USV

Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a primit o importantă donație de publicații din partea Arhivei „Eugeniu Coșeriu”

17 Mai 2019



Săptămâna trecută, Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a primit o importantă donație de publicații din partea Arhivei „Eugeniu Coșeriu”, de la Universitatea din Tübingen, Germania.

Este vorba de aproximativ 700 de titluri, cuprinzând peste 5000 de publicații periodice și seriale din biblioteca personală a lui Eugeniu Coșeriu, dar și un număr impresionant de extrase din articolele lingvistului. Acestea au fost selectate și împachetate în 89 de cutii, care, prin grija Rectorului USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, au ajuns la Biblioteca Universitară suceveană.

Inițiatorul importantei donații este profesorul Johannes Kabatek, directorul Arhivelor „Eugeniu Coșeriu” din Tübingen și Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Cristina Bleorțu, fostă studentă a USV, în prezent cadru didactic la Universitatea din Zürich, s-a ocupat de selecția, împachetarea și expedierea acestei donații de o inestimabilă valoare spirituală.

Eugeniu Coșeriu (1921-2002), considerat unul dintre cei mai mari lingviști ai lumii din a doua jumătate a secolului al XX-lea, a ținut mai multe prelegeri și conferințe la USV între anii 1992-2001, când a participat și la mai multe ediții ale Colocviului Internațional de Științe ale Limbajului de la Suceava. Coșeriu a fost puternic legat afectiv de Școala de lingvistică suceveană, care păstrează și promovează și astăzi tradițiile și principiile integralismului lingvistic coșerian. Reamintim că marele profesor este Doctor Honoris Causa al peste 30 de mari universități din întreaga lume (inclusiv al celei din Suceava) și primul cetățean de onoare al Municipiului Suceava.

Această donație va constitui baza înființării unui Centru European de Studii Integraliste în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

 



înapoi