul începe la ora 13:15 și se încheie la ora 20:37. Tranzitul lui Mercur se produce atunci când planeta Mercur se situează între Pamant și Soare; ea este atunci vizibilă sub forma unui mic punct negru traversând prin fața discului solar. Tranzitul lui Mercur pe discul solar are loc cu o frecvență de 13 sau 14 ori pe secol. Tranzitul se poate produce în luna mai la intervale de 13 sau 33 de ani sau în luna noiembrie la intervale de 7, 13 sau 33 de ani. Pentru tranzitul din luna mai planeta Mercur este aproape de afeliu, avand un diametru unghiular de 12 secunde de arc, în timp ce în cazul tranzitului din luna noiembrie, planeta este aproape de periheliu, având un diametru unghiular de 10 secunde de arc. Ultimul tranzit a avut loc în 2006, ...

mai mult

Zilele Lecturii, ediția a VIII-a

Publicat la: 22 Aprilie 2016   Sursa: USV

     Facultatea de Științe ale Educației și Bibioteca USV organizează în zilele de 25 și 26 aprilie, cu prilejul Zilei Internaționale a Cărții și a Bibliotecarului, manifestarea studențească Zilele Lecturii, ediția a VIII-a.

      Afiș manifestare

...

mai mult

Webinar „Fulbright Alumni Sharing Knowledge: Practical Suggestions for a Successful Application”

Publicat la: 20 Aprilie 2016   Sursa: USV

      FULBRIGHT ROMANIA vă invită la webinar-ul „Fulbright Alumni Sharing Knowledge: Practical Suggestions for a Successful Application” miercuri 20 aprilie de la ora 17:00 pentru o întâlnire cu studenții alumni Anca și Ciprian care vor oferi sfaturi legate de procesul de înscriere pentru Fulbright Student Award și sugestii practice despre eseurile necesare. Vor împărtăși de asemenea din experiența lor de tineri cercetători la două dintre cele mai prestigioase universități din Statele Unite și vor discuta despre beneficiile programului Fulbright Student. În cea de-a doua parte a evenimentului Anca și Ciprian vor răspunde la ...

mai mult

CONSENSUS 2016

Publicat la: 13 Aprilie 2016   Sursa: USV

     Vineri, 15 aprilie 2016, Colectivul de Engleză din cadrul Facultatății de Litere și Științe ale Comunicării organizează cea de-a VII-a ediție a Concursului Național Studențesc CONSENSUS. 
     Deschiderea oficială va avea loc în sala A 115, începând cu ora 9.00.


      Afiș

...

mai mult

Universitatea Ștefan cel Mare Suceava - Centru nou de examen pentru studenți în vederea obținerii Diplomelor DELF-DALF

Publicat la: 12 Aprilie 2016   Sursa: USV

     Institul Francez din IASI deschide în premieră în România un nou centru de examen la Universitatea „Stefan cel Mare” Suceava pentru Sesiunea de examene DELF-DALF – 4 si 5 iunie 2016.

     Diplomele DELF/DALF validează competențele de limba franceză în conformitate cu Cadrul European Comun de Referință pentru Limbile Străine. Aceste Diplome sunt valabile pe viață și recunoscute internațional, atât pentru studiile universitare în spatiul francofon, cât și în viitoarea carieră.

  • Inscrierile la examene se fac până pe 27 mai 2016, la INSTITUTUL FRANCEZ IASI!

     Inscrierile se fac pe mail (mai mult

Activități organizate în cadrul programului Școala Altfel

Publicat la: 5 Aprilie 2016   Sursa: USV

   În săptămâna 18 - 22 aprilie 2016, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează programul „Școala altfel! Să știi mai multe, să fii mai bun!”.  
   Activitățile organizate, locul de desfășurare, data, persoanele de contact precum și alte detalii pot fi consultate pe
programul acestei acțiuni.

