USV

La taifas cu cariera

21 Mai 2019



     În preocuparea pe care studenții o au cu privire la viitorul lor, inevitabil trebuie să ia în calcul și modul de dezvoltare a carierei. În acest context, Grupurile de inițiativă studențească Administrație Publică și Poliția Locală, coordonate de Centrul de Formare și Cercetare în Administrație Publică – CEFCAP, din cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative, se reunesc la sediul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în Sala SENATULUI, la evenimentul cu tema „La taifas cu cariera”,  marți, 21 Mai 2019, ora 10. Tematica programului vizează: provocările de pe piața muncii în mileniul ,3 în lumea globalizării; planificarea și dezvoltarea carierei în funcția publică; dezvoltarea carierei studenților în funcția publică europeană.
     Invitații evenimentului sunt: Oana Elena PINTILEI, Secretar de Stat – Secretariatul General al Guvernului, Vasile-Felix COZMA,Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, Sabina SCHNELL, Expert Senior în Sectorul Public – Banca Mondială, Prof. univ. dr. Mihai DIMIAN – Prorector al Universității Ștefan cel Mare” din Suceava, Prof. univ. dr. Ștefan PURICI – Prorector al Universității Ștefan cel Mare” din Suceava, Conf. univ. dr. Camelia IGNĂTESCU – Decan al Facultății de Drept și Științe Administrative, Conf. univ. dr. Alunica MORARIU, Coordonator al Centrului de Formare și Cercetare în Administrația Publică – CEFCAP și Prodecan al Facultății de Drept și Științe Administrative.
     Evenimentul este organizat cu prilejul implementării proiectului cu titlul „DEZVOLTĂM IDEI NOI PENTRU VOI ȘI PENTRU NOI – DIVON”, în valoare de 20.000 de lei, finanțat de către Casa de Cultură a Studenților din Municipiul Suceava și cofinanțat de către un colectiv de cadre didactice ale Facultății de Drept și Științe Administrative, precum și de către Asociația LUMEN.
     Studenții au fost și sunt consiliați la nivelul proiectului de către un colectiv de cadre didactice, membri ai CEFCAP din cadrul Universității Ștefan cel Mare” din Suceava. Echipa de proiect este formată din studenții de la programele de studii Administrație Publică, Poliție Locală și Management și Administrație Europeană: Marinela PENTELESCU – Manager monitorizare și evaluare, Andrei MALANCIUC – Responsabil logistic, financiar și achiziții, Mihaela-Brîndușa ȘUHAN – Responsabil PR și Ingrid-Roxana ROOS – Manager proiect. La dezvoltarea și implementarea proiectului au contribuit și alți studenți de la programele de studii Administrație Publică și Poliție Locală.



înapoi