USV

Activități la Biroul Francez

27 Noiembrie 2019



     Miercuri, 27 noiembrie, ora 17:00, la Biroul Francez, are loc cursul „Le français, c’est facile !”. Dna lector univ. dr. Mariana Șovea și dra prof. Sophie Bordas vor aborda o tematică nouă: clasa, obiectele clasei. Nu vor lipsi cântecul, jocul, desenul sau Leo și prietenii săi.
     Începând cu ora 18:00, Liceele Tehnologice „Iorgu Vârnav Liteanu”, Liteni, și „Mihai Eminescu”, Dumbrăveni, propun activitatea „Fêtons 110 ans de la naissance d’Eugène Ionesco!”, coordonată de prof. Briana Belciug și de prof. Alexandra Sîrghi.
     Aceasta vine în ajutorul elevilor, pentru a le face cunoscută personalitatea marelui dramaturg român de expresie franceză, Eugen Ionescu. Ei vor face cunoștință cu valorile culturale promovate de autor, valori câștigate din cele două spații care au dus la formarea personalității, dar și a scriitorului Eugen Ionescu, și care au funcționat ca o punte între cele două culturi: franceză și română. Această activitate oferă totodată o deschidere spre cultura românească, dar și spre cea franceză, conștientizând relațiile culturale, sociale, economice dintre Franța și România de-a lungul timpului.
     Din program menţionăm prezentări bilingve ale autorului român de expresie franceză, dramatizări, expoziţie de carte, precum şi un atelier de traduceri.
     Intrarea este liberă.



înapoi