...

mai mult

Volum coordonat de prof. univ. dr. Mihai Dimian, publicat în Physica B: Condensed Matter

Publicat la: 5 Aprilie 2016   Sursa: USV

Prestigioasa revistă Physica B: Condensed Matter (Factor de impact ISI  = 1.319) din cadrul trustului Elsevier, a publicat vineri, 1 aprilie 2016, un volum coordonat de prof. univ. dr. Mihai Dimian, împreună cu Ermanno Cardelli (Universitatea Perugia), Michela Eleuteri (Universitatea Florența), Dorin Cimpoesu și Cristian Enăchescu (Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași) care cuprinde lucrări selectate din cadrul manifestării 10th International Symposium on Hysteresis Modeling and Micromagnetics (HMM 2015) care s-a desfășurat în perioada 18-20 mai 2015 la Iași.

Simpozionul a reunit peste 100 de cercetători în domeniul histerezisului ș...

mai mult

Masă rotundă cu tema: „Orientări și tendințe în implementarea sistemului de management al calității”

Publicat la: 31 Martie 2016   Sursa: USV

     Facultatea de Inginerie Alimentară organizează sâmbătă, 02 aprilie, începând cu orele 10, în Aula din corpul E al Universității Ștefan cel Mare din Suceava, masa rotundă: „Orientări și tendințe în implementarea sistemului de management al calității”, ediția a III-a.
     Împreună cu reprezentanți ai departamentelor de management calitate din firme de profil de industrie alimentară, se vor dezbate noutățile legislative, în contextul abordărilor moderne de management, cu referire la evoluția pieței și a experiențelor proprii din ultimii ani în implementarea managementului calității. La eveniment vor participa angajatori, antreprenori și specialisti din industria alimentară, cadre didactice d...

mai mult

Buletin electronic al Programului Operațional Comun România - Ucraina - Republica Moldova 2007 – 2013

Publicat la: 31 Martie 2016   Sursa: USV

      A fost publicat primul număr pentru anul 2016 al buletinului electronic al Programului Operațional Comun România - Ucraina - Republica Moldova 2007 – 2013.
     

...

mai mult

Gala Studenților din România

Publicat la: 22 Martie 2016   Sursa: USV

    Uniunea Studenților din România organizează, în data de 31 martie 2016, evenimentul „Gala Studenților din România”, unde vor fi premiați studenții care excelează în unul din  următoarele domenii: IT și științe exacte, Economie, Finanțe-Bănci și Contabilitate, Științe ale naturii, Antreprenoriat, Științe sociale, Inginerie, Medicină, Sport și arte, Drept. 
    Studenții interesanți pot găsi informații privind înscrierea, criteriile de selecție și evaluare, componența comisiei de evaluare sau alte aspecte legate de agenda evenimentului la adresa:  
uniunea.ro/GSR/despre
      ...

mai mult

Întâlnire studenți și angajatori

Publicat la: 22 Martie 2016   Sursa: USV

     Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor găzduiește miercuri, 23 martie 2016, orele 11:00, în holul corpului D etaj II, în fața Amfiteatrului Dimitrie Leonida, cea de-a VIII-a ediție a evenimentului ASSIST Software Suceava - PORȚI DESCHISE.
     Pentru două ore, în  intervalul 11:00 – 13:00, studenții în IT de la FIESC, dar și colegii lor din alte facultăți ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, se vor putea întâlni cu membrii echipei ASSIST pentru discuții libere pe subiecte generale legate de IT, precum și discuții despre proiecte interesante la care ASSIST lucrează. Evenimentul va continua între orele 13:00 și 15:00 cu un seminar privind tehnologiile inovative IT și implementarea a...

mai mult

Întâlnire studenți și angajatori

Publicat la: 22 Martie 2016   Sursa: USV

Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor găzduiește miercuri, 23 martie 2016, orele 11:00, în holul corpului D etaj II, în fața Amfiteatrului Dimitrie Leonida, cea de-a VIII-a ediție a evenimentului ASSIST Software Suceava - PORȚI DESCHISE. 

Pentru două ore, în  intervalul 11:00 – 13:00, studenții în IT de la FIESC, dar și colegii lor din alte facultăți ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, se vor putea întâlni cu membrii echipei ASSIST pentru discuții libere pe subiecte generale legate de IT, precum și disc...

mai mult

Workshop: „Analiza datelor şi pregătirea instrumentelor de cercetare pentru lucrarea de licenţă”

Publicat la: 18 Martie 2016   Sursa: USV

     Luni, 21 Martie, 2016, orele 10-12, în sala B302 va avea lor workshopul „Analiza datelor şi pregătirea instrumentelor de cercetare pentru lucrarea de licenţă”, susţinut de asist. univ. dr. Marius MARICI, de la Facultate de Ştiinţe ale Educaţiei.
     Evenimentul se adresează studenţilor din anul III, de la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din Suceava, iar în cadrul workshopului vor fi abordate tematici legate de pregătirea instrumentelor de cercetare şi analiza datelor culese.


      Afiș

...

mai mult

Cadru didactic sucevean la TVR International

Publicat la: 17 Martie 2016   Sursa: USV

     La Universitatea din Granada, Facultatea de Traducere și Interpretariat, pentru studiul limbii române s-au făcut liste de așteptare. Iar studenții sunt, în cea mai mare parte, spanioli. Și asta din două motive: într-o țară cu un milion de români, sunt șanse mari să găsești un loc de muncă într-o firmă de interpretariat; și, mai important: profa’ de română - Oana Ursache, visiting professor, specializată în a-i “îndrăgosti pe studenții spanioli de România”.
     Joi, 17 martie, de la ora 21.00, la TVR Internaţional, în cadrul emisiunii „Lumea și noi” se va putea urmări povestea Oanei Ursache şi a locului în care a creat o parte mică de România.

     mai mult

Managementul carierei tale. Traseu semnalizat pentru studenţii de la ştiinţe inginereşti

Publicat la: 17 Martie 2016   Sursa: USV

Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră şi Departamenul de Analiză şi Gestiune Previzională a Solicitărilor Pieţei Muncii organizează ediţia de primăvară a evenimentul destinat carierei studenţilor USV. 

Miercuri, 23 martie 2016, orele 18.00, în amfiteatrul Remus Răduleţ, studenţii de la FIESC, FIMMM şi FSEAP (Informatică Economică) se întâlnesc cu foşti studenţi USV-actuali profesionişti, pentru a primi răspunsuri la întrebări, repere şi modele utile în definirea carierei. 

În ediţia de vară a acestui evenim...

mai mult

Rezultate deosebite pentru un sportiv din Clubul Sportiv Universitar Suceava

Publicat la: 15 Martie 2016   Sursa: USV

     La sfârșitul săptămâni trecute atleții aruncători ai româniei au participat la Cupa Europei de aruncări lungi, desfășurată în municipiul Arad.
     Clubul Sportiv Universitar din Suceava a fost reprezentat de Andrei Marius Gag, care a câștigat medalia de aur în proba de aruncare a greutății.
     După concursul de duminică, Andrei va pleca în Statele Unite ale Americii, la Portland, pentru a participa la Campionatul Mondial de sală.

...

mai mult

Picnic Poetic Francofon

Publicat la: 15 Martie 2016   Sursa: USV

     Vineri, 18 martie 2016, orele 12-14, Parcul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, în fața corpului A, va avea loc un Picnic Poetic Francofon
     Evenimentul Pique-nique francophone poétique #Haikunoi2016, ediția a II-a face parte din seria de manifestări organizate de Ambasada Franței și de operatorul său cultural, Institutul Francez din România, cu sprijinul Ministerului Educației.
     Eveniment de talie națională, Picnicul Poetic Francofon va avea loc în același timp, în peste 24 de localități din România.
     La eveniment sunt invitați să participe francofonii si francofilii suceveni, toți pasionații de poezie care vorbesc și &ici...

mai mult

Ambasadorii limbii române

Publicat la: 14 Martie 2016   Sursa: USV

USV organizează selecția voluntarilor pentru cursurile de limbă română pentru comunitățile de români din următoarele state: Albania, Bulgaria, Italia, Republica Macedonia, Republica Moldova, Serbia și Spania.

Departamentul Politici pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) va asigura o sumă forfetară lunară în valoare de 300 de Euro pentru fiecare voluntar, ce va asigura o parte a cheltuielilor de subzistență ale acestora.

Conform Legii 78/ 2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România, voluntariatul în cadrul acestui proiect va fi considerat experien&#...

mai mult

Eveniment cultural ROGVAIV - R @ USV

Publicat la: 11 Martie 2016   Sursa: USV

Asociaţia de Artă „Nicolae Tonitza” (TAG), Cenaclul ,,Litere(CL),
Casa de Cultură a Studenţilor (CCSS) şi
Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) organizează evenimentul cultural

ROGVAIV - R @ USV
la

Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Corp A, Etaj I, Galeria de artă a USV,
17 martie 2016, ora 17:30.

Program:

Vernisajul expoziţieiROGVAIV – R @ USV (Sabina Fînaru)

Recital de poezie - Cenaclul ...

mai mult

Workshop „Profilul inginerului de industrie alimentară - între percepție și cerințe”

Publicat la: 10 Martie 2016   Sursa: USV

     Facultatea de Inginerie Alimentară vă așteaptă să descoperiți profesia de  „inginer în industria alimentară” prin participarea la workshop-ul  „„Profilul inginerului de industrie alimentară –între percepție și cerințe””  sâmbătă, 12 martie, începând cu orele 10, în Aula din corpul E al  Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.


     La eveniment vor participa angajatori, ant...

mai mult

Întâlnire cu Profesorul universitar Mihai IACOBESCU

Publicat la: 9 Martie 2016   Sursa: USV

     Joi, 10 martie 2016, începând cu ora 17:00, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, va avea loc o întâlnire de suflet cu omul literelor şi al cetăţii, Profesorul universitar doctor Mihai Iacobescu. Acest eveniment inaugurează seria de manifestări „Omul şi cartea”, organizate de către colectivul bibliotecii universitare sucevene. Invitaţi la întâlnire sunt foştii studenţi ai domniei sale, actualii studenţi şi doctoranzi ai USV, cadrele didactice universitare şi din preuniversitar, prietenii din domeniul culturii şi reprezentanții mass-media.
     Întreaga carieră a prof. univ. dr. Mihai Iacobescu este legată de Alma Mater Sucevensis, unde a scris sute de studii, articole şi volume. În istoriografia român&#...

mai mult

Lansare de volume francofone

Publicat la: 4 Martie 2016   Sursa: USV

     Centrul de Reuşită Universitară împreuna cu echipa proiectului IDEI 133/2011 pe tema traducerii culturale organizează luni 7 martie ora 12 în sala Biblliotecii USV, corpul E o lansare de volume francofone pe tema traducerii precum şi volume traduse.
     Prezentarea volumelor şi a colecţiei Studii Doctorale va fi asigurată de prof. univ.dr. Muguras Constantinescu, prof. univ.dr. Elena-Branduşa Steiciuc şi lector univ.dr. Mariana Şovea.

      Afiș 1      
      Afiș 2

...

mai mult

Campanie de alegere a studenților reprezentanți

Publicat la: 1 Martie 2016   Sursa: USV

Studenții din Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava își pot depune candidaturile campaniei de alegeri a reprezentanților în structurile deliberative ale Universității.

Mai multe detalii în afișul campaniei .

 

...

mai mult

Masă rotundă Mărțișor

Publicat la: 26 Februarie 2016   Sursa: USV

Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, în colaborare cu Liceul Tehnologic „ Ion Nistor” din Vicovu de Sus, organizează o masă rotundă intitulată M mai mult

Festivalul lampioanelor la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava

Publicat la: 18 Februarie 2016   Sursa: USV

  Clubul de Studii Asiatice România-China  organizează un spectacol de muzică şi dans chinez intitulat „Festivalul lampioanelor” duminică 21 februarie, ora 18, la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Auditoriumul Joseph Schmidt.

   Intrarea este liberă.

  Vor fi şi concursuri cu premii.

 

mai mult

Expoziție de pictură TAG - „Căutări” - Ștefana Petre

Publicat la: 9 Februarie 2016   Sursa: USV

 

 

 

Asociația de Artă „Nicolae Tonitza” - (TAG), în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava - (USV) și Universitatea de Arte din București - (UNARTE), organizează în perioada
12 februarie – 7 martie 2016, la expoziția personală de pictură a d-rei Ștefana PETRE .

 

Expoziția sub genericul Căutări  este cu vânzare și poate fi vizitată în incinta
galeriei de artă a USV, Corp A, etaj I.
În data de 12 februarie  la orele 17 va avea loc vernisajul.
Expoziția reuneşte aproximativ 50 de lucrări realizate în ulei, din perioada 2011 - 2015.
Expozi&#...

mai mult

Selecţia studentilor Erasmus+ 2016 – 2017

Publicat la: 8 Februarie 2016   Sursa: USV

     În  perioada 15 februarie – 15 aprilie 2016, în Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava  se va desfasura  procesul de selecţie a studenţilor Erasmus+, pentru anul universitar 2016 – 2017.
     Vor fi scoase la concurs  95 locuri pentru stagii Erasmus de studiu şi practică în instituții  partenere din străinătate, în cadrul acordurilor încheiate de USV în programul Erasmus+ finanţat de către Uniunea Europeană.
     Concursurile de selecţie se vor desfăşura la nivelul fiecarei facultăţi.
     Lista mobilităţilor Erasmus+ disponibile pentru anul univ. 2016 – 2017,  criteriile de eligibilitate, precum şi alte informaţii suplimentare se pot obţine de la:

Validarea alegerilor la USV

Publicat la: 5 Februarie 2016   Sursa: USV

     În ziua de 4 februarie 2016, Senatul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a procedat la validarea candidaților aleși în consiliile facultăților, Senat, Consiliul pentru Studii Universitare de Doctorat și pentru funcția de Rector. Cu excepția Consiliului Facultății de Litere și Științe, pentru care au fost reluate alegerile din cauza numărului insuficient de candidați, au fost validați pentru un mandat de 4 ani membrii celor opt consilii, cei 27 de membri (cadre didactice) ai Senatului, membrul în Consiliul pentru Studii Universitare de Doctorat și rectorul. Alegerile pentru Consiliul Facultății de Litere și Științe se vor desfășura în ziua 8 februarie (turul al doilea, în caz de necesitate, este programat pentru 9 februarie), iar cele pentr...

mai mult

USV solicită autorităților locale extinderea posibilităților de cazare pentru studenți

Publicat la: 3 Februarie 2016   Sursa: USV

     La nivelul municipiului și județului Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” – cu cei 1000 de angajați și aproape 10000 de studenți – reprezintă un pol de educație prin absolvenții pe care îi oferă comunității, un pol de inovare și cercetare prin cadrele sale, un pol de cultură prin activitatea cultural-artistică susținută în special de Casa de Cultură a Studenților și un pol sportiv, în special prin echipa de handbal și atleții studenți ai USV.
     În ultimii ani, USV a devenit și principalul motiv pentru care investitorii au venit în Suceava și au dezvoltat numeroase locuri de muncă. Alături de firme locale ca Assist Software sau Betty Ice, absolvenții USV au fost recrutați de firmele nou ven...

mai mult

Program de consiliere suport în perioada sesiunii!

Publicat la: 1 Februarie 2016   Sursa: USV

     Echipa CCOC oferă consiliere psihologică şi educaţională pentru studenţii care constată că au nevoie de resurse suplimentare (educaţionale, emoţionale, temporale) după prima săptămână de sesiune: 


 

Nr.crt

Facultatea

Sala și intervalul orar

Luni

12-14

Marcela Hurjui

Consiliere educaţională

<...

mai mult

Ajustarea taxelor și tarifelor la USV în acord cu politicile guvernamentale

Publicat la: 28 Ianuarie 2016   Sursa: USV

     În ședința Consiliului de Administrație din 26 ianuarie a. c. au fost discutate cuantumurile taxelor și tarifelor care urmează să intre în vigoare în anul universitar 2016-2017. Discuțiile au fost generate de faptul că în Contractul instituțional pe care Rectorul îl semnează cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice este cuprinsă obligația expresă de a corela taxele de studiu cu cuantumul alocației bugetare pe student echivalent (care este de 3040 lei pe an), dar și de faptul că nivelul taxelor practicate în USV nu a fost modificat în ultimii trei ani.
     Având în vedere, pe de altă parte, majorarea salariului minim pe economie și creșterile salariale din sistemul bugetar românesc adoptate pe parcursul anului trecut, măs...

mai mult

Lansări de carte la USV

Publicat la: 26 Ianuarie 2016   Sursa: USV

     În ziua de 1 februarie, ora 12, la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava se va organiza prezentarea a două volume reprezentative pentru cunoașterea trecutului Bucovinei.

      Cadastrul austriac al Ducatului Bucovinei. Districtul Cernăuți (1817-1865)
      Sistemul de învățământ din Bucovina în perioada stăpânirii austriece (1774-1918)

 

...

mai mult

Conferința cu tema „Remembering Dr. Martin Luther King, Jr.”

Publicat la: 18 Ianuarie 2016   Sursa: USV

     Ambasada Statelor Unite ale Americii, în cooperare cu Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, organizează o conferință cu tema „ Remembering Dr. Martin Luther King, Jr. ”, susținută de Excelența Sa, Domnul Hans Klemm, Ambasador al Statelor Unite ale Americii în România.
     Ambasadorul Hans Klemm va susține un discurs în limba engleză despre viața și activitațea lui Marțin Luther King Jr. și despre impactul său asupra Statelor Unite și a lumii în general.
     După discurs, ambasadorul Klemm va dialoga cu studenții și va răspunde întrebărilor acestora.
...

mai mult

Training „Managementul timpului” la CCOC

Publicat la: 18 Ianuarie 2016   Sursa: USV

     Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează pe 22 ianuarie, ora 12, training-ul „Managementul Timpului”.
     Studenții care doresc să participe se pot înscrie la
  ccoc@usv.ro .

     Afiș

...

mai mult

Training cu tema: „Managementul stresului în sesiune” la CCOC

Publicat la: 11 Ianuarie 2016   Sursa: USV

     Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul USV organizează pe 15 ianuarie, ora 12, un training centrat pe „Managementul stresului în sesiune".
    Studenţii care doresc să participe se pot înscrie la
ccoc@usv.ro

    Afiș manifestare

...

mai mult

Comunicat finalizare proiect MANSiD

Publicat la: 8 Ianuarie 2016   Sursa: USV





 

 

Programul Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității E...

mai mult

Conferinţă de presă privind stadiul de implementare al proiectului MANSID

Publicat la: 28 Decembrie 2015   Sursa: USV

  Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava orgnizează miercuri, 30 decembrie 2015 o conferinţă de presă privind stadiul actual de implementareal proiectului „Centrul integrat de cercetare, dezvoltare și inovare pentru Materiale Avansate, Nanotehnologii și Sisteme Distribuite de fabricație și control” (Acronim MANSiD).

  Invitaţie
  Broşură prezentare MANSID

...

mai mult

Concurs pentru studenți OSF HACKATHON

Publicat la: 10 Decembrie 2015   Sursa: USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu compania OSF Global Services, vă invită să luați parte la prima ediție a Hackathon-ului organizat în cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor.

Evenimentul se desfășoară pe parcursul a cinci zile, începând cu data de 7 decembrie, orele  10:00, când în Amfiteatrul „Dimitrie Leonida” din corpul D, s-a dat startul competiției prin prezentarea temei de concurs și a soluției demonstrative. Pe parcursul săptămânii sunt rezervate ore de programare intensivă alocate de studenți în scopul dezvoltării proiectului propus, prin reuniunea ce...

mai mult

Conferință de finalizare a proiectului „PSP - Practică Să Practici!”

Publicat la: 4 D